Sfaturi de la nutritionist pentru alimentatia gravidei de Sarbatori

Sfaturi de la nutritionist pentru alimentatia gravidei de Sarbatori

Irina Olteanu - Redactor Senior

Sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi, iar viitoarele mamici se ingrijoreasca la gandul surplusului ponderal asociat acestei perioade. Qbebe a apelat la nutritionisti si ofera gravidelor o lista de sfaturi de care este bine sa tina cont in perioada sarbatorilor.

Doamna Liana Contiu, Nutritionist- dietetician, Specialist in Nutritie Clinica si Comunitara www.welovehealth.org, www.facebook.com/welovehealth.org  a avut amabilitatea de a ne oferi urmatoarele recomandari cu privire la alimentatia gravidei de sarbatori:

Fara excese si concentrarea pe calitatea alimentelor

"1. Alimentatia gravidelor atat in perioada sarbatorilor cat si in restul anului ar trebui sa fie echilibrata. Fara excese si avand o alimentatie variata in alimente sanatoase se poate trece de perioada sarbatorilor fara multe kilograme in plus, chiar si daca sunteti insarcinate. Te poti bucura de preparatele de la masa de Craciun sau de Revelion atata timp cat nu se fac excese, iar cantitatea este una potrivita.
2. Ar trebui evitate alimentele prea grase, zaharul in exces (dulciurile) si alimentele care pot fi contaminate usor (maioneze, carne cruda, peste crud). Mezelurile sunt de asemenea de evitat. In cazul in care se consuma un fel de mancare mai bogat in grasimi este indicat sa consumam langa el o salata de cruditati. Alcoolul si sucurile carbogazoase sunt interzise.
3. Ar trebui sa ne axam pe alimente de calitate preparate la cuptor, la abur si nu prin prajire. Ar trebui consumate legume la fiecare masa, iar deserturile sa aiba un continut redus de zahar. Chiar daca suntem in perioada sarbatorilor, meniul nostru nu ar trebui sa fie foarte diferit.
4. Perioada sarcinii e probabil cea mai importanta perioada din viata unei femei. O buna alimentatie asigura o sarcina mai usoara si mai sanatoasa. Excesele alimentare pot cauza indigestii, balonari, arsuri stomacale. Este important sa fim constiente de felul in care ne alimentam. Sarcina nu inseamna "a manca pentru doi", ci a avea grija de sanatatea celor doua fiinte, mama si fatul."

alimentatie

Citeste si: Alimentatia in timpul sarcinii: ce sa alegi, ce sa eviti, cat sa mananci! 

Doamna Adina Rusu, specialist in nutritie si dietetica http://adinarusu.ro/ ne ofera urmatoarele precizari cu privire la alimentatia gravidei de Craciun si de Revelion: 

"Alimentele specifice sarbatorilor de iarna pot fi, pe de o parte, extrem de bogate in grasimi, si in special in grasimile daunatoare pentru organism, cum sunt cele saturate si cele de tip „trans", sau, pe de alta parte, pot contine o cantitate foarte mare de zahar. Prin urmare, consumul unor alimente dezechilibrate din punct de vedere nutritional ar putea sa caracterizeze dieta femeilor insarcinate in aceasta perioada. Un alt aspect important il constituie cantitatile mari de alimente care se consuma in aceasta perioada, precum si nerespectarea meselor principale ale zilei.

Atentie la grasimi si dulciuri

Prin urmare, pe perioada sarbatorilor de iarna se recomanda consumul cu moderatie al alimentelor foarte bogate in grasimi animale (si in special al tocaturilor), precum si respectarea portiilor corecte de alimente. De asemenea, este indicat sa se consume in cantitati mici sau deloc zaharurile rafinate si in special dulciurile din comert, indicate fiind deserturile preparate in casa, dar si acestea cu moderatie. In cazul meselor copioase si mai ales a consumului in exces al alimentelor bogate in grasimi pot aparea numeroase afectiuni digestive, variabile ca gravitate, de la indigestii si colici biliare, pana la pancreatite.

Dulciurile pot constitui o problema atunci cand sunt consumate in exces, atat din cauza zaharului pe care il contin si care poate contribui la crestere in greutate foarte mare, cat si prin cofeina continuta, daca ne referim la ciocolata. Aportul de cofeina trebuie limitat, pe perioada sarcinii si alaptarii, la 300 mg pe zi. O cafea de 200 ml poate contine pana la 180 mg de cofeina. Alte alimente care pot contine cofeina sunt: ceaiurile, bauturile racoritoare, energizantele si ciocolata. Prin urmare, este recomandat consumul cu moderatie al produselor ce contin ciocolata, extrem de populare in perioada sarbatorilor.

alimentatie

Un alt aspect care ar trebui sa fie avut in vedere in aceasta perioada este reprezentat de continutul in sodiu al alimentelor consumate, consumul mancarurilor foarte sarate putand avea drept consecinta o retentie in exces a apei in organism. Atentie, prin urmare, la cantitatea de muraturi consumate, precum si la semipreparatele din carne specifice perioadei, si acestea extrem de bogate in sare.

De asemenea, este important sa fie evitate alimentele ce ar putea sa fie contaminate cu bacterii, cum ar fi: preparatele din peste crud si carne cruda, toate alimentele preparate din oua neprocesate termic, precum si alimentele nepasteurizate, fie ca vorbim despre anumite sortimente de lapte, produse lactate sau despre sucuri. Prin urmare, salatele ce contin maioneza preparata pe baza de albus crud ar trebui sa fie evitate pe perioada sarcinii. De asemenea, consumul de alcool trebuie sa fie evitat, atat in perioada sarbatorilor, cat si in rest."

Doamna conferentiar universitar Corina-Aurelia Zugravu, MD, Ph.D, assoc.professor Food Hygiene and Nutrition University of Medicine&.Pharm. "Carol Davila", National Center for Environmental Hazards Monitoring - National Institute of Public Health, Bucharest, Romania a avut amabilitatea de a ne oferi urmatoarele informatii: 

"Gravidele ar trebui sa respecte nimic altceva decat moderatia de care trebuie sa dea dovada orice om la masa. As mentiona ca mai deosebit faptul ca nu trebuie baut deloc alcool, chiar daca mesenii ciocnesc o cupa de sampanie. In rest, cate putin din fiecare si mese mici. Trebuie evitata supraincarcarea aparatului digestiv, care si asa functioneaza cu greutate, datorita modificarilor de pozitie ale componentelor sale.

Pe lista alimentelor de evitat includem: prajelile, preparatele din carne insuficient tratate termic sau in sange, mezelurile crude, branzeturile din lapte nepasteurizat, coaja branzeturilor maturate, orice produs din carne care nu provine de la animale sacrificate la abator si verificate sanitar venterinar.

Se pot consuma fara probleme legume si fructe.

In ceea ce priveste eventualele probleme de sanatate, pot sa apara toxiinfectii alimentare, parazitoze sau infectii care pot afecta si fatul (Listerioza este o boala data de un microb care se ia din carnea netratata termic sau din branzeturile din lapte crud...care afecteaza grav produsul de conceptie, putand duce la moartea acestuia sau la avort). Sau, in cazurile mai usoare, indigestii cu greata, varsaturi, diaree." 

legume

Doamna Iren Alexoi Nutritionist-Dietetician www.drirenalexoi.ro, e-mail nutritie.dietetica@yahoo.ro, tel.0722496036: 

"Perioada sarbatorilor e perioada frumoasa in care ne bucuram de prieteni si de intalnirile cu familia. Sarbatorile ne unesc prin dragoste, dar la noi la romanii dragostea se manifesta prin mese imbelsugate. Gravidutele, bineinteles, sunt in centrul atentiei si li se ofera ce e mai bun de pe masa imbelsugata de sarbatori, cum inca se mai spune pe la noi "sa manance pentru doi", dar mare grija la kilogramele acumulate in exces, la gravidute nu sunt de bun augur. Crizele de fiere pandesc dupa fiecare imbucatura, tensiunea arteriala data de sarea din preparate tinde sa creasca peste limite normale. iar glicemia crescuta poate afecta viitorul bebelus.

Asa ca, Dr Iren Alexoi va sfatuieste, dragi gravidute, cum sa treceti cu bine de sarbatori:
In primul rand, stabiliti orarul meselor in functie de vizite si intalnirile din familie. O masa nu trebuie prelungita, de exemplu, de la ora 14 la ora 18, apoi plecam in vizita si mancam iarasi. Mancarea in exces poate da tulburari de digestie, dureri de cap si nivel energetic scazut.
Atentie la cumparaturile pe care le faceti: verificati sursa, termenul de garantie si ingredientele.
Este o perioada propice pentru toxiinfectiile alimentare. La masa incercati sa respectati portiile obisnuite. Daca va este pofta si doriti sa va bucurati de tot ceea ce este pe masa, doar gustati, luati imbucaturi mici si mestecati bine. Asa veti avea impresia ca v-ati saturat.
Incepeti masa cu o salata de cruditati, poftele vor scadea, iar cantitatea de antioxidanti din salata, fibrele si enzimele vor face digestia mai usoara, evitand astfel balonarile si constipatiile.
Beti apa, multa apa. Numarati-va paharele intre mese.
Aveti grija, preparatele de sarbatori contin multa sare si cresc tensiunea arteriala. Retentia de apa poate fi evitata prin miscare, plimbari lungi in pas usor. Astfel ajutam circulatia deficitara la gravidute.
Nu exagerati cu dulciurile. Alegeti retete simple pe baza de fructe, evitati prajiturile cu crema si mult zahar care pot cauza indigestie.
Nu mancati pentru doi, ci doar amintiti-va ca sunteti doi si grija trebuie sa fie dubla. Gravidutelor le poate creste glicemia peste limita in timpul sarcinii.
Cumpatare, apa multa, salate si ciorbe de legume la inceputul meselor, apoi miscare, miscare, miscare si multa bucurie alaturi de cei dragi. 
Dr Iren Alexoi va ureaza sarbatori fericite, cu bine si multa sanatate."

Multumim colaboratoarelor noastre, doamnele Corina-Aurelia Zugravu, Liana Contiu, Adina Rusu si Iren Alexoi. 

Articolul urmator
La ce pericole îți supui bebelușul când consumi fast-food în sarcină, în mod regulat
La ce pericole îți supui bebelușul când consumi fast-food în sarcină, în mod regulat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bucură-te de sărbători fără disconfort!
    Bucură-te de sărbători fără disconfort!

    Sărbătorile de iarnă vin cu multe bucurii, cu mese îmbelșugate și momente speciale alături de cei dragi. An de an adunăm sute de fotografii ce surprind doar zâmbetele și...

    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei
    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei

    Atacul dulciurilor! O mamă nutriționist spune că le lasă mână liberă copiilor săi să mănânce dulciuri oricând doresc ei. Un coș plin de dulciuri este prezent tot...

    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii
    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

    Sărbătorile aparțin copiilor. Nu numai celor mici, ba chiar tuturor copiilor, indiferent de vârsta biologică. Odată cu sosirea Crăciunului, o mulțime de adulți descoperă...

    Calendar ortodox 2022: cele mai importante sărbători religioase, zilele de post și dezlegare la pește
    Calendar ortodox 2022: cele mai importante sărbători religioase, zilele de post și dezlegare la pește

    Un calendar îți este oricând util pentru a te ajuta să-ți planifici mai bine timpul, să-ți stabilești prioritățile, să-ți organizezi munca sau să-ți stabilești...

    Minunile de sărbători există! O fetiță care s-a născut fără o mână a primit cel mai frumos dar posibil
    Minunile de sărbători există! O fetiță care s-a născut fără o mână a primit cel mai frumos dar posibil

    Printre cele mai frumoase momente ale copilăriei, care se transformă în amintiri prețioase, se regăsește și acesta: desfacerea darurilor în dimineața de Crăciun. Din...

    Ela Crăciun petrece Paștele după tradiții vechi. Cum se pregătește vedeta pentru sărbători?
    Ela Crăciun petrece Paștele după tradiții vechi. Cum se pregătește vedeta pentru sărbători?

    Ela Crăciun și-a obișnuit fanii cu mese fabuloase de sărbători. Vedeta se dă în vânt după aranjamente de masă spectaculoase și își surprinde urmăritorii cu...

    O mamă de peste hotare a introdus insectele în alimentația copilului său. „Sunt o sursă bună de proteine”
    O mamă de peste hotare a introdus insectele în alimentația copilului său. „Sunt o sursă bună de proteine”

    Ai putea să mănânci ceva care odată s-a târât pe podea sau ți-a bâzâit în ureche? Ei bine, o mămică de peste Ocean nu a introdus insectele doar...

    5 tipuri de cereale fără gluten pe care să le incluzi în alimentația copilului
    5 tipuri de cereale fără gluten pe care să le incluzi în alimentația copilului

    Cerealele reprezintă un element esențial în alimentația noastră de zi cu zi, furnizând carbohidrați, fibre și nutrienți importanți. Cu toate acestea, pentru copiii care...

    © 2024 Qbebe