Culinarby
Qbebe
Contributors

Cum prepari cozonacul de carne sau Leberkase: cea mai bună rețetă

Cozonacul de carne este un preparat inedit, dar extrem de delicios, care se consumă în Germania de sute de ani, iar acum îți este accesibil și ție, în orice perioadă a anului. Te învățăm cum să îl prepari și tu acasă cu doar câteva ingrediente de bază și îți oferim cea mai bună rețetă.

Cum prepari cozonacul de carne sau Leberkase: cea mai bună rețetă
Timp preparare Timp preparare:
2 ore
Familie Varsta:
Gatim impreuna
Nivel dificultate Nivel dificultate:
mediu
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Carne de porc, Carne de vita, Feluri de mancare, La cuptor, Mancaruri cu carne, Iarna, Carne, Mancaruri, Craciun, Revelion, Pranz, Gustoase, 1-2 porții, 100

Ce este cozonacul de carne sau Leberkase

Acest preparat este consumat de peste 200 de ani, însă nu conține nici ficat și nici brânză, fiind originar din zona de sud a Germaniei; numele său provine de la cuvântul Laib, care înseamnă franzelă/pâine. Are o formă de pâine, însă conține carne condimentată și coaptă. Ingredientele sale sunt carne tocată fin de vită, porc, șuncă și ceapă, care sunt amestecate și coapte până dobândesc o crustă maronie. Se servește în mod tradițional în felii de grosimea unui deget, calde sau reci.

Cum prepari cozonacul de carne

Ingrediente

  • 600 grame carne de vită tocată
  • 400 grame carne de porc tocată
  • 100 grame burtă de porc sau șuncă
  • 100 grame ficat
  • 1-2 lingurițe sare Kosher sau grunjoasă
  • 1 lingurițe de piper alb măcinat
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 1 lingură maghiran
  • 2 cepe de mărime medie
  • 1 linguriță sare roz sau sare nitrată
  • 500 grame gheață

Mod de preparare

  • Toate ingredientele ajung într-un procesor alimentar. Poți folosi un blender sau râșniță de mână, dar textura nu va fi la fel de moale
  • Se folosesc 500 grame de gheață, adăugând câteva cuburi deodată pentru a păstra carnea rece. Poți atinge cu mâna marginea castronului în care amesteci ingredientele și dacă începe să simtă că se încălzește, mai adaugă câteva cuburi de gheață.
  • Este important să amesteci cel puțin o oră ingredientele. Poți opri din când în când procesorul alimentar (pentru a se răci) și poți introduce în frigider amestecul. În funcție de capacitatea procesorului tău vor intra toate ingredientele de mai sus sau le poți împărți în 2 tranșe. Cu cât aloci mai mult timp tocării cărnii, cu atât mai fină va fi textura cozonacului de carne.
  • Pui tot amestecul tocat într-un castron și îl amesteci manual (dacă ai împărțit carnea în două tranșe). În această etapă poți adăuga tot ce dorești, cum ar fi ardei grași roșii sau verzi, bucăți de brânză, măsline etc.; folosește-ți imaginația
  • Introdu amestecul în două tăvi pentru cozonac
  • Se coace la 180 grade Celsius pentru 40 de minute; nu este indicat să depășiți o oră ca durată. Aspectul final va avea o formă pătrată, cu o culoare rozalie înăuntru și o crustă închisă la culoare (seamănă cu un pate, dar are o textură mult mai fermă).

cozonac de carne

Iată și alte variante locale pentru Leberkase:

  • Käseleberkäse, presupune adăugarea de mici bucățele de brânză (care se topesc) distribuite uniform la amestec
  • Paprika Leberkäse, presupune adăugarea de mici bucățele de murături și ardei gras
  • Pizzaleberkäse, presupune adăugarea de brânză, ardei gras tăiat, murături și mici cuburi de salam; denumirea sa se datorează asemănării cu pizza.
  • Pferdeleberkäse(cuvântul german Pferd = cal), care este într-adevăr preparat din carne de cal, nu este consumat însă la scală largă în Germania, fiind mai degrabă popular în Austria (Viena)
  • Zwiebelleberkäse(cuvântul german Zwiebel = ceapă), care este preparat cu cepe. Comun în regiunile șvabe și francone din Germania.
  • Pikant Leberkäse – este preparat cu bucățele de ardei iute roșu și verde Chilileberkäse – condimentat cu ardei roșu iute
  • Wildschweinleberkäse – preparat cu carne de porc mistreț (se poate cumpăra de obicei la târgurile de Crăciun)

