Legătura neștiută dintre vitamina D și depresie. Ce se întâmplă în organism?

Legătura neștiută dintre vitamina D și depresie. Ce se întâmplă în organism?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Vitamina D este vestită mai ales pentru rolurile pe care le are în menținerea sănătății sistemului osos și muscular, în asigurarea unei bune funcționări a sistemului imunitar, dar mai deține și o altă virtute remarcabilă: veghează la sănătatea psihică. Din articolul de mai jos vei afla de ce vitamina D influențează inclusiv funcționarea creierului și cum poate regla dispoziția, astfel încât să te țină cât mai departe deo depresie.

Cum poate fi recunoscută depresia

Episoade depresive pot surveni de mai multe pe parcursul vieții și pot fi recunoscute după manifestări de tipul:

  • Tristețe profundă, senzația de deznădejde și de gol interior
  • Crize de furie și fără un motiv întemeiat
  • Pierderea interesului pentru activitățile care odinioară erau îndrăgite
  • Insomnii sau, dimpotrivă, nevoia de cât mai mult somn
  • Pierderea apetitului sau creșterea sa necontrolată
  • Stări de anxietate
  • Lipsă de energie
  • Dificultăți de concentrare, de memorare, de a lua decizii
  • Simptome inexplicabile, recurente (tulburări digestive, dureri de cap, de spate etc.)
  • Sentimente de culpabilitate, senzația că nu valorezi nimic
  • Gânduri frecvente de suicid sau chiar tentative

femeie-care-sta-cu-fata-in-maini-din-cauza-unei-depresii-puternice

În cazul în care sesizezi oricare dintre aceste manifestări, ce interferează cu activitățile tale de zi cu zi, nu mai sta pe gânduri și adresează-te cât mai rapid unui specialist!

Relația dintre vitamina D și starea mentală

O sinteză de studii publicată online anul trecut a adus în prim-plan legătura existentă între deficitul de vitamina D și fluctuațiile dispoziției, aducând în atenție următoarele aspecte:

  • Receptorii de vitamina D sunt prezenți în țesuturile și celulele ce intră în structura sistemului nervos, vitamina jucând rolul unui hormon neurosteroid în zonele ce țin de neurotransmisie şi neuroprotecție. Acțiunea sa de hormon neurosteroid este fundamentală în activarea hormonilor și enzimelor implicate în metabolismul neurotransmițătorilor
  • În producerea formei active a vitaminei D sunt esențiale 1,25(OH)2 vitamina D3, un receptor al vitaminei D și 1 α-hydroxylase, ce se regăsesc în creierul unui adult- Ele au fost identificate în celulele gliale și neuronale, în anumite straturi și subregiuni ale creierului, cum ar fi în cerebel și în cortex
  • Deficitul de vitamina D ca urmare a expunerii insuficiente la lumina soarelui sau din cauza unei diete dezechilibrate conduce la anumite mutații la nivelul receptorilor ei, determinând și fluctuații ale dispoziției majore sau minore
  • Un receptor normal de vitamina D este responsabil pentru reglarea semnalului glucocorticoid (glucocorticoizii sunt hormoni secretați de glandele suprarenale), ce devine însă disfuncțional în cazul unui deficit al vitaminei
  • Un semnal glucocorticoid disfuncțional determină apariția de tulburări precum: depresie, oboseală, pierdere de energie, incapacitate de concentrare, până la depresii majore însoțite de gânduri de suicid

Deficitul de vitamina D și depresia- concluziile unei sinteze de studii

Tot în cadrul unei sinteze de mai multe studii s-a ajuns la concluzia că prevenirea unui deficit al vitaminei D prin diverse metode (terapia cu lumină sau administrarea de suplimente alimentare cu vitamina D) este o soluție pentru a se ameliora nu doar depresia propriu-zisă, ci și tulburările afective sezoniere sau chiar schizofrenia. Rezultatele cele mai bune au fost însă sesizate în grupurile de studiu care au primit suplimente de vitamina D.

femeie-care-sufera-de-o-tulburare-mentala-severa

De asemenea, diferite studii au evidențiat faptul că deficitul vitaminei D era asociat cu stările depresive și la pacienții identificați cu Alzheimer sau cu fibromialgie (este o afecţiune ce presupune prezenţa de zone sensibile în părţile moi ce ţin de aparatul locomotor, dar care nu au o cauză cunoscută şi care pot fi însoţite şi de alte simptome neplăcute: tulburări digestive, dureri frevente de cap etc.), nivelul depresiei fiind mai accentuat la cei cu deficit sever al acesteia.

