Au început cursurile și în cea mai mică școală din România. Învățătoarea merge 14 kilometri pe jos

Au început cursurile și în cea mai mică școală din România. Învățătoarea merge 14 kilometri pe jos

Bianca Geica - Redactor Senior

Cea mai mică școală din România se află în cătunul Cornăţea, din comuna Poienile de sub Munte, județul Maramureş și are doar 12 metri pătrați. Are o singură cămăruță în care se află câteva bănci cu scaune pentru maximum 10 elevi, o masă, o sobă și o tablă. Nu există semnal la telefon sau electricitate, iar drumul nu poate fi parcurs decât cu căruțe sau cu mașini de teren, în această perioadă. Sau pe jos, cu cizme de cauciuc până la genunchi, așa cum fac elevii care învață la această școală și sunt nevoiți să meagă zilnic kilometri îintregi prin noroi și mocirlă pentru a ajunge la ore. 

Învățătoarea merge 14 kilometri pe jos

Cu toate acestea, elevii celei mai mici școli din România s-au întors, săptămâna această, în bănci. Dintr-un reportaj realizat de Digi24 aflăm că în fiecare dimineață ei merg pe jos zeci de minute pe o stradă neasfaltată, plină de noroi și mocirlă, pentru a ajunge la ore.

La rândul sau, învățătoarea Ana Masnița parcurge zilnic pe jos câte 14 kilometri, indiferent de anotimp. Știe că este singura care le poate oferi celor mici șansa la educație: „Mi-s dragi copiii și trebuie să fac efortul ăsta, că mi-s dragi copii, trebuie să urc la la ei, că-s micuți”, explică femeia.

cea mai mica scoala din romania

Foto: Facebook TVR1

Pe 8 februarie, în prima zi de cursuri, doar patru din cei șase elevi înscriși la această școală au reușit să ajungă la ore. Erau fericiți că, după atâtea luni, se reîntâlnesc și că s-au reîntors în bănci! Ei se numără printre elevii care nu au făcut școală online în pandemie, fiindcă în sat nu există semnal la telefon și foarte puține case au electricitate. S-a făcut, însă, schimb de materiale școlare, după cum explică Mihai Cin, directorul școlii.

Citește și: Radiografia primei zile de școală după 3 luni de online: părinți și bunici care au uitat de orice regulă de distanțare

„E mult mai benefic că iau contact cu învățătoarea, acolo nu am putut asigura online, pentru că nu avem semnal, dar s-a făcut schimb de materiale, s-a luat legătura permanent cu cei 6 copii de acolo”, explică acesta, potrivit Digi24.

Școala din Cornăţea funcționează de mai bine de 60 de ani și dacă nu ar fi fost așa, copiii de aici nu ar fi terminat nici patru clase. Abia din 2015 unitatea de învățământ are electricitate, iar asta datorită unei asociații non-guvernamentale care a montat panouri solare pe școală, dar și pe casele în care trăiesc elevii. Cea mai apropiată școală gimnazială se află la la 10 km distanță, în comuna Poienile de sub Munte, însă microbuzul școlar nu ajunge și la casele copiilor din acest sat. 

  • Surse: Digi24.ro, educatieprivata.ro, satmareanul.ro
  • Sursă foto principală: Facebook

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător
Cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa în România. 91% dintre secțiile pentru nou-născuți nu sunt dotate corespunzător

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copilul meu merge la școală și duce o viață bună, însă ar fi putut să nu fie aici, din cauza medicilor!
    Copilul meu merge la școală și duce o viață bună, însă ar fi putut să nu fie aici, din cauza medicilor!

    O mamă din Marea Britanie povestește cum, în urmă cu cinci ani, medicii i-au spus în repetate rânduri să își avorteze copilul, care era bolnav și avea șanse...

    Zodiile cu suflete de porțelan! Sunt extrem de fragile și se crapă la cea mai mică suferință
    Zodiile cu suflete de porțelan! Sunt extrem de fragile și se crapă la cea mai mică suferință

    Unele persoane trec mai greu peste evenimentele negative din viața lor decât altele. Astrologia ne lămurește care sunt zodiile cu suflet de porțelan care suferă în tăcere...

    Zodiile care te judecă aspru la orice pas. Te pun la zid pentru cea mai mică greșeală
    Zodiile care te judecă aspru la orice pas. Te pun la zid pentru cea mai mică greșeală

    Fie că tind permanent spre ceea ce este mai bun, fie că sunt perfecționiste sau pur și simplu nu suportă să vadă cum cei din jur greșesc, anumite persoane au obiceiul să-i judece...

    A pus internetul pe jar după ce a spus că nu merge în vacanță cu toți copiii, ci merge cu ei pe rând. Care sunt motivele acestei mame
    A pus internetul pe jar după ce a spus că nu merge în vacanță cu toți copiii, ci merge cu ei pe rând. Care sunt motivele acestei mame

    O mămică din Anglia a stârnit reacții puternice din partea oamenilor atunci când a destăinuit pe internet că nu merge în vacanță cu toți copii deodată, ci pe...

    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă
    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă

    Întoarcerea la școală este un moment delicat atât pentru părinte, cât și pentru copil. Prima zi a elevului într-o altă unitate de învățământ poate...

    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

    Avortul este, în continuare, subiectul a numeroase controverse și ridică deseori probleme de ordin moral. Chiar dacă în România avortul este permis, o treime din...

    Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”
    Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”

    În momentul de față există un Proiect de Ordonanță de Urgență privitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru naveta elevilor, dar normele sale nu se pot aplica...

    Educația în cea mai digitalizată țară din lume: „Există grădiniță online de 15 ani, nu doar din pandemie”
    Educația în cea mai digitalizată țară din lume: „Există grădiniță online de 15 ani, nu doar din pandemie”

    Dacă în România, și nu numai, elevii au luat contact pentru prima oară cu învățământul online în perioada pandemiei, în Estonia elevii erau deja...

    © 2024 Qbebe