„Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.

Cam cu câtă durere ne întâlnim pe parcursul vieții noastre?

Traume, boli, moartea cuiva drag, abuz, incertitudine, neîncredere în sine, anxietate, depresie…toate lucrurile care nu ne plac, pe care nu vrem să le simțim în ruptul capului.

E și normal, cine vrea să simtă suferință? Cred că nimeni.

Stai cu emoția ta…dacă poți

Când eram la master și mă pregăteam să devin psihoterapeut, toți profesorii ne spuneau același lucru: ca să te vindeci, trebuie să stai cu emoțiile tale, oricare ar fi ele. De atunci, am rămas cu această idee, care îmi vine deseori în minte, mai ales când sunt tristă.

Îmi spun „bine, acum mă simt tristă, disperată, deprimată (după caz), trebuie să stau cu aceste emoții”. Uneori îmi iese, uneori nu, sau nu-mi ieșea până de curând, când am schimbat puțin „rețeta”.

Acceptă și treci mai departe

O idee în aparență simplă, fără vreun impact prea puternic, dar care are un efect major. 

Când spuneam că am schimbat rețeta mă refeream la faptul că nu trebuie să stau la taclale cu tristețea, depresia sau anxietatea pe care o simt. Doar îmi spun „accept ce se întâmplă cu mine în acest moment” și pur și simplu simt cum starea respectivă își pierde din putere. Apoi și gândurile negative își pierd din putere.

Spun asta și îmi continui ziua, ca și până în acel punct, pentru că dacă ar fi să ne blocăm în fiecare stare pe care o avem la un moment dat, sunt șanse mari să nu mai facem mare lucru în ziua respectivă.

De ce funcționează?

În primul rând, nu sunt deloc adepta sfaturilor de tipul „fă asta și viața ți se va schimba”.

Nu, nu ți se va schimba viața dacă accepți că în acest moment te simți rău. Dar de aici pornesște ideea care se tot popularizează în domeniul psihologiei și a dezvoltării personale: iubirea și acceptarea de sine.

Pentru mine, acest subiect este ca un drum mult prea bătătorit pe care treci și știi că pe acolo au mai trecut mulți oameni înaintea ta. 

Chiar și așa, să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem este ceva la care tindem cu toții. Ei bine, primul pas pe care îl putem face în această direcție este să ne acceptăm emoțiile. 

Toate emoțiile pe care le simți sunt normale. Și dacă le asculți, ele îți spun mereu ceva. De pildă, anxietatea îți semnalează că ai nevoie să te simți în siguranță. 

Nu le respinge, deci. Acceptă-le și eventual spune asta și în mintea ta și apoi încearcă să îți reiei ziua într-un mod cât mai firesc, dacă poți. Dacă nu, nu te învinovăți și cere ajutor, pentru că acesta este un semnal că ai nevoie de sprijin.

Accept emoțiile, dar cum rămâne cu celelalte lucruri pe care nu le pot schimba?

Ca să mă întorc la prima idee cu care am început, acceptarea cu seninătate este, din punctul meu de vedere, destinația către starea de liniște și de echilibru interior la care tindem cu toții.

De multe ori ne criticăm pentru că facem prea mult sau prea puțin în relațiile din viața noastră; sau că am fi putut să facem ceva diferit într-un eveniment din trecut și am fi schimbat cursul lucrurilor; sau că suntem prea dificili; prea tăcuți; prea dramatici; nu suntem suficient de buni la locul de muncă; nu avem suficienți bani; de ce gândim totul atât de mult; de ce simțim anxietate în cele mai neașteptate momente; de ce nu putem să ajungem acolo unde ne dorim; de ce avem un parcurs atât de diferit față de ceilalți; de ce nu avem încă un copil; de ce am făcut copii prea devreme; de ce nu putem să dormim; de ce nu putem să fim mai puțin stresați.

Aș fi putut să scriu o listă și mai lungă, dar cred că e suficient de lungă încât să rezoneze cu tine și îndrăznesc să spun că măcar unul din lucrurile de mai sus a apărut în mintea ta măcar o dată. 

Deci…

Putem să îmbunătățim anumite lucruri la noi, care ne plac mai puțin? Da. 

Putem să ne schimbăm la 180 de grade? Da, dacă găsim un „motor” suficient de puternic, sau un scop pentru care să facem asta.

Putem să schimbăm totul la noi? Idei, mod de gândire, valori, credințe, trăsături de personalitate? Aș îndrăzni să spun că nu. 

Unele lucruri fac parte din natura și individualitatea noastră.

Fiecare dintre noi avem grădina noastră în care vrem să plantăm cele mai frumoase și mai colorate flori, dar oricât de multe plantăm și oricât de mult muncim, avem și un colț cu buruieni la care trebuie să ne uităm din când în când.

Încercăm să le mai smulgem, dar unele dintre ele vor rămâne acolo mereu. Și nu avem ce să facem decât să le acceptăm, pentru că nu vor dispărea niciodată. 

„Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba” - da, e mai ușor să le acceptăm cu seninătate, decât cu lupte inutile, care ne fac nefericiți.