Din grija pentru copilul tau

Ca sa fii un parinte bun, trebuie sa fii obiectiv cu propriul copil

Un copil are mari sanse sa creasca sanatos si un „copil bun", daca parintele sau se straduieste sa fie obiectiv. Un copil are nevoie de parinti care sa il vada asa cum este... mai bine zis, asa cum li se descopera. Sa il vada cu neputinte si frici, cu mofturi si incercari de manipulare, cu potential si calitati, ci incercari si erori. Un parinte care doar se induioseaza de copilul sau ori care il califica in mod constant cu „insuficient de...", nu este un parinte folositor copilului. Din contra. Devine un parinte daunator. Cum sa fim obiectivi cu propriii copii si de ce?

Ca sa fii un parinte bun, trebuie sa fii obiectiv cu tine insuti

Copilul meu are nevoie de un adult capabil sa se priveasca in oglinda si in suflet, cu o perceptie cat mai limpede. Cum sunt eu, adultul? Sunt viciat? Ipocrit? Lingusitor? Las? Lenes? Slab? Fricos? Penibil? Abuziv? Lacom? Hot?

Daca ma simt jignit, daca ma scandalizez, daca imediat ma apar si imi indrept spatele atunci cand aud aceste cuvinte in raport cu persoana mea, atunci cu siguranta nu sunt obiectiv cu mine insumi.

Daca mi le asum pe toate, cu gandul ca sunt vai de capul meu si fac umbra pamantului degeaba, ca nu are nimic bun de invatat copilul meu de la mine... atunci iarasi nu sunt obiectiv cu mine insumi.

poza mama si copilul 

Daca nu gasesc nicio corespondenta intre nuantele de mai sus si persoana mea, iarasi ar trebui sa intru la banuieli. O detasare completa a sinelui meu de astfel de „trivialitati" si de emotiile pe care asumarea lor le poate starni, ma pune pe ganduri. Daca raman imperturbabil... probabil ca am atins Nirvana. Dar eu ma indoiesc ca un parinte de copil mai are aceasta sansa.

Daca sunt uman, tot ceea ce este uman ma atinge intr-o masura mai mare sau mai mica, iar OBIECTIVITATEA inseamna tocmai curajul si deschiderea de a vedea acest lucru. Unde sunt deficitar? Unde sunt apt? Ce inclinatii am? Atat admirabile, cat si rusinoase. Ce fapte fac? Ce imi arata faptele mele? Pentru ca daca eu ma ascund dupa deget, si copilul meu va proceda la fel...

Parintii care se ataca atunci cand este pusa in discutie integritatea lor, se vor ataca si cand li se aduce la cunostinta un aspect mai putin stralucit al copilului. Intotdeauna. Fara exceptie. Vor da vina pe colegii copilului, pe context, pe adultii implicati in edicatia lui, si mai putin pe copil. Sau, din contra, il vor „linsa" pe acesta, pentru ca nu poarta mai departe cu demnitate „pecetea de integritate" a familiei. Fara intelegere, fara echilibru, deci fara a-i folosi cu ceva copilului. Iar copilul fie va invata sa NU primeasca ajustari si observatii, fie va tremura la auzul lor si le va primi pe ca o sentinta la moarte, nefiind capabil sa le foloseasca spre cresterea personala.

Parintii care se "biciuiesc" singuri intr-atat incat sa isi paralizeze actiunea si initiativa, care se simt impovarati de toate relele si pacatele lumii, vor transmite mai departe aceasta stare copilului. Ce copil va creste demn, cu spatele drept si privirea luminoasa, daca parintele sau isi pune cenusa in cap si se „taraste" prin viata, considerand ca nu este bun de nimic? Empatia si dedicarea copiilor ii predispune la identificare cu parintele slab, neputincios, pe care ei si-ar dori sa il apere. Cum ne vom inspira si incuraja copiii, cand ne vedem prea slabi si nevrednici chiar si pentru atata lucru?

CUM sa fii un parinte obiectiv, cand esti... subiectiv?

Ca sa fii un parinte bun, trebuie sa fii obiectiv chiar si atunci cand esti pus la incercare de propriul copil. Oh, iar asta se intampla uneori de cate 20 de ori pe zi, nu-i asa?! Cum sa procedezi atunci cand simti ca micutul te aduce la exasperare, cand emotiile iti intuneca judecata? Cum sa iti pastrezi cumpatul, calmul si... obiectivitatea, atunci?!

