Am dus copilul vecinei la școală într-o zi și acum are pretenția să o fac zilnic

Am dus copilul vecinei la școală într-o zi și acum are pretenția să o fac zilnic

Qbebe.ro

Carla, o mămică de peste Ocean, povestește, pe un forum popular de parenting, că se regăsește într-o situație destul de ingrată. Fiul ei de 7 ani a început anul acesta școala, care este la doar câteva minute de mers pe jos de casă. La aceeași școală învață și fiul de 12 ani al vecinei sale. Într-o zi, Carla s-a oferit să îl duca pe băiatul vecinei sale la școală, odată cu fiul ei, iar acum aceasta are pretenția să o facă zilnic. 

Iată ce povestește aceasta:

„Fiul meu a început școala anul acesta, care este la 5 minute de mers pe jos de casa în care locuim. Eu mai am un copil de 2 ani și jumătate și încă unul care urmează să se nască pe 10 mai.

Copilul vecinei mele învață la aceeași școală cu fiul meu. Într-o zi, când vremea era ciudată, am zis să fac o faptă bună și să îl duc și pe el la școală, dacă tot mergeam cu băiatul meu. Am făcut asta inclusiv când mama lui a avut o urgență sau când a trebuit să își hrănească bebelușul și nu putea să plece de acasă.

Ieri dimineață, ea mi-a spus că nu își mai permite să își trimită copilul la școală cu taxiul și fiindcă are anxietate, nu poate merge nici cu autobuzul și nici pe jos, așa că are nevoie să-l duc eu zilnic la școală și să îl și iau după-amiaza. Ba mai mult, vrea să am eu grijă de el până la ora 17:00, când se întoarce ea de la bona la care își lasă fiica nou-născută.

Când i-am spus că luna viitoare urmează să nasc, deci nu o voi putea ajuta, mi-a răspuns: „Ei, oricum băiatul tău trebuie să meargă la școală. Ce mai contează un copil în plus?”. Am fost atât de șocată încât nu am răspuns nimic. Noroc că a început copilul meu mic să plângă și am putut pleca imediat, înainte ca situația să devină și mai ciudată decât era deja.

Cum gestionez aceasta situație fară să îmi atrag antipatii din partea vecinei mele? La urma urmei, locuim una lângă cealaltă și așa va fi pentru totdeauna, căci niciuna dintre noi nu plănuiește să se mute prea curând”, a scris mămica pe forumul Mumset.

Părerile internauților nu au întârziat să apară, cei mai mulți dintre ei fiind de părere că vecină Carlei profită de bunătatea ei. Aceștia îi recomandă femeii să nu cedeze și să își vadă propriul interes:

„Deci, vrea că tu să îi oferi, practic, servicii de transport și de babysitting. Nu îmi vine să cred. Spune-i că deși ești dispusă să o ajuți în caz de urgență, nu o poți ajuta mai mult de atât și că poate ar fi cazul să își angajeze o bonă dacă nu se mai descurcă singură”, a scris o persoană.

„Nu ar trebui să îți fie jenă să îi spui nu. Spune-i că te-ai gândit la propunerea ei și că nu o poți ajută, fiindcă ai proprii copii de crescut și unul de adus pe lume în câteva săptămâni. Sigur va înțelege. Dacă nu, ghinion”, a mai adăugat cineva.

„Ce înseamnă un copil în plus?! Asta este culmea impertinenței! Doar trimite-i un mesaj și spune-i „îmi pare rău că nu ți-am răspuns ieri, am fost ocupată, dar nu, nu voi putea să preiau permanent rolul de îngrijitor al copilului tău. Sper că vei găsi o soluție potrivită”. Ea știe că sare calul și că eșți empatică, dar nu ceda. Spune un „nu” ferm”, a mai scris cineva.

Tu cum ai proceda într-o astfel de situație?

Surse foto: Freepik

Surse articol: mumsnet.com

Articolul urmator
O mama si-a lasat copilul in masina incinsa si s-a dus la cumparaturi
O mama si-a lasat copilul in masina incinsa si s-a dus la cumparaturi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii vecinei mele sunt tot timpul la mine acasă. Cum să fac să scap de ei?
    Copiii vecinei mele sunt tot timpul la mine acasă. Cum să fac să scap de ei?

    Acum cinci ani, eu, soțul meu și cei doi copii ai noștri - Sam de 12 ani și Lana de 10 - ne-am mutat în casă visurilor noastre, într-un cartier tare liniștit din suburbii....

    Avem un bebeluș, dar soțul meu are pretenția să îi fac cina la 2 dimineața, când vine de la muncă
    Avem un bebeluș, dar soțul meu are pretenția să îi fac cina la 2 dimineața, când vine de la muncă

    Să fii mamă este un job non-stop, iar activitatea de mamă de bebeluș este epuizantă și acaparează tot timpul. O mamă povestește că soțul ei nu are nici cea mai mică empatie...

    Ca să fac duș, mi-am pus copilul în scoica auto. Și mamele trebuie să se spele!
    Ca să fac duș, mi-am pus copilul în scoica auto. Și mamele trebuie să se spele!

    Îmi amintesc și acum în detaliu când fiica mea era bebelușă și abia așteptam să vină soțul meu de la muncă să i-o pun în brațe și să îmi fac și eu...

    Am furat piticul de grădină al vecinei mele pentru că îmi sperie copilul
    Am furat piticul de grădină al vecinei mele pentru că îmi sperie copilul

    Un bărbat a recunoscut că a furat piticul de grădină al vecinei sale pentru că îl înspăimânta pe fiul său, iar acum vecina este furioasă.

    După 10 ani de lipsă totală, acum fostul meu este „tatăl cool” și copilul vrea să petreacă tot timpul cu el. Ce să fac?
    După 10 ani de lipsă totală, acum fostul meu este „tatăl cool” și copilul vrea să petreacă tot timpul cu el. Ce să fac?

    O mămică povestește, într-o postare pe Reddit, că de când fostul ei soț a revenit în viața ei și a fetiței lor de 10 ani, cea mică vrea să petreacă mai tot...

    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână
    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână

    În ultimii ani, școlile din Statele Unite ale Amercii au fost ținta celor mai terifiante masacre din istorie. Sute de elevi au căzut pradă atacurilor armate sângeroase, la...

    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală
    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală

    Printre cele mai importante griji ale unei mămici se numără și aceasta: să se asigure că micuțul ei are parte de nutrienți valoroși. Aceștia sunt esențiali inclusiv pentru o...

    Îmi duceam copilul la școală, într-o dimineață, când am observat că toată lumea se holba la mine. Am intrat în pământ de rușine când am văzut de ce
    Îmi duceam copilul la școală, într-o dimineață, când am observat că toată lumea se holba la mine. Am intrat în pământ de rușine când am văzut de ce

    Mamele se află mereu în mișcare, în viteză și, în aceste condiții, nu sunt întotdeauna preocupate de felul în care se îmbracă. Într-o asemenea...

    © 2024 Qbebe