Cum se transmite coronavirusul? Instant, chiar și la distanțe de 4,5 metri

Cum se transmite coronavirusul? Instant, chiar și la distanțe de 4,5 metri

Bianca Petcu - Redactor Senior

Un nou studiu realizat de către autoritățile chineze demonstrează modalitatea în care poate fi transmis cu ușurință virusul COVID-19 în spațiile închise, chiar și la 4,5 metri distanță!

Conform noii cercetări, se pare că virusul COVID-19 trăiește până la 30 de minute și poate rezista vreme de 4 zile, fiind ușor transmisibil în spațiile închise, chiar și pe o distanță de 4,5 metri.

Hu Shixiong, liderul echipei de la Centrul de Control și Prevenție din Provincia Hunan, a realizat un studiu asupra pacienților care s-au aflat într-un autocar pe data de 22 ianuarie și a prezentat rezultatele, care au șocat întreaga lume. La momentul respectiv, toate veștile erau confuze, iar coronavirusul nu fusese anunțat în mod oficial ca pandemie. Atunci, „pacientul A”, infectat, a urcat în autobuz, fără a purta mască de protecție. Rezultatele studiului sunt de-a dreptul alarmante, ca urmare a faptului că persoana care a urcat în autocar, infectată, a îmbolnăvit în cele din urmă șapte oameni, doar în timpul călătoriei, în vreme ce alte patru persoane au fost testate pozitiv, ulterior. Totodată s-a descoperit faptul că microbul se poate transmite la distanțe de 4,5 metri, adică mult mai mult decât „limita de siguranță” recomandată și rezistă în aer vreme de 30 de minute.

În pofida faptului că pacientul nu se mai afla în autocar, coronavirusul a rezistat pe lemn, metal și sticlă până la patru zile.

Este important de menționat faptul că se ia în calcul și distanța călătoriei, așa încât nu este vorba despre o simplă călătorie cu metroul de la o stație la alta, ci de o călătorie de câteva ore bune, dar cercetătorul Hu Shixiong spune că modalitatea de transmitere este aceeași.

cum se transmite coronavirus

Ce putem observa în imagine? Călătorul marcat cu culoarea roșie, denumit „Pacientul A”, urcă în autobuz fiind deja infectat. Acesta se așază în penultimul rând, locul de lângă culoar. La momentul respectiv se credea că „distanța de siguranță” este de 1-2 metri, însă realitatea stă cu totul altfel. Se pare că doi dintre cei șapte călători marcați cu portocaliu se aflau la 4,5 metri și cu toate acestea au fost infectați de către pacientul A! Trei dintre ei se aflau în „spațiul de risc”, unul la trei locuri mai în față, în vreme ce ceilalți doi se aflau în lateral, undeva la 3 - 4 metri. „Pacientul A nu a interacționat cu ceilalți pasageri, în timpul călătoriei ce a durat patru ore”, a declarat cercetătorul Hu Shixiong. Până la primul oraș în care a oprit autocarul, coronavirusul infectase deja alți șapte oameni.

„Un al optulea pasager (marcat cu culoarea albastră), testat pozitiv, nici măcar nu prezenta simptome”, a mai adăutat coordonatorul echipei de cercetare. „Într-un spațiu închis, particulele cu microbi sunt purate de curenții cauzați de instalația de aer condiționat. Acesta este unul dintre motivele care au contribuit la infectarea unor călători aflați la aproape cinci metri distanță”, avertizează Hu Shixiong.

În imaginea de mai sus mai putem observa încă un pacient marcat cu mov. Acesta a fost infectat cu coronavirus, la doar 30 de minute după ce „pacientul A” a coborât din autocar! Practic, pacientul A a coborât la finalul călătoriei, unde s-a urcat un nou grup de oameni. Pacientul A și pacientul marcat cu mov nu au avut absolut nicio interacțiune, însă, cu toate acestea, ca urmare a faptului că virusul trăiește 30 de minute în aer și preț de până la 4 zile pe diverse suprafețe, pacientul marcat cu mov a contactat virusul imediat.

Până la finele lunii februarie 2020, când a fost finalizat studiul, pacientul 0 a infectat în total un număr de 13 persoane. „Atunci când circulăm cu mijloacele de transport în comun, ar fi bine să purtăm, tot timpul, mască și în același timp să evităm contactul cu părțile metalice sau suprafețele din lemn din autobuze sau metrouri. De asemenea, este esențial să încercăm pe cât posibil să nu ne atingem fața”, a mai spus specialistul.

Surse: Today Online, SCMP.com, Research Gate

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?
Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție! Pedofil în acțiune! O fetiță de 5 ani agresată în parc la 5 metri de mama ei
    Atenție! Pedofil în acțiune! O fetiță de 5 ani agresată în parc la 5 metri de mama ei

    S-a întâmplat în Tecuci! O fetiță de 5 ani a fost victima unei agresiuni sexuale la un loc de joacă unde se află împreună cu mama ei! Femeia era la câțiva...

    Un elev de la școală din București s-a aruncat pe geam, de la o înălțime de cinci metri
    Un elev de la școală din București s-a aruncat pe geam, de la o înălțime de cinci metri

    Bullying-ul face noi victime în rândul copiilor. Un elev de clasa a șasea s-a aruncat pe geam, sătul de bătăile și umilințele colegilor.

    Lavinia a născut la 9.000 de metri altitudine în avion. Nici măcar nu știa că e însărcinată
    Lavinia a născut la 9.000 de metri altitudine în avion. Nici măcar nu știa că e însărcinată

    O femeie a născut în avion, la peste 9.000 de metri altitudine! Proaspăta mămică a avut parte de surpriza vieții sale, fiindcă nu știa că este însărcinată.

    Fiica mea a fost abuzată pe o alee în urmă cu un an, iar acum agresorul ei locuiește la 100 de metri de noi
    Fiica mea a fost abuzată pe o alee în urmă cu un an, iar acum agresorul ei locuiește la 100 de metri de noi

    Doi părinți au avut parte de un mare șoc în momentul în care cel care le-a violat fiica, în urmă cu un an, s-a mutat la 120 metri distanță de locuința lor. Aceștia...

    Vecinii mei și-au pus un gard de 2 metri că să nu îl mai lase pe copilul nostru să se joace la ei în curte
    Vecinii mei și-au pus un gard de 2 metri că să nu îl mai lase pe copilul nostru să se joace la ei în curte

    Un tată de peste granițe s-a certat cu vecinii săi după ce aceștia au ridicat un gard de 2 metri și jumătate, „la o distanță de un braț” de ușa din fața casei sale,...

    Soția mea se îmbracă prea lejer acasă și transmite o educație greșită fiicei noastre
    Soția mea se îmbracă prea lejer acasă și transmite o educație greșită fiicei noastre

    Un bărbat este îngrijorat că fiica lui va lua exemplul soției sale, care se îmbracă mult prea confortabil în casă.

    O femeie a descoperit că le poate transmite o boală genetică rară copiilor ei după ce și-a găsit fratele vitreg pe internet
    O femeie a descoperit că le poate transmite o boală genetică rară copiilor ei după ce și-a găsit fratele vitreg pe internet

    Meghan Thomas a apelat un test ADN pentru origini pe platforma 23andMe și a reușit să-și găsească fratele vitreg. Abia la vârsta de 37 de ani, mama ei i-a mărturisit adevărul:...

    Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta
    Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta

    Întârzierea în limbaj și comunicare este o problemă mai des întâlnită în rândul copiilor decât am crede. Datoria părinților este aceea de...

    © 2024 Qbebe