„Starea copilului este extrem de gravă, este intubat, pe ventilaţie mecanică, se află în Terapie Intensivă. Are ca singură traumă hipoxia, nu prezintă alte semne de violenţă. Ştim că a fost scos dintr-o fosă septică, intubat, pentru că se află în stop respirator. Este un nou-născut la termen, de patru kilograme. Prognosticul este rezervat", a declarat dr. Silvia Constantin Dinescu, de la Spitalul de Copii Galaţi.
Apelul de urgență a fost făcut de către un bărbat care a auzit plânsete de copil în toaleta din spatele casei:
„În după-amiaza zilei de 21 aprilie, pompierii din cadrul Punctului de lucru al ISU Galaţi, din Târgu-Bujor, au fost solicitaţi să intervină în localitatea Băleni. Ajuns de urgenţă la gospodăria lui D.N., echipajul condus de plutonier adjutant Oprea Ionel a luptat cu secundele în operaţiunile pentru extragerea unui bebeluş căzut în hazna. Iniţial, pompierii au săpat în lateralul fosei septice, pentru că placa de beton avea 4 metri pătraţi. Ulterior, datorită unui excavator solicitat din apropiere, s-a putut efectua o intrare în lateral, unde s-a coborât cu ajutorul scării de fereastră pentru a fi salvat la timp bebeluşul proaspăt născut", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Polițiștii au identificat-o pe mamă, care este internată la un spital din Târgu Bujor și pe numele căreia s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală a nou-născutului:
„A fost un apel la 112. Duminică, un bărbat a anunţat că a auzit scâncete de copil dintr-un wc din spatele locuinţei. La faţa locului s-au dus poliţiştii, un echipaj de pompieri şi o echipă SMURD. Copilul a fost resuscitat la faţa locului, apoi a fost dus la spital. Mama are 33 de ani. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală a nou-născutului de către mamă", au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.
Sursa: www.digi24.ro