10 situatii nepoliticoase pe care orice mama le indura de la copilul ei

Ca la noi, la nimenea!

Politetea, bunele maniere, desemnate de multe ori si buna crestere (desi in general incercarile de educare dau gres in mod constant, in pofida bunelor noastre intentii) par sa lipseasca cu desavarsire din modul in care cei mici percep lumea. Decat sa ne smulgem parul din cap si sa ne blestemam zilele (caci oricum suntem deja incadrati drept inapti a creste/educa cum trebuie copilul), eu zic sa facem un pic haz de necaz. Si sa radem, de ce nu, de poznele complet lipsite de maniere cu care copiii ne uimesc in cele mai nepotrivite momente.

1. Nu mai tarziu de ieri ne intalnim (adica eu si copilul din dotare) cu o alta mama (si copilul din dotare). Aud, nu pentru prima data, cum cea mica e apostrofata ca nu o saluta pe doamna (adica pe mine) si-mi crapa obrazul de rusine ca nici al meu nu e mai breaz: si el uitase sa salute. Incerc sa dreg busuiocul zicand: "ei, lasati-o, ca si al meu mai uita" (de fapt, cam tot timpul cand nu-i atrag eu atentia), dar ea nu renunta: "cum sa o las?!" Mda, o inteleg perfect, si eu am fost in locul ei destul de des.

2. Mergem in vizita sau ne intalnim cu o prietena/ruda care ii ofera un cadou. Memoria asta, din nou ne face probleme! Dupa doua ghionturi si un suierat printre dinti: "zi multumesc!" apare si reactia dorita. Nu prea ii reuseste distinctia intre un adult obsinuit la care o simpla multumire este de ajuns si unul care impune alt mod de adresare, gen sarutmana (adica persoane varstnice sau tare pedante). Asa ca arsenalul de cicaleala (a se citi forma de parenting persuasiva), impune un ghiont urmat de: "nu multumesc, zi sarut-mana".

3. Mergem pe strada/in parc/ undeva intr-un spatiu public si aud din gura propriei progenituri: "baaa! Ce faci? Asteapta si puncte, puncte." Ba era apelativul care-mi era destinat, iar puncte, puncte ca sa nu va mai plictisesc cu continuarea. Simt cum imi urca sangele in creier, imi creste tensiunea, ma trec transpiratiile, ati inteles ideea. Asta sub privirile dezaprobatoare ale altor personaje prezente. Imi inchipui ce le trece prin minte: "ia uite-o si pe-asta ce copil prost crescut are! Cum de-i permite asa ceva?!" Ei, aflati stimat auditoriu fara voie ca nu-i permit. Nu l-am invatat eu sa mi se adreseze asa si mi s-a uscat gura de la cate teorii legate de respectul parental am tinut.

4. Din aceeasi serie, observa o tanti in varsta (baba, mai pe intelesul tuturor) si nu se poate abtine sa nu comenteze ceva legat de ea. Neuitand insa de calificarea sa intocmai: "ia uite-o pe baba asta cum face..."De cele mai multe ori "baba" este periculos de aproape de noi, la fix pentru a tatai din buze si a bombani: "cine te-a invatat maica sa vorbesti asa? Nu-i frumos." Ma intreb oare cati copii folosesc in aceeasi situatie apelativul de "doamna"? Undeva spre niciunul.

5. Ma aflu intr-o discutie importanta cu o persoana adulta, desigur. E vara, cald, asa ca ne transpira toate partile corpului. Inclusiv picioarele. Asa ca m-am trezit (si nu o data) cu una bucata pereche sosete transpirate descaltate si parcate in fata/geanta sub ochii nelamuriti ai privitorului. Bonus, uneori si una bucata picioare lungite tacticos pe masa. Stiu ca e pentru a-mi atrage atentia catre el (de fapt e pentru a-mi distrage atentia de la interlocutor), dar nu ti-e niciodata bine cand simti privirea celuilalt si gandurile asociate care-ti atrag atentia, din nou, ca ai un plod nepoliticos.

6. Incerc sa port o conversatie. La telefon sau direct, e cam totuna date fiind sansele sale de reusita (a se citi cat inteleg din ce mi se zice si cat de mult sunt capabila sa si raspund la ce mi se comunica). Cred ca aici cam stiti cu totii despre ce e vorba. Si apare deranjul. Sub diverse forme. Cea mai nefericita implica o turuiala (povestire fara logica si fara a i se cere, cu voce tare desigur) care acopera orice silaba as putea rosti. Iata cum o conversatie cu un adult, devine fara sa vrei una cu un copil. Al tau, evident. Asta in timp ce interlocutorul asteapta si asteapta si asteapta...

