De ce dragostea nu este suficientă
Poate ați auzit povestiri despre certuri și resentimente, vină și dependență, eșecuri nesfârșite sau încredere și inabilitatea de a crea o relație satisfăcătoare. La baza acestor forme de suferință există o cauză primordială, și anume lipsa de dragoste. Poate fi vorba despre părinți distanți și dominatori, nedemni de încredere și înfricoșători. În urma unor astfel de eșecuri un nou concept a ajuns să domine tendințele moderne din parenting: că trebuie să-ți iubești, mai presus de toate copilul, să demonstrezi o imensă simpatie, delicatețe și bunătate, iar copilul va deveni un adult fericit, iubitor și împlinit. Poate fi denumită drept o perspectivă romantică de parenting și este intensă îndeosebi în prima parte a copilăriei.
În timp însă, cu toată implicarea și dedicarea în creșterea copilui, reiese un adevăr complex și provocator: iubirea nu este un panaceu și o afecțiune necondiționată; nu reprezintă o garanție că toate lucrurile vor evolua precum îți dorești. Iată ce adevăruri dureroase îți sunt aruncate în față de viața de părinte:
- Ești un permanent sac de box - elicele de la elicopterul teleghidat al copilului se rup după 5 minute de folosire, iar vina, deși în esență a fabricantului, ajunge pe umerii tăi. Tu devii ținta dezamăgirii furioase a puiului de om. Acest tip de comportament se repetă ca un fel de tribut pervers al dragostei tale necondiționate. Tu nu te comportai în acest fel cu părinții tăi, dar, de asemenea, tu nu te-ai simțit niciodată atât de iubit. Tot sprijinul constant pe care l-ai acordat ți-a încurajat copilul să-și îndrepte frustrarea și dezamăgirea către adultul iubitor care i-a indicat că este permis acest lucru și că va suporta orice
- Trebuie să fii tipul de treabă care răsfață - natura umană tinde să fie părtinitoare cu privire la lucrurile plăcute și amuzante. Însă sarcina de părinte iubitor constă în a-ți încuraja copilul să întârzie gratificarea în interesul împlinirii pe termen lung. De aceea vor apărea constant certuri. Este mult mai plăcut să joci Minecraft decât să înveți să desparți în silabe sau mult mai distractiv să faci o prostie decât tema la matematică, mult mai bine să citești o revistă decât să te speli pe dinți, mult mai agreabil să stai în pat decât să faci un duș. Din dragoste, un părinte trebuie să spună nu. Iar pentru acest lucru va fi pedepsit; ca și cum ar fi complotat la mecanismul de apariție a cariilor sau de deconectare a jocurilor video dacă nu sunt plătite la timp facturile. Vei fi pedepsit pentru orice lucru nepoftit și va fi comparat cu părinții care le oferă copiilor tot ce vor. Chiar dacă este spre binele său.
- Trebuie să exerciți autoritate mai degrabă decât să înveți - scopul este să convingi copilul să facă anumite lucruri fără să i le impui. Autoritatea înseamnă să acționezi depășind motivul pentru a impune concluzia, iar idealul este să înveți și să nu te bazezi pe arme de bază, precum afirmația că tu ești mai mare, mai bogat, mai în vârstă. Dacă în epoca victoriană simplele cuvinte "sunt mama ta" sau "sunt tatăl tău" erau suficiente pentru a solicita ascultarea, acum ele înseamnă o persoană care va face totul să fie bine, o persoană cu care voi fi de acord dacă înțeleg ce vrea de la mine. Copilul nu își va mânca legumele, nu se va da jos din pat dimineața, va dori să se bată cu fratele/sora sa și nu se va opri din jocurile de pe computer dacă i se va indica acest lucru cu o voce suavă. Copiii mai mici pot fi distrași ușor de la dorința de a protesta, însă până la vârsta de 6 ani autoritatea trebuie folosită; pur și simplu unele lucruri trebuie făcute pentru că tu știi mai bine. De altfel, nu te poți aștepta ca un copil să fie rațional și să înțeleagă pe deplin forța și direcția preocupării unui adult; va crede doar că părintele este plictisitor și previzibil. Totul ține de experiența pe care adulții au acumulat-o în mod dureros și care transmisă poate salva timp. Însă nu de puține ori copiii nu pot fi grăbiți să tragă concluzii și vor trebui să treacă poate prin aceleași greșeli ca și tine pentru a descoperi ceea ce tu știi deja.
