Bătăușa de 14 ani din Târgu-Jiu s-a întors la școală. Cum s-au purtat colegii cu ea

Bătăușa de 14 ani din Târgu-Jiu s-a întors la școală. Cum s-au purtat colegii cu ea

Bianca Geica - Redactor Senior

Agresoarea minoră din Târgu-Jiu, care a bătut și a umilit o tânără de 13 ani, s-a întors la școală după ce a fost arestată timp de 24 de ore și sancționată pentru faptele sale. Fata agresată a venit și ea la școală și beneficiază de consliere psihopedagogică.

I-a fost teamă de cum o să fie primită la școală

Agresoarea a ratat prima zi de școală, însă acest lucru le-a oferit posibilitatea dascălilor să îi pregătească pe colegii acesteia pentru a o accepta înapoi în colectiv. Reprezentanții școlii spun că fetei i-a fost teamă de cum o să fie primită de colegi și de cadrele didactice, iar mama ei spune că ii este frică și când iese din casă.

"Îi este foarte teamă de cum o să fie primită de colectiv, de către colegi, de cadrele didactice. În permanenţă spunea mama că îi este teamă şi când iese din casă. Noi suntem aici să o ajutăm, atât pe aceasta cât şi pe victimă să depăşească momentele dificile", explică reprezentanţii şcolii.

Agresoarea regretă ceea ce a făcut

Aceștia mai spun că deocamdată nu s-au petrecut incidente după reîntoarcerea agresoarei minore în colectivitate și că atât ea, cât și victima, sunt bine primite de către colegi. Potrivit avocatului agresoarei, aceasta își regretă faptele și spune că nu își explică modul în care s-a purtat cu cealaltă minoră.

Săptămâna trecută a devenit viral pe internet un filmuleț în care trei minore au bătut și au umilit o altă minoră în vârstă de 13 ani, într-o zona mai retrasă dintr-un parc din Târgu-Jiu. Aceasta a fost forţată să stea în genunchi, în timp ce fetele o scuipau, o pălmuiau, o trăgeau de păr, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele. Motivul? Aparent, o criză de gelozie.

Fiindcă imaginile au ajuns în spaţiul public, poliţia a început să efectueze cercetări. S-a constatat că una dintre agresoare nu se afla la prima faptă de acest fel, ea fiind implicată, tot în vara aceasta, într-un scandal pe o stradă din Târgu-Jiu. Fata a fost arestată timp de 24 și potrivit IPJ Gorj, părinţii săi au fost sancţionaţi cu o amendă în valoare de 500 de lei.

Articolul urmator
Așa mamă, așa fiică: Kate Middleton și Prințesa Charlotte au purtat diademe asemănătoare la încoronarea Regelui Charles
Așa mamă, așa fiică: Kate Middleton și Prințesa Charlotte au purtat diademe asemănătoare la încoronarea Regelui Charles

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiul meu s-a întors de la școală cu ojă pe unghii. Soțul meu și-a ieșit din fire!
    Fiul meu s-a întors de la școală cu ojă pe unghii. Soțul meu și-a ieșit din fire!

    O mamă de peste hotare mărturisește în mediul online că nu știe cum să gestioneze comportamentul soțului său, care a avut o reacție exagerată la ideea că fiul său poartă...

    Fiul meu s-a întors la școală după ce s-a vindecat de Covid. A fost pedepsit, fiind exclus de la activitățile de Crăciun
    Fiul meu s-a întors la școală după ce s-a vindecat de Covid. A fost pedepsit, fiind exclus de la activitățile de Crăciun

    O mamă din Marea Britanie este nemulțumită după ce fiul ei în vârstă de 6 ani, care a lipsit o perioadă de la școală întrucât a fost infectat cu noul...

    Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului
    Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului

    Bullying-ul naște tragedii și nu este pentru prima oară când un copil își ia viața din cauza abuzurilor repetate suferite la școală, din partea colegilor. Un băiețel de...

    Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu
    Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu

    O femeie căreia i s-a spus că nu va putea avea niciodată copii a crescut un băiețel ca fiind al ei, după ce vecina ei l-a părăsit și nu s-a mai întors. Rosalinda, care acum...

    Îmi îmbrac copilul numai de la second hand deși avem o situație financiară bună. Îmi spune că râd colegii de el dar voi continua să fac asta până va împlini 14 ani
    Îmi îmbrac copilul numai de la second hand deși avem o situație financiară bună. Îmi spune că râd colegii de el dar voi continua să fac asta până va împlini 14 ani

    Când eram mică, mama obișnuia să mă îmbrace cu rochițele verișoarei mele, aveam tricouri și fustițe căpătate de prin vecinii care aveau fete mai mari decât mine,...

    O mamă și-a purtat timp de cinci zile în pântec copilul care s-a oprit din evoluție. „Nu am fost tratată cu prioritate pentru că bebelușul meu murise”
    O mamă și-a purtat timp de cinci zile în pântec copilul care s-a oprit din evoluție. „Nu am fost tratată cu prioritate pentru că bebelușul meu murise”

    Pierderea unei sarcini este incredibil de dureroasă pentru femeile care abia așteaptă să devină mame. Statisticile arată că aproximativ 15% din sarcini se soldează cu un avort...

    Replica prințului George pentru colegii de clasă. „Aveți grijă, într-o zi tatăl meu va fi rege”
    Replica prințului George pentru colegii de clasă. „Aveți grijă, într-o zi tatăl meu va fi rege”

    Poate că are doar nouă ani, dar prințul George știe exact cine este și a avut o replică extraordinară pentru un coleg de clasă care l-a tachinat! Fiul cel mare al Prințului și al...

    Și-a abandonat familia pentru altă femeie și s-a întors după 10 ani pentru a primi iertarea lor
    Și-a abandonat familia pentru altă femeie și s-a întors după 10 ani pentru a primi iertarea lor

    Relațiile dintr-o familie sunt complexe și uneori complicate, mai ales când se produc rupturi care duc la întreruperea legăturilor pentru o perioadă îndelungată....

    © 2024 Qbebe