7. Modul in care mesteca copiii este de departe lipsit de politete. In sanul familiei, nu-i bai caci nu-i nimeni perfect, dar cand esti la restaurant, iar la gura ta par ca se bat turcii nu ajuta deloc la o imagine prea fericita. Ba de fapt, fericiti cei ignoranti!

8. Nici la capitolul generozitate nu stam prea bine. Teoretic nu prea are nicio legatura ca politetea, dar cand iti iei cu tine ceva de rontait in parc si restul camarazilor de joaca s-au strans ciopor in jur asteptand cu saliva in coltul gurii sa primeasca si ei macar o bucatica, parca nu-ti pica bine cand auzi: "da' e al meu! Si nu vreau sa impart." Ce tu reguli de politete, nici macar o firimitura nu precupeteste cu vreun seaman pofticios.

9. Trebuie bineinteles mentionate secretiile. De care niciun copil, indiferent de varsta, nu duce lipsa. Cand e mai mare, devine de-a dreptul distractiv sa te folosesti de ele. Intr-un mod realmente ingenios: fie decorand proprii pantaloni, fie jacheta parintilor, iar in intimitatea casei transformand un afis in loc de tinta. Cand isi exercita cu atata maiestrie arta forarii in fosele nazale, ajungi sa te intrebi deja ce destinatie vor avea. Si speri sa nu fii tu.

10. Cea mai putin grava, in clasamentul "impolitetilor" e legata de necesitatile fiziologice. Pe care, da, cei mici pur si simplu le adora. Ca e caca, pipi sau part, fac parte din aceeasi categorie binecunoscuta. Ca sa exemplific pentru cei care nu au avut "bucuria" de a se confrunta cu o asemenea situatii. Ne aflam tot in spatiu public si iata ca vine: part, de data asta. Si nu doar unul. Ci o tirada intreaga de zici ca se rup pantalonii. Imi vine sa ma bag sub pamant, sa fug intr-o tara straina unde sa nu ma cunoasca nimeni. Dar din fericire aud vorbele salvatoare (ale rusinii desigur): pardon, pardon, pardon! Nu o data, ci de zece ori, direct proportionale cu parturile din dotare. Ce ma bucur! Se pare ca totusi nu mi-am racit gura de pomana.

Citeste si:

Invata-l pe copilul tau sa spuna: Te rog si Multumesc!

Cum sa-ti inveti copilul sa aprecieze cadourile primite 

5 jocuri care iti invata copilul bunele maniere 

Ce spun specialistii?

Doamna Gabriela Maalouf parenting trainer si speaker, fondatoarea Academiei Pro Education http://familie-implinita.ro/: 

"As incepe cu un proverb: "Vorba dulce mult aduce." Dar ce trebuie, de fapt, sa aduca? Satisfactia interioara proprie, respectul fata de sine. Politetea trebuie privita ca o valoare, o resursa specifica fiecarui individ in parte. Politetea trebuie sa izvorasca din emotie autentica, sa se reverse din interiorul nostru si nu sa capate o forma falsa, cand asteptam referinta externa, sa castigam ceva de la cineva. Daca un copil intreaba: "de ce trebuie sa fiu politicos? ", raspunsul nu trebuie sa fie, in niciun caz, " pentru ca asa trebuie", "pentru ca asa e frumos". Mai degraba ar trebuie sa le vorbim despre emotiile pe care le traim atunci cand vedem reactiile oamenilor, cand suntem politicosi cu ei. Sa le vorbim despre bucuria din sufletul cuiva, exprimata prin zambetul larg, atunci cand ii dam binete, despre entuziasmul celui care simte ca a ajutat atunci cand ii multumim, dorinta, compasiunea celui care urmeaza sa te ajute fiindca l-ai rugat. Copiii cred in magie, in miracole, ce sunt de fapt surse de optimism. Asadar ar trebui sa le vorbim despre magia interioara a fiecaruia dintre noi. Chiar ii intrebam cateodata: "care este cuvantul magic?". Cuvantul magic nu trebuie sa vina ca o obligatie, ci mai degraba ca o bagheta fermecata a sufletului nostru, ce poate da stari interioare pozitive celorlalti si cu siguranta crescand energia miraculoasa a micutei zane bune sau a micutului vrajitor.

