Pot naște natural dacă am uter septat?

Pot naște natural dacă am uter septat?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Uterul septat reprezintă una dintre cele mai frecvente anomalii care țin de dezvoltarea uterului. Un uter care este septat nu implică riscuri pentru sănătate, dar generează anumite riscuri când vine vorba de o sarcină. După diagnosticarea acestei probleme, medicul ginecolog îți va recomanda care sunt pașii ce trebuie urmați în cazul în care îți dorești să rămâi însărcinată. Dacă se va întâmpla așa, acesta îți va monitoriza cu mare atenție sarcina pentru a se evita, pe cât posibil, eventuale complicații. 

Tipuri de uter septat

Uterul septat reprezintă o malformație de pe tractul genital, ce presupune prezența unei membrane de țesut fibros sau muscular, mai groasă sau mai subțire (membrana se numește sept), care divizează uterul în două părți. 

Rolul principal al uterului (organ muscular, aflat în pelvis, în fața rectului și în spatele vezicii urinare) este să asigure dezvoltarea ovocitului (ovocitele sunt celule sexuale feminine, fiind ovulele eliberate de ovare în timpul ovolației) ce va forma embrionul, din care se va dezvolta fătul, care fi găzduit de uter pe tot parcursul evoluției sale, până la naștere. Alte roluri ale uterului sunt:

  • Separă vezica urinară de intestine
  • Conferă susținere vezicii urinare și intestinelor
  • Direcționează fluxul sanguin spre pelvis și spre organe genitale feminine: ovarele, vaginul, clitorisul, labiile

În privința uterului septat, trebuie să știi că acesta poate fi de trei tipuri:

  • Uter septat parțial- Această particularitate este prezentă când septul nu include și cervixul (porțiunea îngustă a uterului, ce face legătura cu vaginul)
  • Uter septat complet- Când septul include și cervixul
  • Uter și vagin care sunt septate- În această situație, septul se extinde și la nivelul vaginului

femeie-stand-pe-masa-din-cabinetul-medicului-ginecolog-si-pregatindu-se-de-examinare

Cauzele uterului septat

Formarea unui uter septat are loc în viața intrauterină, când se produce următorul fenomen: la origine, uterul este alcătuit din două părți (numite ducte Mulleriene), iar țesutul dintre ele ar trebui să se unească până când sarcina ajunge în săptămâna 20. Dacă va avea loc însă o perturbare în cadrul acestui proces, se va ajunge la apariția unor anomalii congenitale. Până în prezent, nu se știe din ce motiv poate surveni o asemenea perturbare, de ce septul nu va fi absorbit de organism după formarea uterului și a trompelor uterine. 

Simptomele uterului septat

De cele mai multe ori, uterul septat este diagnosticat abia când o femeie intenționează să devină mamă, dar se confruntă cu pierderi de sarcini și se va adresa medicului ginecolog pentru a se identifica posibilele cauze care au condus la asemenea evenimente. 

Prezența acestui tip de anomalie congenitală nu provoacă în general simptome, dar odată ce o fată începe să aibă menstruație, un uter septat ar putea să favorizeze manifestări precum dureri mai intense înainte și în timpul menstruației sau sângerări menstruale abundente. 

Diagnosticarea uterului septat

O sinteză de studii a ajuns la concluzia că, dintre anomaliile congenitale, uterul septat este asociat cu cel mai înalt risc de incidență a complicațiilor precum pierderi de sarcină recurente (în trimestrul I și al-II-lea), naștere prematură, prezentație fetală anormală (prezentația este poziția în care va fi bebelușul în momentul anterior nașterii), restricție de creștere intrauterină. De asemenea, alt studiu a arătat că, în cazul celor ce se confruntă cu această anomalie, riscul de pierdere a sarcinii este prezent cam în 20-25% dintre cazuri. Raportându-ne la aceste constatări, se poate afirma că diagnosticarea uterului septat este foarte importantă mai ales dacă se planifică o sarcină. 

