ECONOMIDA

Copilul care nu are încredere în el

Atunci când te gândeşti la ce presupune a avea încredere în tine, probabil că de cele mai multe ori îţi imaginezi că asta poate experimenta o persoană care are succes, ori care are parte de multe reuşite, o persoană înzestrată cu diverse calităţi intelectuale şi fizice. În esenţă, nu este deloc aşa, chiar dacă pare mult mai uşor pentru acele persoane să aibă încredere în forţele proprii. Încă din copilărie, această capacitate trebuie dezvoltată, iar copilul care nu are încredere în el nu este neapărat cel căruia nu i s-a spus tot timpul că este minunat şi special. A premia un copil pentru ceea ce face îl poate ajuta să se simtă bine pe moment, dar nu îl ajută neapărat să descopere care îi sunt capacităţile.


Recompensa are cu adevărat valoare atunci când copilul a depus efort într-o anumită activitate şi înţelege că munca pe care o depune poate face diferenţa dintre a pierde şi a câştiga. Nu a câştiga este cel mai important, ci conştientizarea faptului că el poate influenţa rezultatul de care are parte. 
Stima de sine rezultă în urma unor experienţe ce îl fac pe copil să se simtă capabil, eficient şi acceptat. Atunci când copilul învaţă să facă ceva de care ulterior devine mândru, în acel moment se simte cu adevărat capabil. Atunci când vede că eforturile susţinute nu sunt în zadar şi că îi aduc mai multe beneficii şi progres, se simte eficient. Când vine vorba de acceptare, aceasta trebuie să pornească de la părinţi. În momentul în care aceştia empatizează, nu îl critică într-un mod distructiv, îl susţin şi îl încurajează, copilul va învăţa şi el să se accepte. 
fetita care sta singura

Percepţia de sine poate influenţa foarte mult stima de sine a copilului. Pe măsură ce acesta creşte, aspectul fizic devine din ce în ce mai important. Pot exista discrepanţe între cum se simte şi cum se percepe, atunci când se uită în oglindă. Părinţii sunt cei care îi pot insufla nişte valori sănătoase şi în ceea ce priveşte importanţa aspectului fizic, acceptarea de sine. Dacă mama, de exemplu, este o femeie cu multe complexe, pe care şi le manifestă în faţa copilului, care acordă mai mult timp aspectelor ce ţin de frumuseţe decât activităţilor de zi cu zi, este normal ca şi copilul să copieze acest comportament. Chiar dacă este normal să ai anumite nemulţumiri, nu le exprima în faţa copilului şi explică-i că imperfecţiunile sunt fireşti şi că ele nu îţi pot pune piedici atunci când vrei să realizezi ceva. 
 
Cauza principală a problemelor de comportament este stima de sine scăzută. Copilul care nu are încredere în el va fi timorat, agitat, anxios, poate chiar şi violent. Va avea probleme de comunicare, de gestionare a emoţiilor şi va risca să facă alegeri greşite pe măsură ce creşte. 
Pentru ca un copil să aibă încredere în el, nu înseamnă că trebuie să deformezi realitatea, să-l faci să creadă că este capabil de orice. Cel mai benefic, pe termen lung, este să fie conştient de abilităţile şi slăbiciunile pe care le are. Asta îl va ajuta să evolueze, să nu se angajeze în activităţi nerealiste care se dovedesc a fi doar o pierdere de timp şi până la urmă, să nu fie frustrat. De-a lungul vieţii, copilul va avea parte de persoane care îl încurajează şi de persoane care îl descurajează, chiar şi fără motiv. De aceea, este foarte important să ştie de ce este capabil. 
 
Stima de sine este în permanenţă pusă la încercare, în special pentru un copil, deoarece el este în plină formare, descoperă în fiecare zi lucruri noi şi activităţi pe care le face, care poate la început nu îi reuşesc. Există în permanenţă provocări la care copilul trebuie să facă faţă, iar presiunea poate fi una destul de mare, chiar dacă ţie ţi se par nişte fleacuri. Nu subestima impactul pe care îl au toate acestea asupra lui. În momentul în care copilul este capabil să facă diverse lucruri, iar tu îl vei ajuta să rezolve anumite probleme, sentimentul de încredere va creşte.

copil fericit care se joaca

Un alt lucru foarte important de care orice părinte trebuie să ţină cont este că nu poate să elimine orice disconfort şi impediment din viaţa copilului său, ci poate doar să-i dea uneltele necesare pentru ca acesta să depăşească obstacolele. Copilul care nu are încredere în el nu este acela care a avut parte de eşecuri, ci acela care nu ştie cum să reacţioneze în diverse situaţii, care nu acceptă că este firesc să greşeşti, să fii stângaci şi că perseverenţa este cheia evoluţiei. În cazul în care copilul nu a trecut un test la şcoală, cea mai bună metodă de a căpăta încredere în forţele proprii este să conştientizeze ce i-a lipsit, să muncească mai mult, nu să găsească scuze sau să concluzioneze că nu este în stare să ducă ceva la bun sfârşit, să folosească nereuşitele pentru a asimila informaţii utile. 
 
