|
Pe la 7 luni, copilul intelege permanenta
obiectelor. Adica intelege ca mama, dupa ce iese din raza lui
vizuala, exista in alta parte, unde el nu o vede. Insa nu are si
convingerea ca dupa ce iese din raza lui vizuala, ea se mai intoarce...
Practic, noua treapta de dezvoltare atinsa de copil ii ofera motive de
teama serioasa. Pentru el, fiecare indepartare a mamei inseamna ca ea
pleaca, ceea ce e trait ca o separare, cu o durere si o frica foarte
mari. Poti tu sa mergi pana la bucatarie sau pana la capatul lumii:
pentru copil e acelasi lucru. Mama a plecat. Oare se va si
intoarce?
|
Aceasta se numeste anxietate de separare si absolut toti copiii trec prin ea. Unii se manifesta mai puternic, altii mai "domestic". In cele mai multe cazuri, anxietatea se dimineaza pe la 18 luni, iar cand copilul atinge 3 anisori, deja a disparut. Insa pana atunci, nu sunt multe lucrurile pe care le poti face tu, ca mama, pentru a o controla. Iar unul din momentele care favorizeaza cresterea fricii copilului este mersul la culcare. Pentru ca, in sine, perioada somnului este o perioda clara de despartire. Multi copii vor opune rezistenta in acest moment, iar asta implica planset, rugaminti, calatorii pana in dormitorul parintilor, si cu ei de mana inapoi in dormitorul micutului si tot asa.
Insa chiar sa se trezeasca din somn in fiecare noapte si sa planga sfasietor? Sa nu poata fi calmat de nici unul din parinti? Asta nu suna firesc... parintii sunt acolo, pentru ce sa ii mai fie frica?
Hai sa vedem despre ce este vorba. Ce poate speria un copil intr-o asemenea masura incat sa nu se calmeze nici cu proprii parinti langa el?
Comportamentul fetitei a inceput intr-o noapte, in care parintii au lasat-o cu o bona, pentru ca ei au fost plecati. Nu era prima oara cand o lasau cu altcineva: ba chiar fetita vazuse multe chipuri diferite in scurta ei experienta de viata. Totusi, ceva era diferit. De aceasta data, fetita a mers la culcare, a adormit si nu a apucat sa o vada si sa o cunoasca pe noua bona inainte de asta. Mai tarziu, s-a trezit din somn... asa cum se trezesc copiii la aceasta varsta. Bona a intrat in camera sa o asigure ca nu este singura si sa o adoarma la loc. Ei, in acel moment, s-a produs o "catastrofa". Sa ne amintim: la aceasta varsta, copilul recunoaste figura mamei. Mama e cea mai apropiata fiinta: ea este cea care ii asigura hrana, afectiunea, confortul si care il linisteste atunci cand se sperie de ceva. De aceea este figura mamei atat de pretioasa. Atunci cand pe copil il deranjeaza ori il infricoseaza ceva, mama este prima si uneori chiar singura care il poate alina. Intalneste el si alte figuri, insa acestea nu sunt importante si nu au nici o putere sa il linisteasca!
|
Iar acum, fetita s-a trezit din somn putin speriata si a inceput sa planga, asteptand sa patrunda in camera mama si sa o mangaie pe cap. Cand usa s-a deschis insa, a intrat in camera o alta figura... si mai mult, una pe care nu o mai vazuse niciodata! Ei, acest eveniment a fost trait de copil ca un soc! Nelinistea « de rutina » care a trezit-o din somn a facut loc unei frici reale, pentru ca mama a disparut din senin, in timp ce ea dormea, si n-o sa mai apara! Ca dovada, figura ei a fost inlocuita cu alta! Nu doar ca nu o gaseste pe mama, ci altcineva i-a luat locul, incercand acum sa o aline - functia pricipala a mamei.
O astfel de peripetie poate sa nu para foarte ingrijoratoare pentru noi. Insa pentru un copil pana intr-un an si jumatate, ea este traita ca o trauma, tulburandu-l profund. Fetita noastra a plans in acea noapte ore intregi (imaginati-va cata energie a gasit in ea), neputand fi linistita in nici un fel, decat odata cu intoarcerea parintilor. Insa asta nu a fost tot. De atunci, deja de 2 saptamani, fetita se trezeste din somn pe timpul noptii si incepe sa planga cu aceeasi teroare, chiar daca parintii dau fuga imediat la ea in camera si o tin in brate. Mai devreme de o ora nu se calmeaza, timp in care plange pana la disperare. Mama si tata sunt langa ea, ca sa ii arate ca nu pleaca nicaieri si ca nu se despart de ea. Si tot nu ajunge... Ce e de facut atunci? Si de unde groaza fetitei?
|
De obicei, anxietatea provocata de absenta mamei dispare atunci cand
ea se intorce. Cand copilul devine constient de prezenta ei, se
linisteste. Insa acum, acest lucru nu mai functiona. Copilul era
parca "programat" sa traiasca aceeasi groza in fiecare noapte, fara a
mai putea sa scape de ea nici macar in bratele mamei. Daca ar fi mai
mare, l-am intreba pe el. Insa la 10 luni, prin ce cuvinte sa ne
explice...
|
Ei, tocmai aici sta cheia. Copilul a trait o trauma. Cand traim o trauma, mai mica sau mai mare (sa spunem ca ti s-a spart apartamentul sau ti s-a furat geanta de pe umar intr-o seara pe o alee mai retrasa), experimentam emotii puternice. Frica, tensiune, soc. Acestea sunt neplacute si nu se consuma odata cu evenimentul. Dupa ce am patit-o, o sa tot vorbim despre el cu apropiatii nostri, cateva zile, o saptamana sau si mai mult. O sa "retraim" evenimentul, povestindu-l, pentru ca asa putem sa retraim si incarcatura emotionala, dar in conditii securizate, in care nu avem de ce sa ne fie frica de fapt. Asa ne obisnuim noi sa renuntam la emotiile puternice negative pe care le cauzeaza o trauma.
La fel functioneaza si un copil. Are nevoie sa retraiasca evenimentul marcant, pentru a-l "banaliza" si a-l exorciza. Insa la 10 luni, un copil nu poate vorbi... Asa ca ce face el? Viseaza. Fetita noastra viseaza in fiecare noapte ca este despartita de mama si ca locul ei este luat de altcineva... sau, in orice caz, un astfel de scenariu, ce repeta evenimentul. Drept urmare, se trezeste tipand, ca urmare a impactului si ca sa isi cheme parintii. Si de ce nu adoarme la loc totusi, dupa ce acestia apar?...
Copiii la 10 luni nu disting intre vis si realitate. Abia dupa varsta de 3 ani o fac. Pentru fetita, in vis a aparut o figura necunoscuta care o priveaza de mama. Acum, mama s-a intors. Dar daca adorme iar, fetita a invatat ca "intra" la loc in realitatea in care mama nu mai e... Asa ca refuza sa adorma, tipand si agatandu-se disperata de mama, pentru ca emotia ramane proaspata si o "ajuta" sa anticipeze noua despartire.
Si ce e de facut, atunci? Cum o ajutam pe fetita sa depaseasca aceasta groaza?
Prin "magie". Asa isi depasteste copilul anxietatea normala de separare. El constata ca dupa ce mama dispare, apare intotdeauna la loc. Si se invata cu revenirea ei. Nu isi pune problema cum se intampla asta. Pentru el e de ajuns magia. Asa ca haide sa o ajutam pe fetita sa observe cum, in mod magic, mama dispare si apare, dispare si apare... Sa facem din asta un joc: copilul va simti ca preia controlul. Repetitia prin joc poate inlocui repetitia prin vis. Mama isi ascunde fata; fata mamei revine. Mama dispare dupa colt; mama revine. In acest fel, jocul inlcouieste limbajul, pe care copilul inca nu il intelege prea bine. Aparitia repetata a mamei intr-o multitudine de situatii de separare transmite "mama revine intotdeauna".
|
Astfel, copilul retraieste emotiile negative, dar in conditii stabile, securizate, in care el simte ca "o aduce pe mama inapoi". O poate face in timpul jocului; nu o poate face insa in vis, cand este luat pe nepregatite si nu poate stapani evenimentele. Dar asa, in timpul jocului, va simti ca el influenteaza deznodamantul. Nemaifiind atat de neajutorat, si asigurandu-se de revenirea mamei, in final amenintarea si groaza se vor rispi...