Disney Junior lansează "Aventurile Tinerilor Jedi" pe 4 mai, cu ocazia Zilei Războiului Stelelor

Disney Junior lansează "Aventurile Tinerilor Jedi" pe 4 mai, cu ocazia Zilei Războiului Stelelor

Andreea Constantin

Aceasta este prima serie pentru preșcolari și elevi din clasele primare de la Lucasfilm.

Un nou serial de animație "Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi" se lansează pe Disney Junior pe 4 mai, de Ziua Războiul Stelelor. Serialul se adresează copiilor cu vârste între 3-7 ani și prezintă povestea unor tineri Jedi care pornesc în aventuri distractive și captivante în timp ce explorează galaxia. Prietenia, simțul responsabilității sau loialitatea sunt doar câteva dintre valorile pe care personajele din serial, și odată cu ele cei mai tineri telespectatori, le vor învăța de la legendarul Maestru Yoda. Este primul serial pentru preșcolari de la Lucasfilm și debutează cu 2 episoade pe 4 mai la 19:30, urmând ca noi episoade să fie difuzate în fiecare weekend de la 9:30 la Disney Junior. 

Noul serial le face cunoștință telespectatorilor cu tinerii Kai, Lys și Nubs, elevi ai școlii Jedi, care urmează un antrenament condus de Maestrul Yoda. Aceștia sunt însoțiți de prietenul lor Nash, care este pilotul navei "Crimson Hawk". Împreună, eroii fac față provocărilor pe care le întâlnesc, amintindu-și tot ce au învățat în școala Jedi. În fiecare episod, grupul de prieteni ajută personajele pe care le întâlnesc și, în același timp, învață lecții importante despre valori precum prietenia, munca în echipă, responsabilitate, curaj și speranță. Serialul de animație pune în lumina reflectoarelor personaje care fac alegerile corecte, dar prezintă și pericolele pe care le presupune luarea unor decizii greșite. Serialul de 25 de episoade le va permite telespectatorilor să trăiască aventuri uimitoare și pozitive datorită poveștilor surprinzătoare și a elementelor vizuale atractive.

Generații la rând au crescut vizionând filmele și serialele Războiul Stelelor. Acum, serialul „Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi” le oferă și preșcolarilor șansa de a se îndrăgosti de această lume, iar părinților le oferă siguranța că acest univers cunoscut lor le va fi prezentat celor mici într-un mod interesant și adecvat vârstei lor.

Puteți vedea trailerul serialului aici.

Urmăriți "Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi" în fiecare sâmbătă și duminică la ora 9:30 pe Disney Junior.

Despre Disney Junior

Disney Junior reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane. Programele Disney Junior îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani. Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Junior se numără Bluey, Mickey Mouse: Aventuri Încurcate, Eroii în Pijama. 

Articolul urmator
O fetiță de 10 ani din Ucraina, care a reușit să scape din calea războiului, a fost ucisă într-un schimb de focuri
O fetiță de 10 ani din Ucraina, care a reușit să scape din calea războiului, a fost ucisă într-un schimb de focuri

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soțul meu a lăsat-o gravidă pe cea mai bună prietenă a mea la scurt timp după ce eu am pierdut sarcina. Dumnzeu nu doarme și au avut parte de o "surpriză" un an mai târziu
    Soțul meu a lăsat-o gravidă pe cea mai bună prietenă a mea la scurt timp după ce eu am pierdut sarcina. Dumnzeu nu doarme și au avut parte de o "surpriză" un an mai târziu

    Pierdusem sarcina la 19 săptămâni. Durerea m-a doborât mai mult decât m-aș fi gândit vreodată și totuși, ceea ce a urmat avea să fie și mai devastator. Soțul...

    Am adoptat cei patru copii ai celei mai bune prietene după ce a murit. Ani mai târziu m-am trezit la ușă cu un străin care mi-a spus adevărul despre "prietena mea"
    Am adoptat cei patru copii ai celei mai bune prietene după ce a murit. Ani mai târziu m-am trezit la ușă cu un străin care mi-a spus adevărul despre "prietena mea"

    Nu mi-am imaginat niciodată că prietenia mea cu Rachel se va transforma într-o poveste care să îmi schimbe viața pentru totdeauna. Am fost alături una de cealaltă din...

    „Rețeta" de succes pentru a avea mese în liniște în familie: „Nu mai negociați cu copiii la masă"
    „Rețeta" de succes pentru a avea mese în liniște în familie: „Nu mai negociați cu copiii la masă"

    Mesele în familie sunt momente de mare bucurie și de apropiere între părinți și copii. Iată ce sfaturi ne dă un specialist în tulburări de alimentație pentru mese...

    Cancerul i-a furat ocazia de a deveni mamă: „Sunt mătușă și asta mă ajută să-mi alin durerea de a nu avea copii”
    Cancerul i-a furat ocazia de a deveni mamă: „Sunt mătușă și asta mă ajută să-mi alin durerea de a nu avea copii”

    Sally și-a dorit mereu să devină mamă, așa că a decis să-și congeleze ovulele, pentru a le folosi într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Din păcate, nu a mai...

    Ioana Dichiseanu, mesaj emoționant cu ocazia aniversării tatălui ei. Au trecut 92 de ani de la nașterea marelui Ion Dichiseanu
    Ioana Dichiseanu, mesaj emoționant cu ocazia aniversării tatălui ei. Au trecut 92 de ani de la nașterea marelui Ion Dichiseanu

    Pe data de 20 octombrie marele actor Ion Dichiseanu s-a născut într-o zi de toamnă târzie în Adjud. În 2025, actorul ar fi împlinit 92 de ani, dar acum a...

    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"
    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"

    Pierderea unei sarcini este o traumă pentru orice femeie și nu e de mirare că dacă cineva se confruntă cu așa ceva, îi este teamă să mai facă alt copil, tocmai pentru a nu-l...

    Cum reușește o mamă cu șapte copii să facă sport în fiecare zi? "Haideți să nu ne mai căutăm scuze"
    Cum reușește o mamă cu șapte copii să facă sport în fiecare zi? "Haideți să nu ne mai căutăm scuze"

    Emma Lewis locuiește în Irlanda, are 7 copii și este o persoană extrem de activă, însă nu a fost așa mereu. „Obișnuiam să mă simt mereu obosită și copleșită de...

    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"
    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"

    „Nimeni nu a crezut că sunt însărcinată, pentru că nu aveam burtă. Nici măcar cei de la spital nu m-au crezut”, mărturisește Nikki, o mămică de peste hotare care...

    © 2026 Qbebe