Voi reda mai departe, cuvant cu cuvant, indemnul primit de mine de la un om care pune in practica ceea ce sfatuieste pe altii: "Tot ce trebuie sa tii minte este ca nu are ce sa se intample atat de dramatic, de rau si de iremediabil, incat sa merite AGITATIA ta. Incearca sa te opresti tu pe tine - si nu pe copil - atunci cand simti ca nevoia de a actiona vine din nervii din stomac. Pur si simplu stai pe scaun, chiar daca iti vine sa te ridici si sa faci ceva. Opreste-te pentru cateva secunde si gandeste-te DE CE te duci catre copil, DE CE actionezi si mai ales cu ce stare de spirit... caci aceasta din urma va ajunge la copil, si nimic din cuvintele tale."

 poza tata si copilul

Am testat si, intr-adevar, asa mi-a dovedit experienta ca stau lucrurile. Atunci cand imi vine sa strig la copil, sa il cert, sau pur si simplu sa ma adresez lui din cadrul meu de referinta, de la "inaltimea" mea, atunci sunt cu siguranta departe de sufletul si simtamintele lui. Indiciul clasic pentru situatia aceasta il am atunci cand „mi se pare ca vorbesc singur" sau cand „copilul nu a inteles nimic pana acum si face exact pe dos, fata de ce astept de la el". Ei bine, atunci, TREBUIE SA MA OPRESC. Oricata dreptate as avea, este momentul sa ma opresc.

Il opresc pe el daca face ceva daunator, il directionez catre altceva sau ii spun STOP, dar apoi ma opresc pe mine de la a-i vorbi. Nu ii vorbesc in starea aceasta, nu il cert in starea aceasta, nu il corectez, nu il intreb, nu ii cer socoteala... nimic, in starea aceasta. Stop, aman ceea ce vreau sa fac - voi reveni mai tarziu, cand imi schimb (cand imi innoiesc) starea de spirit.

Cum sa fii un parinte BUN:
Trucuri ca sa imi recapat calmul (adica premisa obiectivitatii)

1. Uneori poti sa iti schimbi starea launtrica chiar atunci. De exemplu: in situatii incordate, cand ma „trezesc" indreptandu-ma catre un copil cu o stare launtrica de cotropitor, sunt constienta ca „mi s-a urcat sangele la cap", dar deja am apucat-o intr-acolo si nu pot pune frana. Plus ca situatia creata imi cere uneori sa actionez chiar atunci, asadar nu pot amana contactul cu copilul. Dar mi-e clar ca nu voi obiectiva. Si atunci, ce este de facut?! In timp ce ma indrept spre copil cu o falca in cer si cu una in pamant, respir cat pot de adanc si incerc sa raresc pasul, sa mai slabesc acceleratia. Inalt o rugaciune disperata sa ma lumineze Maica Domnului si... cu Dumnezeu inainte. Ca de oprit, dupa cum spuneam, nu ma pot opri!

Iar cand ajung langa copil, am descoperit, astfel, un „truc" salvator: daca tot nu pot redeveni obiectiva, macar sa devin cat pot eu de... subiectiva. Asa ca ma cobor la nivelul lui, in fata lui, si il privesc. Pun mainile pe el daca este nevoie, ca sa il tin alaturi de mine, dar il privesc, inainte sa trec la alt gest sau la alta vorba.

poza tata si copilul 

Adeseori, privirea lui imi spune multe. Daca eu chiar vin catre el precum Baba Cloanta, sau daca, mai rau, am si tipat la el, privirea copilului imi arata teama. La copil se vede clar. Ii este teama de mine sau sta locului si ma priveste fara un cuvant, desi pana acum era breaz. Un fel de paralizie (stii, reactia primitiva de lupta, fugi sau „fa pe mortul").

Cand ii vad privirea, mi se face si mie teama de mine si mai ales rusine. Si ma smeresc... Atunci mi se schimba starea launtrica, simt cum revin inapoi in mine, cum redevin constienta si obiectiva - iar din acel punct incolo, este totul mai usor.

2. Uneori copilul nu ma vede, nu se uita in ochii mei - si nu fiindca ma evita din teama, ci fiindca este suficient de agitat launtric si de aerian, incat se afla cu mintea in alta lume. Copilului mic, mai ales, pana in 4-5 ani, i se intammpla cu usurinta sa amestece contextele si sa uite unde se afla cu adevarat. („Unde esti aici?" il intrebam pe Alin, de 3 ani jumate, care se balacea la propriu in apa varsata pe jos, langa sevaletul pe care in fiecare zi pictam, in clasa lui de gradinita. "La piscina!", imi raspundea el transfigurat, inca dand bezmetic din maini si din picioare.) In astfel de situatii, copilul nu este prezent, dar acest lucru nu il face NICIODATA din rea-vointa, ci din neputinta. Este periculos pentru un copil sa traiasca intr-o lume paralela (aici nu ma refer la pretend-play, la jocurile imaginare, ci la incapacitatea repetata de a reactiona la stimulii din realitate). Daca il vad asa, ma calmez imediat, caci imi dau seama ca acel copil nu imi greseste mie, ci are nevoie mare de ajutor... Iar aici, obiectivitatea mea este vitala.

