Câte săptămâni are o sarcină: întrebarea de pe buzele tuturor gravidelor

Câte săptămâni are o sarcină: întrebarea de pe buzele tuturor gravidelor

Mirela Floricescu - Redactor

Dacă urmează să devii mămică în următoarele luni, este important să înțelegi cum sunt împărțite trimestrele, lunile și săptămânile de sarcină. Află mai jos câte săptămâni are o sarcină, dar și de ce este important să naști la termen.

Câte săptămâni are o lună de sarcină

Dacă urmează să devii mămică pentru prima dată, primul lucru care te va pune în dificultate va fi chiar să înțelegi câte săptămâni are o sarcină. Ai fi tentată să spui că o lună de sarcină are un număr de 4 săptămâni, însă acest lucru este fals. În afara lunii februarie, nici o altă lună nu are fix 4 săptămâni (în afara unui an bisect), ci mai mult, având 30 sau 31 de zile. Astfel, este dificil să corelezi luna de sarcină cu săptămâna în care te afli. De aceea, dacă vrei să știi câte săptămâni are o lună de sarcină, află că în medie are 30,4 zile sau 4,3 săptămâni.

Citește și: Riscurile sarcinii peste 30 de ani

Câte săptămâni are o sarcină la termen

O sarcină normală are între 38 și 40 de săptămâni. Legat de subiectul despre câte săptămâni are o sarcină la termen, medicii consideră faptul că începând cu 38 de săptămâni organele bebelușului sunt complet dezvoltate, el poate respira singur, astfel că este pregătit în orice moment să vină pe lume.

femeie-gravida-cu-flori-intr-o-mana-iar-cu-cealalta-mana-pe-burtica

Un copil născut înainte de săptămâna 38 de sarcină este considerat prematur. Pe lângă câte săptămâni are o sarcină normală, trebuie să știi și faptul că o sarcină durează aproximativ 280 de zile. De asemenea, pentru a calcula data probabilă a nașterii medicul va adăuga 40 de săptămâni sau 280 de zile de la prima zi a ultimei menstruații sau va adăuga 7 zile de la acea dată și va scădea 3 luni. Bineînțeles, aceasta este doar o estimare, deoarece majoritatea copiilor se nasc cu o săptămână sau două înainte sau după acea zi. Nu în ultimul rând, sunt și femeile care nasc prematur cu trei sau patru săptămâni înainte de data estimată a nașterii.

Există și un mit legat de săptămânile la care nasc copiii în funcție de sex. Unele viitoare mămici poate se întreabă la câte săptămâni se nasc fetele, iar mitul spune că ele se nasc mai devreme, adică între 34 și 39 de săptămâni. De asemenea, băieții ar veni pe lume mai târziu, adică după 39 de săptămâni. Medicii nu susțin aceste informații, astfel că nu trebuie să iei în seamă miturile, ci doar recomandările din partea specialiștilor. Atât la sarcinile cu fete, cât și la cele cu băieți, termenul nașterii este același, adică de 40 de săptămâni.

Sarcina pe trimestre: câte săptămâni are fiecare trimestru?

Deși nu există o afirmație oficială în acest sens, în general, se consideră că fiecare trimestru de sarcină durează aproape 3 luni. Medicii consideră faptul că trimestrul 2 începe în prima zi a săptămânii 14, iar ultimul trimestru în prima zi a săptămânii 28 de sarcină. Iată cum este împărțită sarcina pe trimestre și câte săptămâni are fiecare dintre acestea.

