Mesajul emoționant primit de Valerie Lungu de la mama ei în finala Asia Express 2026. „V-ați demonstrat vouă că iubirea înseamnă absolut tot"

Mesajul emoționant primit de Valerie Lungu de la mama ei în finala Asia Express 2026. „V-ați demonstrat vouă că iubirea înseamnă absolut tot"
Mariana Voinea

Chiar dacă a pierdut trofeul Asia Express 2026, Valerie Lungu a câștigat pe plan personal! Influencerița a avut parte de o surpriză din partea mamei sale, Victoria Lungu, în marea finală a emisiunii urmărită de milioane de români. După săptămâni întregi petrecute departe de familie, influencerița a primit un mesaj video de la cea care i-a dat viață. Numai că reacția tinerei nu a fost cea la care s-ar fi așteptat telespectatorii. Și există o explicație!

Momentul a fost difuzat miercuri, 11 noiembrie 2026, în timpul ultimei curse din „Asia Express – Drumul Mătăsii”.

Valerie Lungu și iubitul său, Alex Gîlcă, se luptau cu Gabi Torje și Alin Alexuc-Ciurariu pentru marele premiu de 30.000 de euro.

Surpriza pregătită de producători a avut o semnificație aparte pentru Valerie Lungu, mai ales că, într-o etapă anterioară, aceasta izbucnise în lacrimi după ce nu primise nicio scrisoare din partea propriei familii.

Cum arata Selena, fiica lui Gabi Tamaș de la Asia Express

„Iubita și unica mea fiică, să știi că mami este foarte mândră de tine”

În timpul unei probe desfășurate într-o cameră de hotel din Shanghai, finaliștii au primit mesaje de la cei dragi pe tablete. Înregistrările nu erau doar mesaje de încurajare. Concurenții trebuiau să fie atenți și la eventualele indicii ascunse în cuvintele celor dragi.

Valerie Lungu a descoperit o înregistrare cu mama sa, Victoria Lungu, interpretă de muzică ușoară din Republica Moldova. 

„Iubita și unica mea fiică, să știi că mami este foarte mândră de tine, de voi, de ambii, pentru că, în primul rând, ați reușit în acest concurs, v-ați demonstrat vouă că iubirea înseamnă absolut tot.

Eu cu Daisy și cu toți cei dragi vă așteptăm să aduceți trofeul acasă. Nu uita că eu te iubesc pentru totdeauna”, a fost mesajul transmis de mama Valeriei Lungu.

După ce a ascultat înregistrarea, concurenta, în loc să se bucure de cuvintele mamei sale, a întrebat: „Mama, nu mi-ai dat niciun indiciu?”

Valerie Lungu, dezamăgită după mesajul mamei sale. „Nu vreau să vorbesc despre asta”

Concurenta spera ca mama sa să strecoare în mesaj un indiciu care să o ajute să continue cursa. Cum mesajul părea să conțină numai încurajări, tânăra a mărturisit că nu mai știe ce să spună.

valerie lungu machiata cu parul desprins face un selfie cu mama sa blonda in rochie alba

„Da, mă așteptam că se întâmplă asta. Nu vreau să vorbesc despre asta. Nu pot să zic altceva, că n-am alte sentimente în momentul de față. Eu mă așteptam să zică ceva: «Vezi să te uiți undeva» sau o chestie de genul ăsta. Și n-am primit nimic!”, a explicat Valerie Lungu.

Imediat după înregistrare, pe tabletă a fost difuzat și mesajul mamei lui Alex Gîlcă. Influencerița a fost surprinsă să o vadă pe femeie și i-a strâns mâna partenerului său. Alex Gîlcă a încercat să își păstreze concentrarea asupra concursului, deși revederea virtuală cu familia l-a emoționat.

„Doru-i dor, dar ne vedem acasă. Aici suntem ca niște soldăței, trebuie să executăm! N-avem timp de sentimente, n-avem timp de dragoste. Merci, vă iubesc, pa!”, a spus el.

Mirela Retegan, mărturisiri sincere despre adevăratele momente grele din relația cu Maya. „Mi-am jurat că eu nu voi fi niciodată răul din viața copilului meu"

„La mine în familie iubirea se măsoară în ce faci”

Surpriza din finală a avut loc la aproximativ două săptămâni după un episod dificil pentru Valerie Lungu. În ediția difuzată pe 27 octombrie 2026, concurenții au primit scrisori de la familiile lor. Din păcate, tânăra nu a avut parte de un asemenea mesaj din partea rudelor.

