Contributors
Manute Creative

Prietenie versus conectare – una din nevoile de bază ale copiilor

Cum au fost afectați copiii noștri de pandemie și cum le-a fost afectată viața socială, dar mai ales cum îi putem ajuta noi să treacă mai ușor de aceasta perioadă, vorbim cu dna. psiholog, conferențiar universitar dr. Tamara Bîrsanu.

Cum îi putem ajuta pe cei mici să treacă mai ușor prin această perioadă de distanțare socială?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Putem ajuta copiii noștri doar prin prezența noastră în viața lor. Este important să fim acolo, să fim prezenți, să facem lucruri împreună, să generăm contexte în armonia interioară a copiilor. Acest lucru îl putem genera doar transmițând starea noastră de echilibru prin conștientizarea părților bune și mai puțin bune din orice situație. Mă bucură să vedem lucrurile bune în orice fel de situație, de aceea cred că pandemia a venit și cu ceva bun ca de exemplu: timpul petrecut în familie a fost mult mai mare, posibilitatea de a ne cunoaște pe noi înșine și pe copiii noștri în adaptabilitatea la schimbare, etc.

Cât de important este ca cel mic să aibă prieteni, să înțeleagă de la o vârstă fragedă care este rolul prieteniei în viața lor?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Prietenia satisface din punct de vedere psihologic una din nevoile psihologice de bază-conectarea. Satisface, de asemenea, și nevoia de apartenență, de aceea ”puterea găștii” este una uriașă, care dezvoltă inteligența socială. Socializarea se transmite de la părinți, iar mama este formatorul și tata creatorul, apoi intervine mediul. Părinții transmit copiilor tot ce știu, simt și ceea ce sunt ei, de aceea este important să știm cine suntem.

copii cu mainile colorate

Cum îi pot ajuta desenele animate educative de la Minimax, pe cei mici să fie mai sociabili și să lege prietenii strânse, precum poneii din ”Micul meu ponei: viață de ponei”?

Dna. dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Imaginea este baza gândirii și mă bucur că au fost alese aceste personaje. Căluții, poneii, sunt animale cu vibrație înaltă, cu o energie benefică copiilor și nu numai, la fel ca și delfinii si cățeii. Aceste animalute sunt folosite în terapii nu numai pentru a trata copii cu autism si copii cu alte deficiențe în dezvoltare, cât și oameni adulți cu deficiențe și batrâni. Aceste vibrații înalte sunt transmise copiilor și îi ajută în recuperare.

Care sunt primele 5 nevoi după care trebuie să ne ghidăm atunci când vorbim de educația copilului nostru?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Eu consider că ar fi bine să generăm aceste nevoi prin noi și să le împlinim copiilor noștri, în primul rând, nevoia afectivă, pentru că dacă nu e iubire, nu e nimic.
Nevoia de siguranță - să simtă prezența noastră, astfel vor simți că sunt în siguranță.
Nevoia de explorare, de competență, nevoia de experimentare – copilul vrea să experimenteze, adică își împlinește nevoia de a ști, de a cunoaște.

Atunci când îi spunem copilului ”nu ai voie”, ”nu se poate”, etc. îi tăiem conexiunea neuronală și nu în ultimul rând, nevoia de independență sau conștientizarea. Independența aceasta se formează prin comunicare cu semenii lor, în tabere, să îl lăsăm să se autodeservească, iar copiii își doresc această independență.

Copiii noștri vor fi afectați de pandemie? Vor urma repercusiuni?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Cred că această perioadă va avea repercursiuni și spun acest lucru pentru că este bine să facem ceva, chiar să acționăm.

Este momentul să ne întoarcem spre copiii noștri, spre noi, prin propriul nostru exemplu, să ne străduim să corectăm aceste lacune, aceste emoții distructive cu care am fost alimentați cu toții în toată această perioadă - frică, furie, tristețe. A fost o pandemie a fricii, emoția de disconfort cu care ne naștem. Acționăm prin adaptabilitate și prin conștientizarea emoțiilor de disconfort care au fost hrănite în această perioadă.

