Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Crimă teribilă: mamă ucisă în casă, în timp ce copiii dormeau

O mamă a doi copii din Bacău a fost ucisă de către iubit în apartamentul în care locuia.

Incidentul s-a petrecut marți dimineață la Bacău. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiată în zona toracelui de către iubitul ei (de 29 de ani). Totul a avut loc în timp ce copiii acesteia, de 4 și de 5 ani, dormeau.

Bărbatul care a săvârșit crima a sunat inițial la poliție, spunând că iubita lui s-a sinucis în propriul ei apartament. După ce procurorii și politiștii au ajuns la fața locului, au constatat că, în realitate, bărbatul a fost cel care a omorât-o pe femeie. În acest caz a fost solicitată și Protecția Copilului, copiii fiind găsiți dormind în momentul în care reprezentanții instituției au ajuns la apartament. Ei au fost luați în grija acesteia și nu au aflat ce i s-a întâmplat mamei lor.

Din ceea ce au povestit până acum vecinii femeii ucise, până ieri nu au auzit certuri din apartamentul în care a avut loc crima. Marți dimineață au auzit cum femeia și iubitul său se certau, acesta reproșându-i diverse lucruri legate de părinții ei și faptul că l-ar fi înșelat cu un alt bărbat.

Tânărul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Surse: gazetanoua.ro, observator.tv, spynews.ro

O mamă a surprins un hoț în casă când încerca să îi facă baie fetiței ei de 2 ani

Surse foto: facebook.com, istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    La mine în casă nu este niciodată curat. Asta mă face o mamă mai puțin bună?
    La mine în casă nu este niciodată curat. Asta mă face o mamă mai puțin bună?

    Te întrebi dacă ceea ce faci pentru copilul tău te face mai bună decât o altă mamă? Sau dacă ceea ce nu faci te transformă într-una mai puțin bună? Adevărul este...

    Alimentele interzise de Casa Regală pentru Meghan Markle cât timp este însărcinată
    Alimentele interzise de Casa Regală pentru Meghan Markle cât timp este însărcinată

    Meghan Markle va deveni mamă în primăvara anului 2019, iar de curând a declarat că se simte bine, dar „puțin obosită". Din articolul de mai jos veți afla ce...

    Pericolul neștiut din piscine: povestea teribilă a unei mame, pe care toți trebuie să o citim
    Pericolul neștiut din piscine: povestea teribilă a unei mame, pe care toți trebuie să o citim

    Nu este un secret pentru nimeni faptul că juniorii de toate vârstele se distrează copios în apă. De fapt, aceasta este ideea lor de vacanță perfectă, bălăceala cât...

    Tații petrec timp cu copiii lor mai mult ca niciodată
    Tații petrec timp cu copiii lor mai mult ca niciodată

    Cu toții am crescut cu imaginea mamei prezentă în toate activitățile. Figura acesteia a fost asociată cu toate episoadele și întâmplările importante din viața...

    A fi mamă înseamnă să stai pe întuneric în timp ce aștepți să adoarmă copilul
    A fi mamă înseamnă să stai pe întuneric în timp ce aștepți să adoarmă copilul

    Meseria de mamă implică multe nopți nedormite însoțite de și mai multe plânsete pentru a-ți convinge copilul să adoarmă. Adevărul este că sunt necesare sacrificii...

    Studiu: copiii trebuie să petreacă mai mult timp cu bunicii
    Studiu: copiii trebuie să petreacă mai mult timp cu bunicii

    Când ne amintim de copilărie, este imposibil să nu asociem această perioadă a vieții noastre cu prezența bunicilor noștri. Fie că i-am avut în preajmă mai mult, fie că...

    Tații din ziua de azi petrec de trei ori mai mult timp cu copiii decât cei din generațiile anterioare
    Tații din ziua de azi petrec de trei ori mai mult timp cu copiii decât cei din generațiile anterioare

    Studiile realizate în ultimele decenii au ajuns la concluzia că, în prezent, tații au ajuns să petreacă mult mai mult timp cu copiii lor decât o făceau cei din secolul...

    © 2019 Qbebe