Părinții lui Alex Gîlcă le-au trimis, în schimb, o scrisoare adresată amândurora.

„Scumpii și dragii noștri copii, Alex și Valerie, în acest mesaj vrem să vă spunem cât de mult vă iubim și cât de mândri suntem de voi. Ne bucurăm că sunteți fericiți”, începea scrisoarea primită de cei doi concurenți.

Alex Gîlcă a fost impresionat că părinții săi au inclus-o și pe partenera lui: „A însemnat foarte, foarte mult acea scrisoare pentru mine. Familia este tot. Mă bucur că scrisoarea aceasta a fost pentru amândoi”.

 

Pentru Valerie Lungu, mesajul a provocat lacrimi și o mărturisire despre relațiile din propria familie. 

„E foarte important să primești un mesaj de acasă, mai ales când ești plecat de atât de mult timp. Părinții lui Alex sunt ca a doua familie pentru mine. Mereu m-au iubit necondiționat. Îi iubesc enorm de mult. Eu știam că nu o să primesc de la nimeni scrisori.

Din păcate, la mine în familie iubirea se măsoară în ce faci pentru..., ce faci, cât dai și cât oferi. Ai dat puțini bani, ai primit puțină iubire... În fine... Și niciodată nu e de ajuns, indiferent de cât dai, niciodată nu e de ajuns.

E incredibil să ai pe cineva care te iubește necondiționat și nu trebuie să demonstrezi sau să dai la schimb ceva ca să primești ceva.

M-am bucurat că se gândește și la mine cineva și nu doar eu mă gândesc la toți”, a spus Valerie Lungu la testimonial.

A doua zi, Irina Fodor i-a explicat că părinții lui Alex doriseră să îi scrie și ei, însă producătorii nu fuseseră siguri că tânăra și-ar fi dorit să primească o scrisoare din partea altei familii.

„Părinții lui Alex au vrut să scrie și pentru tine. Nu știam dacă ți-ai dori să primești de la altcineva și nu am vrut să te întristăm cu nimic. Am vrut doar să fii motivată și fericită.”, a spus prezentatoarea.

Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas de trofeul Asia Express

După 54 de zile de competiție, cei doi îndrăgostiți au ajuns pe locul al doilea. Trofeul sezonului 9 și premiul de 30.000 de euro au fost câștigate de Gabi Torje și Alin Alexuc-Ciurariu, care au ajuns primii la Irina Fodor.

valerie lungu in pantaloni crem si maiou alb la brat cu alex gilca imbracat in negru la asia express langa ei sunt ghiozdanele

Deși nu au reușit să câștige, Valerie Lungu și Alex Gîlcă au recunoscut că experiența i-a apropiat și i-a ajutat să descopere cât de bine pot colabora în situații dificile.

În ultimele clipe ale emisiunii, Irina Fodor i-a încurajat să fie mândri de parcursul lor și le-a amintit că relația pe care au construit-o reprezintă un câștig important, indiferent de rezultatul competiției.

„Vreau să fiți mândri de voi, Valerie. Vreau să plângi întotdeauna de fericire! Vreau să știi că ești câștigată după ziua de astăzi. A fost una dintre cele mai grele finale Asia Express într-unul dintre cele mai greu de cucerit orașe: Perla Orientului! Să știi că dragostea voastră se va simți și vă va face să fiți câștigători în mult mai multe feluri!”, le-a transmis prezentatoarea.

Valerie Lungu și Alex Gîlcă au plecat din competiție fără trofeu, dar cu o experiență pe care au descris-o drept una dintre cele mai importante din viața lor. După aproape două luni în care au fost nevoiți să ia decizii împreună, să treacă peste certuri și să se sprijine în momente dificile, cei doi au descoperit cât de puternică este relația lor.

Pentru Valerie, finala a fost și ocazia de a auzi, după atâta timp petrecut departe de casă, cuvintele de încurajare ale mamei sale. Chiar dacă reacția ei a surprins, momentul a rămas unul dintre cele mai personale ale ultimei ediții.

Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com

Surse articol: viva.ro, a1.ro, divahair.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe