Cum arată Flavia Mihășan în săptămâna 37 de sarcină și cum vrea să nască

Cum arată Flavia Mihășan în săptămâna 37 de sarcină și cum vrea să nască

Bianca Petcu - Redactor Senior

Frumoasa Flavia Mihășan, însărcinată pentru prima dată se află la finalul sarcinii deja și declară că este în culmea fericirii! Fericita mămică în devenire și iubitul ei Marius Moldovan așteaptă cu sufletul la gură momentul magic în care își vor putea strânge în brațe copilul.

Fiind dansatoare de profesie, Flavia a avut grijă să își întrețină corpul cât mai corespunzător cu putință și ca drept urmare nu a pus mai mult de 7 kilograme în plus. Burtica ce adăpostește un mic suflet o trădează - doar așa am putea știi că este însărcinată! Cuplul este cu adevărat entuziasmat și abia așteaptă ca micuțul băiețel să facă parte din familie.

Plini de entuziasm, Flavia și Marius au decis să facă o șendință foto care să rămână cu ei întreaga viață și să le reamintească de aceste momente fericite. În urmă cu aproximativ nouă luni, frumoasa blondă a fost nevoită să se retragă de pe micile ecrane.

Viitoarea mămică are grijă ca fanii să fie informați cu privire la schimbările prin care trece de-a lungul sarcinii, fiind activă pe conturile de pe rețelele de socializare. Flavia menționează faptul că sarcina a fost o adevărată plăcere pentru ea, profitând de timp pentru a se odihni și fiind lipsită de dificultățile pe care multe femei le întâmpină în sarcină.

Flavia declară că și-ar dori să nască natural, chiar și fără anestezie epidurală, menționează ea plină de curaj: „Eu așa îmi doresc, să nasc natural, fără epidurală, dar nu se știe. Am avut o super sarcină. Nu pot să mă plâng de nimic, nu mi-a fost rău, nu am avut pofte. Sper să reușesc să nasc natural, dar nu exclud varianta cezarianei, dacă e nevoie. Important este să fie sănătos și bine copilul."

Surse: libertateapentrufemei.ro, click.ro, spynews.ro 

Articolul urmator
Flavia Mihășan este mamă singură și își crește fericită copiii, dar nu i-a fost mereu ușor. A recunoscut că a făcut terapie după al doilea copil
Flavia Mihășan este mamă singură și își crește fericită copiii, dar nu i-a fost mereu ușor. A recunoscut că a făcut terapie după al doilea copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”
    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”

    Cristina Bălan a devenit mamă din nou! Pe 30 decembrie, chiar înainte de Revelion, artista a adus pe lume o fetiță, pe care a numit-o Nadeea Sofia. „Nadeea Sofia, iubirea...

    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului
    „Cum pregătești copilul pentru poze vs. cum arată în poze”, postarea savuroasă a unei mamei a făcut deliciul internetului

    O mămică de peste Ocean a fost extrem de entuziasmată când învățătoarea fiicei sale a anunțat-o că urmează să li se facă celor mici poze la grădiniță. În ziua...

    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?
    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?

    Corpul femeii în sarcină trece prin numeroase transformări, care se văd ulterior, în perioada postpartum. Indiferent câte kilograme în plus a acumulat mama...

    10 vedete care urmează să nască în 2023
    10 vedete care urmează să nască în 2023

    Unele dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul românesc și nu numai numără zilele până când își vor putea strânge pentru prima oară...

    Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...
    Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...

    Faptul că vei deveni mamă este o veste extraordinară, pe care aștepți să o împărtășești cu cei apropiați. Cu toate acestea, când realizezi un asemenea demers, trebuie...

    Am patru copii sub 10 ani. Uite cum arată viața mea
    Am patru copii sub 10 ani. Uite cum arată viața mea

    Te gândești să mai faci un copil? Sau doi? Uite cum arată viața unei femei care are 4 copii sub 10 ani.

    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori
    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori

    Poate crezi că e ușor să îți dai seama că ai pierdut o sarcină, însă nu este tot timpul așa. Uite la ce semne trebuie să fii atentă.

    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum
    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum

    O femeie de peste hotare povestește că în timpul sarcinii, a sângerat intensiv până la 27 de săptămâni. Din fericire, bebelușul este bine acum.

    © 2025 Qbebe