Un uter normal are la interior o formă triunghiulară. Uterul care este septat, deși pare normal la exterior, la interior are o formă ca de inimă. Un diagnostic va fi relativ dificil de pus mai ales când este un uter septat parțial, întrucât forma ca de inimă nu va este foarte bine definită. Cu toate acestea, există mai multe căi prin care se poate da un diagnostic:

Ecografia 2D sau 3D

Reprezintă una dintre primele modalități de diagnosticare a uterului septat. Ecografia poate fi realizată în mod obișnuit, prin examinarea exteriorului abdomenului sau se poate recurge la o ecografie transvaginală. Despre acest ultim tip de ecografie studiile au subliniat faptul că poate furniza un diagnostic mai precis al uterului septat.

În scopul obținerii unui diagnostic clar dacă se va utiliza ecografia, este indicată mai degrabă ecografia 3D decât cea 2D, întrucât prima oferă o imagine mai detaliată asupra uterului. 

femeie-care-sta-intinsa-pe-pat-in-timp-ce-doctorita-îi-face-ecografie

Examenul RMN

Medicii consideră că examenul RMN este una dintre cele mai bune metode utilizate în diagnosticarea anomaliilor  aparatului genital feminin din următoarele motive:

  • Este o metodă neinvazivă, nu ionizează țesuturile
  • Arată foarte detaliat țesuturile și poate identifica prezența unor leziuni
  • Uterul poate fi analizat pe mai multe secțiuni (sagital, frontal, axial)
  • Poate să facă diferența dintre uterul septat și cel bicorn (o malformație ce apare când se va „umple” spațiul muscular dintre coarnele uterine- cele două proeminențe ce apar la locul de inserție al trompelor uterine în uter- când septul format între cele două canale Muller s-a resorbit; dacă se va produce resorbția septului, colul va fi unic și se va forma un uter bicorn unicervical)
  • Se va obține o imagine mai detaliată asupra structurii septului (ce fel de țesut conține acesta) pentru a se ajunge la cea mai bună soluție în eventualitatea realizării unei intervenții chirurgicale

Histerosalpingografia

Reprezintă o metodă radiologică de investigare a aparatului genital feminin cu ajutorul căreia pot fi evaluate canalul cervical, uterul, trompele uterine, peritoneul (membrana care căptușește pereții cavității abdominale și ai bazinului), putându-se diagnostica inclusiv prezența unui uter septat. În plus, prin această metodă se poate vedea și cât de permeabile sunt trompele uterine (dacă sunt blocate sau libere). Ea este indicată mai ales pentru femeile ce se confruntă cu infertilitatea sau care au trecut prin avorturi spontane. Înainte ca această procedură să fie pusă în practică, se vor realiza următoarele demersuri:

  • Va trebui să folosești o metodă de contracepție până când vei ajunge să faci histerosalpingografia
  • Vei anunța medicul dacă bănuiești că ești însărcinată
  • Ți se va face o ecografie înainte pentru a se vedea poziția uterului, pentru a se identifica o eventuală sarcină și pentru a se vedea dacă nu cumva te confrunți cu anumite afecțiuni 
  • Medicul va sta de vorbă cu pacienta pentru a afla „istoricul” acesteia în privința infecțiilor pelvine, a intervențiilor chirurgicale suferite, a pierderilor de sarcină, dacă urmează sau nu un anumit tratament

Histerosalpingografia nu se va realiza în oricare dintre aceste situații:

  • Dacă ești în timpul menstruației
  • Dacă în ziua în care a fost programată investigația au survenit sângerări anormale
  • Dacă s-a confirmat o sarcină
  • Dacă ai boala inflamatorie pelvină

Această tehnică de diagnosticare presupune inserarea unei substanțe de contrast iodate, radio-opacă, prin canalul cervical, iar după aceea vor putea fi examinate radiologic uterul, trompele uterine, cervixul, peritoneul. Deși este o intervenție minim invazivă, în cazuri rare pot surveni manifestări precum:

  • Sângerări ușoare (la 2-3 zile după investigație)
  • Crampe abdominale ușoare (la 2-3 zile după investigație)
  • Dereglări menstruale (întârzieri sau menstruația va veni mai devreme; este vorba despre prima menstruație de după investigație) 
  • O ușoară alergie (după administrarea substanței de contrast, după medicamente antiinflamatoare sau după un antibiotic prescris câteva zile după histerosalpingografie, în scop preventiv)

Histerosonografia

La fel ca procedura descrisă anterior, histerosonografia este o altă modalitate neinvazivă de diagnosticare a uterului septat, dar și a permeabilității trompelor uterine. Pașii necesari pentru realizarea ei sunt:

  • În cavitatea uterină se va introduce o sondă specială (sonda Foley)- Aceasta are un balonaș ce se va umfla pentru blocarea sondei și pentru a se împiedica evacuarea unei soluții saline în vagin
  • Poziționarea sondei și a balonașului vor fi monitorizate ecografic
  • Prin sondă se va introduce soluția salină (10-20 ml)- Soluția va ocupa cavitatea uterină
  • La final, balonașul se dezumflă și sonda va fi extrasă

Procedura nu necesită spitalizare și se va realiza în primele două săptămâni ale unui ciclu menstrual (în zilele 8-13), dar numai în momentul în care se va confirma faptul că pacienta nu este diagnosticată cu boala inflamatorie pelvină. 

Uneori, în urma unei histerosonografii, pot interveni și manifestări nedorite, dar temporare, precum dureri ușoare, mici sângerări după procedură, amețeli, senzație de greață. 

Tratamentul pentru această problemă

Histeroscopia este tratamentul cel mai indicat în caz de uter septat, prin intermediul ei putându-se vizualiza nu numai aspectul mucoasei uterine, fiind utilă și pentru prelevarea unor mostre de țesut (pentru biopsie) și pentru îndepărtarea unor țesuturi anormale sau a altor obstacole prezente la nivel uterin. 

Când se efectuează histeroscopia, medicul va lua decizia, în funcție de scopul intervenției, dacă va introduce prin deschiderea unui tub subțire (de aprox. 5 mm), ce are la capăt o cameră video, un instrument chirurgical, un electrocauter (folosit pentru tăierea țesutului) sau un dispozitiv necesar pentru biopsie. Intervenția este contraindicată în situațiile de mai jos:

  • Dacă s-a confirmat prezența unei sarcini
  • Dacă a fost diagnosticat un cancer de col uterin
  • Dacă este prezentă stenoza cervicală (stenoza presupune îngustarea canalului cervical și a orificiului cervical extern) severă
  • Dacă a fost semnalată o sângerare vaginală anormală
  • Dacă pacienta a fost diagnosticată cu boala inflamatorie pelvină sau cu virusul herpetic (în faza acută)

Înainte de histeroscopie medicul va solicita efectuarea unor analize (precum analize ce țin de identificarea unor probleme de coagulare, o hemogramă, analize care sunt legate de afecțiuni pe care pacienta le are deja), momentul ideal la care ar trebui să aibă loc intervenția fiind în prima săptămână după menstruație (întrucât atunci endometrul are grosimea cea mai redusă). 

Anestezia va putea fi generală, locală sau regională, intervenția putând dura între câteva minute și peste o oră, în funcție de tipul ei și de patologie. În cazul în care anestezia este locală sau regională, poți să pleci acasă la câteva ore de la intervenție. 

Trebuie să știi că dacă vei suferi o histeroscopie, pentru uter septat sau pentru o altă problemă, este posibil ca timp de o zi sau două să ai simptome cum ar fi: sângerări vaginale reduse și/sau dureri abdominale ușoare. Te vei adresa neapărat medicului în cazul în care vezi că ai febră, că sângerările și durerile s-au agravat sau dacă secrețiile vaginale se modifică. 

Întrebarea de o mie de puncte: pot naște natural cu uter septat?

