Vedete care au devenit părinți prin fertilizarea in vitro

Vedete care au devenit părinți prin fertilizarea in vitro

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În ultimii ani, auzim cum tot mai multe persoane devin părinți prin intermediul fertilizării in vitro. Nici vedetele nu fac excepție din acest punct de vedere. Fie că apelează la această procedură pentru a avea primul copil, fie pentru a avea al doilea sau chiar al treilea copil, acestea ajung, până la urmă, să-și împărtășească această experiență. De cele mai multe ori, așa cum vom afla și din articolul de amai jos, ele recunosc faptul că tratamentele legate de fertilizarea in vitro nu sunt ușor de suportat, dar că pot fi singura soluție pentru a-ți îndeplini visul de a avea copii. Să facem cunoștință cu doar câteva dintre aceste vedete, care și-au deschis sufletul și nu au ezitat să vorbească despre problemele de fertilitate, dar și despre miracolul de a deveni părinte.

Celine Dion

Este una dintre cele mai cunoscute vedete pentru faptul că a recurs la procedura de fertilizare in vitro.
Astfel, încă de dinainte de a-l avea pe primul ei fiu și a soțului ei, René Angélil (managerul lui Celine) cântăreața a recurs de mai multe ori (se spune că Celine a început primele tratamente legate de fertilizarea in vitro cu mult înainte de nașterea primului ei copil) la tratamente destinate fertilizării in vitro. După șase încercări în acest sens, în anul 2000 Celine l-a născut pe René-Charles. Cu acest prilej, soțul ei a declarat că este un miracol că este din nou tată (acesta mai avea trei copii dintr-o căsnicie anterioară).
Întrucât cei doi își mai doreau copii, iar René Angélil se lupta încă de pe atunci cu o boală foarte gravă (acesta a decedat în acest an din cauza cancerului), Celine a început iar tratamente pentru fertilizarea in vitro. Acestea au eșuat de mai multe ori, va rămâne apoi însărcinată, dar va pierde sarcina. Ulterior, în anul 2010, a reușit să păstreze o nouă sarcină, iar la 42 de ani, în luna octombrie, a dat naștere gemenilor Eddy și Nelson.
După ce au devenit iar părinți, Celine și René au declarat pentru „Hello!Canada Magazine" că tratamentele suferite au fost dificile, că au afectat-o pe Celine din punct de vedere fizic și emoțional, dar că sunt extrem de fericiți pentru că familia lor este completă.

Celine Dion si unul dintre gemenii ei

Mariah Carey

Chiar dacă inițial cântăreața a negat acest lucru, până la urmă a recunoscut faptul că a apelat la procedura fertilizării in vitro pentru a-i avea pe gemenii Monroe and Moroccan Scott (acum în vârstă de 5 ani).
Într-un interviu pe care Mariah i-l acordase Barbarei Walters în 2012, ea a spus că „doar a trebuit să-și schimbe stilul de viață pentru a putea păstra o sarcină” și a adăugat faptul că a luat „progesteron pentru a reduce cu 50% riscul de a pierde sarcina”(pierduse deja o sarcină de când se afla alături de rapperul Nick Cannon).
Cântăreața a declarat că a mai făcut și diverse tratamente cu acupunctură pentru a putea rămâne însărcinată, dar că acestea nu au dat rezultate. Abia după aceea a apelat la fertilizarea in vitro și, după o sarcină dificilă (Mariah a suferit de preeclampsie și diabet gestațional) în 2011 a devenit mamă, la vârsta de 41 de ani.

Mariah Carey si copiii ei

Courtney Cox

Celebră pentru rolul său din „Friends", Courtney Cox s-a căsătorit cu actorul David Arquette în 1999. Încă de atunci și-au dorit să devină părinți, dar Courtney nu reușea să păstreze sarcinile. Așa că au ales să recurgă la procedura de fertilizare in vitro. În iunie 2004 s-a născut fiica lor, Coco.
Courtney a povestit în mai multe interviuri faptul că s-a confruntat foarte mult timp cu probleme legate de posibilitatea de a duce la capăt o sarcină: „Pot să rămân însărcinată relativ ușor, dar nu pot păstra sarcinile”. De aceea a decis să apeleze la fertilizarea in vitro.
În legătură cu acest cuplu, s-a menționat de multe ori faptul că tocmai problemele de fertilitate au fost cele care au creat probleme în căsnicia lor. În timp ce actrița își dorea să încerce tratamente de fertilizare, David Arquette ar fi preferat să adopte un copil.
Nu se știe exact motivul despărțirii lor, cert este că cei doi au divorțat în 2010. Dar, așa cum au declarat în mai multe rânduri, sunt în continuare în relații amicale și se implică deopotrivă în creșterea fiicei lor.

