Nu renunțăm la birocrație nici cu Covidul la tâmplă: declarația pentru online care trebuie adusă fizic la școală

Nu renunțăm la birocrație nici cu Covidul la tâmplă: declarația pentru online care trebuie adusă fizic la școală

Gabriela Paladi - Redactor

Toți părinții din România au primit de la învățătorii și profesorii copiilor lor un mesaj in ultimele zile: trebuie semnată declarația pentru online. Acea declarație prin care noi, părinții, și copiii, promitem că nu le punem bețe în roate cadrelor didactice filmându-le și publicând filmări fără acordul lor. 

Da, se pare că și elevii sunt puși să semneze declarația pe propria răspundere, alături de părinți. Chiar dacă, potrivit Codului Penal, articolul 113, "minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal", iar "minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ". Mai mult, inițial declarația interzicea părintelui și elevului să înregistreze orele online, apoi declarația s-a modificat și precizează că nu se poate înregistra și distribui nimic fără acordul cadrului didactic. 

declaratie pe propria raspundere pentru scoala online

Ministerul Educației justifică aceste declarații, care trebuie semnate atât de părinți, cât și de elevi și profesori: „Ca o măsură suplimentară, pentru protejarea dreptului la imagine, atâta cadrelor didactice, cat și elevilor anexăm prezentei adrese o declarație-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți. Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal

De ce le este teamă profesorilor de înregistrarea cursurilor?

Păi, cum, de ce? Pentru că oricând poate ajunge la public adevăratul mod în care fac ei educație. Nu contest că există profesori și învățători care sunt minunați și care se ocupă cu har și cu iubire de educația copiilor. Învățătoarea fiicei mele este una dintre aceste figuri minunate ale școlii românești. Însă ea este una în o mare de cadre didactice care încă mai cred că educația se face cu insulte, cu țipete și cu amenințări. Metodă care nu va mai funcționa în școala online. Și chiar dacă ar funcționa, nu mai poate fi aplicată, pentru că nu știi cine se află lângă ecran și te filmează. 

Această declaraţie o propunem ca o dovadă de încredere pe care şi-o acordă părinţii cadrelor didactice şi invers. Personal, nu văd care ar fi problema să ne luăm un angajament. Aceste declaraţii sunt cu titlul de recomandare. Logica lor a fost aceea de a acorda o încredere suplimentară celor două categorii implicate în acest proces şi la care trebuie să contribuie în egală măsură părinţii şi cadrele didactice”, a subliniat subsecretarul de stat în Ministerul Educaţiei pentru Digi24. În cazul în care un părinte refuză să semneze declaraţia, nu se întâmplă nimic, a adăugat oficialul. 

Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Elevilor Constanţa, elev în clasa a XI-a, declară că el nu a semnat şi nici nu va semna o astfel de declaraţie. „Prin Legea educaţiei naţionale şi prin metodologia de organizare şi desfăşurare a orelor online, aprobată prin ordin de ministru, ni se interzice să diseminăm informaţiile respective în alte scopuri decât educaţionale. Deci, practic, o declaraţie în plus pe care o pune într-un dosar nu are niciun efect juridic şi nu are nici implicaţii în plus pentru noi. Profesorii sunt foarte reticenţi când vine vorba de orele online. Am întâlnit situaţii în care profesorii refuză să intre la ore tocmai pentru că invocă dreptul la imagine sau dreptul la proprietate intelectuală, în condiţiile în care nu revoluţionezi teorema lui Pitagora la ora online. Multora le e frică, pentru că nu predau aşa cum ar trebui, nu ştiu să folosească platforme digitale, nu se simt în largul lor să fie urmăriţi de părinţii elevilor, poate, care pot vedea cum s-a desfăşurat ora de curs. Sunt reticenţi tocmai pentru că ar putea fi controlaţi şi nu doar de părinţi, ci şi de directori. Dar este un instrument care îi poate ajuta pe toţi să evalueze calitatea orelor online”, subliniază reprezentantul elevilor. 

Declarația pentru online care trebuie depusă fizic la școală

Eu am semnat-o, ca părinte. Nu am pus și copilul meu de 9 ani să o semneze. Totuși, ceea ce m-a nedumerit și în același timp m-a enervat este faptul că ni s-a adus la cunoștință de la școală că declarația este obligatorie și că trebuie depusă la școală fizic. Pentru că nu se acceptă ca acest document să fie scanat și trimis pe email. Și atunci, vine întrebarea: ce se întâmplă cu famiiile care sunt izolate, fie din cauză că sunt diagnosticate cu Covid-19, fie că au intrat în contact cu un bolnav, fie că se izoleaza din proprie inițiativă pentru binele lor și pentru că au cazuri de alte boli care le poate pune viața în pericol? Ca și până acum, răspunsul este lăsat în aer. Pentru că nu s-au gândit și la aceste cazuri sau pentru că este dificil să proiectezi cum se va răsfrânge asupra populației deciziile luate la nivel de guvernare. În schimb, chemăm la școală câte 30 de părinți o dată ca să depună o declarație ce se dorește a proteja copiii și profesorii. 

Ne îngropăm în hârtii pentru a ascunde cumva ce se întâmplă la orele online”, spune Silviu Mocanu. Eu aș mai adăuga că ne îngropăm în hârtii pentru că nu știm și nu vrem să facem lucrurile altfel, nici măcar acum, în ultimul ceas, când stăm cu Covidul la tâmplă. 

Surse: Digi24, Adevărul, Edupedu.ro

Articolul urmator
Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”
Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea incredibilă a fetiței din Gorj adusă în spate la școală de bunica ei pentru că nu poate să meargă
    Povestea incredibilă a fetiței din Gorj adusă în spate la școală de bunica ei pentru că nu poate să meargă

    O fetiță de doar 7 ani, din Gorj, are un singur vis: vrea să meargă! Maria este elevă în clasa întâi la Liceul Tehnologic Roșia-Jiu și suferă de o malformație...

    Școala începe fizic în toamnă. Iată care este dată stabilită de autorități
    Școala începe fizic în toamnă. Iată care este dată stabilită de autorități

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, își dorește ca din 13 septembrie toți elevii și cadrele didactice să revină fizic la școală. Rata mică de infectare, de 0.2 la mie,...

    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile
    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile

    Guvernul a aprobat, sâmbătă, Ordonanța de Urgență privind acordarea de zile libere plătite părinţilor care trebuie să stea acasă cu copiii pe perioada cursurilor online,...

    E oficial! Școala va începe pe 13 septembrie, în format fizic, fără scenarii de funcționare!
    E oficial! Școala va începe pe 13 septembrie, în format fizic, fără scenarii de funcționare!

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare! Mai mult,...

    Prima zi de școală și deja 8 școli din București și 253 din țară sunt în online
    Prima zi de școală și deja 8 școli din București și 253 din țară sunt în online

    Este al doilea început de an școlar de când suntem în pandemie și în continuarea multe ;coli sunt luate pe nepregătite. 253 de școli din țară fac cursurile...

    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"
    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"

    Drepturile și obligațiile care le revin părinților cu copii mici după divorț sunt uneori greșit înțelese. Foștii parteneri, care odată s-au iubit pentru a aduce pe lume...

    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime
    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime

    „Când fiica mea avea trei ani, am pierdut-o în mulțime. A fost cea mai înfricoșătoare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Una pe care nici eu,...

    Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă
    Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă

    Anumite categorii de elevi vor putea învăța în sistem hibrid și după încetarea stării de alertă, conform informării de la Ministerul Educației.

    © 2024 Qbebe