Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Copiii concepuți de tați în vârstă au un risc mai mare de îmbolnăvire

Un studiu american recent a ajuns la concluzia că bebelușii născuți din tați mai în vârstă sunt mai predispuși problemelor de sănătate. Prin același studiu s-a sesizat și că mamele care au parteneri în vârstă vor fi mai expuse riscului de a dezvolta diabet gestațional în perioada sarcinii.

Cercetători din cadrul „Stanford University" au analizat mai mult de 40 milioane de nașteri din SUA, în intervalul cuprins între 2007 și 2016, când s-a înregistrat o creștere a vârstei medii la care bărbați devin tați (de la 30 la 31, 2 ani). Grupul de bărbați a fost împărțit pe categorii de vârste: cei care au devenit tați când aveau sub 25 de ani, cei care aveau între 25 și 34 de ani, cei care aveau între 35 și 44 ani, cei ce aveau între 45-54 ani când au devenit prima dată tați și cei care au devenit părinți când aveau peste 55 ani. Ulterior s-au luat în calcul și alte elemente: vârsta mamei, problemele din sarcină ale acesteia, starea de sănătate a bebelușilor.

Concluziile studiului au evidențiat problemele care au intervenit în cazul mamelor și bebelușilor ai căror tați aveau vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani. Acestea se refereau la:
• Mamele bebelușilor au fost mai afectate în timpul sarcinii de creșterea tensiunii arteriale și de diabetul gestațional

• Bebelușii cu tați în vârstă au obținut un scor Apgar mai redus decât al celor născuți din tați mai tineri de 44 ani- Aceștia aveau cu 10% mai multe șanse de a avea nevoie de respirație asistată și cu 28% mai multă nevoie de a sta, după naștere, în secția de terapie intensivă

• Prin comparație cu bebelușii taților cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 ani, cei cu tați mai mari de 44 ani erau cu 14, 1% mai predispuși la nașterea prematură (față de un procent mediu de 10,1% pentru cei născuți din tați mai tineri)

• Bebelușii cu tați în vârstă erau cu aproximativ 14% mai predispuși să se nască având o greutate sub cea normală, spre deosebire de cei care aveau tați mai tineri (În cadrul acestora, s-a măsurat un risc de aproximativ 7%)

• Bebelușii ce aveau tați în vârstă erau mai expuși convulsiilor

Coordonatorul studiului a precizat faptul că o explicație pentru apariția problemelor la bebelușii ce aveau tați mai în vârstă se leagă de mutațiile produse la nivelul spermei, ce pot determina ca anumite gene periculoase să se transmită la făt. Mutațiile respective, au menționat specialiștii americani, pot afecta embrionul încă de când se formează, transmițându-se inclusiv la placentă și putând să afecteze și sănătatea mamei pe parcursul sarcinii.

Cei care au realizat studiul menționat au spus că intenționează să continue cercetările pentru a putea obține niște psihică a copiilor. Pentru a obține rezultate concrete, aceștia vor lua în calcul descoperiri anterioare, ce au vizat demonstrarea faptului că la copiii născuți din tați cu vârsta înaintată se poate observa o creștere a cazurilor de tulburări mentale și de comportament (de exemplu tulburările din spectrul autist, deficitul de atenție, depresia, hiperactivitatea).

Copil care nu se simte bine si s-a intins pe jos
După definitivarea concluziilor studiului, experții americani au ținut să precizeze că vârsta la care femeile și bărbații devin părinți este un factor care nu trebuie neglijat când este vorba despre sănătatea fizică și psihică a copiilor.

Surse:
www.health24.com, www.nhs.uk, www.time.com

Mamele cu bebeluși agitați au risc mai mare de depresie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce nou-născuții prezintă risc mai mare de infectare cu stafilococ auriu?
    De ce nou-născuții prezintă risc mai mare de infectare cu stafilococ auriu?

    Sistemul imunitar al copiilor este extrem de vulnerabil atunci când vin pe lume, motiv pentru care se întâmplă să apară infecții cu stafilococ auriu la nou-născuți....

    Topul locurilor unde există cel mai mare risc să te infectezi cu coronavirus. Nu te duce acolo!
    Topul locurilor unde există cel mai mare risc să te infectezi cu coronavirus. Nu te duce acolo!

    De la începutul pandemiei de coronavirus, din ce în ce mai mulți cercetători au încercat să determine cele mai riscante zone, pe care ar trebui să le evităm cu...

    9 lucruri pe care copiii le moștenesc numai de la tați
    9 lucruri pe care copiii le moștenesc numai de la tați

    Când ne pregătim să devenim părinți, știm că al nostru copil va fi rezultatul trăsăturilor genetice moștenite de la amândoi. Cu toate acestea, știința arată că...

    La piscină: cum să scazi riscul de îmbolnăvire a copilului
    La piscină: cum să scazi riscul de îmbolnăvire a copilului

    Pe perioada verii mersul la piscină reprezintă o variantă relaxantă pentru toate categoriile de vârstă. Din păcate însă are și câteva riscuri asociate, demonstrate...

    La ce vârstă încep copiii să citească și să scrie
    La ce vârstă încep copiii să citească și să scrie

    În general, copiii învață să citească și să scrie destul de ușor. Fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare și nu trebuie să-l forțezi să facă această...

    Copiii sub această vârstă au mai multă nevoie de somn
    Copiii sub această vârstă au mai multă nevoie de somn

    Organizația Mondială a Sănătății a lansat în acest an un ghid legat de timpul pe care copiii sub vârsta de 5 ani ar trebui să-l petreacă dormind, jucându-se și...

    Psihologul Alexandru Bușilă: Nu mai întrebați copiii "Ce vrei să te faci când vei fi mare?"
    Psihologul Alexandru Bușilă: Nu mai întrebați copiii "Ce vrei să te faci când vei fi mare?"

    Printre marile curiozități care ne „macină” pe noi, cei mari, este să aflăm și ce și-ar dori să facă în viitor copiii noștri. Așa cum vei afla și din articolul...

    © 2019 Qbebe