Courtney Cox si fiica ei, Coco

Nicole Kidman

Actrița australiană a mărturist de nenumărate ori faptul că dintotdeauna a avut probleme de fertilitate. A povestit că a avut sarcini extrauterine și că a urmat numeroase tratamente pentru a putea rămâne însărcinată încă de când era soția lui Tom Cruise. În urma numeroaselor eșecuri, cei doi au hotărât să adopte doi copii și să apeleze la o mamă-surogat (cu ajutorul acesteia au o fiică).
Nicole Kidman a perseverat în încercările ei de a da naștere unui copil și a recurs la fertilizarea in vitro. Visul i s-a împlinit abia în anul 2008, când era deja alături de starul rock Keith Urban și a născut-o pe prima ei fiică, Faith. Câțiva ani mai târziu, Nicole va deveni mamă pentru a doua oară, după ce o va naște pe Sunday. La scurt timp după naștereacelei de-a doua fiice, Nicole a precizat că a fost „martoră la miracolul vieții ei” și că „cele mai mari bucurii din viața ei sunt copiii”.

Nicole Kidman si fiicele ei

Citește și: Ce faci cand nu mai exista speranta? Fertilizarea in vitro

Emma Thompson

Actrița britanică deținătoare a unui Oscar este o altă vedetă ce a fost nevoită la apeleze la fertilizarea in vitro pentru a-și împlini visul de fi mamă.
Încă din 1997, eaa început să urmeze tot felul de tratamente de fertilizare, după ce apierdut mai multe sarcini. În 1999, ea și soțul ei, Greg Wise, au devenit părinții Gaiei.
După aceea, Emma a mai urmat și alte tratamente de fertilizare in vitro, dar acestea au eșuat. Așa cum au declarat cei doi în „Daily Weekend Magazine”, „tratamentele au fost foarte dificile”.
În urma eșecurilor de a-i oferi fiicei lor un frate sau o soră, cuplul a adoptat o adolescentă din Rwanda în anul 2006.

Emma Thompson, fiica si partenerul ei

Brooke Shields

Model și actriță, Brooke Shields a avut și ea dificultăți în a deveni mamă. Acestea au fost cauzate, după cum a povestit chiar ea, de o intervenție chirurgicală din zona cervixului (pentru îndepărtarea unor celule pre-canceroase).După această intervenție, medicii i-au sugerat să apeleze la procedura de fetilizare in vitro.
Vedeta s-a confruntat cu numeroase eșecuri, spunând că „Fertilizarea in vitro este foarte dificilă pentru că îți faci speranțe, iar acestea se pot nărui în orice clipă”. În 2003 însă, ea (avea pe atunci 38 de ani) și soțul ei (Chris Henchy) au trăit imensa bucurie de a o avea pe prima lor fiică, Rowan Francis.
De asemenea, au avut prilejul să retraiască bucuria de a deveni părinți pentru a doua oară trei ani mai târziu, când li s-a născut cealaltă fetiță, (de data aceasta pe cale naturală) Grier Hammon.

Brooke Shields si fiica ei cea mare

Jane Seymour

Devenită celebră după serialul „Doctor Quinn”, actrița americană a fost căsătorită de patru ori. Avea deja doi copii cu cel de-al treilea soț, dar și-a dorit copii și alături de cel de-a patrulea. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a apelat la fertilizarea in vitro.
După două sarcini pierdute și o sarcină foarte dificilă (cu preeclampsie), Jane a redevenit mamă în 1995 (la 44 de ani), când s-au născut gemenii John Stacy and Kristopher Steven.

Jane Seymour si cei doi gemeni ai sai

Emily Robison

Este compozitoare, cântăreață, instrumentistă și una dintre membrele fondatoare ale formației de muzică country „Dixie Chick" (din America).
Vedeta, în prezent parteneră a chitaristului și compozitorului Martin Strayer, este însărcinată cu cel de-a patrulea ei copil, conceput pe cale naturală. Se estimează că Emily va naște în luna septembrie.
Ceilalți trei copii ai ei (de 9 și de 7 ani) s-au născut în timpul mariajului cu primul ei soț (cântărețul și compozitorul Charlie Robison) și au fost concepuți prin intermediul fertilizării in vitro.
În prezent, Emily este extrem de fericită că va mai avea un copil și mărturisește că uneori nu îi vine să creadă că ea, „care a avut probleme de fertilitate, va fi mamă a patru copii”.


