Gata! Știința a demonstrat care sunt efectele asupra copilului a unei simple palme la fund

Gata! Știința a demonstrat care sunt efectele asupra copilului a unei simple palme la fund

Irina Olteanu - Redactor Senior

Palma la fund constituie o metodă de parenting folosită dintotdeauna. Unii o aprobă ocazional, în timp ce alții o resping cu desăvârșire. Pentru a elucida ce efect are admonestarea de acest gen asupra copiilor, oamenii de știință au efectuat o serie de cercetări cu rezultate contradictorii. Iată în detaliu ce presupun, alături de sfatul specialistului în acest sens.

Studiu cu privire la efectele negative ale unei palme la fund

La nivel mondial, majoritatea copiilor (80%) sunt loviți la fund sau pedepsiți în mod fizic de către părinți, conform unei statistici UNICEF din 2014. Dilema dacă părinții trebuie să-și pălmuiască copiii pentru a corecta un comportament greșit este dezaprobată de la bun început de argumente de natură etică, religioasă și ce țin de drepturile omului atât în SUA cât și la nivel mondial.

Experții de la Universitatea Texas din Austin și Universitatea Michigan au creat o meta-analiză ce a comprimat 50 de ani de cercetare cu privire la pălmuirea copiilor. Cu cât aceștia sunt mai des loviți, cu atât sunt șanse mai mari să-și sfideze părinții și să manifeste un comportament anti-social crescut, agresivitate, probleme mentale și dificultăți cognitive. Acest studiu a fost publicat în Revista de Psihologia Familiei și a implicat 5 decenii de cercetare și mai mult de 160 000 copii. Este cel mai amplu studiu de acest tip ce implică rezultate asociate cu pălmuierea și efectele acesteia.

Elizabeth Gershoff, profesor asociat de dezvoltare umană și științele familiei de la Universitatea din Texas a declarat că "analiza noastră se concentrează asupra a ceea ce majoritatea americanilor ar recunoaște ca pălmuire și nu pe comportamentele potențial abuzive. Am descoperit că pălmuirea a fost asociată cu rezultate dăunătoare neintenționate și nu cu o conformitate imediată sau pe termen lung, care sunt rezultatele intenționate ale părinților când își disciplinează copiii." Profesorul Gershoff alături de profesorul asociat de la Universitatea din Michigan Andrew Grogan-Kaylor a descoperit că lovitul cu palma (definit ca lovitură cu palma deschisă la fund sau la extremitățile corpului - brațe, picioare, spate) a fost corelată semnificativ cu 13 dintre cele 17 rezultate examinate în direcția efectelor dăunătoare. Cei doi profesori au investigat efectele pe termen lung în rândul adulților care au fost pălmuiți în copilărie; cu cât au fost mai des loviți cu atât a crescut riscul de a manifesta un comportament antisocial, agresivitate și probleme de sănătate mentală. Au fost mai predispuși să susțină pedeapsa fizică pentru propiii copii, ceea ce evidențiază faptul că atitudinea față de pedeapsa fizică este transmisă de la o generație la alta. 

efectele asupra copilului ale unei palme la fund

Rezultatele negative ale palmelor aplicate la fund au fost remarcate în toate studiile aflate sub analiză. Este sublinată persistența metodei de corecție, în pofida faptului că nu există dovezi pozitive clare ale acesteia și dovezi ample că posedă un risc pentru comportamentul și dezvoltarea copiilor. La nivel de societate, abuzul fizic și pălmuirea sunt privite drept comportamente distincte, însă au aceleași rezultate negative, pălmuirea prezentând un nivel mai ușor.

Profesorul Gershoff a notat de asemenea că rezultatele studiului sunt în conformitate cu un raport emis recent de către Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor care au solicitat "implicare publică și campanii de educare și abordări legislative pentru a reduce pedeapsa corporală. Sperăm că studiul nostru poate educa părinții cu privire la potențialele efecte nocive ale palmelor aplicate copiilor și îi încurajăm să încerce forme pozitive și non-represive de disciplină."