Poți adăuga bucățele de ardei gras roșu pentru aromă și aspect viu colorat. Poți să servești cozonacul cu carne cald sau rece, îl poți felia sau îl poți prăji, poate chiar să adaugi un ou deasupra. Într-o porție de aproximativ 30 grame se găsesc aproximativ 300 calorii, având un procent  de 40% grăsime, respectiv 58% colesterol, doar 1% carbohidrați. Acest preparat conține extrem de mult sodiu, aspect important pentru persoanele care suferă de probleme renale; are în compoziție mai mult sodiu decât 96% dintre alimente. Leberkase este relativ bogat în fier (61%), vitamina B2 și vitamina A, dar conține și calciu (1%) și potasiu (6%). Toate valorile menționate sunt raportate la o porție, iar procentele sunt raportate la doza zilnică recomandată.

În final îți oferim și câteva sugestii prin care poți savura preparatul:

  • De cele mai multe ori se consumă fierbinte pe un rulou (o chiflă din grâu dur) asezonată cu muștar sau murături. Rezultatul este denumit Leberkäsesemmel(sau LKW pe scurt), reprezentând o emblem a magazinelor de fast food germane și austriece, măcelăriilor și supermarket-urilor.
  • Se taie în felii de grosimea unui deget și se servește cu muștar tradițional puțin iute sau cu muștar dulce și uneori ketchup, fiind acompaniat de covrigei moi, varză acră sau salată de cartofi.
  • Se prăjește la tigaie, caz în care este servit alături de un ou prăjit și salată de cartofi sau cartofi prăjiți și uneori spanac.
  • Se poate servi și rece, tăiat în felii extrem de fine și folosit într-o gamă largă de sandvișuri, de obicei asezonat cu castraveți murați.
  • Două felii de Leberkase cu o felie de șuncă și una de brânză sunt înmuiate în ouă și acoperite cu firimituri de pâine și apoi prăjite în tigaie. Este o variant de Cordon Bleu.

Surse: https://germangirlinamerica.com,www.asausagehastwo.com, https://foodstruct.com, https://en.wikipedia.org,www.visitingvienna.com/

Omleta cu cartofi: cea mai simplă și delicioasă rețetă din toate timpurile

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ceai de ghimbir. Beneficii, contraindicatii. Cea mai buna reteta de ceai de ghimbir
    Ceai de ghimbir. Beneficii, contraindicatii. Cea mai buna reteta de ceai de ghimbir

    Ceai de ghimbir. Ghimbirul nu este doar un condiment aromat si delicios, ci si unul dintre cele mai sanatoase condimente din lume. Originar din Asia, ghimbirul este folosit in scopuri...

    Cum devii cea mai bună versiune a ta? Faci un copil
    Cum devii cea mai bună versiune a ta? Faci un copil

    Nu mă consider nici pe departe perfectă. Nici nu cred că ar fi distractiv un om perfect. Căci tocmai defectele ne fac speciali. Dar, cumva, meseria de mamă m-a modelat într-un mod...

    Cea mai simplă rețetă pentru plastilină de casă
    Cea mai simplă rețetă pentru plastilină de casă

    Plastilina de casă este foarte ușor de făcut și e numai bună de joacă! Avantajul plastilinei de casă este că nu are în compoziție substanțe toxice și poate fi făcută din...

    Medicul pneumolog: ”Cea mai bună metodă de purificare și igienizarea a aerului din locuință. Nimic nu e mai eficient și mai simplu”
    Medicul pneumolog: ”Cea mai bună metodă de purificare și igienizarea a aerului din locuință. Nimic nu e mai eficient și mai simplu”

    Pentru că suntem în plină pandemie este foarte important să ne igienizăm casele și să le menținem curate pentru a evita transmiterea virusurilor. Potrivit medicului pneumolog...

    Înainte să alegi cel mai ieftin mezel sau produs din carne, citește asta
    Înainte să alegi cel mai ieftin mezel sau produs din carne, citește asta

    Tuturor ne place să cumpărăm de la reduceri sau să găsim produse la prețuri cât mai mici - scutești bănuți și primești ceea ce cauți. Cu toate acestea, această politică...

    Cum prepari detergentul de casă fără bazaconii: cele mai simple și sănătoase rețete
    Cum prepari detergentul de casă fără bazaconii: cele mai simple și sănătoase rețete

    Detergentul de casă poate deveni aliatul tuturor celor care vor să renunțe la produsele din comerț pline de tot felul de soluții chimice. Pe lângă faptul că economisiți bani,...

    Aceasta este cea mai bună vârstă pentru a face un copil
    Aceasta este cea mai bună vârstă pentru a face un copil

    Veste bună pentru femeile care devin mămici după vârstă de 35 de ani!

    © 2021 Qbebe