Nasterea naturala - toate informatiile pe care trebuie sa le stii

Nasterea naturala - toate informatiile pe care trebuie sa le stii

Louise Tanase - Contributor

Sarcina ta se apropie de marele final si este firesc sa devii din ce in ce mai curioasa si poate, ingrijorata in legatura cu nasterea. In cazul in care ai decis ca vrei sa nasti natural, Qbebe iti prezinta, pas cu pas, fiecare etapa a nasterii naturale.

In cazul in care esti insarcinata pentru prima data, probabil ca treci prin multe emotii si ai nenumarate intrebari legate de nasterea naturala.

Curiozitatea, dar si teama de travaliu si nastere sunt perfect normale in timpul primei sarcini: nici medicul si nici prietenele nu te pot pregati cu adevarat pentru ce se va intampla, deoarece fiecare femeie este unica si percepe diferit intregul proces.

Si pentru ca stim ca cel mai puternic motiv pentru care esti curioasa si speriata este acela ca totul este pentru tine nou si necunoscut, vom incerca impreuna sa descifram acest mister, pas cu pas.

Ce este travaliul?

Travaliul reprezinta totalitatea proceselor care insotesc nasterea naturala a bebelusului. Daca esti insarcinata pentru prima oara, trebuie sa stii ca travaliul poate dura intre 8 si 10 ore, iar daca ai mai nascut durata travaliului va fi de aproximativ 6-8 ore sau chiar mai putin. Travaliul cuprinde patru stadii:

  • primul stadiu (format din trei faze: latenta, activa si de tranzitie) in care are loc stergerea si dilatarea colului uterin;stadiul al doilea in care are loc expulzia bebelusului;
  • stadiul al treilea, in care are loc expulzia placentei si anexelor fetale;
  • stadiul al patrulea, post-partum, in care are loc consolidarea hemostazei si inceputul recuperarii mamei.

nastere-naturala-gravida-si-partener

Ce se intampla inainte de travaliu?

Travaliul este precedat de obicei de un pre-travaliu care prezinta urmatoarele simptome care vor marca momentul cand trebuie sa mergi la spital sau sa iei legatura cu medicul cu care vei naste:

  • scurgere vaginala gelatinoasa, cu firisoare subtiri de sange - daca se intampla acest lucru inseamna ca dopul de mucus care sigila colul uterin a fost eliminat. Acesta este unul dintre semnele ca travaliul se apropie, iar colul incepe sa se deschida. Trebuie sa stii, insa, ca exista posibilitatea ca dopul de mucus sa se refaca, ceea ce va mai intarzia nasterea cu cateva zile.
  • durere de mijloc persistenta - este foarte sacaitoare si poate fi insotita de crampe asemanatoare celor menstruale. diaree - contractiile uterine pot declansa in anumite cazuri si contractii ale intestinelor.
  • „se rupe apa" - adica, membranele se rup ori se fisureaza, iar lichidul amniotic se scurge. Trebuie sa iei in serios acest simptom si sa mergi la maternitate: nasterea poate avea loc in maxim 48 de ore.
  • contractii uterine dureroase si regulate - atunci cand contractiile cresc in durata si intensitate poti fi sigura ca travaliul a inceput! Pentru a fi mai sigura si pentru a anunta medicul cu care vei naste in ce stadiu esti, ar fi bine sa cronometrezi contractiile cateva ore sau pana se succed la intervale de aproximativ 10 minute.

Citeste si: Toate tipurile de nastere naturals. Tu pe care ai alege-o? 

In aceasta perioada vei simti ca poti respira mai usor: acest lucru se datoreaza coborarii fundului uterin care faciliteaza extinderea mai lejera a plamanilor. De asemenea, vei simti nevoia sa urinezi mai des, iar durerile de spate vor fi mai intense la nasterea naturala.

Atunci cand vei incepe sa realizezi ca ai contractii regulate si dureroase, s-ar putea sa devii putin agitata si sa inceapa sa iti fie teama, sa devii nervoasa sau chiar sa iti vina sa plangi. Nu trebuie sa te simti vinovata sau slaba pentru ca ai aceste stari. Fac parte din procesul natural al nasterii.

nastere-naturala-gravida-dormind

Primul stadiu al travaliului

Trebuie sa stii ca travaliul se instaleaza treptat, nu brusc si vei avea timp sa te obisnuiesti cu ideea ca nasti. Nasterea va avea loc in mai multe etape, iar primul stadiu al travaliului este format din trei faze: latenta, activa si de tranzitie.

Faza latenta

Este cea mai usoara, dar si cea mai lunga faza a travaliului - dureaza in jur de opt ore, dar poate tine si cateva zile. In aceasta faza vei simti contractiile uterine la o distanta de circa 30 de minute una de alta, iar colul uterin va incepe sa se scurteze, sa se subtieze, iar orificiul cervical se va dilata. In aceasta perioada este bine sa incerci sa iti pastrezi rutina zilnica, sa te plimbi, sa mananci, sa te odihnesti.

Faza activa

Dureaza, in general, aproximativ trei ore si este faza in care vei simti cum contractiile devin mai regulate, mai dese (la intervale de aproximativ 3-5 minute), mai lungi (pot dura cam 60 de secunde fiecare) si cresc in intensitate. Aceasta este faza travaliului in care, cel mai probabil, se produce ruperea membranelor. Tot acum va incepe sa coboare capul bebelusului, creand presiune asupra lichidului amniotic si a membranelor. Pa parcursul acestei faze este posibila aparitia sangerarilor. Acum ar trebui sa fii deja internata in maternitate.

Faza de tranzitie

Este cea mai intensa faza a travaliului, dar, nu trebuie sa te sperii prea tare pentru ca, din fericire, este si cea mai scurta: dureaza in jur de 15 minute. Aceasta este faza care face trecerea de la primul stadiu al travaliului (cel de dilatare) la cel de-al doilea stadiu, cel al nasterii propriu-zise a bebelusului. Acum vei simti ca ai contractii mult mai dese (la aproximativ 60 de secunde distanta) si mult mai lungi ca durata.

Al doilea stadiu al travaliului

Ai ajuns la momentul cel mai frumos din nasterea naturala, dar si mai activ. Cel de-al doilea stadiu al travaliului este cel de expulzie propriu-zisa a bebelusului.

Stadiul de expulzie va dura aproximativ 30-45 de minute daca esti la prima nastere si circa 20-30 de minute daca ai mai nascut deja. In acest stadiu colul tau uterin este dilatat complet, iar tu vei fi indrumata de moasa si medic sa impingi copilul pe canalul de nastere. Acesta este momentul in care contractiile devin cu adevarat foarte puternice si foarte dureroase, dar putin mai rare.

Vei simti nevoia sa impingi atunci cand capul bebelusului va presa pe muschii planseului perineal (muschii care sustin vezica urinara, uterul si rectul). Muschii perineali se vor intinde si se vor desface, permitandu-i bebelusului sa iasa. Odata ajuns in perineu (zona dintre anus si vagin), capul bebelusului va avansa la fiecare contractie, dar va si aluneca putin inapoi intre contractii.

Acum este momentul in care, pentru a ajuta bebelusul sa treaca, medicul iti va face epiziotomie (o taietura in perineu) pentru a preveni ruperea perineului si a peretilor vaginali. Dupa ce capul bebelusului iese, la cateva contractii distanta vor iesi umerii si restul corpului, impreuna cu lichidul amniotic si putin sange.

Este posibil ca in timpul acestui stadiu sa iti fie sete, frig, sa ai frisoane sau senzatie de greata. Nu te speria, totul este normal.

nastere-naturala-discutie-cu-medicul

Al treilea stadiu al travaliului

Cel de-al treilea stadiu al travaliului este cel mai scurt - dureaza aproximativ 20 de minute si urmeaza nasterii. In acest stadiu vei expulza placenta si anexele fetale. In aceasta perioada poti simti mici contractii, dar foarte slabe ca intensitate. Dupa eliminarea placentei, medicul va mai executa doua procedee relativ neplacute:

  • va controla manual cavitatea uterina pentru a se asigura ca nu mai sunt resturi placentare sau membranare in uter;
  • va sutura epiziotomia (daca a efectuat incizia).