Iată în continuare și câteva asociații care sunt împotriva acestei metode:
Societatea Profesională Americană împotriva Abuzului Copiilor, 2016 - este angajată în stoparea abuzului asupra copiilor și în promovarea bunăstării copiilor. Date fiind dovezile de cercetare cu privire la prejudiciile asociate pedepsei corpirale, Societatea se opune lovirii copiilor în scopuri de disciplină sau alte scopuri și solicită eliminarea tuturor formelor de pedepsire corporală deoarece crește riscul copiilor pentru abuz fizic.
Asociația Națională a Practicanților de Asistență Medicală Pediatrică consideră ca pentru a dobândi un mediu sănătos pentru copii este necesar să elimini pedeapsa corporală în școli și în alte locuri unde copiii sunt îngrijiți sau educați. În plus, părinții trebuie educați cu privire la efectele nocive ale acestei metode și instruiți cu privire la forme alternative eficiente de disciplină.
Academia Americană a Pediatrilor se opune puternic lovirii unui copil din orice motiv. Pălmuirea nu este niciodată recomandată.
Asociația Psihoanalitică Americană condamnă folosirea pedepsei fizice în disciplinarea copiilor și recomandă metode alternative care sporesc capacitățile copiilor de a dezvolta vieți emoționale sănătoase, de a tolera frustrarea, de a regla tensiuni interne și de a se comporta în modalități acceptabile social.
Universitatea Cornell se opune puternic lovirii unui copil, indiferent de motiv. Pălmuirea nu este niciodată recomandată.

De ce pălmuirea poate fi un lucru bun - opinia contrară cercetării de mai sus

Există totuși și cercetători care rămân sceptici. Studiile sugerează, de exemplu, că efectele pălmuirii pot diferi în funcție de circumstanțe. Se pare că majoritatea cercetărilor care dezaprobă lovirea cu palma la fund a copilului sunt atât de defectuoase încât astfel de studii ar fi respinse dacă ar fi fost folosite să împiedice o procedură medicală, precum chimioterapia pentru combaterea cancerului. Cercetarea împotriva pălmuirii suferă de trei concluzii greșite sau defecte care îi invalidează concluziile. Acestea sunt după cum urmează:

- Publicația este o actualizare la meta-analiza anterioară a doctroului Gershoff care a rezumat decenii de cercetare asupra palmelor aplicate la fund

- Care este de altfel și sursa citată cel mai des de către simpatizanții metodei anti-lovire
- Primul pas în evaluarea eficacității unei intervenții, fie că este vorba de o intervenție medicală împotriva unei boli sau o acțiune disciplinară pentru a corecta un comportament, este de a asigura că intervenția este bine definită și corespunzător implementată.

Pălmuirea disciplinară a fost definită drept fizic non-injurioasă, menită să modifice comportamentul și administrată cu palma deschisă la extermități sau fese. Pălmuirea disciplinară corespunzătoare apare în principal în cazul copiilor cu vârsta 2-6 ani și când măsurile disciplinare mai ușoare nu au reușit să corecteze comportamentul greșit. 

În mod surprinzător, doar 4 dintre cele 75 studii din ultima analiză Gershoff au garantat faptul că lovirea la fund a fost folosită corespunzător și că acele patru studii au descoperit de fapt că pălmuirea disciplinară este cea mai puțin eficientă din cele trei alternative cu care a fost comparată. În schimb, toate dovezile contra pălmuirii au provenit de la alte 71 studii care au suferit trei erori majore.

Aceste critici asupra cercetărilor cu privire la pălmuire nu justifică sub nicio formă părinții care folosesc în mod orbește disciplina fizică în orice manieră doresc. De fapt, cu cât părinții mențin o relație pozitivă cu copilul, încurajează un comportament corespunzător și răspund la un comportament greșit cu tactici ușoare și eficiente, cu atât este mai puțin necesară pălmuirea disciplinară. Pălmuirea trebuie folosită doar când copiii nu mai răspund la tactici disciplinare ușoare sau nu se opresc din comportamentul greșit. Părinții trebuie să se asigure că cei mici înțeleg faptul că orice acțiune disciplinară, inclusiv lovirea cu palma la fund, este motivată de dragoste și preocupare pentru bunăstarea lor. Pălmuirea nu trebuie folosită în mod sever și doar într-o manieră care îi reduce necesitatea utilizării în viitor. Fiecare copil este diferit, prin urmare nu toate tacticile disciplinare vor funcționa la fel de bine pentru fiecare situație. Părinții au nevoie de o gamă completă de opțiuni disciplinare non-abuzive pentru a-și ghida copiii către atingerea potențialului lor, mai degrabă decât să aibă opțiunile eficiente eliminate în baza unor dovezi inadecvate.

