5 diferente pe care trebuie să le știi între a disciplina un copil și a-l abuza

5 diferente pe care trebuie să le știi între a disciplina un copil și a-l abuza

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Unul dintre cele mai importante roluri ale părinților, pe lângă grijă și afecțiune, este de a aduce disciplină în viața copiilor. Este o formă de modelare comportamentală și o manieră de a învăța copilul care sunt consecințele acțiunilor sale, care sunt valorile și normele după care trebuie să se ghideze, de-al ajuta să se adapteze la lume și să fie responsabil. Aparent, oricine poate discerne între disciplină și abuz. În realitate, unii părinți au dificultăți în a accepta faptul că pedeapsa fizică excesivă, controlul prin frică, cuvintele jignitoare și împiedicarea libertății de exprimare nu reprezintă disciplină ci comportament abuziv.

Părinții trebuie să-și disciplineze copiii. O fac în primul rând pentru binele lor, pentru a-i feri de consecințele unor comportamente inadecvate, pentru a le asigura adaptarea și reușita în viitor. O fac și pentru imaginea lor ca buni părinți, dar și pentru a nu produce daune și neplăceri altor persoane. Copiii trebuie să învețe să deosebească binele de rău, să se protejeze și să știe ce pot face și ce nu. Scopul disciplinei este de a crea o lume ordonată, predictibilă, stabilă și distractivă, în care copiii să beneficieze de o creștere sănătoasă și fericită. Disciplina pozitivă ajută copiii să învețe comportamente dezirabile și să-și modifice conduita negativă. Atunci când încercarea noastră de a controla copilul devine excesivă și-l rănește, din punct de vedere fizic sau emoțional, nu mai vorbim de disciplină ci de abuz.
disciplina Nu există un ghid absolut de creștere a copilului, iar tendințele în parenting sunt fluctuante și contradictorii. Diferențele culturale se reflectă și în diferențe în disciplinarea copilului: de exemplu, în lumea orientală se pune mai mult accent pe respect și ascultarea părinților, în vreme ce noi, occidentalii, accentuăm latura de comunicare și căldură în educația celor mici. Desigur, aceasta numai în linii generale, pentru că nu ducem lipsă de părinți excesiv de autoritari, care cultivă o disciplină militărească. Totuși, este necesar să se traseze limite clare între disciplină și abuz, să crească acele forme de educație bazate pe înțelegere și responsabilizare și să fie eliminate, dacă se poate, cele bazate pe umilirea copilului și frică. Disciplina trebuie făcută cu iubire și trebuie să aibă o latură morală, pentru că un copil este o ființă umană care trebuie respectată și ascultată. Dar mulți părinți sunt încă prizonieri ai modului în care ei înșiși au fost crescuți, ale tradiționalelor stereotipuri despre bătaia ruptă din rai și dreptul de viață și de moarte al părintelui asupra copilului. Prea adesea, părinții își tratează copiii ca pe o posesiune sau ca pe cineva dator să le continue visele și speranțele. În acest fel, disciplina devine, de multe ori o formă de manipulare, o formă subtilă de abuz și blocare a individualității copilului. Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare, pentru a face o clară diferență între disciplină și abuz.

1. Disciplina pozitivă exclude bătaia

Există încă multiple controverse, dacă părinții ar trebui să folosească uneori pedeapsa fizică sau nu. Totuși, studiile declară în unanimitate că a lovi copilul reprezintă un mod de a planta semințele unui viitor comportament violent. De ce? Pentru că atunci când este lovit, copilul suferă, pe lângă durerea fizică, umilință și desconsiderare. Mai târziu, va folosi la rândul său violența, fie ca să-și vindece neputințele din copilărie, fie pentru că urmează modelul pe care l-a deprins în familia sa de origine. Și noi, adulții, ne comportam de multe ori nepotrivit. Dar ni se pare inadmisibil să fim loviți sau bătuți. Cum putem atunci justifica pedeapsa fizică aplicată copilului? Nu este oare doar o formă de putere abuzivă, pe care o exercităm asupra lui pentru că ne permitem? Poate că uneori, ajunși la capătul răbdărilor, ne ieșim din fire și îi tragem o chelfăneală „inamicului public numărul 1", așa cum simțim impulsul să lovim și un adult care ne scoate din sărite. Dar aceasta nu trebuie să rănească profund copilul, nu trebuie să-l umilească și trebuie să-i dăm totdeauna explicații, atunci când o facem. Disciplina adevărată trebuie să excludă, pe cât se poate, pedepsele fizice. Dacă un copil ajunge să ne provoace atât de tare încât să ne simțim impulsul de a folosi bătaia, există o mare probabilitate ca, în sistemul nostru familial, să fie lucruri disfuncționale mult mai profunde, de care ar trebui să ne ocupăm în primul rând.

