Bebelușii simt durerea de 4 ori mai puternic decât adulții

Bebelușii simt durerea de 4 ori mai puternic decât adulții
Alina Nedelcu - Redactor Senior

Studii recente au ajuns la concluzia că bebelușii resimt durerea de 4 ori mai intens decât adulții.

Specialiști din cadrul „Universității Oxford" (Marea Britanie) au efectuat un studiu din care au tras următoarea concluzie: bebelușii (inclusiv nou-născuții) simt durerea mai puternic decât adulții.

Bebelus rosu la fata, care plange

În vederea obținerii concluziei, s-a apelat la un număr de 10 bebeluși sănătoși (cu vârsta cuprinsă între 1 zi și 6 zile) și 10 adulți sănătoși (cu vârste între 23 și 36 de ani). Bebelușii au fost însoțiți de părinții lor și de medici în momentul în care au fost puși la dispozitivele pentru RMN, o mare parte dintre ei fiind în timpul somnului.

Cercetătorii au analizat aspectul creierului bebelușilor și adulților când sunt expuși la durere, folosindu-se de RMN. Expunerea la durere a însemnat ca toți să fie atinși pe tălpi cu o vergea retractabilă, senzația fiind similară cu înțepătura cu vârful unui creion.
În urma testului, s-a observat că:
• Atât la adulți, cât și la bebeluși, există 18-20 de regiuni active ale creierului ce resimt durerea, la bebeluși acestea fiind de 4 ori mai sensibile decât la adulți
• Bebelușii au avut aceeași reacție la durere precum adulții ce au primit lovituri slabe
• Bebelușii resimt durerile mai puternice și pentru că nu le pot comunica verbal
După analizarea rezultatelor, coordonatorii studiului au afirmat că și bebelușii ar avea nevoie, când s-ar impune, să li se dea calmante pentru durere, așa cum li se dau și copiilor mai mari.

Surse:
www.medicinenet.com, www.returntonow.net, www.theguardian.com

Surse poze:
www.pexels.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe