9 secrete pe care le dețin oamenii care nu răcesc niciodată

9 secrete pe care le dețin oamenii care nu răcesc niciodată

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Visul oricăruia dintre noi este să scăpăm de neplăcutele răceli care ne dau târcoale de cum se instalează vremea mai rece, însoțită de variații mari de temperatură. Din fericire, există soluții mai simple decât credeai, pe care le poți avea oricând la îndemână, care te pot ajuta atât pe tine, cât și pe cei dragi, să fiți cât mai puțin expuși răcelilor. Din articolul de mai jos vei descoperi câteva asemenea soluții, ușor de pus în practică și numai bune pentru un anotimp rece în care să vă puteți bucura în voie de o stare de bine și de o imunitate solidă.

Odihna suficientă

Nu numai că un somn bun îți oferă energia de care ai atât de multă nevoie pentru a face față provocărilor de fiecare zi, dar poate să contribuie și la funcționarea normală a sistemului imunitar, diminuându-se astfel și predispoziția spre răceli. Acestea sunt produse de obicei de rinovirusuri, iar cercetările au arătat că persoanele care au parte de suficiente ore de somn vor fi mai rezistente în fața lor.

De exemplu, printr-un studiu s-au analizat obiceiurile de somn ale mai multor persoane pentru a se vedea dacă acestea pot fi asociate cu rezistența în fața răcelilor. S-au aplicat chestionare ce au pus accent pe numărul de ore de somn și pe senzația că „ești odihnit/ă”. Cei implicați au fost urmăriți timp de 14 zile consecutive.  După completarea chestionarelor, participanții au fost expuși la rinovirusuri și au fost monitorizați pentru a se putea sesiza modul în care vor reacționa la acest tip de virus. Concluziile au fost:

  • Participanții care nu au răcit au dormit cel puțin 8 ore pe noapte timp de 14 zile
  • Cei care nu reușiseră să doarmă decât 7 ore pe noapte sau chiar mai puțin au fost mai expuși îmbolnăvirii

Explicația oamenilor de știință a fost că: în timpul perioadelor lungi de somn, corpul eliberează citokine, ce ajută corpul să lupte cu infecția reglând funcționarea sistemului imunitar.

De asemenea, specialiștii vin și cu acest sfat pentru a crește rezistența organismului: este important, pe cât posibil, să ne culcăm și să ne trezim la aproximativ aceleași ore. Procedând așa, se va ajunge mai ușor la un somn de calitate.

fata-frumoasa-care-doarme

Cât mai multă mișcare, efectuată în mod constant

Să faci mișcare îți este de folos nu doar pentru a-ți menține mai ușor silueta, ferindu-te de kilogramele nedorite, ci și pentru a dobândi mai multă rezistență, inclusiv în fața răcelilor.

Un studiu recent a arătat că o rutină în ceea ce privește mișcarea, în special efectuarea regulată de exerciții fizice, va avea multiple efecte pozitive asupra sănătății, printre care:

  • Grație mișcării, inclusiv circulația celulelor albe (componente ale sistemului imunitar) va fi intensificată, ceea ce înseamnă că acestea vor contracara mai rapid infecțiile virale, sprijinind corpul să combată și răcelile
  • Procesele inflamatorii din organism vor fi mai bine ținute în frâu, prevenindu-se nu doar îmbolnăvirile din cauza unei boli infecțioase, ci și din cauza bolilor cronice
  • Stresul va fi diminuat, iar eliberarea de hormoni ai stresului va fi ținută sub control (cercetările au arătat că o creștere a nivelului de cortizol va favoriza creșterea numărului de citokine inflamatorii, ce vor compromite răspunsul imunitar prompt în fața infecțiilor)

O dietă echilibrată, din care nu lipsesc legumele și fructele

Aceste alimente conțin unele dintre cele mai importante vitamine ce contribuie la întărirea sistemului imunitar, cum ar fi vitaminele A, C sau E. De asemenea, unii dintre nutrienții din fructe şi legume stimulează, la rândul lor, absorbția optimă a altora, meniți și ei să fie de mare folos pentru imunitate. De pildă, vitamina C este absolut necesară pentru facilitarea absorbției fierului în organism (fierul sprijină și el funcționarea normală a sistemului imunitar).

Meritul enorm al acestor alimente este că, tocmai prin vitaminele menționate, dețin și proprietăți antioxidante, prevenind efectele nocive ale stresului oxidativ și crescând rezistența în fața agenților patogeni. Un studiu publicat online acum 4 ani a adus în prim-plan următorul fapt: dintre antioxidanți, flavonoizii sunt extrem de importanți din acest punct de vedere și se regăsesc în fructele și legumele de diferite culori. Acești compuși au capacitatea de a scădea incidența infecţiilor produse de rinovirusuri, întrucât au proprietăți antioxidante, antivirale și antiinflamatorii. De exemplu, ei împiedică proliferarea acestor virusuri și pot reduce inflamația scăzând așa-numitul factor NF-kB (unul dintre factorii reglatori ai imunității înnăscute).

Adoptarea unei igiene corecte a mâinilor

În condițiile în care, asemenea altor microorganisme dăunătoare, rinovirusurile se regăsesc oricând pe diverse suprafețe și după aceea ajung pe mâini, una dintre cele mai simple modalități de a evita să te îmbolnăvească este să îți igienizezi cât mai des mâinile. De pe mâini, rinovirusurile pot ajunge pe tractul respirator prin ochi, prin nas sau prin gură. Din acest motiv, să-ți atingi aceste părți ale corpului cu mâinile murdare te va expune mai mult infectăriii.

Să-ți speli în mod constant mâinile cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, te poate feri de contactarea unei game variate de viroze, nu doar de cele respiratorii. Când nu ai acces la apă și săpun, poți recurge la substanţe dezinfectante pentru mâini, preferabil pe bază de alcool.

O atitudine cât mai pozitivă

S-a vehiculat de multă vreme ideea potrivit căreia un tonus psihic bun, o abordare optimistă contribuie la creșterea rezistenței în fața îmbolnăvirilor. Studiile din ultimele decenii au confirmat faptul că există o relație între expunerea la stres, o atitudine predominant negativă și slăbirea sistemului imunitar.

De pildă, o sinteză a aproximativ 300 de studii, realizate pe parcursul a 30 de ani, a dovedit că expunerea la stres aduce schimbări în cadrul funcționării sistemului imunitar. Acestea depind de tipul de stres cu care avem de-a face. Dacă este vorba despre un stres acut, cu o durată limitată, cum ar fi vorbitul în public, se va declanșa o stimulare a sistemului imunitar ce se va adapta răspunsului „luptă sau fugi”. În schimb, stresul ce apare la un examen de pildă, generează o intensificare a activității sistemului imunitar ce va media procesul prin care corpul pune în circulație celule albe și va influența și procesul inflamator.

Experții îndeamnă, pentru ca sistemul imunitar să fie cât mai puțin afectat de stres, să se adopte, dacă nu o atitudine pe deplin pozitivă, cel puțin una care să nu fie extrem de negativă.

Utilizarea probioticelor

Acestea sunt cele care asigură un microbiom intestinal plin cu bacterii bune, precum sunt și cele din grupul numit Bifidobacterium lactis. Despre ele, medicii spun că îmbunătățesc starea microbiomului, în condițiile în care o parte foarte consistentă a sistemului imunitar (cam 80%) se regăsește acolo.

O sinteză de studii efectuate până în iulie 2014 a plecat de la datele furnizate de cercetări ce au implicat persoane de toate vârstele, de ambele sexe, din mai multe state (cum ar fi Chile, Japonia, Finlanda, SUA, Suedia, Spania etc.). Acestea au fost împărțite în două grupuri, unul care a primit suplimente alimentare cu probiotice și unul care a primit doar suplimente tip placebo. Ulterior, au fost monitorizate în ceea ce privește recurența episoadelor de răceală de pe parcursul unui an, evaluându-se și durata episodului acut din acestea.

În urma analizării stării de sănătate a participanților s-a putut constata că: persoanele care au primit probiotice au fost cu 47% mai puțin expuse fazelor acute de răceală decât acelea care nu au primit, iar durata fazelor acute a fost scurtată, în medie, cu aproximativ 2 zile. În plus, nu au fost sesizate aproape deloc reacții adverse de pe urma consumului de suplimente alimentare cu probiotice, iar dacă acestea au avut loc au fost  minore.

Plecând de la concluzia acestei sinteze de studii, este indicat să existe un consum constant de probiotice, în special sub formă de alimente (cum ar fi iaurt sau chefir), dar și sub formă de suplimente alimentare (în funcție de recomandarea unui medic).

Consumul de usturoi

Probabil că ideea de a simți că respirația ta are miros de usturoi nu îți surâde absolut deloc dar, cu toate acestea, trebuie să știi că această legumă este unul dintre alimentele cu efecte pozitive asupra sistemului imunitar.