2. Furia nestăpânită este frecvent corelată cu abuzul

Orice părinte se înfurie din când în când și are tendința să fie mai aspru cu copilul și să-i aplice o disciplină mai severă. Dar, majoritatea părinților au o dorință sinceră de a-și ajuta și învăța copilul cum să răspundă mai bine așteptărilor familiale și sociale. Părinții abuzivi folosesc adesea furia ca un pretext pentru a izbucni și a folosi violența fizică asupra copilului, pentru a-și impune puterea în mod agresiv față de copil. Cu cât un părinte este mai furios și își stăpânește mai greu impulsurile, cu atât mai intens poate deveni abuzul. Disciplina nu implică a-l răni pe copil, a-l face să simtă suferință. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să-l protejezi mereu de consecințele faptelor sale. Dimpotrivă, este indicat să-l lași să experimenteze urmările a ceea ce provoacă (desigur, fără a-l pune în pericol), pentru că astfel învață mult mai profund și mai stabil ce este bine să facă și ce nu. Dar nu trebuie s-l rănești intenționat sau să amplifici aceste consecințe (de exemplu, pentru a-l învăța pe copil să nu se apropie de foc, un părinte abuziv poate ajunge să-l ardă cu țigara și să-i provoace răni fizice). În cazul părinților care nu-și pot stăpâni impulsurile (de furie, agresivitate, sexuale), riscul de apariție a abuzurilor de orice fel asupra copilului este foarte mare. Mai mult decât atât, astfel de părinți vor folosi pretextul disciplinei, pentru a-și putea abuza în voie copilul.

bataia

3. Copilul nu trebuie să simtă teroare, când vine vorba de disciplină

Aceasta este una dintre diferențele esențiale dintre disciplină și abuz. O formă de respect față de autoritatea paternă, o formă de teamă sănătoasă de consecințele a ceea ce facem nu înseamnă abuz. Dar, atunci când copilul simte teroare gândindu-se la ce îi vor face părinții, ceva nu este în regulă. Chiar dacă nu folosesc sancțiuni fizice, unii părinți introduc o formă de tensiune emoțională, care afectează puternic copilul. Utilizarea frecventă a pedepselor umilitoare, a interdicțiilor care pun în pericol integritatea fizică sau psihică a copilului (înfometare, izolarea acestuia pe termen lung în locuri de care se teme, limitarea libertății fizice, de exemplu prin legare), toate acestea depășesc limitele unei discipline normale. Jignirile repetate, etichetele care înjosesc copilul și-l fac să nu mai aibă deloc stimă de sine, discreditarea în fața altora, inserarea în mentalul copilului a unei amenințări permanente, respingerea permanentă pe motiv că nu se comportă cum trebuie, toate sunt forme ale abuzului emoțional, iar, pe termen lung, nu au un efect de disciplinare, ci de distrugere a încrederii copilului în sine și a relației cu părintele. Îngrijorător este faptul că și părinți bine intenționați abuzează copilul din punct de vedere emoțional, fără a-și da seama de asta. Socotind că, dacă nu-l lovesc, pot face orice altceva, astfel de părinți pot ajunge să-l rănească și mai tare, prin suferința emoțională pe care i-o provoacă.

4. Disciplina nu înseamnă inhibarea exprimării copilului

Disciplina este legată de deprinderea valorilor și conduitei etice, de învățarea copilului să-și gestioneze emoțiile, de dobândirea autocontrolului, perseverenței, rezilienței. Chiar dacă anumite lucruri nu-i sunt pe plac, copilul trebuie să învețe că libertatea sa este condiționată de libertatea celor din jur, că nu poate face tot ceea ce dorește și-l satisface, fără să țină cont de nimeni. Dar, disciplina trebuie să permită exprimarea copilului ca individ liber, definirea opiniilor sale și a libertății de a alege, explorarea tuturor posibilităților care nu încalcă drepturile celorlalți. Din păcate, mulți părinți folosesc principiul „Faci cum îți spun eu, pentru că așa vreau eu.", în disciplinarea copilului. Or, acest principiu contravine respectării copilului ca ființă cu drepturi depline, îl supune schemei noastre rigide despre ceea ce este bine și ce este greșit. Să nu uităm, însă, că nimeni nu a validat sistemul nostru disciplinar ca fiind cel mai bun sau absolut valabil. Noi înșine suntem supuși erorii, iar scopul nostru nu este de a transforma copilul într-o marionetă sau într-o oglindă perfectă a ceea ce suntem noi, părinții. Dimpotrivă, trebuie să-i încurajăm individualitatea, diferențierea de noi și de alții, să recunoaștem și să evidențiem la el acele lucruri care îl fac unic și minunat. De aceea, disciplina trebuie să includă, pe lângă componenta normativă și pe cea de exploatare a întregului potențial al copilului. Cu alte cuvinte, trebuie să înrâurim, fără să distrugem, să dăm repere pe calea binelui, fără să blocăm dezvoltarea liberă a copilului.

5. Abuzul pedepsește, disciplina arată consecințele

Sistemul recompensă- pedeapsă este frecvent asociat cu apariția unor abuzuri. În plus, nu consolidează responsabilitatea copilului și îl poate face dependent de valori materiale, un adevărat vânător de gratificații. Deși este utilizat în mod tradițional, acest sistem nu realizează o legătură autentică între faptele copilului și urmările acestora. Într-un fel, este paralel cu înlănțuirea fapte-consecințe, este introdus în mod arbitrar (și artificial) din afară. De exemplu, atunci când un copil ia o notă mică, părintele nu-i mai dă bani de buzunar. Totuși, acest lucru nu-l va face pe copil să înțeleagă consecințele faptului că nu vrea să învețe. Este drept că noi, ca părinți, nu putem să așteptăm mereu consecințele, pentru că ele apar după un timp și sunt greu de observat de către copil. Dar, chiar și așa, atunci când pedepsim un copil, trebuie să-i subliniem că o facem ca urmare a faptei sale, nu pentru că așa vrem noi. Așa că nu spunem: „Ți-am tăiat banii de buzunar, până îți îndrepți notele.", ci, mai degrabă: „Aici, în casă, toată lumea trebuie să facă ceva pentru a-și obține lucrurile de care are nevoie. Eu îți dau banii pentru că vreau să te răsplătesc pentru bunele tale rezultate, nu pentru că sunt obligat. De aceea, atunci când nu te străduiești suficient, eu sunt nevoit să-ți iau din bani. Acest lucru nu-mi face plăcere, dar numai tu ești responsabil pentru a-ți obține înapoi gratificația." Este o diferență subtilă între mesaje, care îl face, însă, pe copil complet responsabil de modul în care va proceda. În mod normal, el ar trebui să învețe din consecințele directe ale faptelor: ia o notă proastă, situația sa la învățătură se degradează, nu mai este privilegiat în cadrul clasei, relațiile cu profesorii și colegii se modifică, părinții sunt nemulțumiți. Dar, puțini părinți au răbdarea necesară pentru a lăsa consecințele să acționeze, deși acestea îl învață pe copil ce este bine în mod mult mai direct și mai profund. În general, ne-am obișnuit să-i ferim pe copii de „pragul de sus" și să-i condiționăm cu răsplată și pedeapsă.

pedeapsa

Pe acest teren, pot apărea mult mai frecvent abuzuri, mai ales la părinții care folosesc predominant pedeapsa. Însă sistemul bazat pe pedeapsă este și mai puțin eficient: el nu disciplinează copiii decât în aparență, în realitate îi face temători și submisivi, fără a le da o bază morală de comportament. Pe termen lung, pot apărea mari probleme, atunci când vor fi adulți, la copiii crescuți sub spectrul pedepsei, pentru că pedeapsa permanentă și excesivă le va răpi însăși bucuria vieții. Disciplina cea mai eficientă se dezvoltă atunci când copilul învață din ceea ce face ori prin exemplul, când i se explică cu răbdare urmările faptelor sale și când este lăsat să participe la propria sa sancționare, fără a i se impune pedepse severe și umilitoare.

Surse: https://www.livestrong.com; https://www.sciencedaily.com https://www.reddit.com

 

Articolul urmator
Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii
Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda
    Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda

    Ce replici ati auzit intre parinti, care v-au marcat copilaria? Ce replici va ard inca urechile si inimile, pentru ca va apartin si v-au ranit propriul copil? Cum sa ne ferim copilul de...

    Încă puțin și începe școala! Top 10 schimbări pe care trebuie să le știi
    Încă puțin și începe școala! Top 10 schimbări pe care trebuie să le știi

    Pe 5 septembrie 2022, copiii de grădiniță și elevii încep cursurile, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie a acestui an. Anul școlar 2022-2023 va...

    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)
    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)

    Ai grupa de sânge B3? Cu siguranță îți dorești să afli cât mai multe informații despre această grupă sanguină, care este și cea mai rară. Știai că doar 9% din...

    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă
    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă

    Ești pe punctul de a deveni mamă vitregă? Uite 9 lucruri de care trebuie să ții cont, pentru a menține o relație bună cu copilul.

    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !
    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !

    Când te recăsătorești și ești părinte, una dintre temerile pe care le ai este că noul partener de viață nu o să îți accepte copilul/copiii. Lucrurile pot deveni mai...

    Lucruri pe care orice copil cu sindromul Asperger ar vrea să le știi despre el și boala lui
    Lucruri pe care orice copil cu sindromul Asperger ar vrea să le știi despre el și boala lui

    Sindromul Asperger este inclus printre tulburările de spectru autist, iar persoanele care se confruntă cu un asemenea sindrom nu au, în general, dificultăți în privința...

    Din toamnă, elevii clasei a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”
    Din toamnă, elevii clasei a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”

    În urmă cu doi ani, Președintele Klaus Iohannis semnase decretul de promulgare a Legii care viza studierea istoriei evreilor și a Holocaustului în școli. Pe parcursul zilei...

    Un bărbat trebuie să aleagă între logodnica și mama lui, care mai are 5 ani de trăit. „E cea mai grea alegere din viața mea”
    Un bărbat trebuie să aleagă între logodnica și mama lui, care mai are 5 ani de trăit. „E cea mai grea alegere din viața mea”

    Ce faci când ai de ales între iubirea vieții tale și persoana care ți-a dat viață? Un bărbat a fost pus să facă o alegere care i-a schimbat viața pentru totdeauna! A...

    © 2024 Qbebe