De ce este important să vorbești cu bebelușul tău
Te joci de-a v-ați ascunselea cu bebelușul tău și încerci să vorbești în permanență cu el, chiar dacă știi prea bine că nu înțelege întotdeauna ce îi spui. Poate uneori îi cânți sau îi reciți poezii pentru a-l adormi. Și se întâmplă să îți răspundă cu niște sunete doar de el înțelese. Nu îți dai seama, însă această etapă reprezintă o parte esențială din dezvoltarea sa. Creierul său absoarbe sunetele, tonurile, precum și cuvintele din limba pe care o va folosi pentru a rosti primele cuvinte. Iar părintele joacă un rol de bază în acest sens, fiind demonstrat că acei copii care au părinți ce vorbesc des cu ei tind să formeze abilități de limbaj și conversație mai puternice comparativ cu restul.
Cea mai bună modalitate de a vorbi cu bebelușul tău este aceea care pare cea mai naturală; prelungirea cuvintelor în mod exagerat poate părea limbaj de bebeluș, dar ajută la dezvoltarea verbală a copilului tău (va deprinde mai multe cuvinte până la vârsta de 2 ani comparativ cu semenii săi). S-a observat faptul că bebelușii sunt mai atenți și mai dornici să răspundă unui astfel de limbaj decât unei conversații normale cu un adult. Tonul jucăuș și înalt luminează mintea copilului tău.
Ce se întâmplă în mod concret? 80% din dezvoltarea creierului său are loc în primii 3 ani. Pe măsură ce creierul i se mărește, se formează de asemenea conexiunile necesare pentru a gândi, a învăța și a procesa informația. Aceste conexiuni, denumite sinapse, se formează într-un ritm extrem de rapid, aproximativ 700 pe secundă în primii ani de viață. Iar când vorbești cu bebelușul tău stimulezi formarea sinapselor în zona creierului care se ocupă de limbaj. Cu cât aude mai multe cuvinte, cu atât se fortifică mai mult conexiunile mentale ale copilului. Acest proces conduce în timp la fortifierea abilităților de limbaj, precum și la abilitatea de a învăța în ansamblu.
Greșeli pe care le faci când vorbești cu bebelușul tău
1. Nu vorbeși suficient de mult cu bebelușul tău. Cu cât vorbești mai des cu copilul tău cu atât vei avea un copil mai vorbăreț.2. Nu petreci suficient timp cu bebelușul tău. Discuțiile cu bebelușul tău sunt benefice atunci când există o interacțiune directă între voi doi, fără vreun adult sau copil în preajmă.
3. Îți întrerupi bebelușul sau privești în altă direcție. Copilul tău trebuie să știe că te interesează ce are de zis și că îți face plăcere să îl asculți.
4. Nu îți privești bebelușul în ochi. Copiii răspund mult mai bine atunci când sunt priviți direct în ochi.
5. Îi permiți prea mult timp de vizionare tv. O perioadă îndelungată de privit la televizor poate să aibă un impact asupra dezvoltării limbajului. În plus, vocea ta este mult mai interesantă decât cea de la televizor.
6. Nu vorbești decât limba bebelușilor. Bebelușul tău trebuie să audă cum sună cuvintele rostite în mod normal, fără un ton ridicat și prelungire exagerată a sunetelor, așa cum obișnuiesc părinții.
Alte greșeli pe care le poți face când vorbești cu bebelușul tău
Există și o serie de greșeli ce țin mai degrabă de exprimare, pe care ți le prezentăm în continuare:
- Vorbești prea mult. Atunci când părinții vorbesc exagerat de mult, copiii ajung să îi ignore. Cercetările științifice au demonstrat că creierul uman poate menține doar patru bucăți de informație sau idei unice în memoria pe termen scurt deodată, respectiv aproximativ 30 de secunde de vorbit (una sau două propoziții)
- Ești un băiat/o fată rea - nu alimenta gânduri negative copilului tău deoarece îi poți distruge stima de sine. Copiii sunt inocenți și cred în bunătate, așa că merită încurajată partea veselă, pozitivă. Atunci când greșesc trebuie să li se atragă atenția și să fie corectați, însă prin comentarii constructive. Învață-i de mici cum să se comporte și ce este bine și greșit.
- De ce nu poți să te porți ca fratele/sora ta sau ca vecinul x? În cazul relațiilor de familie o astfel de întrebare încurajează gelozia. Pe plan personal copiii care aud astfel de vorbe vor simți că au eșuat și se vor simți excluși
- Să audă tot timpul că li se interzic lucruri. Copiii, mai ales în primii ani de viață, simt nevoia de a explora. În acest mod descoperă lumea înconjurătoare și învață. Iar dacă aud în permanență interdicții pot ajunge să se simtă constrânși să nu evolueze.
- Să îi interzici să vorbească cu tine sau să îi spui să te ignore. Nu trebuie sub nicio formă să întrerupi comunicarea cu copilul tău. Dacă aveți un conflict, convinge-l să îți accepte punctul de vedere prin cuvinte și ton al vocii. Dacă îl vei alunga, nu vei reuși decât să îl faci să se simtă stingher și va înțelege că un conflict se rezolvă prin evitare. În plus, va simți că nu este iubit sau dorit.
- Să îl ameninți. Fie că amenințarea vizează excluderea desenelor animate preferatre sau a desertului sau raportarea unei fapte comise de copil către tată sau alt membru al familiei, prin amenințări nu vei reuși să îți crești autoritatea în fața sa, dimpotrivă. Vei demonstra că nu ești capabil să faci singur față unei probleme.
- Ești prea mic să faci asta. Prin astfel de cuvinte îi demontezi copilului încrederea în propria persoană și în plus îi transmiți un mesaj negativ în condițiile în care el este extrem de dornic să exploreze lumea.
Meseria de părinte este cu sigurnață dificilă și cu toții ajungem să facem greșeli. Pentru a comunica eficient cu copiii este nevoie de timp și energie. Trebuie să devenim conștienți de propriile sentimente și reacții automate și să ne adaptăm la ritmul celor mici. Asigură-te că ai grijă de tine pentru a dispune de această energie pentru copilul tău; reexaminează-ți prioritățile și renunță la unele obiceiuri. Copiii care au părinți respectuoși, implicați și constanți își reglează emoțiile mai eficient, se simt mai bine cu propria persoană și sunt capabili să aibă relații pline de iubire.
Voi ce greșeli credeți că ați făcut în comunicarea cu copiii voștri? Pe care v-ar fi plăcut să o cunoașteți din timp pentru a o evita?
Citește și: Limbajul copilului de la 1 la 3 ani: semne de alarma pentru parinti
Surse: www.webmd.com; https://flintobox.com; www.psychologytoday.com