Ce se vede în luna iunie la Teatrul Ion Creangă

Ce se vede în luna iunie la Teatrul Ion Creangă

Qbebe.ro

Teatrul Ion Creangă dă startul celei mai frumoase stagiuni estivale. VăraTIC începe pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului și continuă toată luna iunie, în fiecare weekend, cu ateliere iscuite, spectacole de teatru pentru copii și multe zâmbete. Surpriza din acest an sunt atelierele de joacă din zilele de marți și miercuri, în care copiii vor descoperi cele mai îndrăgite jocuri: „Rațele și vântăorii”, „1, 2, 3 la perete stai”, „Sticluță, sticluță cu...” și multe altele.

Lista de activități pregătită în cadrul stagiunii estivale este plină de povești. Vor avea loc ateliere de bricolaj, științifice, de lectură, de teatru, dezvoltare personală, improvizație și de creație, toate coordonate de actorii Teatrului Ion Creangă. Spectacolele de teatru vor fi nelipsite și îi așteptăm la teatru pe toții copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani pentru a descoperi cele mai îndrăgite povești puse în scenă cu multă energie, muzică și voie bună. 

banner programul de vara teatrul ion creanga

Stagiunea VăraTIC se desfășoară la Sala Mică din Strada Biserica Amzei nr. 21-23, în două spații: în fața Sălii Mici, înr-un cadru special amenajat la exterior, unde se vor desfășura atelierele, iar altul în interiorul Sălii, unde vor avea loc spectacolele de teatru. 

Mai multe informații despre tot programul și bilete puteți găsi pe site-ul varatic.teatrulioncreanga.ro.

PROGRAM VĂRATIC (1 iunie – 3 iulie 2022)

Fata babei și fata moșului (3-6 ani)

  • 01.06, ora 18:00
  • 11.06, 25.06, 03.07, ora 17:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Două surori se vor întâlni cu o cățelușă, un păr, o fântână și un cuptor cu lemne pe drumul lor spre maturizare. Vor avea probe lesne de trecut pentru cei harnici, dar dificile pentru cei leneși. Șapte văi și-o cale adâncă sunt suficiente pentru a o iniția pe fata moșului cu răbdare și bunătate. Despre fata babei nu am putea spune același lucru. Buna credință este ultima probă pe care surorile trebuie să o treacă.

Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani)

spectacol de teatru ursul pacalit de vulpe

  • 02.06, 09.06, 24.06, ora 18:00
  • 25.06, ora 10:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un urs flămând întâlnește o vulpe vicleană; ca toate vulpile. Grămada de pește din jurul acesteia îl fac pe urs să poftească la hrana vecinei sale. Însă, o baltă întreagă doar pentru el sună mai bine decât un singur pește. Din gelozie pentru coada frumoasă despre care se vorbește în toată pădurea, vulpea îi plănuiește acestuia o farsă. Despre cum l-a păcălit vulpea pe urs ne va povesti chiar peștele, mărul discordiei. Lăcomia și falsa prietenie îi vor da ursului din poveste o lecție pe care nu o va uita prea curând.

Glasul copilăriei (peste 6 ani)

spectacol de teatru  glasul copilariei

  • 03.06, ora 18:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Privită prin ochii unui copil, o zi petrecută la școală poate părea mai complicată decât ne putem imagina. Cu toții ne confruntăm cu sentimente de frustrare și neputință, iar lipsa de încredere în sine poate eroda personalitatea. Însă de cele mai multe ori, situația nu e chiar așa cum o percepem inițial și cel mai bine este să fim mereu atenți la cei din jur și să conștientizăm că suntem diferiți, adică unici.

Prostia omenească (peste 4 ani)

spectacol de teatru prostia omeneasca

  • 04.06, ora 17:00
  • 02.07, ora 10:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Despre prostia omenească se știu multe, dar se spun puține. Omul poveștilor, Ion Creangă, a scris în urmă cu mulți ani despre nemărginita prostie omenească care se întâlnește la tot pasul. Se povestește astfel despre un om care a fugit în lume pentru a scăpa de prostie. Dar o vorbă din popor spune: „De ce îți este frică, nu scapi!”. Rămâne de văzut dacă personajul din poveste se întoarce acasă, la familia lui puțin mai fericită în istețime decât restul lumii.

Punguța cu doi bani (3-6 ani)

  • 05.06, ora 17:00
  • 01.07, ora 18:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un spectacol muzical și interactiv, „Punguța cu doi bani” este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

De-a Micul Prinț (4-6 ani)

  • 10.06, ora 18:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Jocul și joaca sunt două lucruri esențiale în dezvoltarea copiilor. Spectacolul „De-a Micul Prinț” este un joc care spune o poveste. Universul Micului Prinț și întreaga sa aventură spre a-și găsi un prieten sunt explorate cu multă candoare de doi copii, printre jucării. Cum îi văd copiii pe adulți? Ciudați și interesați doar de numere. În joaca „De-a Micul Prinț”, ei descoperă ce este prietenia și dragostea adevărată.

Pernuța somnoroasă (0-3 ani)

  • 12.06, ora 10:00 

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Până să adoarmă, copiii străbat lungul drum al somnului către visare. Noaptea este lungă și multe umbre luminate se arată în împărăția pernutelor pufoase. Spre a prinde somnul cel mai dulce, lumea mărilor albastre li se alătură la joacă. Dintr-o pânză mare, albă, iau formă o meduză fermecată și un pește bulbucat. Joaca lor printre steluțe ar mai continua, dacă n-ar fi o pernuță care să-i poarte pe copii în lumea viselor cu bucurii.

