Copil de 3 ani din Botoșani mort în ambulanță. Tatăl acuză cadrele medicale: ”De ce nu a plecat medicul direct după băiat cu prima salvare? Îi era frică să iasă în frig afară?"

Copil de 3 ani din Botoșani mort în ambulanță. Tatăl acuză cadrele medicale: ”De ce nu a plecat medicul direct după băiat cu prima salvare? Îi era frică să iasă în frig afară?"

Andrada Popa

Un copil de 3 ani din Botoșani a decedat în ambulanţă, în drum spre spital. Salvarea solicitată de părinții acestuia nu avea medic, ci doar un asistent medical iar părinții copilului acuză cadrele medicale ca fiind responsabile pentru moartea copilului.

Miercuri spre joi noaptea părinții unui copil de 3 ani din Botoșani au sunat la 112 pentru a chema o ambulanță cu medic, întrucât fiul lor ar fi început să scuipe sânge. Băieţelul a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost preluat de cadrele medicale și, deși resuscitat tot timpul cât a fost în ambulanță, acesta a decedat la spital. 

A fost solicitare pentru ambulanţă pentru un copil de trei ani şi jumătate care din declaraţia părinţilor ar fi scuipat sânge, ar fi avut sânge la nivelul gurii. S-a trimis ambulanţa cu asistent. S-au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat ambulanţa cu medic, care s-a deplasat la faţa locului. Când a ajuns medicul, pacientul era în asistolie, fără ritm cardiac, fără respiraţie. A fost intubat, s-au continuat manevrele de resuscitare şi s-au deplasat către spital. Pe tot parcursul transportului, pacientul nu a prezentat niciun semn de revenire, motiv pentru care după 50 de minte s-a declarat decesul", a declarat Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.

Tatăl copilului, Alexandru Mancaş, este decis să ajungă în instanță, deoarece consideră că viața copilului ar fi fost salvată dacă la fața locului s-ar fi deplasat un medic, nu un asistent. „E nemulţumirea mea că a venit prima salvare şi a stat cu băiatul în pădure şi a aşteptat a doua salvare cu medicul. Asta e nemulţumirea. De ce nu a plecat medicul direct după băiat cu prima salvare? Îi era frică să iasă în frig afară? Intru în tribunal cu ei. Mă duc să vorbesc cu avocatul", a declarat acesta.

Autorităţile sanitare au demerat o anchetă în acest caz, atât pentru a identifica cauzele decesului, cât şi pentru a afla dacă intervenţia ambulanţei a fost conformă cu procedurile legale.

Citește și: O fetiță de 1 an și-a găsit sfârșitul călcată de tatăl ei cu mașina. Avertismentul mamei ei pentru toți părinții

Surse: ProTV, Antena 3, Adevărul

ambulanta 112

Articolul urmator
O mamă din Botoșani și-a aruncat copiii de la balcon. "Nimeni nu o să-i iubească"
O mamă din Botoșani și-a aruncat copiii de la balcon. "Nimeni nu o să-i iubească"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiica mea și-a ales tatăl bogat și m-a abandonat. S-a întors la mine după ce tatăl ei a dat-o afară din casă
    Fiica mea și-a ales tatăl bogat și m-a abandonat. S-a întors la mine după ce tatăl ei a dat-o afară din casă

    Până și în relațiile de familie banii au un cuvânt greu de spus. O fiică avea să afle la maturitate că, deși a ales să locuiască cu tatăl ei pentru că avea o...

    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"
    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"

    Pierderea unei sarcini este o traumă pentru orice femeie și nu e de mirare că dacă cineva se confruntă cu așa ceva, îi este teamă să mai facă alt copil, tocmai pentru a nu-l...

    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii
    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii

    Cea mai cumplită experiență prin care poate trece un părinte este să își piardă copilul. Prin așa ceva trece și o familie din Tecuci, în condițiile în care un...

    Prima dată când am plecat de acasă fără copil a fost când el a împlinit patru ani
    Prima dată când am plecat de acasă fără copil a fost când el a împlinit patru ani

    Când devii mămică, îți vine extrem de greu să te desparți de puiul tău, chiar și pentru câteva ore. Chiar daca știi că cel mic vă rămâne pe mâini...

    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani
    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani

    Sammy, un adolescent de 16 ani, a făcut atac de cord în timp ce se cățăra pe stânci cu prietenii lui. A fost imediat dus la spital și după 90 de minute de resuscitare, a...

    Am văzut un copil necunoscut la miezul nopții în casă. După câțiva ani am realizat că era viitorul nostru copil
    Am văzut un copil necunoscut la miezul nopții în casă. După câțiva ani am realizat că era viitorul nostru copil

    O mămică povestește, într-o postare pe Reddit, că a trăit o întâmplare cel puțin bizară în urmă cu câțiva ani, când încă nu îl...

    Mi-au spus că bebelușul din burtica mea este mort și că trebuie să fac chiuretaj. Noroc că am cerut o a doua părere, fiindcă micuțul era, de fapt, bine!
    Mi-au spus că bebelușul din burtica mea este mort și că trebuie să fac chiuretaj. Noroc că am cerut o a doua părere, fiindcă micuțul era, de fapt, bine!

    O viitoare mămică a trecut prin clipe de coșmar după ce doi medici i-au spus, după mai multe ecografii, că bebelușul din burtica ei este mort și că trebuie să facă un chiuretaj....

    O mamă asistentă medicală și-a învățat copilul de 4 ani să sune la salvare, iar asta i-a salvat viața a doua zi
    O mamă asistentă medicală și-a învățat copilul de 4 ani să sune la salvare, iar asta i-a salvat viața a doua zi

    Printre abilitățile de care un copil are nevoie se regăsește și aceasta: să știe cum să reacționeze în situații de criză. În acest scop, este necesar să îl...

    © 2024 Qbebe