poza copii care se bucura

3. Tot la apropierea de copil, la contactul fizic, are loc o imblanzire, care la femeie este aproape garantata - prin stimularea instinctului matern. Sa iei in bratele tale ceva mic, sa ii simti mirosul, sa il mangai cand este agitat, sa ii privesti puritatea pielii, ochii, privirea adeseori vinovata, alteori curioasa, ingenua si chiar sfidatoare... Stau langa copil cu toata furia mea si il contemplu - asa suparata la maxim cum m-a adus sa fiu - si imi revin. Ma imblanzeste. Chiar si cu copiii mai mari functioneaza asta. Sunt putin copii suficient de antipatici incat sa inhibe instinctul matern al femei - iar cand copilul este chiar al tau, iti poti face un obicei din a-ti aminti intentionat, in timp ce il privesti: Acest copil este un dar in viata mea! L-am purtat in pantece! Uite ce am putut aduce pe lumea asta, ce minune! Apropierea fizica si contemplarea copilului, impreuna cu constientizarea intentionata precum cea de mai sus, pot functiona si la barbati, chiar daca lipseste instinctul matern: deoarece copiii aduc mult cu femeile ca si fragilitate, vulnerabilitate, moliciune... Adeseori, functioneaza. 

CUM sa fii un parinte obiectiv: ingredientul secret

Inceputul sta in OBSERVARE. Observarea este vitala in „munca" unui parinte, desi infim de putin oameni o stiu si o practica. Observa si nu interveni. NU interveni: mai asteapta un minut sau doua inainte sa iti urmezi imboldul. Priveste fara judecare (ci cu judecata, cu dreapta-socotinta, cum ar veni), la ceea ce face copilul. Ti se pare gresit, nociv sau lipsit de sens. Dar pentru el are un sens. Asteapta si priveste ce face, inainte sa actionezi. Priveste pana la capat. De exemplu: un copil poate sa uite ca trebuia sa aduca ceva de la baie, pentru ca odata ajuns acolo, a descoperit ceva uimitor. Atunci cand varsa apa din pahar in chiuveta, apa se duce pe gaura de canalizare si dispare. Ca sa se convinga, pune apa in pahar si o varsa. Din nou. Si din nou... Un copil de 3 ani a facut asta, la gradinita, de 26 de ori. Lent, fara graba, absorbit de ceea ce facea. Era foarte concentrat! Starea aceasta de concentare este VITALA pentru copiii de pana in 6 ani. ACUM isi deprind ei mintea cu concentrarea. Cand ii observam asa, sa nu ii intrerupem. Ei INTELEG cum functioneaza lucrurile si universul inconjurator, in acele momente. Au nevoie de practica pentru a intelege lucrurile, mecanismele, viata, lumea. Pentru copii, au sens multe din lucrurile carora noi nu le gasim niciun sens.

Daca eu nu inteleg, nu inseamna ca trebuie sa intervin.
Din contra, cel mai des, tocmai atunci nu trebuie intervenit...
Cand nu intelegi, daca poti, stai si observa...

Numai asa te pastrezi obiectiv, corect, si eviti erorile gratuite, dar costisitoare pe termen lung, pentru dezvoltarea copilului.

CUM sa ramai un parinte obiectiv, in timp ce actionezi?

In situatiile in care trebuie sa intervii, foloseste-ti energia data de enervare ca sa iti pui mintea la treaba. Ramai un parinte obiectiv, in felul urmator: gandeste-te rapid ce ALTCEVA ii poti da copilului sa faca, in locul a ceea ce face rau.

Modul cel mai sanatos de a opri un copil, este sa il indrepti catre altceva. Nu taindu-i elanul. Nu etichetandu-l drept "rau", "obraznic" sau altceva, pentru simplul fapt ca are viata in el si ca doreste sa treaca la actiune, oricat de nepotrivita ar fi aceasta. Nu dandu-i peste maini (decat daca vrea sa le bage in priza). Un copil mic nu invata mare lucru din toate astea, ci mai degraba traieste emotiile acelor momente - deci se incarca cu emotii negative.

poza tata si copilul 

Ca sa ii faci bine si ca sa faci si tu ceva, deci ca sa iti faci si tie bine, OBSERVA ce anume te deranjeaza in comportamentul lui si gandeste-te cum poti sa il REDIRECTIONEZI. Copiii de pana in 6 ani, mai ales, au nevoie mare de redirectionare. Ei chiar daca vor sa ne asculte, rareori pot. Instinctele lor sunt inca prea puternice si insistente. Prin urmare, ii ajuta mai mult sa ii redirectionam, decat pur si simplu sa ii oprim.

