Este șocant și un astfel de caz nu se întâlnește frecvent, de fapt specialiștii menționează faptul că acesta este primul caz din întreaga lume întâlnit la o femeie adultă și al 8-lea caz din India, cu mențiunea că celelalte 7 cazuri au fost înregistrate în rândul bărbaților.
În astfel de cazuri un fetus-parazit se dezvoltă în interiorul cavității abdominale a geamănului aflat în viață (gazda). Mai puțin de 200 de cazuri de acest fel au fost raportate în literatura de specialitate până la momentul actual și de cele mai multe ori ele sunt întâlnite la micuții de maxim 18 luni.
În cazul fetei de 17 ani, aceasta acuza dureri la nivelul abdominal și umflături, precum și senzația de balonare frecventă. În momentul în care a fost examinat abdomenul și s-a descoperit malformația, ea a fost descrisă ca fiind „un ghem compus din păr, dinți și membre în procesul de dezvoltare".
Primul astfel de caz a fost raportat încă din anul 1807 în literatura de specialitate, însă pacientul în cauză nu a supraviețuit.
Surse: indianexpress.com, thesun.co.uk, livescience.com