Medicii ginecologi vin cu următorul avertisment: prezența uterului septat permite o viață reproductivă normală, dar poate genera complicații în sarcină. Femeile cu această anomalie congenitală pot fi în situația de a avea avorturi spontane, naștere prematură și prezentație pelviană completă (capul copilului rămâne în partea superioară a uterului, în timp ce picioarele rămân îndoite și încrucișate, cu tălpile în preajma feselor). În ceea ce privește prezentația pelviană completă, decizia finală privind modul de a naște va ține de riscurile care apar, dar și de experiența medicului în ceea ce privește o naștere în aceste condiții. În general, când s-a constatat că bebelușul este într-o asemenea poziție, se va recurge la cezariană. Cu toate acestea, uneori, poate fi luată în considerare și o naștere vaginală planificată

doctorita-zambitoare-care-îi-da-explicatii-pacientei-sale-care-se-uita-pe-o-tableta-cu-imagini-de-la-o-ecografie

Dacă se va stabili că nașterea vaginală planificată este posibilă, demersul pe care trebuie să-l realizeze medicul este să încerce să schimbe poziția copilului. Este posibil să se procedeze așa între săptămânile 32-37 de sarcină, de cele mai multe ori utilizându-se „versiunea externă”: medicul obstetrician o să împingă ușor partea inferioară a abdomenului mamei pentru a încerca să modifice poziția capului bebelușului- capul să fie poziționat în jos, spre canalul de naștere. Înainte de a pune în aplicare „versiunea externă”, se va efectua o ecografie pentru a se vedea exact poziția copilului, aspectul și localizarea placentei, dar și cantitatea de lichid amniotic. Mama va primi un tratament care va permite relaxarea uterului, iar bătăile inimii copilului vor fi monitorizate pe tot parcursul procedurii.

Un medic poate să-și asume decizia ca o mamă să aibă o naștere naturală planificată în situația în care copilul este în prezentație pelviană dacă vor fi îndeplinite următoarele condiții:

  • Copilul este în prezentație pelviană francă (capul său este așezat în partea superioară a uterului, fesele sunt poziționate spre canalul de naștere, iar picioarele stau întinse în sus, în fața corpului)
  • Medicul a estimat că bebelușul nu este prea mare
  • S-a constatat că mama nu are pelvisul prea îngust
  • Nu sunt prezente semne de suferință fetală când sunt monitorizate bătăile inimii copilului
  • Dilatarea cervixului decurge normal
  • Este disponibil un anestezist, dar va fi disponibilă și o sală de operație în cazul în care va interveni vreo problemă și va fi necesară o cezariană

Un exemplu al unei femei cu uter septat parțial care a născut doi copii pe cale naturală, la termen, este disponibil și într-un studiu publicat online anul acesta în „Case Reports in Obstetrics and Ginecology”. La prima naștere, la 37 de săptămâni de sarcină, medicul a recurs la „versiunea externă” pentru a schimba poziția copilului. A urmat o naștere naturală indusă, fără complicații. Mama a rămas însărcinată la 4 luni de la prima naștere, având atunci vârsta de 20 de ani, iar la 37 de săptămâni și 6 zile de sarcină s-a constatat că bebelușul avea o greutate de aprox. 3 kg și că era în prezentație pelviană francă. S-a efectuat din nou „versiunea externă”, iar nașterea pe cale vaginală a fost indusă în săptămâna 39 a sarcinii. S-a folosit și anestezia epidurală, nașterea fiind fără complicații. 

Alte exemple de mămici cu uter septat care au născut pe cale naturală pot fi regăsite și pe un forum în care sunt întrebări care țin de uterul septat, cum ar fi:

„În urma laparoscopiei am fost diagnosticată cu uter septat. Eu știam că e bicorn și m-am bucurat mult când am aflat că nu este așa. Doctorul mi-a spus că această malformație se poate rezolva ușor printr-o histeroscopie. Care dintre voi a făcut așa ceva? Îmi puteți da și mie mai multe detalii? A rămas vreuna dintre voi gravidă după o astfel de intervenție? Cât timp nu am voie să încerc să rămân gravidă după operație?