efectele asupra copilului ale unei palme la fund

Sfatul specialistului

Doamna Simona Cernea, Psihoterapeut de orientare cognitiv comportamentală, Psiholog Clinician, telefon: 0723509082, www.simonacernea.wordpress.com  ne-a oferit următoarele informații: 

Când vine vorba despre creșterea și educarea copiilor primul lucru care îmi vine în minte este CREAȚIE. Părinții sunt datori "să pună umărul" și o multitudine de resurse la crearea unui OM, care să devină independent, adaptat lumii în care trăiește, care să fie capabil să își croiască un drum în viață și apoi să se bucure de ea. În această lumină toate faptele, activitățile și comportamentele părintești trebuie să fie îndreptate spre această finalitate: crearea unui om echilibrat, rațional, adaptat și adaptabil. Știm cu toții că violența naște violență, că în momentul în care ești crescut într-un mediu violent, dacă acasă ceea ce vezi și primești este violență, dacă în loc de iubire și lecții de viață predate cu calm, dragoste și înțelegere primești țipete, palme, cuvinte răstite sau mai rău bătăi în toată regula este clar că îți vor fi afectate mai multe paliere ale vieții, atât în copilărie cât și la stadiul de adult: afectarea relației cu părinții, creșterea agresivității, scăderea stimei de sine, apariția de comportamente antisociale, dificultăți de învățare sau alte probleme de sănătate mintală. Practic, toate studiile au demonstrat că nu există efecte pozitive ale bătăii (poate doar pe termen foarte scurt, când își face apariția frica), dar crește probabilitatea apariției unor efecte neplăcute.  Îmi place să privesc copilul ca pe un copăcel și familia ca fiind vremea. Atunci când vremea este prielnică copacul se dezvoltă frumos, înflorește, face roade, atunci când vremea este potrivnică copacul nu se poate dezvolta la adevărata lui valoare, rămâne chircit, cu crenguțe rupte, cu frunze răsucite sau poate îngheța. 

Să nu o luăm personal, nu este un obicei pur românesc și nici măcar balcanic, la nivel mondial cam 80% dintre părinți au dat cel puțin o palmă în viața lor propriilor copii, iar acum studiile încearcă să diferențieze între abuz, bătaie, metode de corecție care folosesc forța fizică (tras de urechi, tras de păr) și o palmă la fund. Personal nu cred în incidența catastrofală a unei palme la fund, așa cum cu o floare nu se face primăvară, nici o palmă la fund nu va traumatiza pe viață un copil. Dar cred cu tărie că fiecare părinte ar trebui să aibă în tolba de educare și responsabilizare nenumărate metode nonviolente, explicative, chiar de pedepsire a comportamentelor nedorite, dar fără utilizarea forței fizice. Isaac Asimov zicea că "violența este ultimul refugiu al incompetenței" și consider că nici un copil nu ar trebui să fie abuzat fizic și bătut de către proprii părinți. Mai mult, din experiența mea din cabinet vă pot spune că atunci când forța fizică este utilizată ca metodă preferențială de educare copiii se obișnuiesc într-atat cu ea încât își continuă comportamentele nedorite în ciuda faptului că știu că "vor mânca bătaie". Așadar utilă nu este, vreun bine nu face, de ce să nu încercăm să o înlocuim cu ceva mai folositor, din care și copiii să își internalizeze moral propriile greșeli și din care apoi să învețe?!?! 