Citește și: Top 5 tehnici de reproducere asistata

Voi mai știți și alte vedete care au devenit părinți prin intermediul fertilizării in vitro?

Surse:
www.blogs.babycenter.com; www.conceiveeasy.com; www.docshop.com;www.forward.com;www.fertilitytoday.org; www.hollywoodlife.com;www.huffingtonpost.co.uk; www.mommyish.com; www.nobabyonboard.com; www.parenting.com; www.ranker.com; www.refinery29.com; www.theboot.com; www.telegraph.co.uk

Surse poze:
www.splashnews.com; www.instagram.com

Articolul urmator
O femeie a devenit mamă la 57 de ani și a reușit să alăpteze timp de 2 ani. „Nu mă interesează ce spun alții, eu mă simt în formă”
O femeie a devenit mamă la 57 de ani și a reușit să alăpteze timp de 2 ani. „Nu mă interesează ce spun alții, eu mă simt în formă”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 vedete care urmează să nască în 2023
    10 vedete care urmează să nască în 2023

    Unele dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul românesc și nu numai numără zilele până când își vor putea strânge pentru prima oară...

    O mamă a primit, din greșeală, pastile pentru întreruperea sarcinii după ce a trecut prin procedura de fertilizare in vitro. A pierdut copilul
    O mamă a primit, din greșeală, pastile pentru întreruperea sarcinii după ce a trecut prin procedura de fertilizare in vitro. A pierdut copilul

    În încercarea de a-și mări familia, o mamă a primit medicamente pentru întrerupere de sarcină, după un transfer reușit cu doi embrioni. Patru ani mai târziu,...

    O femeie de 70 de ani a adus pe lume gemeni cu ajutorul fertilizării in vitro
    O femeie de 70 de ani a adus pe lume gemeni cu ajutorul fertilizării in vitro

    O femeie în vârstă de 70 de ani a devenit cea mai bătrână mamă de pe continentul african, dând naștere unor copii gemeni. Din păcate, soțul ei nu este prea...

    O femeie și un bărbat născuți în aceeași zi au devenit părinți de gemeni chiar de ziua lor
    O femeie și un bărbat născuți în aceeași zi au devenit părinți de gemeni chiar de ziua lor

    O femeie și partenerul ei din Ohio, SUA împart aceeași zi de naștere, nu doar unul cu celălalt, ci și cu cei doi gemeni ai lor, care au venit pe lume chiar de ziua lor....

    „Mi-am cheltuit toți banii pe fertilizare in vitro și acum trebuie să stau cu sora mea”. Povestea unei femei care și-a dorit cu orice preț să fie mamă
    „Mi-am cheltuit toți banii pe fertilizare in vitro și acum trebuie să stau cu sora mea”. Povestea unei femei care și-a dorit cu orice preț să fie mamă

    O femeie din Melbourne, Australia a rămas fără bani de chirie, după ce a cheltuit mai mult de 50.000 de dolari pe fertilizarea in vitro. A reușit să rămână însărcinată,...

    Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece
    Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece

    Strugurii sunt sursă de vitamine și minerale utile în dezvoltarea sănătoasă a copilului, precum: vitamina C, vitamina E, vitamina K, vitamine din grupul B-urilor (B1, B6, B2),...

    Theo Rose a devenit mămică și lumea i s-a schimbat radical! "Am înțeles și noi cum se simte bucuria asta de părinți...”
    Theo Rose a devenit mămică și lumea i s-a schimbat radical! "Am înțeles și noi cum se simte bucuria asta de părinți...”

    Theo Rose este cântăreață, face parte dintre jurații de la „Vocea României” și joacă într-un serial difuzat de unul dintre cele mai cunoscute posturi de...

    Trei femei au devenit prietene pe viață după ce au trecut împreună prin emoțiile nașterii premature
    Trei femei au devenit prietene pe viață după ce au trecut împreună prin emoțiile nașterii premature

    Chiar dacă treci prin experiențe dificile, dacă ai prietenii aproape reușești să mergi mai departe mai ușor, știind că ai pe cine să te bazezi și că poți să ai parte de un...

    © 2024 Qbebe