Cadoul emoționant pe care o micuță luptătoare cu cancerul l-a primit de Paște

Cadoul emoționant pe care o micuță luptătoare cu cancerul l-a primit de Paște

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În ultimii ani, din ce în ce mai des pot fi cunoscute poveștile unor copii care luptă din răsputeri să învingă cancerul. Alături de ei, familiile lor duc și ele o luptă grea și fac tot ce le stă în putere pentru a depăși obstacole ce par imposibil de trecut. Într-o asemenea situație se află și o familie din SUA, care a aflat anul trecut că fetița lor, ce are acum 5 ani, are leucemie. Pentru a fi recompensată pentru voința și pentru curajul demonstrate în ultimul an, micuța a primit un cadou care a făcut-o extrem de fericită. 

În primăvara anului trecut, Mia Lee a primit un diagnostic dur

O fetiță de 5 ani din Needham (Massachusetts, SUA), Mia Lee, a fost diagnosticată în aprilie 2021 cu leucemie. Începând de atunci, Mia a dat dovadă mereu de curaj, după cum a mărturisit chiar mama ei, Nar, într-o intervenție pentru „Boston Herald”: „Trebuie numai să vedeți forța ei și modul în care luptă și cum astfel îmi dă și mie putere.”

De asemenea, mama a ținut să precizeze, pentru sursa citată, că, în zilele în care se simte bine, fetiței sale îi place să se joace în aer liber și că, în prezent, lucrurile încep să revină treptat la normal: „Este uimitor. A avut un an dificil. Acum viața noastră începe să-și reintre puțin în normal.”

mama-de-origine-asiatica-zambitoare-alaturi-de-fetita-ei-bolnava-in-fata-casei-lor

Sursă poză: captură youtube.com

A fost recompensată cu o surpriză pentru curajul pe care l-a dovedit în lupta cu boala

În urmă cu câteva zile, pe 12 aprilie, fetița diagnosticată anul trecut cu leucemie a primit un cadou deosebit. De când s-a îmbolnăvit, Mia este ambasador al unei campanii de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, campanie organizată de un cunoscut lanț de magazine. Campania se numește „Stop & Shop Cure Childhood Cancer” și cu ajutorul ei s-au strâns, în peste 30 de ani, mai bine de 73 milioane de dolari. Banii aceștia sunt destinați „Institutului pentru Cancer Dana Farber” și „Jimmy Fund” din statul Massachusetts. 

Ca parte a campaniei derulate de lanțul de magazine, Mia a primit, în urmă cu câteva zile, următorul dar: o petrecere în aer liber cu tema iepurași. Scopul a fost nu doar marcarea unui an de luptă al fetiței cu leucemia, ci și o recompensă pentru curajul ei deosebit. Alături de alți copii, Mia s-a putut bucura de o petrecere cu ceai, de figurine iepurași, de sandvișuri și deserturi în formă de iepurași, evenimentul având loc în curtea familiei sale. 

copii-aflati-la-o-petrecere-in-aer-liber

Sursă poză: captură youtube.com

Mama Miei, Nar Lee, a explicat, pentru sursa citată anterior, că fetița ei adoră tot ceea ce ține de iepurași: „Tot ce are legătură cu iepurașii o face fericită. S-a întâmplat ca evenimentul să aibă loc chiar în apropierea Paștelui, ceea ce a fost extraordinar, dar iepurașii sunt o temă mereu prezentă în casa mea, pe tot parcursul anului.”

Către finalul petrecerii, fetița a mai avut parte de o surpriză: un magician a venit și a invitat-o să scoată un iepuraș din pălăria sa, invitându-i și pe ceilalți participanți să se bucure de simpaticul animal.

Surse: bostonherald.com, usnews.ansneed.com

Sursă poză principală: captură youtube.com

Surse foto: youtube.com

Articolul urmator
Cum arată Oul de Paști care a scăpat nemâncat timp de 70 de ani
Cum arată Oul de Paști care a scăpat nemâncat timp de 70 de ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram
    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram

    Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de origine britanică, Jessie J, trece prin momente cumplite. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că a pierdut o...

    Fiul lui Céline Dion a împlinit 21 de ani! Mesajul emoționant pe care i l-a transmis artista
    Fiul lui Céline Dion a împlinit 21 de ani! Mesajul emoționant pe care i l-a transmis artista

    Céline Dion este mama a trei copii. Ieri, pe 25 ianuarie, fiul ei cel mare, René-Charles, a împlinit frumoasa vârstă de 21 ani. Mama sa nu a ratat această ocazie...

    O mamă luptătoare își împărtășește povestea cu speranță: „M-am trezit din operația de cezariană și am cerut copilul”
    O mamă luptătoare își împărtășește povestea cu speranță: „M-am trezit din operația de cezariană și am cerut copilul”

    O mamă de peste hotare povestește experiența dificilă prin care a trecut atunci când ajunsă la spital, pregătită să nască, i s-a spus că bătăile inimii copilașului său nu...

    Povestea băiețelului care la 5 ani a învins cancerul și acum a devenit medic
    Povestea băiețelului care la 5 ani a învins cancerul și acum a devenit medic

    Să te confrunți cu cancerul este o experiență care lasă urme adânci la orice vârstă, dar mai ales în copilărie. Prin așa ceva a trecut și un băiețel din Marea...

    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții
    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții

    Emily s-a luptat aprig cu cancerul și într-un final, l-a învins, iar aceasta este o parte din povestea ei, pe care mama ei ne-o împărtășește. Copilăria lui Emily nu a...

    Soția mea a vândut cadoul fetiței noastre de ziua de naștere pentru că era prea scump
    Soția mea a vândut cadoul fetiței noastre de ziua de naștere pentru că era prea scump

    Una dintre cauzele majore ale izbucnirii tensiunilor într-o căsnicie este când partenerii nu discută înainte de a lua o decizie privitoare la copii. De pildă, un tată...

    „Nu ai făcut nimic, nu meriți nimic”. Povestea despre divorț a unei mame care și-a crescut copiii în timp ce se lupta cu cancerul
    „Nu ai făcut nimic, nu meriți nimic”. Povestea despre divorț a unei mame care și-a crescut copiii în timp ce se lupta cu cancerul

    Odată ce devii mamă, tot ce îți dorești este să fii sănătoasă și să te poți bucura din plin de copiii tăi. Din păcate, viața poate avea cu totul alte planuri pentru tine,...

    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan
    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan

    Astăzi aducem în atenția dumneavoastră un caz nefericit și în egală măsură, neobișnuit. Doi părinți au fost diagnosticați cu cancer în același timp. Totuși,...

    © 2024 Qbebe