Un lucru este cert în viziunea mea, părinții sunt datori să educe, să corecteze comportamente nedorite, chiar să le pedepsească atunci când este cazul, și din acest motiv și în lumina spațiului socio-cultural în care noi trăim nu pot fi de acord nici cu acele societăți care nu concep nicio constrângere a dorințelor copiilor sau unde a devenit ilegală orice formă de corecție fizică mergând până la banala ținere strânsă de mână a copilului cu o mână fermă. Ca întotdeuna militez pentru echilibru, pentru o copilarie non violentă și pașnică, dar cu limite clare, cu reguli de conduită, de etică și morală, în care părinții să nu își piardă rolul de formatori de suflete, dar nici să nu facă abuz de forța fizică pe care o au. Căci în cele din urmă utilizarea bătăii vine la pachet cu utilizarea violenței verbale, cu sentimentul celor mici că nu sunt iubiți, acceptați, apreciați, cu insuflarea triadei de foc "vinovăție, frică și rușine" care la stadiul de adult au mari șanse să se dezvolte în detrese semnificative ale vieții fiecăruia.

Citește și: Bataia copilului si urmarile sale
 

Mulțumim doamnei Simona Cernea pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

Surse: 

http://www.kidspot.com.au; https://news.utexas.edu; http://mediad.publicbroadcasting.net; http://stopspanking.org; www.acpeds.org

Articolul urmator
Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont
Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gata! S-a demonstrat științific de ce nu trebuie să intri încălțat în casă
    Gata! S-a demonstrat științific de ce nu trebuie să intri încălțat în casă

    Pentru români, dar și pentru alte naționalități, mai ales pentru cele din Asia, a intra încălțat în casa cuiva, inclusiv în propria ta casă, este ceva de...

    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții
    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții

    Emily s-a luptat aprig cu cancerul și într-un final, l-a învins, iar aceasta este o parte din povestea ei, pe care mama ei ne-o împărtășește. Copilăria lui Emily nu a...

    Diversificarea alimentației: 6 piureuri gata în 6 minute pe care până și tații le pot pregăti
    Diversificarea alimentației: 6 piureuri gata în 6 minute pe care până și tații le pot pregăti

    Prima modalitate de a-l introduce pe micuțul tău în universul diversificării alimentației este să-i oferi piureuri. Ține cont de recomandarea unui medic pediatru și,...

    Sunt o fată de bani gata. Primesc de la tată 2000 de euro pe zi și plătesc oameni să mă pieptene
    Sunt o fată de bani gata. Primesc de la tată 2000 de euro pe zi și plătesc oameni să mă pieptene

    Dacă unele persoane preferă să fie mai degrabă rezervate și să nu atragă atenția asupra faptului că sunt înconjurate de lux, altele procedează invers. Tot ce își...

    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat
    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat

    Printre provocările importante cu care te confrunți în primul an de viață al copilului tău se regăsește și aceasta: să vii cu soluții pentru a-l calma cât mai rapid...

    5 metode simple pentru întărirea imunității copilului tău
    5 metode simple pentru întărirea imunității copilului tău

    Fluctuațiile de temperatură specifice acestei perioade, precum și trecerea la ora de iarnă, își pun încet, dar sigur, amprenta asupra organismului nostru. Cei mai mulți...

    O femeie a aflat că mai are doar un an de trăit când era însărcinată în 20 de săptămâni. „Sunt gata să lupt din nou, dar mă tem de ceea ce va urma"
    O femeie a aflat că mai are doar un an de trăit când era însărcinată în 20 de săptămâni. „Sunt gata să lupt din nou, dar mă tem de ceea ce va urma"

    Însărcinată în 20 de săptămâni, o viitoare mamă a primit o veste cumplită, aceea că nu ar mai fi avut mai mult de un an de trăit. Diagnosticată cu o formă...

    Ce se întâmplă, de fapt, când bebelușii sunt lăsați să plângă până adorm? Știința răspunde
    Ce se întâmplă, de fapt, când bebelușii sunt lăsați să plângă până adorm? Știința răspunde

    Să îi stabilești copilului tău o rutină de somn care să te asigure că o să doarmă suficient este o adevărată provocare, în special în primul său an de viață....

    © 2024 Qbebe