Iulia și Natașa sunt două dintre eroinele tăcute ale conflictului militar între Rusia și Ucraina. Ținându-și în brațe copiii, ele au plecat din țara lor, lăsând în urmă toată agoniseala lor de-o viață.
Iulia Raiceva, o refugiată ucraineană din Cernihiv, are un băiat de 7 ani pe nume Vladimir. Locuiau într-o casă modestă, din care acum au rămas doar ruine. Din iunie anul trecut, pentru cei doi „acasă” este un apartament din cartierul bucureștean Berceni.
„Nu mai am rude în Ucraina. Vecinii noștri din Berceni sunt acum familia noastră. Andrei (n.red.; vecinul Iuliei) și prietenii săi ne-au ajutat mult, cu mâncare, medicamente, bani”, spune Iulia, într-un reportaj realizat de Digi24. Deși îi este dor de țara ei și speră ca într-o zi să se poată întoarce în locul care i-a fost casă până anul trecut, Iulia recunoaște că s-a adaptat la noua ei viață și că și-a găsit inclusiv de lucru ca profesoară.
„Mergem cu prietenii noștri români prin parc, pe la cafenele, sau restaurante (fast-food), unde i-am și sărbătorit (în iulie) ziua de naștere a lui Vladimir. Ne înțelegem și vorbim unii cu alții prin Google translate, cu ajutorul telefoanelor”, explică Iulia, extrem de plăcut surprinsă de felul în care a fost tratată de către români.
Iulia preda, la școală gimnazială 116 din sectorul 3 al Capitalei, diferite materii, în cadrul unui program special prin care elevii ucraineni refugiați în țara noastră pot urma cursuri fizice cu profesoare din Ucraina. Cursurile au loc după-amiaza, după ce elevii români termină orele.
„Aici în școală avem 117 elevi și alți 60 la școala primară. Sunt mulți profesori care nu au unde să se întoarcă. Eu predau geografia și economia”, spune Iulia.
O altă mămică refugiată în țara noastră este Natalia „Natașa” Sorokina, care are o fetiță de 3 ani pe nume Marina și un băiețel de 13 ani pe nume Ghiorghi. Natașa a plecat din Odesa pe 17 martie și s-a refugiat timp de 2 săptămâni într-un sat de la granița cu Moldova, în casa cumnatei sale. A decis, în cele din urmă, să plece în România, cu mășina, împreună cu soțul și cei doi copii. Din păcate, însă, bărbatul nu a putut părăsi țara și s-au despărțit la graniță, la Isaccea.
Cei trei au reușit să găsească cazare în țara noastră prin intermediul SOS Satele Copiilor, care le-a pus la dispoziție un adăpost într-o casă de tip familial, din București.
„În primele șase luni am fost fără serviciu, din cauza fetiței - nu puteam lipsi prea mult de acasă. Băiatul ne-a ajutat foarte mult în perioada asta. În septembrie cei de la SOS ne-au solicitat să lucrăm într-un proiect de educație de tip afterschool pentru copiii ucraineni de aici”, povestește Natașa, care înainte era inginer de instalații și conferențiar la universitatea tehnică din Odesa. Acum, ea predă elevilor de 11 ani.
Femeia mai povestește că vorbește în fiecare zi cu soțul ei, inginer constructor, care a rămas în Odesa. Ea descrie, în același reportaj pentru Digi24, neputința pe care o simte ori de câte ori fiica ei de 3 ani o întreabă când vine tati sau când se întorc acasă.
„Fiicei mele de 3 ani nu i-am spus încă nimic ce se întâmplă. E prea mică și nu știu cum i-aș putea explică. Doar îi spun că tată o să vină, dar mai târziu. Acum nu mă mai întreabă foarte des și încerc să nu discut. Îi spun că totul e ok, tată te iubește. Acum, mă gândesc că la un moment dat va trebui să îi spun, mai ales dacă se prelungește războiul (...) Dacă nu aveam copii, rămâneam și eu acolo. Dar am zis că e mai bine să plec, pentru siguranța lor. A fost o decizie grea”, mărturisește Natașa.
Citește și:
Surse foto: Freepik.com, Digi24.ro
Surse articol: Digi24.ro
Urmareste-ne pe Google News
