Explorând universul misterios al copiilor de 2 ani! Adorabili, dar cu o doză sănătoasă de imprevizibil

Copilul de 2 ani este un primitiv si un magician. El acorda explicatii atat de diferite de noi, lucrurilor din universul acesta, incat nu este de mirare ca il vedem inconjurat in mister. Noi am uitat de mult "cum merg treburile" si ce se petrece in capusorul unui copilas de 2 ani. Haide sa descifram impreuna cateva din misterele lui...

Limbajul si misterele copilului in varsta de 2 ani

In jurul varstei de 2 anisori, copilul se afla la jumatatea distantei dintre magie si viata reala. Abia incepe sa vorbeasca: scoate sunete si formeaza cuvinte. Intr-o prima etapa, a invatat sa asocieze cuvantul "mama" cu persoana care ajunge in fuga si imbujorata langa el, la fiecare scancet. Pana acum, "ma-ma" erau doar niste silabe pe care le rostea pentru ca provocau emotie placuta celor din jur si pentru ca la ele raspunde aceasta femeie, care ii poarta de grija si ii indeplineste nevoile. Vreau o prajitura, spun "mama". Imi doresc biberonul, strig "mama". Parca mi-am udat chiloteii si mi-ar prinde bine sa fiu schimbat: stiu solutia! "Mama"! La aceasta comanda, cumva, femeia aceasta grijulie si draga apare indata si imi ghiceste nevoile!... "Mama" este un fel de "abracadabra" sau de "vreau, da-mi".

Ei bine, cam de pe la 2 ani, intram intr-o alta etapa: silabele "ma-ma" se refera strict la prezenta mamei... Cand rostesc "mama", stiu ca va aparea - si asta si intentionez - persoana care imi poarta de grija si de care imi este dor. "Mama" inseamna ea, nu mai inseamna "vreau jucaria", "vreau sa ma plimb", "mi-e foame" sau altceva. Cuvantul si obiectul pe care il denumeste devin unul si acelasi lucru.

Noi, adultii, suntem atat de obisnuiti cu abilitatea noastra de a vorbi, incat ne este dificil sa observam cum limbajul devine un ajutor pentru noi, o modalitate de a ne reconforta si un mijloc de control al impulsurilor organismului.

Limbajul se dezvolta la copilul mic, in acelasi ritm cu noile structuri mintale. Pe masura ce se deprinde sa vorbeasca, micutului i se dezvolta si functii de neconceput in lipsa acestuia: judecata si ratiunea. Asta inseamna ca ne vom putea intelege omeneste cu el! Insa pana cand va stapani bine vocabularul si capacitatea de a comunica, cel mic va ramane un primitiv si un mister pentru noi...

Din misterele copilului de 2 ani: "beeron", "esene" si "utu-utu"

Copilul de 2 ani a inceput sa atribuie nume obiectelor. Nu mai rosteste sunete la intamplare. Stalcit, asa cum poate deocamdata, micutul vorbeste de acum toata ziua, inclusiv seara la culcare. De ce? Pentru ca a descoperit o alta magie pe care o pot face sunetele!

Este adevarat ca mama nu mai soseste langa el in patut, cand incepe sa o strige: se vede treaba ca se incapataneaza. Nici jucariile, lumina zilei, caruciorul si toate lucrurile pe care le are, de obicei, la discretie, nu mai sunt prezente, in acest moment trist in care el trebuie sa treaca la nani... Insa, eu pot face altceva! Am descoperit ca daca rostesc "mama", imi apare in cap imaginea mamei, chiar daca ea personal nu intra in camera. Atunci cand spun "beeon" (biberon), "esene" (desene) si "utu-utu" (Andutu, calutul de plus), toate lucrurile acestea pe care eu le iubesc si de care sunt despartit, seara la culcare, pot sa apara langa mine... pentru ca eu le vad in minte!

Intr-adevar, copilul a mai facut un pas pe scara dezvoltarii cognitive. Poate acum sa evoce imaginea mentala a lucrurilor, sa acorde stabilitate si permanenta imaginii mentale a lucrurilor. Cuvintele denumesc obiecte clare, pe care el le simte mai aproape, daca le cheama pe nume. Aflandu-se in posesia cuvantului "utu", este ca si cand ar fi chiar in posesia calutului sau preferat... A descoperit ca poate recrea, in plan imaginar, imaginea mentala a jucariilor lui, atunci cand are nevoie de ele, chiar daca nu mai are puterea de a obtine orice jucarie, la simpla rostire a silabelor "ma-ma".

Un mister al varstei de 2 ani: de ce adoarme copilul gangurind?

Ei bine, si unde se arata utila aceasta descoperire asta uluitoare? In primul rand, seara la culcare! Pentru copilul de 2 ani, momentul dinaintea culcarii inseamna o durere profunda si o sperietura. Nu prea putem controla acest lucru. Micutul se vede constrans sa paraseasca lumea cea fascinanta, sa se desparta de persoanele si obiectele mult iubite. Inca nu proceseaza conceptele de "a doua zi" si "maine dimineata". Prin urmare, protestele si chiar plansul indarjit sunt un ritual firesc.

De la o vreme insa, ce observam? La scurt timp dupa ce il lasam pe Andrei (2 anisori), in patutul lui, si iesim din camera, protestele sunt inlocuite de un monolog vesel: "mamatuu-u-utu-utu-mamapiplipilamamamamatataeronoaremamaaaaa-eu!" Si continua in felul acesta chiar si douazeci de minute, timp in care Andrei nu incearca sa comunice cu cineva anume, nu ne striga pe noi, ci doar vorbeste... pentru sine.

Treaba asta este relaxanta pentru noi, care ne tineam in fiecare seara respiratia, asteptand urletele de "noapte buna". Dar este, totodata, si un mister al acestui copilas de 2 ani: cum se explica schimbarea?!... In felul urmator: Andrei recreaza lumea pierduta. Traducerea zgomotelor de mai sus ar fi: "mama, tu, Andutu, mama, (inca indescifrabil), mama mama mama, tata, biberon, soare, mama, eu".

Spunand pe nume tuturor oamenilor si obiectelor dragi, rostind intregul sir de cuvinte pe care le-a invatat, el recreaza in memorie lumea frumoasa pe care este obligat sa o paraseasca. Aceste cateva cuvinte sunt, de acum, capabile sa inlocuiasca obiectele in sine. Experienta mentala ia locul experientei reale. Astfel, emotia neplacuta este schimbata intr-o emotie reconfortanta, linistitoare. Iata triumful limbajului: copilul mic incepe sa controleze circumstantele neplacute...

Ai vrea sa mai descifrezi vreun mister al copilului tau?