Usturoiul este vestit din vremuri străvechi pentru capacitatea sa de a crește rezistența organismului în fața infecțiilor, dar și pentru proprietățile sale antiinflamatorii. Cercetările moderne s-au orientat și ele spre analizarea modului în care poate aduce beneficii organismului uman în general și imunității în special.

usturoi-intreg-si-catei-de-usturoi

De pildă, mai multe studii au demonstrat că este foarte util și să se utilizeze suplimente alimentare pe bază de usturoi. Un studiu a urmărit un grup de persoane ce a primit zi de zi, din noiembrie până în februarie, câte o capsulă cu usturoi. De asemenea, a fost monitorizat și un grup ce a primit un supliment alimentar tip placebo. Toți participanții au fost solicitați ca în perioada de analiză să-și facă un jurnal în care să vorbească despre starea lor de sănătate și să semnaleze episoadele de răceală.

La finalul studiului s-a dovedit că persoanele care au luat suplimentul alimentar cu usturoi avuseseră mai puține răceli decât acelea care nu au luat și, mai mult decât atât, episoadele severe de boală au fost mai puțin intense și cu o durată mai scurtă.

Citește și: Remedii naturale pentru răceală și gripă

Alt motiv pentru care usturoiul merită luat în considerare în scopul întării sistemului imunitar este și prezența vitaminelor B. Astfel, în el se regăsesc vitaminele B1, B2, dar mai ales B6. Despre aceasta din urmă studiile au arătat că acționează pozitiv asupra imunității dat fiind faptul că va contribui la creșterea numărului de celule T din sistemul imunitar (rolul lor este de a distruge celulele ce au fost infectate cu virusuri, dar și celulele maligne).

Ca să te poți bucura din plin nu doar de beneficiile vitaminei B6, ci și ale celorlalte vitamine din grupul B-urilor, apelează și la suplimentul alimentar Vitoral B Complex Spray Oral pentru Adulți (disponibil pe vitoral.ro). Îl el se regăsesc vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9 și B12, toate acționând sinergic în următoarele direcții:supliment-alimentar-Vitoral-B-Complex-spray-oral-pentru-adulti

  • Funcționarea normală a sistemului imunitar și a celui nervos
  • Diminuarea oboselii,a extenuării
  • Păstrarea sănătății psihice

Având o aromă agreabilă de portocale, spray-ul nu are în componență coloranți artificiali și gluten, de aceea este o opțiune excelentă și dacă suferi de boala celiacă, de diabet sau dacă pur și simplu urmezi o dietă vegetariană.

În funcție de recomandările unui specialist, produsul poate fi administrat în felul următor: câte 4 pufuri zilnic. 

Utilizarea ghimbirului

Este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturale pentru a preveni tulburările digestive, în condițiile în care îmbunătățeste tonusul musculaturii intestinale, sprijinind totodată deplasarea hranei pe tractul digestiv. Aceste calități ale sale nu sunt singurele care au atras atenția oamenilor de știință.

În ultimii ani, ghimbirul este considerat nu doar un condiment foarte apreciat, ci și un aliat de nădejde pentru ameliorarea și prevenirea diferitelor infecții respiratorii. Spre exemplu, o sinteză de mai multe studii a subliniat rolul său de antitusiv, dar și capacitatea de a micșora riscul de apariție a răcelilor, a durerilor în gât, a laringitelor. Toate aceste beneficii sunt posibile datorită faptului că poate proteja de inflamații mucoasa tractului respirator.

În același timp, virtuțile ghimbirului au fost evidențiate și printr-un studiu de laborator din anul 2013. Potrivit acestuia, extractele de ghimbir proaspăt și de ghimbir uscat protejează celulele din componența mucoasei de pe tractul respirator superior și inferior. Altă calitate a ghimbirului este capacitatea de a stimula producerea de citokine antivirale.

Nu în ultimul rând, un studiu s-a concentrat asupra a două substanțe conținute de ghimbir, ce sunt binevenite pentru o funcționare normale a sistemului imunitar: gingerol și shogaol. Despre acestea s-a putut constata că pot inhiba sinteza citokinelor proinflamatorii, în timp ce sprijină acțiunea celulelor macrofage (acestea „înghit” microorganismele dăunătoare).