Răspunsuri primite din partea unor mame:

„Eu am uter septat și am născut de 2 ori. Nu am făcut nicio intervenție pentru a rămâne însărcinată și nici pentru a rezolva problema uterului septat. Este adevărat că pe parcursul sarcinii am făcut injecții cu gravibinon.

Ca să fiu mai explicită: la prima sarcină, acum aproape 8 ani, doctorul mi-a spus că am uter septat, dar că pot duce o sarcină până la capăt. Eram deja însărcinată când am aflat de „problema” cu uterul. Am făcut injecții cu gravibinon și totul a fost OK. 

La cea de-a doua sarcină, la a doua ecografie, i-am spus doctorului că știu că am uter septat și să-mi spună ce să fac și cum să fac...El se uita pe ecograf și mi-a spus că am și uter bicorn, dar că pot duce sarcina la capăt fără probleme...ceea ce s-a și întâmplat.

Așa că stai liniștită, nu este o mare problemă, dar dacă poți să o rezolvi înainte de a rămâne însărcinată este foarte bine.” 

Sursă: comunitate.desprecopii.ro/forums/

„Și eu am fost diagnosticată în urma unei laparoscopii cu uter septat acum 8 ani (și mie mi se spusese inițial că e bicorn). Am făcut histeroscopie. În 2003 am născut prima oară, natural, la termen, un băiețel de 3,5 kg, iar acum sunt însărcinată în 12 săptămâni cu bebe nr. 2. Ambele sarcini au fost fără tratamente. Multă sănătate!”

Sursă: comunitate.desprecopii.ro/forums/

Și mamele din străinătate țin să-și împărtășească din experiențele lor când vine vorba despre anomalii uterine. Un exemplu este și cel de mai jos, uterul septat fiind un subiect pe seama căruia au fost exprimate diferite păreri pe forum.

„Vreau să împărtășesc ceea ce mi s-a întâmplat în speranța că experiența mea va fi de folos cuiva!

Chiar înainte să rămân însărcinată, în urma unei histeroscopii am fost diagnosticată cu uter septat. Aveam un sept care pur și simplu îmi împărțea uterul în două. Era foarte lung. 

Toată lumea mi-a spus că riscam să am un avort sau o naștere prematură! Eram foarte speriată. 

La primele ecografii, medicul mi-a spus că fătul era poziționat în peretele uterin și nu la nivelul septului. Așa că riscul de pierdere a sarcinii nu era mare. Cu toate acestea, când eram însărcinată în 7 săptămâni am sesizat că am început să sângerez. 

Tot ceea ce citisem în mediul online despre anomaliile uterine era înspăimântător și descurajator. Cu toate acestea, prea multe informații nu erau, întrucât nu era o problemă des întâlnită.

Sângerarea ușoară pe care o aveam s-a oprit complet când am ajuns în săptămâna 12 de sarcină. De atunci, totul a mers bine. Am făcut mai multe ecografii decât se fac în mod normal. Eram însărcinată în 35 de săptămâni și bebelușul meu continua să se dezvolte așa cum trebuie. Pur și simplu reușise să împingă septul, iar uterul meu s-a extins așa cum se întâmplă și în situațiile normale. Din fericire, septul reprezintă o bucată relativ subțire de mușchi, care poate fi împins lateral fără prea mare dificultate. 

Nu am avut nici semnele unei naștere premature, iar bebelușul s-a poziționat cu capul în jos (nu cu picioarele în jos, așa cum se întâmplă de obicei când sunt anomalii congenitale ale uterului). 

Niciodată nu am luat medicamente și nici nu am făcut vreun demers neobișnuit. Pur și simplu am avut un medic ginecolog care a știut de probleme mea și m-a monitorizat cu mare atenție!

