Al doilea sezon al serialului „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori” are premiera pe 30 ianuarie la Disney Junior

Al doilea sezon al serialului „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori” are premiera pe 30 ianuarie la Disney Junior

Andreea Constantin

Disney Junior anunță premiera celui de-al doliea sezon al serialului Marvel pentru prescolari: „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori” luni, 30 ianuarie, la 19:30. Noi episoade vor fi difuzate de luni până vineri de la 19:30.

Serialul urmărește aventurile lui Păienjenel (Peter) care alături de prietenii săi, Fantoma- Păianjen (Gwen Stacey) și Spin (Miles Morales), formează Echipa Păienjenel. Împreună ei protejează cartierul de răufăcători și rezolvă toate problemele. Cei trei sunt sprijiniti si de amuzantul bot TRACE-E și pornesc în misiuni speciale pentru prietenii, vecinii și orașul lor și salvează situația de fiecare dată.

Peter Parker, Gwen Stacy și Miles Morales își unesc forțele alături de noii Răzbunători – Iron Man, Ant-Man, Wasp și Reptil pentru a-și proteja comunitatea și mediul înconjurător de și mai mulți răufăcători.

Serialul destinat preșcolarilor și familiilor lor pune accentul pe teme precum prietenie, cooperare și rezolvarea problemelor. 

serial Disney

Despre Disney Junior

Disney Junior reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane. Programele Disney Junior îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani. Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Junior se numără Mickey Mouse: Casa distracției, Prietenii Cățeluși, Alice în Cofetăria Minunilor, Gașca puișorilor și Micii pompieri.

Articolul urmator
Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului. Ce nume special a ales pentru al doilea copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tocmai ce am născut și soțul meu vrea să plece într-o vacanță cu prietenii lui. Sigur că nu-i dau voie!
    Tocmai ce am născut și soțul meu vrea să plece într-o vacanță cu prietenii lui. Sigur că nu-i dau voie!

    Un bărbat a devenit tată, dar doar cu numele. La câteva săptămâni după nașterea fiicei sale, el visează la o vacanță relaxantă cu prietenii. Ce are de spus soția?

    Horoscopul iubirii ianuarie 2026. Patru nativi își pun iar sufletul pe tavă și riscă să fie răniți
    Horoscopul iubirii ianuarie 2026. Patru nativi își pun iar sufletul pe tavă și riscă să fie răniți

    Luna ianuarie 2026 deschide un capitol emoțional intens, în care dorința de apropiere, sinceritate și autenticitate devine mai puternică decât teama de eșec. Este o lună...

    Cât de mult a crescut băiețelul lui Dani Oțil! Ce spune Gabriela Prisăcariu despre al doilea copil
    Cât de mult a crescut băiețelul lui Dani Oțil! Ce spune Gabriela Prisăcariu despre al doilea copil

    Cunoscuta vedetă de televiziune Dani Oțil și modelul Gabriela Prisăcariu formează un cuplu din anul 2018, s-au logodit doi ani mai târziu și s-au căsătorit civil în mai...

    Zodiile care își vindecă inima în ianuarie
    Zodiile care își vindecă inima în ianuarie

    Luna ianuarie vine cu o energie profund transformatoare pentru planul emoțional, mai ales pentru cei care au simțit în ultimele luni că sufletul lor are nevoie de timp, răbdare și...

    Favoriții Universului în ianuarie. Rugăciunile le sunt ascultate și viața devine mai bună
    Favoriții Universului în ianuarie. Rugăciunile le sunt ascultate și viața devine mai bună

    Luna ianuarie vine cu energii puternice, schimbări de destin și răspunsuri mult așteptate pentru cei care au sperat, au muncit și au avut încredere în divinitate. Pentru...

    Zodiile care vor avea parte de cel mai bun ianuarie din viața lor
    Zodiile care vor avea parte de cel mai bun ianuarie din viața lor

    Luna ianuarie vine cu un aer proaspăt, plin de schimbări și oportunități neașteptate. Tranziturile astrale ale acestei perioade favorizează evoluția, curajul de a ieși din tipare...

    Zodiile care nu mai au ghinion la bani în ianuarie 2026. Norocul e acum de partea lor
    Zodiile care nu mai au ghinion la bani în ianuarie 2026. Norocul e acum de partea lor

    Ianuarie 2026 vine cu vești excelente pentru unele zodii care, în ultimele luni, au simțit că banii se duc mai repede decât vin. Energia începutului de an schimbă...

    O mamă este acuzată de neglijență pentru că a ieșit în oraș cu prietenii la 5 zile după ce a născut
    O mamă este acuzată de neglijență pentru că a ieșit în oraș cu prietenii la 5 zile după ce a născut

    Când poți să pleci, pentru prima dată, de lângă bebelușul tău? Fiecare va răspunde diferit, având în vedere că nu există nicio regulă în acest sens....

    © 2026 Qbebe