Luând în considerare aceste proprietăți ale ghimbirului, merită să îl folosești drept condiment în mâncare, în ceaiuri (proaspăt sau uscat), ca pudră sau sub formă de suplimente alimentare pentru o protecție mai bună a sistemului imunitar inclusiv în fața virusurilor ce afectează aparatul respirator.

ghimbir-proaspat-si-infuzie-de-ghimbir-in-pahar

Citește și: Ceai de ghimbir. Beneficii, contraindicatii. Cea mai buna reteta de ceai de ghimbir

Efectuarea frecventă a unui masaj bun

Ți-ai fi închipuit vreodată că persoanele care reușesc să nu răcească niciodată sau li se întâmplă rar acest lucru sunt cele care adesea au parte de ședințe de masaj? Într-adevăr, un masaj poate să amelioreze stările de anxietate, să contribuie la reglarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, manifestări ce sunt legate de stres. În condițiile în care acesta se va reduce, nu va mai crește nivelul cortizolului și, prin urmare, sistemul imunitar nu va mai avea de suferit.

Un studiu publicat online în anul 2010 a ținut să evidențieze faptul că masajul are un impact pozitiv asupra imunității organismului. Pentru a se ajunge la o astfel de concluzie, au fost implicați voluntari care au avut parte de masaj. Aceștia au fost împărțiți în două grupuri: unul dintre ele a beneficiat de masaj obișnuit, iar celălalt de un masaj suedez (este unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate tipuri de masaj, fiind baza pentru alte forme de masaj. Presupune ca trupul să fie uns cu ulei de masaj, după care se vor efectua mișcări menite să îndepărteze tensiunile, să inducă relaxare, de aceea sunt ferme, dar și blânde totodată). Ședințele de masaj au durat câte 45 de minute pentru ambele grupuri.

La final, după efectuarea unor teste, specialiștii au constatat următoarele:

  • Masajul suedez a favorizat scăderea nivelului de cortizol
  • Masajul suedez a stimulat circulația de limfocite în organism (limfocitele sunt componente ale sistemului imunitar), astfel că a creat o protecție suplimentară în fața îmbolnăvirilor

Prin urmare, masajul este o altă modalitate de a-ți spori rezistența și de a te simți mult mai relaxată.

Surse: health.com, healthline.com, medicalnewstoday.com, thehealthy.com, sciencedaily.com

Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com,pixabay.com,vitoral.ro

Articolul urmator
Spirulina: beneficii și proprietăți
Spirulina: beneficii și proprietăți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Oamenii cred că sunt însărcinată în 6 luni, dar, din păcate, nu voi ajunge niciodată să fiu mamă
    Oamenii cred că sunt însărcinată în 6 luni, dar, din păcate, nu voi ajunge niciodată să fiu mamă

    Infertilitatea este o problemă globală de sănătate care afectează milioane de persoane de vârstă reproductivă din întreaga lume. Potrivit OMS, între 48 de milioane...

    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată
    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată

    Iau decizii sub impulsul momentului, nu au deloc răbdare și sunt foarte încăpățânați. Chiar dacă sunt adulți în toată firea, unii nativi nu dau semne că s-ar...

    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge
    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge

    Să îți vezi copilul că plânge este una dintre provocările vieții de părinte. Chiar dacă te îngrijorează, te supără sau pur și simplu este frustrant să-ți vezi...

    Zodiile care nu pot să țină un secret niciodată
    Zodiile care nu pot să țină un secret niciodată

    Pe parcursul vieții, pot interveni oricând momente în care simți nevoia să te eliberezi de anumite secrete. De aceea, te îndrepți către persoanele care îți sunt...

    TOP 10 vise pe care le au oamenii. Ce inseamna cand te visezi dezbracat, zburand sau cazand
    TOP 10 vise pe care le au oamenii. Ce inseamna cand te visezi dezbracat, zburand sau cazand

    Stiai ca o persoana normala are in jur de 1460 de vise pe an? Acesta echivaleaza cu 4 vise pe noapte. Potrivit The Dream Encyclopedia, cuvantul vis vine din germanul draugmas care inseamna...

    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil
    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil

    Ai aflat că o persoană apropiată din viața ta urmează să adopte un copil? Minunat! Probabil că te bucuri pentru ea/el, dar în același timp, e normal să existe și unele...

    5 zodii care nu renunță niciodată
    5 zodii care nu renunță niciodată

    Să renunți la ceva în situațiile în care totul pare să fie împotriva ta poate fi cel mai la îndemână, dar pentru anumite persoane nu se va...

    Zodiile care nu vor renunța niciodată la cei pe care-i iubesc
    Zodiile care nu vor renunța niciodată la cei pe care-i iubesc

    Anumite persoane iau în calcul să iasă dintr-o relație sau realizează acest demers de îndată ce lucrurile devin dificile, când se plictisesc sau când vor...

    © 2024 Qbebe