Din grija pentru copilul tau

8 mituri pe care le-ai auzit cel puțin o dată când erai copil

Când eram mici, ai noștri părinți au încercat să ne disciplineze prin tot felul de „minciuni" nevinovate. Acestea au fost atât de mult folosite, încât s-au transformat în adevărate „mituri". În articolul de mai jos veți găsi câteva exemple de astfel de „mituri", care au fost însă demontate de specialiști, care ne-au arătat că, de fapt, ele nu au sunt valabile în realitate.

„Cine stă prea mult la televizor își va strica ochii"

Este un „mit" mai mult decât binecunoscut, pe care l-am auzit încă de când eram foarte mici.
Studiile din domeniu au arătat însă că problemele de vedere nu au legătură directă cu privitul îndelungat la televizor. De altfel, s-a ajuns la concluzia că miopia de pildă, una dintre cele mai comune probleme de vedere în rândul copiilor, este influențată mai ales de factorii genetici (cam în 40% dintre cazuri).
Desigur, tulburările de vedere sunt influențate și de alte lucruri, precum numărul de ore petrecut în afara ecranelor. Concluzia a fost că acei copii ce petrec timp mai îndelungat pe-afară sau desfășurând orice alte activități ce nu sunt în fața televizorului sau computerului vor fi mai puțin predispuși riscului de a se confrunta cu probleme serioase de vedere.

Baietel ce se uita la desene animate pe intuneric

Citește și:  5 din cele mai nocive efecte ale televizorului asupra copilului tau

„Dacă minți, urechile tale se vor înroși"

Fără îndoială că, în perioada copilăriei, adulții din jur ți-au spus adesea acest lucru. Ca persoană matură trebuie să conștientizezi însă că acesta este doar un „mit" frecvent, ce s-a răspândit foarte mult întrucât reprezenta un mijloc de disciplinare mai „blând".
Specialiștii ne spun că înroșitul urechilor este provocat, în realitate, de factori precum:
Prezența unor „valuri" de căldură în corp- Una dintre principalele cauze ale apariției acestora este emoția, creierul având capacitatea de a trimite stimuli către centrii nervoși aflați în piele. Iată de ce urechile noastre se pot înroși, ca rezultat al intensificării fluxului sanguin. De asemenea, „valurile" de căldură pot fi aduse de transformările hormonale, de anumite alimente (cum sunt cele foarte picante), de modificări bruște de temperatură, de febră etc.
Existența unor infecții bacteriene- Medicii spun că anumite infecții bacteriene (provocate, de pildă, de răniri, de mușcături de insecte, de piercing-uri etc.) pot conduce la inflamarea și iritarea țesuturilor de la ureche, ceea ce va duce la înroșire.
Dermatita seboreică-Această afecțiune dermatologică poate fi responsabilă inclusiv de înroșirea pielii din zona urechilor
Arsurile solare- Uneori, arsurile solare duc la înroșirea urechilor, mai ales când acestea nu sunt protejate în niciun fel

„Dacă vei înghiți gumă de mestecat, aceasta îți va rămâne în stomac timp de 7 ani"

Nu este cazul să iei în serios nici acest „mit", pe care l-ai auzit frecvent când erai copil.
Medicii spun că înghițirea gumei de mestecat nu este periculoasă, în condițiile în care și ea va fi digerată, la fel ca orice alimente. Singura diferență este că acest proces se va face mai lent.
Guma de mestecat este alcătuită dintr-o bază, îndulcitori și coloranți, este lipicioasă, dar saliva și acizii gastrici își vor face treaba și aceasta se va digera până la urmă. Cei mai mulți specialiști spun că acest produs va fi eliminat din corp cam în două zile de la ingerare. În niciun caz nu trebuie să ne temem că ea va rămâne în stomacul nostru pentru mai mulți ani!

