Din grija pentru copilul tau

De ce varsta la care femeile devin mame a crescut? Studii, cauze si efecte.

Mame grizonate care isi strang bebelusii la piept contureaza tabloul care a devenit fenomen la scara mondiala. Din ce in ce mai multe familii renunta sa mai faca copii sau decid sa aiba unul la o varsta inaintata. Si asta pentru ca bugetului familiei s-a subtiat din cauza crizei, cheltuielile pentru cresterea copilului cresc pe zi ce trece, iar parintii doresc sa-si asigure confortul material inainte de a da nastere unui copil. In aceste conditii, desi suna dur, copilul pare sa fie o sursa de saracie si mai putin un motiv de bucurie. Si atunci cum sa-ti mai doresti sa faci un copil? Cu ce sa-l cresti? Si in ce societate?

Statisticile sunt sumbre! Romancele amana tot mai mult momentul la care devin mame. Un studiu realizat de Institutul National de Statistica in 2012 arata ca varsta medie la care femeile au primul copil a crescut alarmant in ultimii ani. Si mai ingrijorator este ca, anul trecut, s-a inregistrat cel mai mic nivel al natalitatii dupa Al Doilea Razboi Mondial. De ce nasc femeile tot mai tarziu copii, care sunt consecintele acestui fenomen si ce solutii exista, ne ajuta sa aflam psihoterapeutul Anca Samachis.

Mamele romance, tot mai in varsta

Romania a preluat modelul reproductiv din tarile vest-europene din anii '70, iar cuplurile isi doresc un numar mic de copii, care sunt nascuti la o varsta mai inaintata si in proportie din ce in ce mai mare de mame necasatorite. Pe vremea lui Ceausescu, prin anii 1968, politicile publice erau in favoarea familiilor numeroase, astfel ca media nasterilor era 3-4 copii/mama. Astazi, nivelul este de 1,4 copii/femeie.
Datele statistice arata o scadere a ponderii nascutilor-vii la femeile cu varsta intre 20-24 ani (de la 37,3% in 1960 la 24,4% in 2010) si o crestere a aceleiasi ponderi la femeile cu varsta intre 25-39 ani incepand cu anul 2001, care ajungea in 2010 la 29,6%.

 mama cu bebelus la pieptDin datele facute publice de Banca Mondiala, in 2009 si 2010, in Romania s-au nascut 11 copii la 1000 de locuitori pentru ca in 2011 si 2012 sa se nasca cu un copil mai putin, respectiv 10 copii la mia de locuitori. Statisticele demonstreaza ca Romania se claseaza pe locul trei in topul tarilor cu cele mai putine nasteri, alaturi de Spania, Elvetia sau Danemarca, fiind devansata de Italia, Austria sau Ungaria, clasate pe locul II, cu 9 nascuti - vii la 1000 de locuitori si Germania si Japonia, cu cate 8 copii nascuti la mia de locuitori.

Cele mai recente date facute publice de Institutul National de Statistica arata ca in luna aprilie 2014 s-au nascut 15.332 copii, cu 28 mai putini decat in luna martie si cu 500 mai multi decat in luna aprilie 2013.
Fenomenul capata cote alarmante in toate tarile civilizate. Cercetarile in domeniu demonstreaza ca in SUA, spre exemplu, varsta medie la care femeile aveau primul copil a crescut de la 21,5 ani in 1970 la 25,4 ani in 2012, cu precizarea ca ponderea cea mai mare o au femeile care nasc copii la peste 35 - 40 de ani.
In Marea Britanie, situatia este si mai ingrijoratoare. Varsta medie la care femeile decid sa faca primul copil a atins 30 de ani, mamele care nasc pana in 25 de ani sunt tot mai putine, iar numarul celor care dau nastere unui copil dupa 45 de ani a crescut de la 1.832 in 2000 la 723.913 in 2011!

De ce amana femeile tot mai mult maternitatea?