Nu în ultimul rând, s-a analizat modul în care administrarea de suplimente alimentare pe bază de vitamina D poate contribui la îmbunătățirea dispoziției. În acest scop, într-un studiu au fost analizate persoane vârstnice (cu vârsta cuprinsă între 65 și 87 de ani), o parte dintre ele primind suplimente cu vitamina D3 și o parte doar suplimente tip placebo. Au fost ulterior rugate să completeze un chestionar care să dovedească faptul că se confruntau sau nu cu o depresie. Dintre cei care au primit suplimentele cu vitamina D, o parte au beneficiat de 400 UI de vitamina D zilnic, timp de 3 luni, iar ceilalți de câte 600 UI. La finalul studiului, s-a putut sesiza o îmbunătățire a stării mentale și fizice a celor ce au beneficiat de suplimente cu vitamina D3, dar nu s-a putut vorbi despre o diferență semnificativă între cei care primiseră doza mai mică (de 400 UI) și cei care primiseră doza mai mare.

Citește și: Legătura dintre deficitul de vitamina D și schimbările de dispoziție: ce spun specialiștii

Necesarul zilnic de vitamina D

În funcție de vârstă, ar trebui ca zi de zi să se beneficieze de următoarele doze de vitamina D:

  • Copiii de până la 1 an: 400 UI pe zi
  • Copiii de peste 1 și persoanele adulte cu vârsta de până la 70 de ani: 600 UI pe zi
  • Persoanele vârstnice, de peste 70 de ani: 800 UI pe zi

Semne ale deficitului de vitamina D

Pentru a-ți da seama că este posibil să te confrunți cu așa ceva ar trebui să poți sesiza, alături de stări depresive sau irascibilitate frecvente și manifestări cum ar fi:

  • Contactezi mai ușor infecții (deficitul vitaminei D are un impact negativ asupra sistemului imunitar)
  • Ai des dureri de spate, de oase sau dureri musculare
  • Resimți slăbiciune musculară
  • Te simți tot timpul obosită
  • În cazul unui deficit sever al vitaminei D survine pierderea densității osoase și se poate instala osteoporoza

femeie-care-sufera-de-dureri-de-spate

Factori de risc pentru deficitul de vitamina D

Vor fi mai expuse riscului de vitamina D persoanele aflate în oricare dintre situațiile de mai jos:

  • Cele care au o dietă dezechilibrată, din care lipsesc alimentele ce furnizează vitamina D
  • Se confruntă cu afecțiuni ce interferează cu absorbția optimă a vitaminei D, cum ar fi: bolile inflamatorii intestinale, maladiile hepatice severe, maladiile renale severe etc.
  • Cele care iau medicamente ce diminuează din capacitatea organismului de a absorbi sau de a sintetiza vitamina D (printre aceste medicamente se regăsesc steroizii, medicamentele pentru tratarea convulsiilor, unele medicamente destinate reducerii nivelului ridicat de colesterol etc.)
  • Au pielea mai închisă la culoare- Cantitatea mai mare de melanină din piele îngreunează sinteza vitaminei D grație razelor UV, așa că persoanele cu pielea închisă la culoare au nevoie să se expună mai mult timp la soare decât acelea cu pielea mai deschisă și ar trebui să ia mai des suplimente alimentare cu vitamina D pentru a nu se expune unui deficit
  • Se confruntă cu obezitatea- Prezența unui număr mai mare de celule adipoase poate altera sinteza și circulația normală a vitaminei D în organism
  • Își limitează expunerea pielii la soare din considerente culturale, religioase (hainele utilizate nu permit pielii să vină în contact suficient cu razele soarelui)

