Din grija pentru copilul tau

Orice este posibil prin joc și imaginație! Părinți, faceți echipă cu cei mici

Poate că ai urcat într-o zi în podul casei, ai deschis o cutie plină de praf și ai găsit o jucărie ponosită, un ursuleț de pluș, cufundat într-un somn profund, cum numai jucăriile pot dormi. L-ai privit, la început fără prea mare interes, apoi ceva te-a îndemnat să-l scoți din cutie, dar când l-ai atins ai tresărit. Te-a năpădit o amintire veche, atât de veche încât ai simțit că pieptul ți se sparge de emoție și ochii ți se umplu de lacrimi. Un copil stând pe pat, într-o cameră însorită și vorbind vrute și nevrute cu ursulețul său de pluș. În camera aceea clipele au stat pe loc, dar tu, adultul de astăzi, ai pierdut puterea de a mai opri timpul și de a mai vedea sufletul lucrurilor. Îți dorești să regăsești această forță incredibilă, de a te bucura din toată inima de prezent și de a evada din cotidian într-un Univers în care toate prind viață? Ai în preajma ta un mic magician care te poate conduce în lumea nesfârșită a fanteziei: propriul copil.

Atunci când copiii trec vrăjiți printre rafturile de jucării, părinții privesc distrați în jur sau îi zoresc pe cei mici să plece mai repede din magazin. Dar copilul nu se află într-un magazin, așa cum credem noi, adulții, ci într-o lume misterioasă, în care fiecare jucărie îi vorbește. Gândurile și emoțiile sale se materializează și pretutindeni răsună câte o voce subțire care îl strigă: ”Pe mine de ce nu mă bagi în seamă?” , ”Cu mine nu vrei să te joci?

fetita cu ursulet

De aceea, când vreți să vă smulgeți copiii de pe acest tărâm plin de farmec și să-i duceți în lumea de afară, noi, cei din Lumea cu Imaginatie Noriel venim către voi, părinții, și vă spunem:

Dragi părinți, cum de v-ați uitat copilăria? Amintiți-vă fericirea de a alerga afară, la joacă și încântarea de a primi o jucărie nouă, de fapt un nou prieten cu care să vorbiți câte-n lună și în stele. Imaginația vă va purta într-o clipă către locuri nemaivăzute, către insule pline de flori uriașe, către ținuturi unde copiii pot călători pe un covor fermecat și pot atinge orice astru, peste mări și țări, până la capătul lumii. Iar ursuleții de plus, păpușile cu părul împletit și ochișori vii, mașinuțele colorate, micile bucătării roz și mingile săltărețe, toate și multe altele făceau parte din lumea minunată, în care Timpul stătea în loc. Iată ce aventură trăiesc acum copiii voștri, ba încă și mai și, pentru că jucăriile de astăzi sunt gândite să conducă pe culmi fantezia celor mici. Iar voi le puteți fi alături, pentru că pe tărâmul magic al jocului, vârsta nu mai are nici o importanță”.

Descoperă împreună cu copilul bucuria de a trăi

În viața noastră cotidiană, care curge ca un râu, mult prea repede și năvalnic, uităm de multe ori să ne oprim pentru a fi fericiți. Chiar și gândirea o ia zi de zi pe aceleași drumuri bine știute, încărcate de prea multe responsabilități și prea multă rutină. Ne trezim într-o zi din această cursă și privim în jur, fără să ne dăm seama cum am ajuns într-un anumit punct, ce am pierdut în goana noastră după țeluri precise. Adesea, le impunem copiilor același ritm nebunesc, îndemnându-i să lase joaca, să-și facă temele, să meargă la cercul de pictură sau la lecția de chitară, să învețe mai multă engleză, să ia note mai bune, să se întreacă mereu cu cineva. Dar pentru a le asigura un viitor mai bun, îi obligăm să piardă clipa de astăzi, să renunțe la prezent. Or, nimic nu este mai important pentru copil decât jocul.

O spun experții, psihologii și terapeuții și o spune zâmbetul lipsit de grijă de pe chipul copilului atunci când se cufundă în visare, alături de prietenii săi din lumea jucăriilor. Tu când ai mai zâmbit în ultima perioadă atât de autentic, cu atâta bucurie? Nu cumva este vremea să-l lași pe micuțul tău să preia frâiele și să porniți împreună într-o călătorie fantastică, de cucerire a propriei libertăți? Noi, cei de la Noriel, îți mărturisim un secret: lumea este un loc al imaginației, în care tu poți fi Creatorul. Copilul tău știe asta, atunci când împrumută vocea și privirea sa micilor prieteni din cutia de jucării.