femeie-fotografiata-in-toate-etapele-sarcinii

  • Trimestrul 1: cuprinde săptămânile 5 – 13, fiind și cele mai grele pentru gravide, din cauza grețurilor matinale și a schimbărilor hormonale care au loc. Săptămânile 1 – 4 fac parte din luna zero de sarcină. Primele simptome de sarcină apar din săptămâna 4 și includ pe lângă grețuri și amenoreea (absența menstruației), înțepături sub burtă, durere la nivelul sânilor, oboseală accentuată, gust metalic în gură, bufeuri sau secreție în exces de mucus cervical. La finalul primei luni de sarcină, căile respiratorii și organele interne ale fătului sunt în plin proces de dezvoltare. În același timp, la finalul lunii a doua de sarcină, organele vitale precum rinichii, ficatul sau inima încep deja să funcționeze.Tot spre finalul primului trimestru se fac și testele de screening pentru depistarea anumitor afecțiuni precum sindromul Down sau anomaliile cromozomiale.
  • Trimestrul 2: cuprinde săptămânile 14 – 27, fiind considerat trimestrul de miere al sarcinii. Trimestrul 2 cuprinde lunile 3, 4 și 5 de sarcină, timp în care viitoarea mămică află sexul bebelușului, dar îi simte și primele mișcări. Grețurile matinale vor dispărea de la sine, dar sunt înlocuite de o altă problemă, anume durerile de articulații, din cauza faptului că ligamentele se întind foarte mult. În luna a cincea de sarcină este posibil ca medicul să-i recomande gravidei niște seturi de analize prin care se pot descoperi eventuale infecții, dar și care este riscul de preeclampsie sau diabet gestațional.
  • Trimestrul 3: începând cu luna a șasea, gravida intră în ultimul trimestru de sarcină ce cuprinde săptămânile 28 – 40. Un lucru important pe lângă sarcina pe săptămâni este faptul că între săptămânile 26 – 30 se recomandă vaccinarea gravidei cu vaccinul DTP împotriva difteriei, tusei convulsive și a tetanosului care protejează atât mama, cât și bebelușul. De asemenea, începând cu săptămâna 28 gravida poate începe să discute cu medicul despre cum va naște, adică natural sau prin cezariană. Din săptămâna 31 vor apărea și contracțiile Braxton-Hicks, care pregătesc corpul pentru naștere. Picioarele și mânile se vor umfla, iar deplasarea devine foarte dificilă. Începând cu săptămâna 35, gravida trebuie să meargă săptămânal la control, fiind efectuate și analizele specifice ultimului trimestru. Între săptămânile 36 – 37, copilul se întoarce cu capul în jos pentru a se pregăti de naștere. Începând cu săptămâna 38, la fiecare control, medicul va măsura abdomenul și va verifica poziția fătului. Din acel moment, bebelușul se poate naște oricând. Dacă alegi nașterea prin cezariană, aceasta se va întâmpla în săptămâna 39, la fel cum această metodă este o variantă în cazul în care se depășește termenul de 40 de săptămâni.

Ce poate provoca o naștere înainte de termen și ce riscuri există?

Nu doar informațiile despre câte săptămâni are o sarcină, ci și nașterea înainte de termen reprezintă un subiect de interes pentru viitoarele mămici. Nașterea prematură apare cel mai des din 3 cauze principale precum nașterile premature anterioare, gravidele cu gemeni sau tripleți, ori tumorile cervicale și uterine, la care se mai adaugă și alți factori cum ar fi:

  • Diabetul
  • Hipertensiunea arterială
  • Problemele ce țin de coagularea sângelui
  • Problemele cu placenta
  • Sângerările vaginale
  • Supraponderabilitatea și subponderabilitatea
  • Perioada scurtă între sarcini
  • Lipsa îngrijirii prenatale
  • Fumatul, alcoolul sau consumul de substanțe interzise
  • Stresul

Citește și: Sarcina cu risc

De ce este important să naști la termen?

Pe lângă faptul că trebuie să știi câte săptămâni are o sarcină, la fel de esențial este să o și duci la termen. Un copil născut înainte sau după termen poate avea probleme grave de sănătate. De exemplu, creierul bebelușului este ultimul organ major care se dezvoltă în perioada sarcinii. Partea creierului pe care fătul o va folosi pentru a gândi își dublează dimensiunea în ultimele săptămâni de sarcină. La 35 de săptămâni, creierul cântărește doar două treimi din cât va cântări în săptămâna 40. De aceea este atât de important să naști la termen, deoarece fiecare săptămână este vitală în ceea ce privește dezvoltarea bebelușului.

nou-nascut-care-se-uita-la-mama-lui

Copiii născuți prematur pot avea probleme de sănătate precum:

  • Dificultăți în respirație
  • Dificultăți la hrănire (nu pot înghiți cum trebuie sau nu se pot atașa la sân)
  • Icter (o afecțiune a nou-născuților care face ca tegumentele și partea albă a ochilor să pară galbene)
  • Creier slab dezvoltat
  • Necesitatea unei perioade mai lungi de spitalizare la Unitatea de Terapie Intensivă Neonatală
  • ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție)
  • Șanse mai mari de a face diabet la maturitate
  • Șanse mai mari de a dezvolta boli cardiovasculare

Citește și: Sarcina și nașterea cu HPV

Dacă urmează să devii pentru prima dată mămică, poate nu știi o sarcină câte săptămâni are și de ce este atât de important să naști la termenul dat de medic. Fiecare săptămână de sarcină reprezintă încă o etapă esențială în dezvoltarea bebelușului tău. La final, după întrebări despre câte săptămâni are o sarcină și o lungă așteptare îți vei strânge bebelușul în brațe.

Surse: health.ny.gov, medicover.ro, reginamaria.ro, desprecopii.com, totuldespremame.ro, nastenatural.ro, e-sanatate.md, donna-medicalcenter.ro, clubulbebelusilor.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Și tu ai cârcei la picioare în sarcină? Uite cum poți preveni și ameliora acest simptom foarte des întâlnit în rândul gravidelor
Și tu ai cârcei la picioare în sarcină? Uite cum poți preveni și ameliora acest simptom foarte des întâlnit în rândul gravidelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani
    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani

    Nicoleta Luciu este, de departe, una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A intrat în lumina reflectoarelor în anul 1999, când a câștigat titlul de...

    Cea mai sfâșietoare ședință foto: fătul gingaș al unei mame care a pierdut sarcina la 20 de săptămâni
    Cea mai sfâșietoare ședință foto: fătul gingaș al unei mame care a pierdut sarcina la 20 de săptămâni

    Pierderea unui copil este cea mai dură experiență prin care poate să treacă o mamă. Toată bucuria, toate planurile de viitor, se pot nărui într-o clipă în momentul...

    „Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile?” - întrebarea de la simularea Evaluării Naționale din Bacău care a scandalizat internetul
    „Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile?” - întrebarea de la simularea Evaluării Naționale din Bacău care a scandalizat internetul

    Elevii din județul Bacău au susținut săptămâna trecută simularea probelor la Limba Română și Matematică pentru Evaluarea Națională. La prima probă, elevii au primit o...

    Întrebarea UNICEF care a rupt internetul: "Cum se spune în țara ta că ești la menstruație?"
    Întrebarea UNICEF care a rupt internetul: "Cum se spune în țara ta că ești la menstruație?"

    ”Depinde de noi să rupem tăcerea privind menstruația și să eliminăm discriminarea”, scriu cei de la UNICEF pe pagina lor de Facebook și postează o simplă...

    A citi sau a nu citi jurnalul copilului tău? Aceasta este întrebarea...
    A citi sau a nu citi jurnalul copilului tău? Aceasta este întrebarea...

    Jurnalul copilului reprezintă o adevărată „tentație” pentru părinți. Din dorința de a ști ce se petrece în viața fiului sau fiicei lor, părinții îi...

    S-a născut la 23 de săptămâni și a cântărit doar 600 de grame. Medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire
    S-a născut la 23 de săptămâni și a cântărit doar 600 de grame. Medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire

    Cazul unui bebeluș născut prematur, la doar 23 de săptămâni de sarcină, a reprezentat o adevărată provocare pentru medici! Aceștia nu i-au dat mari șanse de supraviețuire...

    Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor
    Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor

    Viața cu dizabilități este o provocare? Cum trăiesc acești oameni? Pot avea o viață normală? Ca să nu mai fie nevoie să ne dăm cu presupusul, haideți să citim mărturia acestui...

    Paula Seling a lansat un nou videoclip, alături de mama și fiica ei. „O piesă dedicată tuturor mamelor de pe Pământ."
    Paula Seling a lansat un nou videoclip, alături de mama și fiica ei. „O piesă dedicată tuturor mamelor de pe Pământ."

    De Ziua Mamei, Paula Seling a lansat piesa „Inima, ce inimă mi-ai dat”, cu versuri emoționante, dedicată mamelor din toată lumea și cu un videoclip înduioșător,...

    © 2024 Qbebe