Călătorii prin galaxii (peste 4 ani)

  • 12.06, ora 17:00
  • 19.06, ora 10:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Soarele și luna, deși nu se întâlnesc niciodată, au găsit o modalitate de a comunica una cu cealaltă, datorită internetului. Primesc de urgență solicitarea unui intergalactic de a-și găsi o casă pe una dintre planetele Caii Lactee. Care să fie cea mai primitoare planetă? Dar cea cu cele mai multe resurse de locuit? Are loc o călătorie prin galaxii cu un final fericit, deoarece astronautul găsește o planetă caldă și primitoare de care promite să aibă grijă.

Pinguinii melomani (3-6 ani)

  • 16.06, ora 18:00
  • 19.06, ora 17:00 

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Doi pinguini fug de la Zoo la Polul Sud să mai întâlnească și alți pinguini ca ei. Vacanța lor se transformă într-o oră de educație muzicală. Descoperă ce înseamnă melomania: să iubești muzica. Mai află și despre sunetul fiecărui instrument, despre partituri și notele muzicale, dar și cum ar putea să-și facă o orchestră. Oare la ce instrument ar putea să cânte prietenii lor de la Zoo? La final se anunță casting pentru clubul pinguinilor melomani, la care oricine iubește muzica poate participa.

Fără frică (3-6 ani)

  • 17.06, ora 18:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

În grădina vrednic lucrată de doi iepuri politicoși și foarte ascultători, au loc în ultimul timp neînțelegeri între ei și noua lor invitată - Rița. Deși veverița ar prefera singurătatea în locul prietenilor, se întâmplă ceva ce o va face să-și schimbe părerea. Pămătuf și Urechilă trebuie să-și învingă frica pentru a o salva pe Rița. Oare curajul este cu adevărat mai mare decât frica?

Rotundul jucăuș (0-3 ani)

spectacol de teatru rotundul jucaus

  • 18.06, ora 10:00
  • 02.07, ora 17:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un nou spectacol, o nouă lecție, un nou univers și noi giumbușlucuri. Spectacolul „Rotundul jucăuș” îi invită pe cei mici și foarte mici într-o călătorie plină de învățăminte prin lumea formelor rotunde. Povești și metafore sunt pregătite să dezvăluie o întreagă lume fascinantă, întrucât liniile curbe sunt prezente la tot pasul. Descoperim mai multe despre cerc prin multitudinea exemplelor în care îl întâlnim: de la forma soarelui și planetelor, la cea a fructelor și legumelor. Sunteți pregătiți să mergem pe urma formelor rotunde și jucăușe?

Cei trei purceluși (3-6 ani)

  • 18.06, ora 17:00
  • 23.06, ora 18:00
  • 03.07, ora 10:00

Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Cei trei purceluși dezbat cât se poate de serios arhitectura viitoarelor căsuțe în care vor să-și petreacă iarna. Să fie de hârtie sau din ziare? Să fie din crenguțe? Sau să fie din cărămidă? Moment în care un lup le dă târcoale. Povestea își urmează firescul într-un spectacol dinamic, plin de cântece, cu o atmosferă veselă. Iar binele învinge întotdeauna răul.

Descoperă mai multe:

www.teatrulioncreanga.ro
→ Facebook.com/TeatrulIonCreanga
→ Instagram.com/TeatrulIonCreanga
→ Youtube.com/TeatrulIonCreanga
→ Casa de Bilete – tel. 0767 934 374

Surse foto: PR

Articolul urmator
Ce se vede în luna februarie la Teatrul Ion Creangă din București
Ce se vede în luna februarie la Teatrul Ion Creangă din București

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară
    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară

    Spre finalul acestei săptămâni, sâmbătă, pe 16 aprilie, prima lună plină a acestei primăveri, Luna Roz, va fi vizibilă. Întrucât stă sub semnul Balanței, ea...

    4 ZODII puternic influentate de Luna plina in Rac. Frustari si eliberari! Vezi daca e si zodia ta pe lista
    4 ZODII puternic influentate de Luna plina in Rac. Frustari si eliberari! Vezi daca e si zodia ta pe lista

    Luna plina in Rac a avut loc pe 17 ianuarie 2022, dar efectele sale inca se resimt. Pregateste-te pentru drama ta preferata de pe Netflix cu o cutie de servetele la indemana pentru ca prima...

    Copilul meu mi-a spus că sunt o mamă strictă și mă bucur nespus că mă vede așa
    Copilul meu mi-a spus că sunt o mamă strictă și mă bucur nespus că mă vede așa

    Probabil că fiecare om are o părere diferită despre ce înseamnă strictețea. Atunci când această mamă a auzit de la fiul ei că este o mamă strictă, nu s-a supărat, ba...

    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!
    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!

    Unele persoane sunt atât de îndrăgostite de Crăciun, încât se străduiesc să împodobească bradul cât mai devreme. În unele cazuri, acest demers...

    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii
    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii

    Daca urmeaza sa nasti sau ai nascut in luna august, probabil ca te intrebi cum sunt copiii nascuti in luna august. Iata ce spun studiile despre acestia.

    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai
    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai

    Bărbații născuți în luna mai, conform astrelor, sunt înțelegători, hotărâți și entuziaști și sunt irezistibili din punct de vedere fizic și emoțional. Deci,...

    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!
    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!

    Feli Donose, una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, a lansat un nou videoclip în care apare și fiica ei, de 3 ani, Nora Luna. Familia artistei a apărut într-un...

    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?
    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?

    Oamenii nascuti in luna septembrie sunt sarguinciosi, seriosi, practici, dornici sa exceleze la toate capitolele vietii lor. Isi exprima cu sinceritate parerea si pot fi si foarte...

    © 2024 Qbebe