„De ziua ta, dragule, vreau să îți mulțumesc...”
Mara Bănică a publicat o imagine frumoasă cu fiul ei, Dima, pe covorul roșu, însoțită de un mesaj înduioșător: „Acum cincisprezece ani, la 15.33, te-ai născut. E ziua din viața mea pe care mi-o amintesc perfect, parcă a fost ieri! Cel mai mult îmi place la tine faptul că ești om bun. Apoi că ai umor. Ești deștept și frumușel foc.
De ziua ta, dragule, vreau să îți mulțumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să îmi găsesc drumul cel bun. Am vrut să ai de toate și asta mi-a dat o forță inimaginabilă.
Am luptat cu multe prejudecăți și cu mentalități greșite, într-o Românie unde, la vremea nașterii tale, să fii părinte singur însemna să ai o boală! Mama mea poate orice!”, așa mi spuneai pe la 3-4 ani. Am putut împreună. Îți mulțumesc pentru că ai ales să-ți fiu mamă. Sper din tot sufletul să îți netezesc drumurile în viață, să te pot păzi de orice nu-ți e bun și să te fac om mare! La mulți ani, „bro”!
Pe la 6 ani mi-ai spus că o să ai o vilă mare, cu piscină, o limuzină cu șofer și că o să-mi cumperi brățări și inele. Și că, dacă soția ta o să fie de acord, pot să vin la tine la piscină. Sper să rămână în picioare treaba, da?”.
Vedeta a împlinit și ea recent frumoasa vârstă de 50 de ani, pe 21 noiembrie și a organizat o petrecere de pomină cu mai mulți artiști și nume mari din showbizul românesc, iar peste 150 de invitați au petrecut alături de ea.
„Vorbim despre orice, inclusiv despre fete. Nu e chiar timid, e un copil extrem de respectuos”
Mara Bănică este o mamă implicată în viața fiului ei cu care are o relație specială. Invitată la „Un Show Păcătos”, jurnalista susține că vorbește orice cu Dima: „Eu am multe motive de bucurie, iar Dima e primul dintre ele.
Dacă nu ești implicat în viața copilului la școală sunt multe tentații. Sunt implicată. Seara, când ajung de la emisiune, găsesc cărțile pe masă pentru conspectat a doua zi. Vorbim despre orice, inclusiv despre fete. Dar eu sunt discretă.
Nu e chiar timid, e un copil extrem de respectuos și va fi un om care știe să aștepte. Nu va fi la fel ca maică-sa, cum s-a aruncat cu capul înainte, ci e bine să cumpănești”.
Mara Bănică este căsătorită și are doi copii
În vârstă de 50 de ani, Mara Bănică are doi copii, pe Dima, în vârstă de 15 ani, și pe Donca Maria, în vârstă de 4 ani. Despre soțul său, vedeta a povestit că lucrează în Germania la o companie internațională, iar acest lucru îl ține departe de casă și de familie pentru perioade îndelungate.
Cu toate acestea, cei doi au găsit cheia echilibrului în relație: „Soțul meu conduce o multinațională în Germania și, din păcate, ne vedem la două-trei săptămâni când vine acasă, trei-patru zile să stea cu noi, dar relația asta este foarte asumată și așa a fost de la început, pentru că noi suntem oameni maturi. Nu știu cât o să o mai ținem așa, dar momentan asta e situația. E un tip foarte serios, conduce o firmă cu 800 de oameni, e extraordinar de deștept”.
Irina Columbeanu i-a plătit toate datoriile tatălui ei. Va avea grijă să nu-i mai lipsească nimic
Jurnalista a făcut echipă cu Serghei Mizil la emisiunea „Asia Express”, iar împreună au rezistat cinci săptămâni în competiție. De luni până joi, Mara Bănică prezintă emisiunea Spynews TV la Antena Stars, între orele 21:30 și 22:30, aducând în prim-plan povești reale din lumea mondenă, experiențe emoționante ale vedetelor și dezvăluiri exclusive, transmise live.
Mara Bănică și-a început experiența în jurnalism în 1994, iar de-a lungul timpului a transmis informații din zone de conflict precum Irak, Kosovo, Afghanistan sau Spania.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: tvmania.ro, spynews.ro, tvmania.ro