- Nu poți face lucrurile prea plăcute pentru ei - cultura modernă este de-a dreptul contrariată și îngrozită de ideea că dezvoltarea poate implica suferință. Cu toate că istoria a demonstrat faptul că succesul are nevoie de durere, că un disconfort timpuriu și umilința pot conduce mai apoi la rezistență și la caracter. Am abolit toate mecanismele de aplicare a suferinței, bunătatea fiind triumfătoare. Însă a luat naștere un război contraproductiv cu fapte ale naturii umane. Știm că au existat momente cu o durere profundă, terori, respingeri, dezamăgiri care ne-au maturizat și ne-au conferit abilitatea de a ne urma scopurile. Știm că motivația de a realiza anumite lucruri rezidă în teamă și nesiguranță, poate chiar din cauză că un părinte nu a crezut în tine ți-ai dublat eforturile. Vrem ca cei mici să se maturizeze fără a trece prin rele și, mai ales, să nu fim noi un agent al fricii. Ne dorim mereu să îmbrățișăm și să încurajăm, să fim drăguți, dar nu este decât o cale către pierzanie.
- Nu le putem garanta bunătatea - perspectiva romantică a existenței privește toți oamenii fundamentali buni la naștere. Doar o lipsă a iubirii poate corupe și ne poate altera, făcându-ne răi, iar un copil dacă crește într-un mediu fără teamă, sigur și plin de dragoste nu va rupe vreodată jucăria altui copil sau nu-l va speria. Copilul va fi bun sau va arăta bunătate. Dar adevărul este că există în orice ființă umană o latură întunecată; anumite acte de agresiune, cruzime și violență par a fi certe. Un copil poate lovi pe alții din exces de energie, plictiseală, sadism sau pură curiozitate. Un părinte strict nu a fost în cazul nostru o cale de a face o persoană rea, ci de a învăța că răutatea trebuie ținută bine închisă în sine.
- Nu le poți garanta succesul - părintele modern crede că este posibil să modelezi o ființă umană fericită, realizată, de succes. Acorzi atenție la fiecare minut din viața sa pentru că astfel soarta și destinul vor merge pe o cale sigură. Dar relațiile dintre efort și rezultate sunt bizare și nu îi putem proteja de întristare. Avem doar șanse mai mari să creștem oameni mediocri.
- Vom fi uitați - încerci din răsputeri să nu fii înficoșător. Faci glume, te prostești, imiți diverse animale pentru a părea mai abordabil, așa cum nu au fost părinții noștri, crezând că este o rețetă sigură. Într-un mod bizar însă, ne plac tuturor oamenii mai dificili, care sunt greu de citit, care nu sunt deseori prin preajmă sau chiar puțin înspăimântători. Un părinte își pierde autoritatea când devine natural, abordabil, prietenos, puțin zănatic, clovnul care nu vrea să sperie. Iubește-ți copilul fără teamă și credibil și vei fi uitat. Fii distant, intermitent și adesea absent și profund volatil și te va ține mereu minte.
Sperăm ca aceste lecții de viață, triste dar din păcate adevărate, să vă demonstreze de ce dragostea nu este suficientă când vine vorba de un copil.
Citește și: Dragostea de mama este oarba? Ce (nu) vad la copilul meu si cum il afecteaza asta
Surse:
www.thebookoflife.org; www.mamamia.com.au; http://observer.com
Urmareste-ne pe Google News
