Avertizare APC: fructe importate cu cantități de pesticide uriașe! Iată de care trebuie să te ferești

Avertizare APC: fructe importate cu cantități de pesticide uriașe! Iată de care trebuie să te ferești

Andrada Popa

Asociația Pro Consumatori (APC) a realizat o analiză a notificărilor referitoare la retragerea de la comercializare a fructelor cu reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă de regulamentul european, respectiv rechemare de la consumatori a acestora de pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), de la începutul acestui an și până la data de 9 martie 2022. 

Analiza realizată de experții Asociației Pro Consumatori asupra celor 20 de notificări de pe site-ul ANSVSA referitoare la citricele cu reziduuri de pesticide peste limita maxim admisă de regulamentul european, coroborat cu informațiile transmise de ANSVSA pe platforma Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje, a scos în evidență următoarele:

  •   În perioada 27 ianuarie – 11 februarie 2022 s-au vândut în 3 magazine din județele Ilfov, Constanța și Suceava, cantități de portocale neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de clorpirifos, pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost de 3,2 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •   În perioada 3 februarie – 16 februarie 2022 s-au vândut în 305 magazine Penny cantități de rodii neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de pesticid imazalil a fost de 100 de ori mai mare decât limita maxim admisă care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •  În perioada 12 februarie – 28 februarie 2022 s-au vândut în 597 magazine (Profi, Metro, Selgros, Penny, Carrefour, Mega Image) cantități de pomelo neprecizate de către ANSVSA, origine China, la care nivelul de pesticid isoprocarb (neautorizat în Uniunea Europeană) a fost de 4,5 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg, nivelul de pesticid dinotefuran (neautorizat în Uniunea Europeană) a fost de 4,2 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg, respectiv nivelul de pesticid lufenuron a fost de 1,2  ori mai mare decât limita maxim admisă care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •   În perioada 7 februarie – 8 martie 2022 s-au vândut în 296 magazine (Kaufland, Profi, Carrefour, respectiv în 23 de magazine din județele Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu) cantități de pomelo neprecizate de către ANSVSA, origine China, la care nivelul de pesticid clorpirifos, pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost de 5,6 ori mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •  În perioada 12 februarie - 28 februarie 2022 s-au vândut în 82 magazine Carrefour cantități de grapefruit neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de pesticid imazalil care nu a fost comunicat de către ANSVSA a depășit valoarea maxim admisă de regulamentul european care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •  În perioada 8 februarie - 24 februarie 2022 s-au vândut în 16 magazine din județele Brașov, Iași, Dâmbovița, Ilfov, Constanța și orașul București cantități de grapefruit neprecizate de către ANSVSA, origine Turcia, la care nivelul de pesticid clorpirifos care nu a fost comunicat de catre ANSVSA a depășit valoarea maxim admisă de regulamentul european care este de 0,01 mg per kg fruct.
  •  Notificarea din data de 7 martie 2022 referitoare la retragerea de la comercializare din 3 magazine Cora a unor cantități neprecizate de grapefruit roșu, origine Turcia, la care nivelul de pesticide clorpirifos pesticid neautorizat în Uniunea Europeană, a fost mai mare decât limita detectabilă care este de 0,01 mg per kg fruct.

rafturi cu fructe in supermarket

Din păcate, consumatorii află de la ANSVSA după 2-3 săptămâni de la momentul achiziției unor citrice că au fost otrăviți cu pesticide care nu sunt autorizate în Uniunea Europeană, respectiv clorpirifos, isoprocarb și dinotefuran. Astfel de informări postate de ANSVSA pe site-ul său arată faptul că fructele din țări ca Turcia și China nu sunt sigure pentru consum și ne pun în pericol viața!

APC

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 32 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf)

Citește și:

Articolul urmator
Raport APC: ce găsim în cozonacii din comerț. Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională
Raport APC: ce găsim în cozonacii din comerț. Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Alertă alimentară! Fructe și legume pline de pesticide pe rafturile din România
    Alertă alimentară! Fructe și legume pline de pesticide pe rafturile din România

    Experții APC au realizat o interogare pentru pesticidul prochloraz din legumele/fructele importate din Turcia și comercializate în România, respectiv Bulgaria, în primele...

    5 semne de avertizare ale stresului cronic. NU le ignora!
    5 semne de avertizare ale stresului cronic. NU le ignora!

    Stresul este ceva cu care ne confruntam cu totii la un anumit nivel, dar cu totii trebuie sa facem ceva pentru a nu ajunge la un nivel cronic. Stresul cronic nu este ceva de ignorat si poate...

    Zodiile care cred că dragostea necesită sacrificii uriașe
    Zodiile care cred că dragostea necesită sacrificii uriașe

    Dacă anumite persoane consideră că, în cazul în care îți întâlnești partenerul potrivit, nu este nevoie să faci sacrificii în relație, altele cred...

    Sunt o mamă zgârcită: nu le cumpar copiilor haine noi și reușesc să economisesc sume uriașe
    Sunt o mamă zgârcită: nu le cumpar copiilor haine noi și reușesc să economisesc sume uriașe

    Oricât de mult am încerca să rezistăm tentației de a le cumpăra copiilor noștri hăinuțe care mai de care mai adorabile, nu ne putem abține. Deși știm că sunt șanse...

    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță
    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță

    Cu siguranță știți că fructele de mare sunt delicioase și, de multe ori, o alegere minunată pentru cină. Dar ce se întâmplă atunci când nu aveți timp să mergeți...

    Imaginea care a înnebunit internetul. „22 de cm. O farfurie. Acesta este diametrul placentei. Iată de ce mamele trebuie să se odihnească după ce nasc”
    Imaginea care a înnebunit internetul. „22 de cm. O farfurie. Acesta este diametrul placentei. Iată de ce mamele trebuie să se odihnească după ce nasc”

    Placenta joacă un rol extrem de important în timpul sarcinii, întrucât menține rezerva de sânge a bebelușului nenăscut din rezerva de sânge a mamei. Pe...

    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu
    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu

    Despre sarcină sunt multe de spus. Tocmai de aceea se fac fel şi fel de studii despre sarcină. Interesul este major, multe femei vor să rămână însărcinate şi să aducă...

    Topul „băieților răi” din zodiac. Tu alegi dacă te ferești sau nu de ei
    Topul „băieților răi” din zodiac. Tu alegi dacă te ferești sau nu de ei

    Pasionali și șarmanți, cu un stil aparte și spirit de aventură, „maeștrii flirtului” zodiacului sau „băieții răi” au propriile arme pentru a seduce...

    © 2024 Qbebe