In cazul in care ai avut anestezie epidurala, aceste operatiune nu vor fi foarte dureroasa. In caz contrar, in momentul suturii epiziotomiei ti se va administra un anestezic local.

Al patrulea stadiu al travaliului

Al patrulea stadiu al travaliului incepe imediat dupa nasterea naturala a bebelusului si expulzia placentei si dureaza aproximativ o ora. Aceasta este perioada in care se consolideaza hemostaza.

Pentru tine, acest stadiu inseamna ca incepe procesul de vindecare a organismului tau si durerile se apropie de final.

Tot acesta este momentul in care, daca tu si bebelusul sunteti bine, veti fi lasati sa faceti cunostinta si chiar il vei putea pune la san pentru prima oara.

nastere-naturala-mama-si-bebelus

Ai intrebari despre nasterea naturala? Avem raspunsuri:

Majoritatea femeilor insarcinate au cateva intrebari la care, indiferent cat de multe explicatii primesc, parca tot nu se simt pe deplin lamurite. Qbebe a selectat cateva intrebari si raspunsurile aferente, in speranta ca te vei mai linisti.

Cum se simt contractiile?

Contractiile sunt dureri care pot fi asemanate cu un val: pornesc usor, ating un maximum si apoi scad in intensitate pana la disparitie. Sunt resimtite in partea inferioara a burticii, iradiaza spre spate si pot fi insotite de o senzatie de strangere si a stomacului. In timpul contractiilor vei avea senzatia ca ti se strange uterul, iar burtica se intareste. Daca ai avut dureri menstruale puternice, trebuie sa stii ca seamana ca senzatie.

Cum se simte cand „se rupe apa"?

Ruperea membranelor nu este dureroasa daca se intampla in mod natural. Vei simti o scurgere vaginala, asemanatoare cu senzatia de urinare, numai ca nu o vei putea opri. Lichidul este caldut, incolor si inodor (fara miros). Cantitatea difera de la femeie la femeie, dar in medie este vorba de aproximativ 100-200 ml. Restul lichidului amniotic se va elimina odata cu bebelusul, in timpul nasterii.

Citeste si: Ce trebuie sa stii despre travaliul la a doua nastere

Vor fi si momente jenante in timpul nasterii?

In primul rand trebuie sa stii ca nimic nu este jenant la nastere. Tot procesul este natural si nici unul dintre evenimentele colaterale nu trebuie sa iti provoace rusine sau jena. Uneori, datorita compresiei uterului pe vezica urinara este posibil sa scapi involuntar cateva picaturi de urina sau mai mult. Unii medici prefera sa monteze o sonda urinara inainte ca bebelusul sa iasa. La fel de frecventa si fireasca este si emisia de materii fecale - nu trebuie sa intri in panica, deoarece medicii si asistentele au mai asistat la astfel de incidente si nimeni nu te va judeca. Acest ultim incident poate fi si el evitat daca inainte de nastere ti se va face o clisma sau daca, inainte de a te interna in spital iei un laxativ usor (intreaba medicul ce laxativ ai voie sa iei) si iti vei goli intestinele.

Cum voi sti cand si cum sa imping?

Nu vei stii cand sa impingi, ci vei simti o nevoie imperioasa de a impinge. Totusi, trebuie sa incerci sa fii atenta la indicatiile medicului: el iti poate spune sa nu impingi sau cand anume sa incepi sa impingi. De asemenea, la inceperea nasterii active, medicul sau moasa iti vor explica procedeul. Nu este complicat, dar este important, pentru eficienta, sa ii asculti si sa le urmezi sfaturile.