Cum îți asiguri necesarul de vitamina D

Expunerea regulată la lumina soarelui

Specialiștii vorbesc de mai mulți factori de care depinde ca o persoană să poată beneficia din plin de posibilitatea unei sinteze a vitaminei D grație expunerii la lumina soarelui, printre care:

  • Culoarea pielii- Așa cum s-a precizat anterior, persoanele cu pielea deschisă la culoare își pot realiza mai rapid sinteza de vitamina D decât acelea cu pielea de culoare închisă
  • Perioada din zi în care se realizează expunerea la soare- S-a constatat că pielea produce mai ușor vitamina D când expunerea are loc undeva la mijlocul zilei. Nu uita însă că expunerea la soare, în special în zilele de vară, trebuie să fie însoțită obligatoriu de protecție solară și de o hidratare corectă!
  • Dimensiunea suprafeței corpului ce este expusă la soare- Spre exemplu, dacă o persoană își expune la soare spatele, organismul său va putea să producă mai multă vitamina D decât dacă și-ar expune doar fața sau doar membrele

În vederea unei sinteze cât mai adecvate de vitamina D, este indicat să se procedeze după cum urmează: să se expună la soare, timp de 10-15 minute, fără protecție solară, brațele, picioarele, spatele și abdomenul, de 2-3 ori pe săptămână, urmată de utilizarea protecției solare. O asemenea expunere la soare va fi suficientă pentru a putea produce destulă vitamina D, ulterior organismul acționând pentru a se evita o eventuală supraîncărcare cu această vitamină, așa că o expunere la soare prelungită nu ți-ar aduce beneficii.

femeie-tanara-ce-poarta-un-fular-rosu-si-isi-petrece-timpul-in-aer-liber

O dietă variată și echilibrată

Se recomandă ca o parte importantă a necesarului de vitamina D să se poată realiza datorită includerii în dietă a unor alimente precum:

  • Peștele și uleiul de pește
  • Produsele lactate
  • Ouăle
  • Ciupercile
  • Alimentele fortificate cu vitamina D (cereale, sucuri naturale, lapte)

Citește și: 5 alimente care ajută în absorbția vitaminei D

Mizează pe suplimentele alimentare

Înainte să te apuci să iei suplimente alimentare cu vitamina D, consultă neapărat medicul, în special dacă te afli deja sub un anumit tratament sau dacă suferi de afecțiuni cum ar fi: afecțiuni ale glandelor paratiroide, sarcoidoză (reprezintă o afecţiune ce presupune acumularea de celule inflamatorii la nivelul diferitelor organe: plămâni, ganglionii limfatici etc.), calculi renali, maladii hepatice severe, cancer etc..

De asemenea, ai în vedere că, deși nu se întâmplă des, poate interveni hipervitaminoza vitaminei D, provocată nu de aportul ei din dietă, ci prin administrarea în exces a suplimentelor alimentare. Într-o asemenea situație, vei ajunge să treci prin stări care de care mai neplăcute, ca de exemplu: constipație severă, slăbiciune musculară, stări de epuizare, sete excesivă, grețuri, hipercalcemie (aceasta, la rândul său, generează calculi renali, hipertensiune arterială etc.). Oricare dintre aceste simptome trebuie să te determine să soliciți cât mai repede ajutor medical!

Pentru a-ți prescrie varianta de supliment alimentar ce ți se potrivește cel mai bine, medicul poate să-ți solicite efectuarea analizei de dozare a vitaminei D. În acest mod, se va evalua exact situația în care ești și se vor lua măsurile necesare corectării unui eventual deficit.

supliment-alimentar-Vitoral-D-Spray-cu-pulverizare-orala-AdultiPrintre suplimentele alimentare ce-ți pot oferi nu doar beneficiile vitaminei D3, ci și pe cele ale unui alt nutrient valoros, vitamina K2, se regăsește și  Vitoral D- Spray cu pulverizare orală pentru Adulți (disponibil pe vitoral.ro). Grație compoziției sale, se poate vorbi despre următoarele efecte pozitive pentru organism:

  • Vitamina D: este implicată în procesul de diviziune celulară, contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, a celui osos, muscular, asigură o bună sănătate a dinților, sprijină absorbția /utilizarea eficientă a calciului și a fosforului, veghează la menținerea concentrațiilor normale de calciu din sânge
  • Vitamina K: contribuie la coagularea normală a sângelui și are grijă de sănătatea sistemului osos

Produsul îți aduce avantaje demne de luat de seamă, ce îl transformă într-un aliat de nădejde pentru starea de bine:

  • Se administrează foarte ușor (spray-ul se pulverizează direct în cavitatea bucală și are un gust agreabil)
  • Nu conține coloranți artificiali, gluten, grăsimi, lactoză, drojdie, sare
  • Poate fi utilizat inclusiv dacă suferi de diabet sau de boala celiacă, dar și dacă urmezi o dietă vegetariană

Pentru cele mai bune efecte, va fi suficient dacă vei utiliza un singur puf pe zi sau, dacă ți se recomandă de către un specialist, poți să folosești până la 3 pufuri pe zi.

Surse: gov.uk, frontiersin.org, mayoclinic.org, intechopen.com, medicalnewstoday.com

Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com, vitoral.ro

Articolul urmator
Pătrunjelul: beneficii și mod de consum
Pătrunjelul: beneficii și mod de consum

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mărturia unei mame cu depresie postpartum: „Am suferit de depresie toată viața, dar de data aceasta a fost diferit”
    Mărturia unei mame cu depresie postpartum: „Am suferit de depresie toată viața, dar de data aceasta a fost diferit”

    Depresia postnatală este o realitate cruntă a zilelor noastre, cu care tot mai multe femei se confruntă. O mămică își împărtășește povestea în speranța că va...

    S-a dovedit, în sfârșit, legătura dintre autism și microbiom. Teoria este veche de 30 de ani
    S-a dovedit, în sfârșit, legătura dintre autism și microbiom. Teoria este veche de 30 de ani

    Un studiu publicat luna trecută în revista Nature Neuroscience confirmă o teorie veche de 30 de ani, asupra căreia nu existau suficiente dovezi până acum: legătura dintre...

    Ce trebuie să știe un adolescent despre depresie
    Ce trebuie să știe un adolescent despre depresie

    Cu toții ne simțim triști, obosiți sau copleșiți uneori. Dacă observi la copilul tău adolescent stări de tristețe pronunțate, care durează de mult timp, s-ar putea să fie vorba...

    Detalii neștiute despre rolul microbiomului în organism
    Detalii neștiute despre rolul microbiomului în organism

    Imaginează-ți un oraș aglomerat într-o dimineață de luni, cu trotuarele pline de oameni care se grăbesc să ajungă la serviciu sau la diferite întâlniri. Acum...

    Mâncarea de la fast food duce copiii la depresie, dezvăluie un studiu recent
    Mâncarea de la fast food duce copiii la depresie, dezvăluie un studiu recent

    Mâncarea fast-food nu e bună - știm deja cu toții. Lăsând la o parte faptul că este inamicul numărul 1 al dietei, ea afectează consumatorii și în plan emoțional,...

    Are o tumoră! Cum de nu am văzut asta? Credem că nu li se va întâmpla niciodată copiilor noștri, până ce li se întâmplă
    Are o tumoră! Cum de nu am văzut asta? Credem că nu li se va întâmpla niciodată copiilor noștri, până ce li se întâmplă

    Tresărim la cea mai mică durere a copiilor noștri, iar când este vorba despre boli grave ale acestora simțim că nimic nu mai are rost pentru noi și tot ce ne dorim este să-i...

    Efectele carenței de vitamina K la copii
    Efectele carenței de vitamina K la copii

    Vitamina K este o vitamină importantă care favorizează coagularea sănătoasă a sângelui și previne sângerările excesive. De asemenea, este folosită pentru a promova...

    Am depresie postnatală și mama mea nu vrea să mă ajute cu copilul. Nu vreau să mai aud de ea!
    Am depresie postnatală și mama mea nu vrea să mă ajute cu copilul. Nu vreau să mai aud de ea!

    O proaspătă mămică a povestit, pe Reddit, că suferă de depresie postnatală și că este extrem de furioasă pe mama ei care nu vrea să o ajute cu copilul. Ea spune că nu se...

    © 2024 Qbebe