Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

Andreea Guica - Redactor

Căpușele sunt active începând cu luna aprilie, până în luna noiembrie. Aceasta este perioada în care trebuie să avem mare grijă și să ne ferim de aceste insecte purtătoare de boli. Ce recomandă medicii, citiți mai jos.

Căpușele sunt insecte parazite, care se hrănesc cu sângele gazdei. Acestea se lipesc de corp și intră sub piele, iar prin saliva lor pot elimina diverși agenți patogeni.

În caz că te-a înțepat o căpușă, este important să o extragi în primele 24 de ore, precizează Mirela Turaiche, asistent universitar și medic specialist boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara (sursa antena3.ro).

capusa pe mana

Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la Camera de Gardă a unității sanitare, au fost consultați și au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar și indicații pentru investigații post mușcătură căpușă și au fost îndrumați către Unitățile de Primiri Urgențe pentru extragerea căpușelor. 

Nu puțini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt pașii care trebuie făcuți după ce au fost mușcați de insecte. 

Este foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma mușcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas. 

Îndepărtarea căpușei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, și asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenției, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp și poate transmite în continuare bacteria Borrelia.

Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile în contact cu bacteria Borelia”, avertizează aceasta. 

Specialiștii mai atenționează oamenii să nu folosească „leacuri băbești” pentru îndepărtarea căpușelor, pentru că o acțiune greșită poate trimite insectele și mai adânc în piele, unde pot elibera și mai mult agent patogen, menționează aceeași sursă citată mai sus. 

În cazul în care boala nu este tratată la timp, ea poate afecta articulațiile, dar și inima și creierul. 

Cum ne putem păzi de căpușe?

Specialiștii de la Victor Babeș Timișoara recomandă următoarele măsuri de prevenție împotriva căpușelor:

  • La iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțămintea să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje;
  • Folosiți pleduri și pături pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă;
  • Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor;
  • Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5%;
  • Daca dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție;
  • La sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie;
  • Faceți duș zilnic. La duș, verificați cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului);
  • Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin 1h cu aer cald/fierbinte.

Surse foto: www.istockphoto.com 

Surse articol: antena3.ro

Articolul urmator
S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile
S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche
    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche

    O fetiță de 2 ani de peste hotare a fost dusă de urgență la spital de către mama sa, după ce aceasta a descoperit ceva în urechile micuței. Medicul a descoperit că fetița...

    Semnal de alarmă din partea unor părinți: copilul lor a fost la un pas de moarte după ce i-a apărut o linie roșie pe picior
    Semnal de alarmă din partea unor părinți: copilul lor a fost la un pas de moarte după ce i-a apărut o linie roșie pe picior

    O mamă din Australia avertizează părinții să se bazeze pe instinctele lor, atunci când simt că ceva nu e în regulă, pentru că s-ar putea să le salveze viața. Asta s-a...

    Cele mai competitive semne zodiacale. Avem lista completă!
    Cele mai competitive semne zodiacale. Avem lista completă!

    Nimic nu le stă în cale! Ele sunt cele mai competitive semne zodiacale, care ar face orice pentru a fi mereu pe primul loc. Iubesc provocările și nu suportă să piardă. Află...

    Lista COMPLETĂ a serviciilor medicale decontate de stat pentru femeile însărcinate
    Lista COMPLETĂ a serviciilor medicale decontate de stat pentru femeile însărcinate

    Începând cu 1 iulie 2023, femeile însărcinate beneficiază de servicii medicale gratuite, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Regăsești lista...

    Alimente care nu balonează: lista completă
    Alimente care nu balonează: lista completă

    Senzația de balonare intervine când este vorba despre o acumulare de gaze la nivelul intestinului și stomacului. În acest context apare și disconfortul, adică o senzație de...

    A început sezonul căpușelor. Ce recomandări face medicul Virgil Musta pentru părinți
    A început sezonul căpușelor. Ce recomandări face medicul Virgil Musta pentru părinți

    Sezonul căpușelor a început, iar specialiștii vin cu câteva sfaturi despre cum trebuie să acționăm când descoperim că am fost mușcați de o căpușă și ce putem...

    Tăticii pot să participe din nou la naștere. Ce recomandări sanitare are Ministerul Sănătății
    Tăticii pot să participe din nou la naștere. Ce recomandări sanitare are Ministerul Sănătății

    Vesti bune pentru viitoarele mămici! Tații pot fi prezenți la nașterea copilului, însă trebuie să îndeplinească câteva condiții importante. Ministerul Sănătății...

    Cât de mult contează primii 3 ani din viața copilului?
    Cât de mult contează primii 3 ani din viața copilului?

    Știm cu toții că există copii „cuminți” și copii „obraznici”. Cel puțin, așa le spunem noi în limbaj popular. E prea complicat și în plus, nu are...

    © 2024 Qbebe