Cea mai bună metodă pentru a-ţi ajuta copilul să-şi dezvolte stima de sine este să-l implici în activităţi care să reprezinte o provocare, dar care să fie potrivite pentru vârsta lui. Un copil de 4-5 ani va fi foarte mândru dacă reuşeşte să-şi lege singur şireturile, dar la 8 ani această nu va mai fi un lucru care să-i aducă satisfacţie. Este valabil şi invers, dacă îi dai unui copil o sarcină mult prea dificilă pentru vârsta sa, nu va face decât să-l sperie şi să-l frustreze. Fă în aşa fel încât să-ţi ajuţi copilul să se confrunte cu situaţii noi, unde trebuie să înveţe, chiar dacă la început îi va fi puţin greu, dar fără să ai pretenţii exagerate. 
fetita cu ursulet de plus
 
Recompensele şi aprecierea verbală sunt importante în educaţia unui copil, dar nu îi vor asigura stima de sine crescută. Dacă îl lauzi pentru tot ceea ce face, nu va mai avea sentimentul că a reuşit ceva neapărat important. Laudele îşi vor pierde valoarea şi astfel nu va avea nici termen de comparaţie, dacă aude „bravo!" atunci când mănâncă tot bolul de ciorbă, dar şi atunci când a dus la bun sfârşit un proiect important la şcoală. Este normal ca la 2-3 ani să-i spui copilului „Bravo!" pentru că a mâncat tot, pentru că s-a încălţat singur, pentru că i-a dat cuiva jucăria, dar la 7 ani, această formă de apreciere nu îşi are rostul. Nu doar că poate face mai mult rău decât bine să îi tot repeţi asta orice ar face, dar cu siguranţă nu îl ajută să aibă mai multă încredere în el, din moment ce activităţile nu presupun niciun efort. 
 
Deşi stima de sine este abordată din punct de vedere psihologic, rezolvarea nu stă doar în discutarea cauzelor şi a sentimentelor, ci în a acţiona. Doar faptele pot face pe cineva să aibă mai multă încredere în forţele proprii, decizia de a nu se da bătut şi de a depune mai mult efort, dobândind convingerea că fiecare persoană este valoroasă, în ciuda nereuşitelor şi a imperfecţiunilor sale. 

 

10 beneficii pe care le are copilul unei mame care lucrează

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 semne ca nu poti avea incredere intr-un barbat
    6 semne ca nu poti avea incredere intr-un barbat

    Vine o vreme, in fiecare relatie, cand incepi sa te simti foarte confortabil in prezenta partenerului, te bucuri de compania lui si nu te vezi altfel decat alaturi de el. Cu toate acestea,...

    Femeile care poartă negru sunt mai inteligente şi au mai multă încredere în sine
    Femeile care poartă negru sunt mai inteligente şi au mai multă încredere în sine

    Sondaje recente au ajuns la concluzia că negrul este o culoare a cărei purtare ne poate da mai multe încredere în noi însene şi ne va ajuta să părem în ochii...

    Studiu: o proaspătă mămică are nevoie de trei luni pentru a avea încredere în ea
    Studiu: o proaspătă mămică are nevoie de trei luni pentru a avea încredere în ea

    A fi părinte nu este deloc ușor, însă cu siguranță o parte dintre noi intră cu ușurință în acest rol, în vreme ce o altă parte are nevoie de timp. Un nou studiu...

    Ținutele PRIMIGI - pentru copii creativi și cu încredere în sine
    Ținutele PRIMIGI - pentru copii creativi și cu încredere în sine

    Poate nu știai, dar cei mici percep hainele ca pe o formă de definire a propriei personalități. Au obiceiul să se identifice cu anumite elemente ce le aduce încredere în...

    Fotografia care a uimit Internetul: primul RMN al unei mame care își sărută copilul
    Fotografia care a uimit Internetul: primul RMN al unei mame care își sărută copilul

    Fotografia care a uimit internetul – în sfârșit putem vedea cum arată creierul nostru atunci când ne sărutăm bebelușul, dar și cum arată creierul său atunci...

    Te îngrijorează felul în care crește copilul? Află care este ritmul de dezvoltare al unui bebeluș sănătos
    Te îngrijorează felul în care crește copilul? Află care este ritmul de dezvoltare al unui bebeluș sănătos

    Toți părinții își doresc o dezvoltare armonioasă pentru copiii lor, iar asta nu doar din punct de vedere fizic. Dezvoltarea intelectuală și emoțională sunt de asemenea...

    Știința dezvăluie care sunt bolile de care protejezi copilul prin alăptare
    Știința dezvăluie care sunt bolile de care protejezi copilul prin alăptare

    Alăptarea reprezintă o modalitate de hrănire superioară laptelui praf datorita avantajelor nutriționale pe care le prezintă și faptului că protejează împotriva infecțiilor...

    © 2019 Qbebe