Dacă aveți uterul în formă de inimă, dacă aveți uter septat sau orice altă problemă, vreau să vă încurajez să vă păstrați optimismul și să nu vă luați numai după ceea ce citiți!”

Sursă: community.whattoexpect.com/forums/

Chiar dacă o sarcină cu uter septat implică anumite riscuri, dacă pacienta va avea parte permanent de un protocol special de urmărire, dacă se va prezenta la medic exact așa cum i s-a recomandat pentru consultații și investigații, sarcina va putea decurge normal, fără complicații. 

Surse: arcadiamedical.ro, childrenshospital.org, comunitate.desprecopii.ro, community.whattoexpect.com, fertilia.ro, fertstert.org, healthline.com, hindawi.com, jmig.org, medlife.ro, medicover.ro, radumaftei.ro, reginamaria.ro, rjmp.com, sfatulmedicului.ro, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
O femeie a devenit mamă pentru a doua oară după ce a făcut un transplant de uter
O femeie a devenit mamă pentru a doua oară după ce a făcut un transplant de uter

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a fost sfătuită să facă întrerupere de sarcină când medicii au aflat că va naște un copil fără mâini: „Mi-au spus că sunt egoistă dacă nu avortez”
    O mamă a fost sfătuită să facă întrerupere de sarcină când medicii au aflat că va naște un copil fără mâini: „Mi-au spus că sunt egoistă dacă nu avortez”

    Mariaan și Hendrik Strauss s-au bucurat enorm când au descoperit că vor fi părinți. Însă bucuria a venit la pachet și cu teamă și mai ales cu multe prejudecăți din...

    Tehnologia viitorului: Trăsăturile copiilor vor putea fi alese cu ajutorul unui uter artificial
    Tehnologia viitorului: Trăsăturile copiilor vor putea fi alese cu ajutorul unui uter artificial

    EctoLife reprezintă o tehnologie modernă, mai exact primul uter virtual din lume. Acesta poate produce până la 30.000 de copii pe an. Fiecare dintre acești copii, pot avea...

    Era însărcinată cu gemeni, însă a descoperit că în uter se mai ascunde încă un set de gemeni
    Era însărcinată cu gemeni, însă a descoperit că în uter se mai ascunde încă un set de gemeni

    Un cuplu a visat să aibă o familie numeroasă, dar drumul lor a fost unul lung și dureros. Aveau deja o fetiță, dar își mai doreau măcar un frățior sau o surioară pentru...

    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna
    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna

    Caz șocant într-o localitate din Constanța! O femeie a născut în toaleta din curtea gospodăriei sale și a scăpat bebelușul nou-născut în hazna. Potrivit...

    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...
    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...

    „Nu o să uit niciodată cum mi-au luat fetița din brațe și au pus o pătură peste trupul ei micuț și rece”, povestește sfâșiată de durere o mămică de peste...

    Am născut natural deși eram programată pentru cezariană la cerere!
    Am născut natural deși eram programată pentru cezariană la cerere!

    Mă numesc Lorena, am 25 de ani iar în iulie 2020 am adus-o pe lume pe fiica mea pe cale naturală, deși eram programată pentru cezariană la cerere.

    Record extraordinar! O femeie a născut 10 bebeluși sănătoși, concepuți natural. Doi dintre ai au fost o surpriză!
    Record extraordinar! O femeie a născut 10 bebeluși sănătoși, concepuți natural. Doi dintre ai au fost o surpriză!

    Femeia de 37 de ani din Africa de Sud care ar fi născut 10 copii și ar fi stabilit un record mondial, este, de fapt, sub supraveghere medicală psihiatrică. Guvernul din Gauteng a...

    Comuna din România unde în fiecare zi se naște un copil
    Comuna din România unde în fiecare zi se naște un copil

    În comuna Slobozia Bradului din județul Vrancea, se raportează peste 300 de nașteri anual; în timp ce municipiul Focșani, de exemplu, care are o populație de 8 ori mai mare,...

    © 2024 Qbebe