Copii ce se joaca cu guma de mestecat

„Dacă te tunzi mai des, o să-ți crească mai repede părul"

Deși poți fi tentată să iei frecvent în calcul acest „mit", din păcate părul nu va crește mai repede, chiar dacă îl tunzi mai des.
În realitate, creșterea părului nostru este influențat de factori precum: moștenirea genetică, starea de sănătate, vârsta, stresul sau chiar perioada din an în care ne aflăm. De asemenea, trebuie să știm că părul începe să crească pornind de la foliculi. Aceștia conțin și anumite proteine, care, alături de circulația sanguină, vor influența modul în care părul va crește. Astfel, ritmul în care firul se va lungi este direct legat de modul în care proteinele vor alimenta acele celule, din foliculi.
Cu alte cuvinte, părul nostru nu va crește mai repede doar dacă îl tundem în mod regulat. Putem contribui însă la regenerarea sa dacă vom lua câteva măsuri, printre care: să avem o dietă sănătoasă (bogată în proteine, vitamina B, zinc, fier), să ne tundem vârfurile părului în mod regulat (acest demers va scădea riscul de rupere a firelor de păr, ceea ce va te va ajuta să-ți lași părul să crească), să folosim un șampon delicat (menit să curețe blând părul, fără să-l încarce și care să permită o exfoliere ușoară a scalpului).

„Mâncând multă ciocolată, o să-ți apară coșuri pe față"

Este adevărat că și acesta este un „mit” pe care probabil l-ai auzit frecvent, dar are în el și o parte de adevărat.
Astfel, deși cercetătorii au ajuns la concluzia că a consuma multă ciocolată nu are o legătură directă cu aparițăia coșurilor, se pare că dieta în ansamblu este responsabilă de acestea. În special despre acnee (moderată sau severă) se spune că este direct influențată de dieta adoptată.
Desigur, s-a constatat că anumite tipuri de ciocolată sunt foarte bogate în grăsimi hidrogenate și diverși conservați ce contribuie la procesele inflamatorii, dar specialiștii ne asigură că nu trebuie să facem legătura între consumul de ciocolată și coșuri. Cu atât mai mult cu cât putem consuma și ciocolată organică, cu ingrediente de calitate, aceasta cu siguranță nu va influența modul în care ne confruntăm cu coșurile.
Se pare că nu ciocolata trebuie învinovățită de coșuri, ci tulburările hormonale sau stresul.

„Dacă îți vei trosni degetele, articulațiile tale se vor îmbolnăvi"

Pentru a te convinge că și această afirmație constituie un „mit", ține cont de diverse studii din domeniu.
De pildă, un studiu recent efectuat pe 300 de persoane care și-au trosnit adesea degetele, a demonstrat că acestea nu au dezvoltat nicio afecțiune a articulațiilor, cu precădere artrită.
Obiceiul frecvent al trosnitului degetelor nu este însă total inofensiv, întrucât s-a constatat că, în timp, poate apărea o ușoară degradare a ligamentelor sau o reducere a capacității de a apuca așa cum trebuie.
Motivul pentru care degetele fac acel zgomot specific dacă le trosnim este de fapt prezența unor bule de aer formate, care vor exploda în momentul în care degetele sunt mișcate într-un anume fel.

 

Fetita ce tine in mana o broasca„Atingând o broască râioasă, poți să faci negi"

Fără îndoială că ai auzit atât de des aceste cuvinte când erai copil, dar pe atunci nu te gândeai că ele constituie de fapt un adevărat „mit".
În realitate, negii sunt provocați de virusul HPV. Acesta afectează stratul superior al pielii și intră de obicei pătrund în corp printr-o mică ruptură pe care o provoacă.
Negii pot apărea în orice parte a corpului, dar se pot vindeca și de la sine, în câteva luni sau ani.
Să atingi o broască râioasă nu te va face să faci negi, apariția acestora este favorizată de alte lucruri, precum: infectarea cu virusul HPV în urma folosirea dușurilor publice, a lucrului cu carnea, dar mai ales ca urmare a unui sistem imunitar slăbit.