Un copil care tranteste a cincea oara usile de la dulap, se va opri si te va urma, atunci cand mergi langa el si ii spui calm: "Daca trantim usile de la dulap, se vor strica. Hai sa cautam altceva care suna la fel ca usile astea cand se trantesc". Si il duci afara unde poate arunca cu mingea in gard, poate da cu coada de la matura in ciment etc. Sau: „Haide sa gasim alt mod in care sa iti descarci energia (si la fel, in propui o activitate...)"

De regula, copiii nu vor sa ne enerveze, nu asta isi propun. Este adevarat ca recurg la siretlicuri: fac si lucruri alandala, special ca sa ne atraga atentia. Daca descoperi acest tipar, incearca sa ii acorzi copilului mai multa atentie atunci cand este linistit si se comporta firesc... deci sa ii acorzi atentie neconditionata, fara un motiv evident. Nu atentie sub forma laudei sau a recompensei, ci atentie „gratuita", sub forma bucuriei de a fi cu el. Stai cu el, joaca-te cu el, intreaba-l, descopera-l...

Si sa tinem minte ca in spatele gesturilor copilului, sta de regula o nevoie. O nevoie asemanatoare unui instinct, deci ceva ce el TREBUIE sa faca. Incearca sa identifici nevoia, chiar prin incercare si eroare, ca sa poti apoi gasi, impreuna cu el, o alta modalitate de implinire a ei. Foloseste-ti mintea, tu esti adultul. Descopera-ti copilul, cunoaste-l. Ajuta-l. Aceasta cred ca inseamna sa fiu un parinte obiectiv si un parinte bun.

 

Parinti inteligenti: 4 actiuni ca sa fii mai mult decat un parinte bun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce inseamna cand visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie sa fii atent!
    Ce inseamna cand visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie sa fii atent!

    Ce inseamna cand visezi copil mic.Chiar si persoanele care nu au copii pot visa bebelusi in diferite ipostaze. Totusi, uneori, aparitia brusca a unui bebelus in vis te streseaza - ai...

    10 secrete despre capuse pe care trebuie sa le stii! Afla cum sa eviti sa fii muscat
    10 secrete despre capuse pe care trebuie sa le stii! Afla cum sa eviti sa fii muscat

    Petrecerile in iarba verde se pot sfarsi mai putin placut daca ne ies in cale neplacutele capuse.

    5 întrebări cărora un părinte bun trebuie să le ştie răspunsul
    5 întrebări cărora un părinte bun trebuie să le ştie răspunsul

    Indiferent daca încă nu eşti parinte sau ai deja copii, sigur te-ai intrebat la un moment dat daca esti sau vei fi o mama sau un tata bun. Majoritatea persoanelor se raporteaza...

    Ce înseamnă mamă leneșă și de ce trebuie să fii una
    Ce înseamnă mamă leneșă și de ce trebuie să fii una

    Alăturarea celor două cuvinte, mamă și leneșă, poate părea de neconceput. Nu trebuie însă privită în mod extrem. Există și o cale de mijloc, iar o mamă poate fi...

    Cum sa fii o fata rea in pat
    Cum sa fii o fata rea in pat

    Ca sa ai o viata sexuala implinita in cuplu, trebuie sa fii cat se poate de dezinhibata. Asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-o exhibitionista, insa nici vesnic virgina. Iata 6...

    Ești un părinte bun, dacă micuțul tău îți spune aceste 12 fraze
    Ești un părinte bun, dacă micuțul tău îți spune aceste 12 fraze

    Dacă te întrebi adesea „Sunt un părinte suficient de bun pentru copilul meu?", află că nu ești singurul care își adresează o astfel de întrebare! Cu toții avem momente în care...

    6 insecte care îţi pot strica vacanţa de 1 MAI. La ce să fii atent
    6 insecte care îţi pot strica vacanţa de 1 MAI. La ce să fii atent

    Vacanţa de 1 MAI se apropie și toată lumea se gândeşte, la munte, la mare, la locuri exotice. Foarte puţini iau în calcul şi pericolele care ar putea veni de acolo de unde te...

    © 2019 Qbebe