Parintii au un sigur mod de a-si influenta copiii sa fie politicosi, prin exemplul personal si nimic mai mult. Degeaba le impunem copiilor sa fie politicosi, daca noi nu facem asta. Parintii trebuie sa fie atenti si la etapele de dezvoltare ale copilului, in special la dezvoltarea emotionala, care nu este spontana, spre deosebire de cresterea fizica. Este important pentru a nu da sarcini necorespunzatoare varstei si, astfel, sa obtinem doar niste fraze memorate si reproduse mecanic. Lipsa acestei valori naste adulti insensibili, lipsiti de empatie fata de nevoile celorlalti si chiar fata de propriile nevoi, care isi creeaza imagini eronate fata de ceea ce inseamna respectul de sine si respectul fata de ceilalti." 

Doamna Marcela Andrei, actrita si lector al Fundatiei Calea Victoriei:

"Politetea joaca un rol foarte important in educatia si dezvoltarea fiecarui copil. Un copil politicos are mai
mult succes, este apreciat si dorit in orice mediu. Unui copil care cunoaste si aplica bunele maniere ii creste
increderea in sine si depasaste mai usor obstacolele. Despre un copil politicos se spune ca este
"bine crescut" sau ca "are sapte ani de acasa" pentru ca toata lumea stie ca bazele acestui comportament
se pun in familie. Din pacate scoala, care intr-o vreme avea un rol important si din acest punct de vedere,
face prea putin, lasand responsabilitatea parintilor.

Parintii sunt cei care pot influenta comportamentul copiilor. Parintii sunt cei care pot oferi copiilor instrumentele de care au nevoie in viata. Majoritatea parintilor le spun copiilor ce e bine sa faca si ce nu e bine sa faca, iar copiii stiu din punct de vedere teoretic ce e bine si ce e rau. Cu toate ca pot face ceea ce li se spune, ei vor face ceea ce fac parintii, prin imitatie.

Sunt parinti care se poarta exemplar la restaurant sau in vizita, dar acasa, din comoditate, nu mai respecta nici macar regulile elementare. In asemenea situatii, copilul, derutat fiind de cele trei coduri va alege ceea ce este mai comod pentru el. Fiecare parinte vrea binele copilului, vrea sa-l pregateasca pentru viata. Invatand sa se respecte pe el insusi si pe cei din jur oferim copilului o sansa in plus.

Lipsa unor deprinderi de acest gen, pentru un adult reprezinta un mare handicap. Nimeni nu doreste in preajma sa un om nepoliticos, un om care genereaza situatii jenante, un om care nu stie sa se poarte
la masa, in vizita, in magazin, in autobuz ...Un asemenea om este marginalizat, nu se poate integra intr-un colectiv, isi face cu greu prieteni are o viata grea si trista."

In ceea ce ma priveste, consider ca baietelul meu nu este o cauza complet pierduta deoarece stie sa vorbeasca frumos cand cumpara ceva de la magazin (cu salutul si multumirea de rigoare), aptitudine dobandita pe principiul maimutei - fac ce vad (din pacate nu a functionat la restul situatiilor expuse). I-am explicat de nenumarate ori ca nu trebuie sa spuna, sa faca, sa deranjeze in anumite situatii. Cu motivatiile aferente, pentru a fi sigura ca intelege si, bineinteles, pentru a-mi indeplini datorie de parinte grijuliu care nu-si doreste un copil prost crescut. Totusi situatiile se repeta in continuare, fara a fi deranjate de absolut nimic. Nu am uitat nici de exemplul propriu, caci stim prea bine ca e o sabie cu doua taisuri de care ne vom lovi singuri la prima prostie rostita fara a gandi (aici nu mai putem da vina pe nimeni). Toate sunt fara succes. Ramane in continuare strain de politete, maniere sau cum vreti sa le mai ziceti. Imi ramane doar sa sper ca la un moment dat pisalogeala si ghionturile pe principiul "mama impunge si eu trag" vor da roade intr-un final. Poate am noroc si se va intampla pana la adolescenta!

Cat de bine se descurca copiii vostri cu regulile de politete? 

Citeste si:

Cum iti inveti copilul bunele maniere 

25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani 

Codul bunele maniere la copii: reguli de educatie 

Multumim doamnelor Gabriela Maalouf si Marcela Andrei pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.