„Te poți îmbolnăvi dacă vei sta aproape de un cuptor cu microunde în funcțiune"

Și această concluzie reprezintă de fapt un „mit" pe care l-am auzit probabil de multe ori.
Experții spun însă că nu este cazul să ne facem griji din acest punct de vedere, întrucât, în condiții bune de funcționare, undele emise de cuptoarele microunde rămân în interiorul lor. De altfel, pentru siguranța consumatorilor, cuptoarele cu microunde au fost concepute astfel încât undele să fie prezente numai când cuptorul este în funcțiune și să se păstreze acolo când ușa acestuia este închisă.
Pentru a fi însă în deplină siguranță când avem un cuptor cu microunde trebuie să ne asigurăm că acesta nu are nicio problemă tehnică, iar dacă vom semnala una, să consultăm un specialist și să nu facem noi tot felul de reparații „improvizate".
Deși unii specialiști spun că microundele sunt periculoase pentru ochi, această constatare nu trebuie să ne sperie, întrucâ trebuie să știm că este valabilă pentru cazurile în care aceste unde sunt foarte puternice.

Citește și: Lista cu cele mai mari minciuni pe care părinții le spun copiilor lor

Voi ați auzit și de alte astfel de „mituri", pe care le-ați auzit frecvent în copilărie?

Surse:
www.healthline.comr; www.jamanetwork.com; www.who.int; www.health.howstuffworks.com ; www.bbc.com; www.dailymail.co.uk; www.zmescience.com; www.webmd.com

Surse poze:
www.morguefile.com

 

Momente „magice” când crești un copil, care sunt, de fapt, greu de îndurat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 probleme ale vaginului cu care sigur te vei confrunta cel puțin o dată în viață
    5 probleme ale vaginului cu care sigur te vei confrunta cel puțin o dată în viață

    Pentru a te bucura de o sănătate optimă, este neapărat necesar să acorzi importanța cuvenită și zonei intime. Din articolul de mai jos vei afla care sunt cele mai frecvente...

    7 greșeli de evitat când îl iei pe cel mic prima dată pe plajă la mare
    7 greșeli de evitat când îl iei pe cel mic prima dată pe plajă la mare

    Prima zi pe plajă a celui mic va fi cu adevărat de neuitat. Probabil vei face destule fotografii cât să umpli cel puțin un album întreg și vei fi atentă la fiecare pas al...

    5 mituri legate de când ar fi cel mai bine să mănânci fructe
    5 mituri legate de când ar fi cel mai bine să mănânci fructe

    Fructele trebuie să facă parte neapărat dintr-o alimentație echilibrată, indiferent de vârsta pe care o avem. Pentru a fi siguri că vom profita din plin de beneficiile pe care le...

    10 pozitii noi de care nu ai auzit pana acum, dar pe care trebuie neaparat sa le incerci
    10 pozitii noi de care nu ai auzit pana acum, dar pe care trebuie neaparat sa le incerci

    Daca luna voastra de miere a luat demult sfarsit si te-ai cam saturat sa practici in dormitor aceleasi trei vechi pozitii cam plictisitoare, site-ul Marieclaire.com vine in ajutorul tau cu...

    VIDEO | Anchetă la o grădiniță din Timișoara, după ce un copil a fost auzit plângând isteric
    VIDEO | Anchetă la o grădiniță din Timișoara, după ce un copil a fost auzit plângând isteric

    Caz îngrijorător într-o instituție de învățământ din Timișoara!

    7 mituri false despre somnul bebelusului. Atentie sa nu cazi in capcana!
    7 mituri false despre somnul bebelusului. Atentie sa nu cazi in capcana!

    Cand ai un copil in casa, totul pare sa se invarta in jurul somnului sau - si toata lumea te pistoneaza cu fel de fel de sfaturi grijulii pe aceasta tema. Multe dintre ele sunt insa gresite,...

    4 mituri despre sexul in timpul casniciei
    4 mituri despre sexul in timpul casniciei

    Sexul a fost lasat pe pamant cu mai multe scopuri: placere, intimitate, procreere, sanatate fizica si emotional. S-a demonstrat stiintific! Sexul reduce stresul si oamenii care fac sex mai...

    © 2019 Qbebe