Epiziotomia este obligatorie?

Nu, dar medicii prefera sa taie tesuturile intinse de capul bebelusului pentru a putea sa te coasa la loc bine. Nimeni nu poate sti dinainte daca pielea din zona este destul de elastica pentru a permite bebelusului sa iasa usor, fara ca perineul (zona dintre vagin si anus) sa se rupa. In cazul in care tesuturile tale peri-anale se rup, aceasta ruptura nu va fi dreapta, ci neregulata, franjurata, ceea ce inseamna ca medicului ii va fi foarte dificil sa alinieze tesuturile pentru a face o sutura eficienta.

Ce se intampla cu placenta?

Dupa expulzia placentei, medicul o va examina cu atentie pentru a observa daca este intreaga sau daca in uterul tau au ramas fragmente care iti pot provoca infectia si apoi septicemia. Dupa examinarea acesteia medicul o va arunca

Articolul urmator
Ce este nașterea traumatizantă și cum te recuperezi dacă ai trecut prin asta
Ce este nașterea traumatizantă și cum te recuperezi dacă ai trecut prin asta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Programul „Masa la școală" în toate școlile din țară? „Trebuie şi va fi generalizat în toate unităţile de învăţământ"
    Programul „Masa la școală" în toate școlile din țară? „Trebuie şi va fi generalizat în toate unităţile de învăţământ"

    Vor avea parte toți elevii României de o masă caldă la școală? Ministrul Culturii, Raluca Turcan dă speranțe în acest sens! Pentru că programul „Masă caldă”...

    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe
    8 trucuri de comunicare pe care toate cuplurile fericite trebuie să le știe

    În orice relație interumană, comunicarea este cheia și soluția tuturor problemelor. Ba mai mult, aduce liniște în cuplu, asigură stabilitatea și încrederea...

    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă
    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă

    Ești pe punctul de a deveni mamă vitregă? Uite 9 lucruri de care trebuie să ții cont, pentru a menține o relație bună cu copilul.

    Încă puțin și începe școala! Top 10 schimbări pe care trebuie să le știi
    Încă puțin și începe școala! Top 10 schimbări pe care trebuie să le știi

    Pe 5 septembrie 2022, copiii de grădiniță și elevii încep cursurile, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie a acestui an. Anul școlar 2022-2023 va...

    Soacra mea a participat la nașterea mea și a făcut poze pe toată durata nașterii. Mi-a ruinat nașterea
    Soacra mea a participat la nașterea mea și a făcut poze pe toată durata nașterii. Mi-a ruinat nașterea

    Dacă anumite femei preferă să nu fie singure în sala de nașteri și să-l aibă alături pe partenerul lor, altele se simt confortabil când sunt doar cu personalul medical....

    Un preot a botezat greșit copiii timp de 20 de ani. Toate slujbele trebuie refăcute
    Un preot a botezat greșit copiii timp de 20 de ani. Toate slujbele trebuie refăcute

    Un preot catolic din Pheonix, Arizona, a demisionat din funcția de paroh după ce s-a aflat oficiat greșit toate slujbele de botez din ultimii 20 de ani. Toți cei care au fost botezați...

    Ce mare și frumoasă a crescut fetița lui Augustin Viziru! „Este copia mea fidelă, în toate reacțiile și în toate gesturile"
    Ce mare și frumoasă a crescut fetița lui Augustin Viziru! „Este copia mea fidelă, în toate reacțiile și în toate gesturile"

    Augustin Viziru face parte dintre cei mai cunoscuți actori din serialele românești, remarcându-se în aparițiile sale din „Lacrimi de iubire”,...

    Nivelul optim de umiditate în casa: ce trebuie să știi
    Nivelul optim de umiditate în casa: ce trebuie să știi

    Umiditatea din casă poate avea un impact semnificativ asupra tuturor aspectelor, de la sănătatea respiratorie și starea pielii până la integritatea mobilierului din lemn și...

    © 2024 Qbebe