Repercusiunea pandemiei poate fi văzută chiar și acum prin nivelul ridicat de bullying în școli. Deja s-a constatat că cei întorși în școală au un potențial al agresivității mai ridicat din cauza insuficienței de comunicare fizică pentru că o izolare se produce doar prin izolare și o minte se dezvoltă doar cu altă minte. Acestea sunt generate de diminuarea respectului de sine, de comparațiile cu alti copii pe care părinții le fac în mod repetat și nu uitați că judecata lezează respectul de sine, acceptarea de sine, stima de sine și evident încrederea în sine. Este bine să evităm să comparăm copiii întrucât toți suntem diferiți, avem calități diferite, iar principiul unicității și diferențierii să ne străduim să-l respectăm cu toții.

Cum putem crește oameni frumoși?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Să înlocuim din vocabularul nostru sintagma ”trebuie să...” cu ”este bine să”, ”mie mi-ar plăcea să ...”. Copiii au nevoie de iubire, atenție și acceptare.
Comunicarea este baza universului și este important să punem limite, dar cu blândețe și cu hotărâre. Învățământul cu iubire poate să educe oamenii sănătoși și frumoși. Avem datoria să învățăm copiii că nu suntem mai frumoși sau mai urâți, nu suntem mai deștepți sau mai puțin deștepți, suntem diferiți precum florile din grădină. Să evităm etichetarea și compararea.

Televiziunea Minimax lansează chiar de Ziua Internațională a Copilului, de 1 iunie, un nou serial educativ care pune accentul pe importanța prieteniei și importanța colaborării între copii.

micul meu ponei serial

Un bun prilej de a petrece timp împreună cu copilul, urmărind, zilnic de la ora 18:30, un desen plin de prieteni, culoare și distracție, ”Micul meu ponei: viață de ponei„!

În ”Micul meu ponei: viață de ponei” copiii descoperă partea amuzantă a prieteniei! Așa cum alții își vizitează prietenii acasă după școală, poneii își petrec majoritatea timpului la Sugarcube Corner. Aici Pinkie Pie servește cupcake-uri cremoase celor mai bune cliente din lume – prietenele ei! Mai multe detalii www.facebook.com/minimaxromania

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    După vârsta de 1 an, care sunt nevoile nutriționale ale copilului?
    După vârsta de 1 an, care sunt nevoile nutriționale ale copilului?

    După prima aniversare a copilului tău, lucrurile legate de alimentația sa par să devină din ce în ce mai complexe, mai ales că a intervenit și diversificarea. Este important să...

    Părinții acuză de neglijență și gravă nepăsare una dintre grădinițele de lux ale Capitalei
    Părinții acuză de neglijență și gravă nepăsare una dintre grădinițele de lux ale Capitalei

    Sunteți părinți, iar siguranța și sănătatea copilului vostru este pe primul loc. Așa că vă întreb: ce ați face dacă ați lua copilul de numai 2 ani în prima...

    Cum sa scapi dintr-o relatie toxica. Cum sa faci detoxifierea relatiilor de prietenie sau de cuplu
    Cum sa scapi dintr-o relatie toxica. Cum sa faci detoxifierea relatiilor de prietenie sau de cuplu

    Exista multe tipuri de relatii care ne influenteaza viata. Indiferent ca este vorba de conexiunea cu parintii, prietenii, fratii sau colegii.

    În creșterea copiilor mei am ales să fac echipă cu Dumnezeu, căci de una singură, fac doar gafe
    În creșterea copiilor mei am ales să fac echipă cu Dumnezeu, căci de una singură, fac doar gafe

    Sunt femeie, soție și mama Alexandrei și a lui David. Împreună cu soțul meu și cu cei doi copilași formăm familia Cerchez. O familie printre multe alte familii care...

    Una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din lume este însărcinată din nou
    Una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din lume este însărcinată din nou

    Deși nu a existat nicio declarație oficială, Anna Kournikova și Enrique Iglesias erau bănuiți de presă că așteaptă al treilea copil, după ce sportiva a fost surprinsă...

    Veste uriașă! Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România va deveni mămică!
    Veste uriașă! Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România va deveni mămică!

    Este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară, apreciată pentru glasul ei angelic și pentru cântecele pline de emoție. Acum, Andrada Bârsăuan, a...

    Una dintre cele mai faimoase artiste din lume este însărcinată cu primul copil
    Una dintre cele mai faimoase artiste din lume este însărcinată cu primul copil

    Face parte dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din ultimii ani şi se pregăteşte să devină mamă. A anunțat cu bucurie că este însărcinată cu primul ei copil și...

    © 2021 Qbebe