Cele trei expresii care blochează dezvoltarea emoțională a copilului tău

Psihologii atrag atenția asupra faptului că părinții care utilizează frecvent anumite expresii în fața copiilor le vor face rău acestora, îngrădindu-le dezvoltarea emoțională. În articolul de mai jos vor fi descoperite 3 exemple de astfel de expresii.

„Nu faci nimic cum trebuie!"

Un copil are nevoie să știe că nu poate face mereu totul perfect, greșelile fiind ceva normal. Cu cât se va insista să nu greșească, copilul își va pierde încrederea în sine, nu va mai avea curajul să încerce lucruri noi, creativitatea sa devenind limitată, spun psihologii.
Pentru a nu se ajunge în această situație, se recomandă să i se spună unui copil că „Este absolut normal să mai greșești câteodată", acordându-i în continuare încredere că poate să reușească.

„Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!"

Aceste cuvinte pot fi și ele dăunătoare dezvoltării emoționale sănătoase a unui copil, consideră specialiștii.
Înainte de a țipa la un copil și a-i cere să se liniștească, ar trebui să fie identificate motivele pentru care a reacționat așa și să conștientizeze faptul că și crizele de furie fac parte din dezvoltarea sa firească. Ele sunt mai frecvente la copiii între 2 și 6 ani, dar sunt prezente și la vârste mai mari, precizează experții în psihologia infantilă. Aceștia dau părinților următorul sfat: o atitudine care nu-i va dăuna copilului, ajutându-l totodată să învețe să-și înțeleagă și să-și exprime emoțiile, ar trebui să se bazeze pe:
• Reducerea stresului (Atât pentru copil, cât și pentru părinte)
• Încercarea de a empatiza cât mai mult cu copilul, arătându-i că nu este singur când suferă
• O discuție menită să-l ajute pe copil să înțeleagă ce l-a supărat și cum ar trebui să procedeze pentru a evita să aibă de suferit

Tata ce tipa la fiica sa, care sta pe jos

„Nu te mai saturi, mereu vrei și vrei"

Psihologii îi avertizează pe părinți că această replică îi poate face rău unui copil. Explicația lor este: auzind aceste cuvinte, copilul se va simți limitat și va crede că nu este normal să-și dorească mai mult de la el, de la viață. Cu timpul, se va obișnui să se resemneze și nu va mai avea inițiativă.
Urmând sfatul specialiștilor, un părinte ar trebui să-l încurajeze pe copil să se autodepășească, să îi transmită că nu este nimic rău în a vrea mai multe de la el și de la cei din jur, că este important să facă eforturi în acest sens.

Surse:
www.adevarul.ro, www.redbookmag.com, www.raisingchildren.net.au

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ziua Cărților pentru Copii la Editura DPH: Top cărți care contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor
    Ziua Cărților pentru Copii la Editura DPH: Top cărți care contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor

    Numeroase studii arată că expunerea copiilor la cărți încă din primele luni de viață contribuie la dezvoltarea lor cognitivă, dar și emoțională. Unul dintre factorii...

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Copilul la 5 ani: tot ce trebuie să știi despre dezvoltarea lui fizică, psihică și emoțională
    Copilul la 5 ani: tot ce trebuie să știi despre dezvoltarea lui fizică, psihică și emoțională

    Copilul la 5 ani începe să se dezvolte fizic, psihic și emoțional. Dependența emoțională față de părinți începe să scadă și dorește să fie independent din anumite...

    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri
    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri

    Fiecare dispune de un anumit nivel al toleranței în ceea ce privește lucrurile pe care le suportă. Spre exemplu, sunt persoane pe care nu le deranjează dacă primesc de foarte...

    Adela Popescu, mama cu trei băieți sau soacra cu trei nurori
    Adela Popescu, mama cu trei băieți sau soacra cu trei nurori

    Veste mare în showbizul românesc când îndrăgita actriță și prezentatoare TV Adela Popescu (34 de ani) anunșa anul trecut, pe 8 ianuarie, în cadrul...

    Cine au fost oamenii care au devenit expresii: Mafalda, Pazvante Chioru, Țața Floarea, Papură Vodă
    Cine au fost oamenii care au devenit expresii: Mafalda, Pazvante Chioru, Țața Floarea, Papură Vodă

    "De unde să știu eu asta? Ce, sunt Mafalda?" sau "E o vechitură, de pe vremea lui Pazvante Chioru!„, cu siguranță că ați auzit expresii de genul acesta. Ba chiar le-ați și...

    Cum stimulăm dezvoltarea copilului în vacanță? - Noua ediție Modern Dad`s
    Cum stimulăm dezvoltarea copilului în vacanță? - Noua ediție Modern Dad`s

    Vine vacanța! Abia ați reușit să vă acomodați la rutina grădiniță - casă, grădiniță - parc - casă, școală - activități extrașcolare și, iată, că vacanța bate la...

    O familie cu trei copii are nevoie de ajutorul tău! Uite cum le poți schimba viața
    O familie cu trei copii are nevoie de ajutorul tău! Uite cum le poți schimba viața

    Camelia este mama a trei copii frumoși și cuminți. Soțul ei, din cauza pandemiei, a rămas fără un loc de muncă. Locuiesc într-o căsuță cu o camera și o bucătărioară...

    © 2022 Qbebe