Dacă ai parte de traume la naștere, sunt șanse mai mari ca bebelușul să dezvolte autism

Dacă ai parte de traume la naștere, sunt șanse mai mari ca bebelușul să dezvolte autism

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Studii recente au ajuns la concluzia că apariția autismului la copii se leagă și de prezența traumelor intervenite la naștere.

Un studiu american publicat în anul 2017 a demonstrat faptul că bebelușii care au fost supuși unor traume atât înainte de naștere, cât și în timpul acesteia (în special preeclampsie și asfixierea la naștere) sunt mai expuși riscului de a dezvolta tulburări din spectrul autist. În vederea formulării unor concluzii, specialiștii au analizat peste 590.000 de copii născuți în spitalele californiene în intervalul 1991-2009. Pentru aceștia, pericolul de a se confrunta cu autismul era cu aproximativ 10% mai mare față de cei născuți fără complicații.

Un alt studiu, ce aparține Universității din Miami, a arătat că cel puțin 80% dintre copiii cu autism au avut de suferit din cauza diferitelor traume petrecute la naștere. Printre cele care pot influența cel mai mult apariția autismului sau alte probleme de comportament se numără:
• Utilizarea forcepsului
• Leziunile suferite ca urmare a efectuării incorecte ale procedurilor ce țin de nașterea cu ajutorul anesteziei epidurale
• Cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului copilului
• Efectuarea unei cezariene cu prea mare întârziere
• Utilizarea incorectă a medicamentelor pentru inducerea nașterii
• O naștere care a durat prea mult
• Lipsa de supraveghere atentă a ritmului cardiac al nou-născutului
• Anemia bebelușului
• Hemorogia mamei
• Aspirația de meconiu

Coordonatorii studiului au precizat că, dacă vor interveni leziuni ale sistemului nervos al bebelușilor după naștere, aceștia se vor confrunta cu diferite simptome:
• Mișcări haotice ale brațelor și picioarelor
• Vomă după încercările de hrănire
• Arcuire a spatelui accentuată când bebelușul este ținut într-o parte
• Bebelușul va fi foarte greu de calmat când plânge

Copil cu autismAlți factori de risc pentru dezvoltarea autismului, menționate de cercetătorii americani, se referă la: unele malformații congenitale, o mamă în vârstă, un scor Apgar redus, faptul că bebelușul are o greutate prea mică în comparație cu stadiul gestațional la care se află etc..

Simptomele autismului variază de la cele ușoare la cele foarte severe și pot fi vizibile la vârste diferite. Medicii vorbesc despre evidențierea lor când copilul ajunge în jurul vârstei de 2 ani sau când este preșcolar. Printre manifestările pe care părinții le vor sesiza se numără:
• Copilul este ușor de distras și se plictisește repede
• Alternează stările de iritabilitate cu cele de retragere în sine
• Copilul nu se poate concentra
• Copilul este hiperactiv
• Copilul nu este receptiv la ceea ce i se spune
• Îi este greu să urmeze reguli și instrucțiuni
• Îi este greu sau imposibil să se angajeze într-o conversație etc.

Experții precizează faptul că stadiul cercetărilor privind legătura dintre complicațiile la naștere și prezența autismului la copil nu este încă avansat și că se încearcă analizarea creierului bebelușului încă de dinainte de a se naște, cu ajutorul unor tehnici 3D.

Surse:
www.birthinjuryguide.org, www.topclassactions.com, www.webmd.com

Surse poze:
www.pixabay.com

 

Articolul urmator
A bătut recordul la Jenga! Un adolescent cu autism a reușit să devină inspirație pentru milioane de oameni
A bătut recordul la Jenga! Un adolescent cu autism a reușit să devină inspirație pentru milioane de oameni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut
    Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut

    Printre gândurile care nu îi dau pace unei viitoare mame se leagă și cele care țin de apariția unor complicații la naștere. În aceste condiții, nu este exclus să se...

    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament
    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament

    Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor mamelor să-și alăpteze copiii cel puțin 6 luni, însă un studiu recent de peste hotare arată că alăptarea face o...

    S-a născut la 23 de săptămâni și a cântărit doar 600 de grame. Medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire
    S-a născut la 23 de săptămâni și a cântărit doar 600 de grame. Medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire

    Cazul unui bebeluș născut prematur, la doar 23 de săptămâni de sarcină, a reprezentat o adevărată provocare pentru medici! Aceștia nu i-au dat mari șanse de supraviețuire...

    Dacă bebelușul meu a murit nu înseamnă că nu mai sunt mamă
    Dacă bebelușul meu a murit nu înseamnă că nu mai sunt mamă

    Mamă! Ce cuvânt minunat! Două silabe, 4 litere, care adună tot ce este mai bun, mai cald, mai minunat pe lumea asta. Am vrut să devin mamă de când am descoperit bunătatea...

    O fetiță s-a născut cu picioare  de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată
    O fetiță s-a născut cu picioare de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este să afle că va avea un copil fără mari șanse de supraviețuire. Într-o asemenea situație s-a...

    „Au făcut greșit tăietura la cezariană. Aș fi putut să mor în acea zi”. O mamă a rămas cu traume pe viață după cea de-a doua naștere
    „Au făcut greșit tăietura la cezariană. Aș fi putut să mor în acea zi”. O mamă a rămas cu traume pe viață după cea de-a doua naștere

    O mămică de peste hotare a fost pe punctul de a-și pierde viața în urma unei operații de cezariană făcute greșit. Ani mai târziu, încă se confruntă cu probleme...

    Zodiile care au șanse mari să-și găsească iubirea pe internet
    Zodiile care au șanse mari să-și găsească iubirea pe internet

    În ultimii ani, tot mai multe persoane apelează la mediul online încercând să-și găsească un partener de cuplu. Fie din lipsă de timp, fie din dorința de a-și...

    4 zodii care au mari șanse să se căsătorească anul acesta! Te numeri printre ele?
    4 zodii care au mari șanse să se căsătorească anul acesta! Te numeri printre ele?

    2024 este un an al schimbării în astrologie, în condițiile în care Venus, planeta dragostei și a romantismului, nu va fi retrograd, aducând o energie bună...

    © 2024 Qbebe