Emanciparea femeii si dorinta ei de ascensiune pe scara profesionala, intensificarea fenomenului de migratie, cheltuielile tot mai mari pentru cresterea si educarea copiilor, lipsa unor politici in domeniul familial sunt tot atatea cauze care au dus la scaderea natalitatii in Romania.

"Profesia a inceput sa joace un rol extrem de important in viata femeilor. Acestea isi doresc sa isi completeze studiile, sa creasca ierarhic la locul de munca, sa se confirme pe latura profesionala, iar aceasta plaseaza viata de familie pe o pozitie secundara. Exista o generatie intreaga de femei care au crescut cu „frica" de a ramane casnice sau de a avea un loc de munca nesatisfacator. Societatea ofera astazi mai mult ca oricand promisiuni de fericire si realizare in schimbul sacrificiilor personale - timp, dedicare, ambitie la locul de munca. Toate acestea nu ar fi fost de conceput in urma cu un secol, cand singura ambitie a unei femei cu o crestere aleasa era sa devina o sotie iubitoare", este de parere psihoterapeutul Anca Samachis.
mama si copilEmigratia (cei care pleaca din tara au, preponderent, intre 25 si 45 de ani), cresterea varstei la care tinerii decid sa aiba copii, dar si faptul ca, in prezent, majoritatea cuplurilor se limiteaza la un copil sunt principalele cauze ale tendintei de scadere a natalitatii notate de presedintele INS, Tudorel Andrei.
Psihoterapeutul Anca Samachis considera ca, desi exista cateva tendinte la nivel global, raspunsurile sunt imbracate de fiecare data intr-o poveste personala: "Motivele pentru care un cuplu se intemeiaza in zilele noastre sunt cu totul diferite fata de cele care stateau la baza unui cuplu acum 100 de ani, de exemplu. Nu spun ca atunci oamenii nu se indragosteau sau nu existau casatorii din dragoste, insa, de cele mai multe ori, cuplul si familia se dedicau unui scop „mai mare decat ei", ceva ce parea o cerinta a societatii de atunci, mai mult decat este acum. Sa faci copii in vremurile respective era o datorie fata de societate, fata de familia de origine si fata de Divinitate. In zilele noastre, marea majoritate a cuplurilor isi fac promisiuni legate de fericirea personala, iar aceasta tinde sa primeze si atunci cand se gandesc la a face un copil. De aceea, de multe ori, adultii din zilele noastre tind sa amane momentul venirii unui copil pentru ca au planuri personale care sunt legate de autorealizare finaciara, profesionala sau sociala".

Fertilitatea scade impreuna cu varsta

Specialistii avertizeaza ca, pe masura ce inainteaza in varsta, femeile sunt supuse riscului de a nu mai putea face copii, de a avea o sarcina dificila sau de a da nastere unor copii cu probleme genetice.
"Din punct de vedere fizic, exista o perioada optima in care femeia poate procrea si aceasta pare sa nu tina pasul cu modificarile din societatea actuala. Tot mai multe femei aleg sa faca copii in extrema superioara a intervalului recomandat de medic. Pe de alta parte, dezvoltarile stiintifice din domeniul medicinei au permis ca o sarcina tarzie sa poata fi dusa la bun sfarsit in conditii bune (cunoastem exemple din mass-media cu femei care au nascut undeva la varsta cand ar fi trebuit sa fie bunici). Insa nu trebuie sa uitam ca, dupa varsta recomandata de medici, riscurile unei sarcini cu probleme cresc si informarea joaca un rol esential", atrage atentia psihoterapetul Anca Samachis.
mama insarcitata cu prunc
Pe de alta parte, exista ingrijorarea fondata ca mamele deja imbatranite vor fi lipsite de energia necesara pentru cresterea si educarea copilului, iar copiii, ajunsi la varsta adolescentei, se vor afla in permanenta intr-un conflict intre generatii cu parintii si vor fi lipsiti de protectia si afectiunea bunicilor.
"Din alta perspectiva, o mama activa, sigura pe ea, care si-a obtinut confirmarile profesionale de care avea nevoie, va reprezenta intotdeauna un model mult mai bun pentru viitorul copil (iar acest fapt este dovedit de studii)", ne linisteste psihoterapeutul.

Varsta ideala pentru a avea un copil

Dincolo de intervalul biologic de referinta (pragul de 30 de ani), la care o femeie poate da nastere unui copil perfect sanatos, nu putem spune ca exista un ideal general valabil. Exista aspecte de ordin psihologic si financiar care difera de la caz la caz. Tendinta cuplurilor sau a mamelor singure din zilele noastre este de a se implini din punct de vedere profesional, financiar si social, sa ajunga la confortul psihic pentru a-si asuma responsabilitatea unui copil. De abia apoi, se gandesc la maternitate."Daca ar fi totusi sa schitez un reper, acesta ar fi legat de intemeierea unui cuplu care sa poata sustine in primul rand afectiv, dar si financiar, o schimbare majora din viata lor, care este venirea unui copil. Din acest punct de vedere, cred ca educatia, pregatirea si informarea unui familii ar trebui sa fie o prioritate", afirma Anca Samachis.

O Romanie imbatranita, dar pregatita

Scaderea natalitatii duce, inevitabil, la scaderea populatiei de la an la an. Potrivit ultimelor date publicate de Institutul National de Statistica, populatia stabila a Romaniei la 1 martie 2014 era estimata la 19.574.197 de locuitori, cu 29.673 mai putini decat la 1 februarie 2014. La 20 octombrie 2011, populatia stabila a Romaniei era de 20.121.641 de persoane, in scadere cu 1.559.333 fata de recensamantul din 18 martie 2002.
Dupa calculele cercetatorilor, daca ritmul de scadere se pastreaza constant, in 2050, Romania va avea 16 milioane de locuitori. Adica, vom reveni la nivelul din 1946. "Din punct de vedere social, riscam sa devenim o populatie foarte imbatranita, tinand cont ca tot mai mult familii aleg sa aiba copii tarziu si de multe ori doar unul singur. Pe de alta parte, un copil crescut in mediul potrivit (intr-o familie pregatita pentru asta, dezvoltata emotional si cu putere financiara) este mai pregatit sa raspunda adecvat solicitarilor sociale in continua schimbare", completeaza psihoterapeutul Anca Samachis.

bebelus doarme pe burtica mamei insarcinateCe este de facut?

"Decizia de a avea un copil este una complexa, care ar trebui luata in cuplu, de catre doi adulti (adica 2 persoane mature emotional). De aceea, gravitatea alegerii intre viata profesionala si cea personala se atenueaza in cuplu, atunci cand increderea construita intre cei 2 parteneri lasa loc pentru o migrare a responsabilitatilor casnice de la unul la altul. Acest schimb poate crea acel echilibru in care ambii parteneri pot sa isi implineasca pe rand, dar impreuna, aspiratiile personale si profesionale", conchide Anca Samachis.

 

 mama tine in maini piciorusele nou nascutului

Masuri de natura sa convinga cuplurile sa aiba copii la tinerete:
- garantarea pastrarii locului de munca;
- alocatii decente pentru cresterea copiilor;
- concedii bine platite pentru cresterea copiilor;
- gradinite si crese infiintate de angajator, astfel incat parintii sa fie aproape de copii;
- un program de lucru flexibil care sa permita tinerilor sa petreaca cat mai mult timp cu familia;
- implementarea unor politici sociale si financiare;
- cresterea calitatii serviciilor de sanatate a reproducerii, inclusiv planificare familiala.

"Un mediu stabil, care intelege dinamica copil - mama in primii ani de dezvoltare, oferind facilitati pentru parinti la revenirea in mediul profesional, este raspunsul. Exista o tendinta evidenta catre crearea facilitatilor pentru mama. Acestea sunt legate de scurtarea programului de munca, oferirea de zile libere (pentru integrarea copilului la camin, in scoala etc.) si, abia intr-un plan secund, de acordare a sprijinului financiar. Societatile avansate au inteles importanta pe care o are un mediu securizant si care intelege nevoile unei familii cu copii mici. Sunt convinsa ca aceste tendinte nu vor ocoli Romania in anii viitori si exista deja cateva imbunatatiri in ceea ce priveste viata profesionala a tinerelor mame, mai ales in interiorul multinationalelor", concluzioneaza Anca Samachis.

Ma intreb cum oare vor arata copiii din Romania urmatorilor ani? Voi ce parere aveti?

Citeste si:
Ce ar trebui sa stii inainte de a avea un copil
Varstele femeii si sarcina 
Sarcina dupa 35 de ani. La ce trebuie sa te astepti
Sarcina si locul de munca - informatii utile
Vei fi mama: maternitatea si implicatiile ei psiho-sociale

Surse: studiu realizat de INSSE in 2012, Evolutia natalitatii si fertilitatii in Romania; date INSSE privind miscarea naturala a populatie in martie 2014
http://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.CBRT.IN
http://www.newrepublic.com/article/politics/magazine/110861/how-older-parenthood-will-upend-american-society,
http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/9928198/Are-older-parents-putting-our-future-at-risk.html
Mit sau adevăr: femeile absorb celule ADN de la toți bărbații cu care au avut relații sexuale

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vârsta la care femeile nasc copii inteligenți
    Vârsta la care femeile nasc copii inteligenți

    Femeile ce trec de vârsta de 25 de ani încep să fie asaltate de vechea întrebare "Când o să ai un copil?". Vestea bună este că mai pot aștepta...

    Vârsta la care femeile sunt prea bătrâne ca să mai poarte blugi skinny și părul lung
    Vârsta la care femeile sunt prea bătrâne ca să mai poarte blugi skinny și părul lung

    Se spune că vârsta este doar un număr. De asemenea, se spune că o persoană are anii pe care îi simte în interior. Ei bine, când vine vorba despre reprezentantele...

    Femeile cu boli cronice sau tulburări emoționale, o nouă șansă de a deveni mame
    Femeile cu boli cronice sau tulburări emoționale, o nouă șansă de a deveni mame

    Femeile din România cu afecțiuni cronice de tipul epilepsie, scleroză multiplă, boli autoimune sau tulburări psiho-emoționale aflate la vârstă fertilă și care își...

    Cercetătorii dezvăluie care este vârsta perfectă pentru a face un copil
    Cercetătorii dezvăluie care este vârsta perfectă pentru a face un copil

    Venirea pe lume a unui copil este motiv de bucurie, îngrijorare și responsabilitate indiferent de vârsta mamei. Însă, există oare un moment perfect pentru femei să...

    Femeile care au mai mulți copii îmbătrânesc mai greu
    Femeile care au mai mulți copii îmbătrânesc mai greu

    Veste bună pentru mămicile care nasc mai mulți copii!

    Sarcina: Greseli pe care le fac femeile cand vor sa ramana insarcinate
    Sarcina: Greseli pe care le fac femeile cand vor sa ramana insarcinate

    Pare simplu sa ramai insarcinata, dar in realitate nu e chiar asa. Sunt femei care, fara sa aiba vreo problema medicala, pur si simplu nu pot ajunge la sarcina mult visata. In disperare de...

    4 studii care demonstrează rolul esențial al mamei în dezvoltarea creierului copilului
    4 studii care demonstrează rolul esențial al mamei în dezvoltarea creierului copilului

    În procesul de dezvoltare a creierului copiilor, mai mulți factori au un rol covârșitor. Printre aceștia se numără și prezența mamelor în viața lor. Așa cum veți...

    © 2019 Qbebe