Nu uita că jocul dezvoltă cel mai mult mintea copilului

Mulți părinți se concentrează mai mult pe parcursul academic al micuților și mai puțin pe partea amuzantă din acest drum lung. Ei bine, jocul înseamnă distracție, iar distracția înseamnă eliberarea tensiunii și deschiderea spre tărâmul imaginației. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm deoparte școala sau să ne abandonăm talentele. Dar nu trebuie să uităm de aspecte esențiale, care dezvoltă integral mintea copilului, fără s-o facă unidirecțională. Atenția, conștientizarea, empatia, relațiile sociale, limbajul non-violenței îl vor transforma pe micuțul tău într-un om al viitorului. Iar jocul este terenul fertil pe care se dezvoltă cel mai important atu al unui copil: imaginația. Iată de ce trebuie să lași copilul să se joace cât mai mult și să-i pui la dispoziție acele jucării extraordinare care îl pregătesc pentru viitor.

Noriel îți oferă o gamă largă de jucării incredibile, proiectate astfel încât să amplifice fantezia copilului și spiritul său explorator. "Micul Constructor”, figurinele, jocurile care dezvoltă abilități, totul este gândit să stimuleze gândirea, creativitatea, abilitățile practice ale micuțului tău, dar să-i ofere și momente distractive de neuitat. Iar jucăriile interactive reprezintă o adevărată aventură în Lumea cu Imaginație Noriel, pentru că facilitează legătura copilului cu lumea, îl fac să privească dincolo de aparențe, să pătrundă în profunzimea lucrurilor, acolo unde realitatea și imaginația devin una.

Jocul te reunește cu copilul tău

Să recunoaștem, când vine vorba de fericire, nu ne amintim cifre și concepte, ci atingeri, zâmbete și priviri pline de căldură. Nimic nu-l face pe copil mai fericit decât prezența ta. Unii părinți spun: ”Da, dar copilul meu nu vrea să stăm de vorbă. Preferă să discute cu prietenii pe rețelele de socializare. Sau să stea singur în camera lui”.

Aici este vorba de o altă etapă în dezvoltarea copilului, când deja el și-a consolidat un anumit comportament și s-a obișnuit să-i fii rareori alături. Plus că, în perioada adolescenței, grupul de prieteni capătă o influență covârșitoare. Dar, la copilul până în zece ani, prezența părintelui este esențială. Atunci se creează acele punți de comunicare între tine și copil care îl vor face mai târziu să fie sincer și deschis față de tine.

Timpul de calitate petrecut în primii ani lângă copil este inestimabil și pentru el și pentru tine. Iar jocul este teritoriul fermecat unde vă puteți întâlni cu adevărat, unde puteți avea o comunicare de la suflet la suflet, de la egal la egal. Este de ajuns să lași deoparte măștile maturității și să chemi copilul din tine la joacă, iar micuțul tău îl va recunoaște imediat și îl va introduce în lumea sa misterioasă. Jucăriile de la Noriel vor fi cele mai bune prietene și gardieni blânzi ai siguranței voastre, pentru că nu trebuie să uiți cel mai mare secret dintre toate: în lumea copilăriei toate lucrurile prind viață.

Surse foto: IStock

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Pe locuri, faceți echipă – Legion Run România 2018!
    Pe locuri, faceți echipă – Legion Run România 2018!

    Evenimentul internațional Legion Run va avea loc în premieră în România, în data de 16 Iunie 2018 la Divertiland Water Park, Chiajna.

    Studiu: copiii cu părinți deprimați au mai puțini prieteni. Cum este posibil
    Studiu: copiii cu părinți deprimați au mai puțini prieteni. Cum este posibil

    Un studiu recent a demonstrat cum copiii care au părinți deprimați sunt mai expuși riscului de a-și pierde prietenii.

    Un lucru cu adevărat mare este să lupţi pentru cei mici!
    Un lucru cu adevărat mare este să lupţi pentru cei mici!

    Peste 10% dintre bebeluşii veniţi pe lume în România au fost născuţi prematur.

    Un adolescent nu este acceptat în echipa de baschet pentru că nu este vaccinat
    Un adolescent nu este acceptat în echipa de baschet pentru că nu este vaccinat

    Unui adolescent american i se interzice participarea la antrenamentele de baschet deoarece nu este vaccinat, iar părinții decid să ia măsuri legale!

    Intrarea în colectivitate – o provocare pentru cei mici şi cei mari
    Intrarea în colectivitate – o provocare pentru cei mici şi cei mari

    Pe măsură ce micuţul nostru se apropie de împlinirea a trei anişori, cei mai mulţi dintre noi luăm în considerare înscrierea lui la grădiniţă. Este o etapă...

    Cei mai buni prieteni! Faceți cunoștință cu băiețelul și cățelul ce suferă de vitiligo
    Cei mai buni prieteni! Faceți cunoștință cu băiețelul și cățelul ce suferă de vitiligo

    Uneori, prietenia apare când te aștepți mai puțin. Asta s-a întâmplat în cazul unui băiețel de 8 ani din Arkansas ce suferă de vitiligo. Acesta s-a...

    Prințul Harry amenință: „Nu voi fi intimidat să joc același joc care a ucis-o pe mama mea”
    Prințul Harry amenință: „Nu voi fi intimidat să joc același joc care a ucis-o pe mama mea”

    Într-un interviu acordat unei televiziuni, Meghan Markle a dezvăluit că primul ei an al mariajului cu Prințul Harry a fost unul „dificil” din cauza intervenției...

    © 2019 Qbebe