
Cei mai mulți dintre noi am fi tentați să dăm "vina" pe orele multe petrecute cu ochii în cărți, citind, învățând pentru a atinge performanțele dorite. Se pare că nu este aceasta explicația! O echipă de cercetători de la Universitatea din Edinburgh a desfășurat studii care au scos la iveală niște lucruri interesante, de mare interes pentru toți părinții ai căror copii poartă ochelari. Se pare că moștenirea genetică joacă un rol major, dar nu este vorba numai despre asta.
Oamenii de știință au apelat la nici mai mult, nici mai puțin de 300.480 de subiecți și au descoperit faptul că există o legătură strânsă între un nivel ridicat al coeficientului de inteligență și o vedere slabă. Practic, cei inteligenți au vederea mai proastă, dar sunt șanse mari să fie ocoliți de cancerul de plămâni, probleme cu inima, atacuri de cord, osteoartrită și chiar depresie.
"Acest studiu, cel mai semnificativ din domeniul geneticii și al funcțiilor cognitive, a identificat multe diferențe genetice care contribuie la moștenirea abilităților și a inteligenței", spune Doctor Gail Davis, unul dintre cercetătorii care au condus studiul pe parcursul anilor.
Ce părere aveți despre concluziile trase de cercetători?
Sursa: www.iflscience.com
Sursa foto: Istock.com
