Știința confirmă: alăptarea este sigură și după anestezia de la nașterea prin cezariană

Știința confirmă: alăptarea este sigură și după anestezia de la nașterea prin cezariană

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Date publicate recent în „Anaesthesia” au adus în prim-plan faptul că alăptarea este sigură și imediat după nașterea prin cezariană.

În cadrul săptămânii „World Breastfeeding Week” (aceasta este promovată de Organizația Mondială a Sănătății în vederea încurajării alăptării. În acest an, evenimentul se desfășoară în perioada 1-7 august), în publicația „Anaesthesia” au fost formulate mai multe recomandări referitoare la alăptare pentru femeile care nasc prin cezariană și nu numai. Sfatul specialiștilor este ca alăptarea să se facă cât mai repede posibil după nașterea prin cezariană, fiind sigură pentru bebeluș. Iată cu ce sfaturi vin aceștia:

  • Femeile trebuie încurajate să alăpteze cât mai curând după nașterea prin cezariană
  • Păstratul laptelui sau mulsul ar trebui excluse după cezariană, preferabilă fiind alăptarea de îndată ce mama este aptă pentru acest demers
  • Substanțele folosite în anestezie, analgezicele non-opioide ajung în laptele matern în cantități foarte mici. Nu există dovezi potrivit cărora analgezicele utilizate post-operator au efecte negative asupra bebelușului alăptat
  • Medicamente din clasa opioidelor ar trebui folosite cu precauție, mai ales după mai multe doze- În această situație, copilul ar trebui urmărit cu atenție pentru a se detecta eventualele semne de amețeală sau de anomalii respiratorii, cu precădere dacă mama arată și ea semne de sedare
  • Codeina nu ar trebui să fie folosită de mamele ce alăptează întrucât poate să ducă la sedarea excesivă a bebelușului în anumite cazuri
  • O femeie care a născut prin cezariană ar trebui ca în următoarele 24 de ore să se afle în grija unei persoane adulte pentru a-și efectua în cele mai bune condiții rutina de alăptare a copilului, fiind necesar să fie supravegheată dacă doarme alături de bebeluș sau dacă îl alăptează pe acesta stând pe un scaun (întrucât poate să nu fie la fel de vigilentă ca în mod obișnuit)
  • Susținerea pentru posibilitatea de a alăpta ar trebui să fie disponibilă pentru orice mamă ce alăptează și care a suferit o intervenție chirurgicală
  • Orice pacientă ar trebui să aibă la dispoziție informații legate de compatibilitatea substanțelor folosite în anestezie cu alăptatul și ar trebui să primească un ghid referitor la susținerea procesului de alăptare în perioada post-operatorie

Concluzia oamenilor de știință este că anestezia efectuată femeilor ce nasc prin cezariană nu ar trebui să interfereze cu procesul de alăptare. Teama potrivit căreia medicamentele utilizate în cadrul anesteziei sunt dăunătoare bebelușului ar trebui să nu mai fie prezentă și să se ajungă la întreruperea/amânarea demersului de alăptare, întrucât acest lucru ar putea să afecteze alăptarea de mai târziu, putând duce inclusiv la întreruperea prematură a procesului.

Surse: indianexpress.com, medicalxpress.com, onlinelibrary.wiley.com

 

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Record în Iași: o femeie a născut prin cezariană șase copii în 10 ani
Record în Iași: o femeie a născut prin cezariană șase copii în 10 ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Către mămicile care critică pe cele care nasc prin cezariană: nu este mai ușoară decât nașterea naturală
    Către mămicile care critică pe cele care nasc prin cezariană: nu este mai ușoară decât nașterea naturală

    Am decis sa va spun si eu cum a fost nașterea prin cezariană, ce am experimentat și cum a fost după. Mai întâi mă voi prezenta, sunt Maria am 22 de ani și am un băiețel...

    Știința confirmă că persoanele uituce sunt, de fapt, cele mai inteligente
    Știința confirmă că persoanele uituce sunt, de fapt, cele mai inteligente

    Fiecare dintre noi uită ceva, undeva, cândva, cumva. Este un proces care face parte din mecanismul memoriei. Însă, mulți dintre noi putem să fim definiți ca uituci, pentru...

    O adolescentă de 17 ani a murit în urma complicațiilor apărute după o naștere prin cezariană
    O adolescentă de 17 ani a murit în urma complicațiilor apărute după o naștere prin cezariană

    O adolescentă de 17 ani din Vrancea și-a pierdut viața în urma unor complicații apărute după nașterea prin cezariană. Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență...

    Știința confirmă: care este temperatura ideală din camera copilului
    Știința confirmă: care este temperatura ideală din camera copilului

    Pentru a te asigura că bebelușul tău se simte oricând confortabil și că nu se află în pericol, este important să ai grijă să nu-i fie nici prea cald, dar nici prea frig....

    Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea
    Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea

    Un studiu american a ajuns la concluzia că al doilea născut este mai înclinat să fie adeptul unor comportamente indezirabile, inclusiv la maturitate. Iată explicaţia oamenilor de...

    Studiile confirmă: Creierul bărbaților se micșorează după ce devin tați!
    Studiile confirmă: Creierul bărbaților se micșorează după ce devin tați!

    În ultimele decenii, oamenii de știință au fost tot mai preocupați să atragă atenția asupra modificărilor creierului ce survin în cazul femeilor care devin mame. De...

    Dana Rogoz despre nașterea fetiței ei:”Mi se face test de Covid cu o zi înainte, iar după naștere, Radu nu va putea să își vadă fetița decat la ieșirea din spital”
    Dana Rogoz despre nașterea fetiței ei:”Mi se face test de Covid cu o zi înainte, iar după naștere, Radu nu va putea să își vadă fetița decat la ieșirea din spital”

    Anul trecut, de Crăciun, Dana Rogoz anunța că este însărcinată cu al doilea copil, o fetiță. Bucuria ei era nemărginită și declara că abia așteaptă să o...

    Record în România: o femeie din Alba a născut 8 copii prin cezariană
    Record în România: o femeie din Alba a născut 8 copii prin cezariană

    Record național la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, unde o femeie de 37 de ani a avut cea de-a opta naștere prin cezariană. Femeia a născut o fetiță de 2800g care a...

    © 2023 Qbebe