Fotografie incredibilă: doi frați și-au făcut un selfie exact în momentul în care au fost loviți de fulger

Fotografie incredibilă: doi frați și-au făcut un selfie exact în momentul în care au fost loviți de fulger

Andrada Popa

Trei frați au scăpat cu viață ca prin urechile acului după ce au fost loviți de fulger când se adăposteau de ploaie sub un copac și încercau să își facă un selfie. Fotografia rezultată a făcut înconjurul lumii. 

Era o zi de luni care se anunța cât se poate de activă pentru trei frați din Maidenhead, din sud-vestul Londrei. Isobel, Rachel și Andrew Jobson plecaseră la plimbare cu bicicletele pentru a o vizita pe mătușa lor din Epsom, când s-a pornit o furtună. Au decis să se oprească pentru pauza de toaletă pe lângă Molesey Lock, întrucât Rachel avea nevoie urgentă. Ceilalți doi s-au adăpostit sub un copac, iar când Rachel s-a întors au decis să își facă un selfie, moment în care un fulger a lovit copacul și i-a pus pe toți trei la pământ. Fotografia rezultată din selfie-ul făcut cu o milisecundă înainte ca aceștia să fie răpuși de trăznet a devenit faimoasă în mediul online:

imagine cu doi frati in timp ce isi fac un selife si ii lovest efulgerul sub un copac

Dintr-o dată m-am trezit că eram pe pământ și nu mai auzeam nimic în afara unui bâzâit ascuțit. Brațul meu drept era complet amorțit și nu îl puteam mișca. Simțeam că sunt descentrată. Și eu și sora mea urlam. Am avut arsuri pe coapsă și abdomen.”, povestește Rachel pentru BBC.

Toți trei frații au fost transportați la spital după ce martori aflați în zonă i-au ajutat să se ridice. După ce au fost tratați pentru arsuri, au fost externați. Medicii au informat familia că se prea poate ca fulgerul să fi fost atras de o placă de metal din brațul lui Isobel, ca urmare a unui accident de bicicletă. Niciunul dintre ei nu a suferit leziuni grave. Frații Jobson au postat în Social Media un mesaj de mulțumire cadrelor medicale de la Spitalul Saint George pentru îngrijirea atentă de care au avut parte.

În cazul unor astfel de furtuni specialiștii recomandă ca atunci când tună și fulgeră să ne adăpostim în case și să nu stăm niciodată în spațiu deschis. Poți găsi adăpost în orice loc acoperit, chiar și în mațină fiind mult mai sigur decât în spațiu deschis. Dacă nu găsești adăpost, îndepărtează de locuri înalte, care sunt primele ținte ale fulgerelor. Evită stâncile și copacii. Iar dacă  nu ai de ales, așează-te la pământ, ghemuit cu mâinile pe urechi și menține un contact minim cu solul. Deși fotografia celor trei frați rămâne un eveniment unic și spectaculos, ne amintește de pericolul furtunilor de vară. 

Citește și:

Surse: BBC, Science Daily, The Telegraph

Articolul urmator
Caută și vei găsi: ce descoperire incredibilă a făcut un copil de 6 ani pe o plajă
Caută și vei găsi: ce descoperire incredibilă a făcut un copil de 6 ani pe o plajă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei
    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei

    O fetiță în vârstă de 6 ani din Marea Britanie a fost lovită de fulger prin fereastra camerei sale. Lovitura a aruncat-o pe pat, sub ochii mamei sale, care ne povestește...

    Dragoste de frați! Doi adolescenți își răsfață sora mai mică cu multă grijă și afecțiune!
    Dragoste de frați! Doi adolescenți își răsfață sora mai mică cu multă grijă și afecțiune!

    Ce frumoasă este dragostea de frați, nu-i așa? Relațiile între frați au ceva special cu siguranță, iar acești adolescenți exprimă asta din plin cu gestul lor. Cei doi se...

    „Am descoperit că nepoata mea are exact același semn din naștere pe care îl are soțul meu. Exact în același loc. Am cerut un test ADN...”
    „Am descoperit că nepoata mea are exact același semn din naștere pe care îl are soțul meu. Exact în același loc. Am cerut un test ADN...”

    În timp ce schimba scutecul nepoatei, o femeie a observat același semn din naștere pe spatele micuței, ca al soțului ei. Să fie el tatăl copilului? Iar presupusa lui soră să...

    Au râs de ei pentru că aveau părul lung. 6 frați au ales să ignore batjocura colegilor și au făcut un gest extraordinar
    Au râs de ei pentru că aveau părul lung. 6 frați au ales să ignore batjocura colegilor și au făcut un gest extraordinar

    Să facem cunoștință cu o familie aparte, Phoebe Canisto și cei șase fii ai ei. Aceștia locuiesc în Cheektowaga, New York și au luat o decizie impresionantă, după ce un...

    Am făcut o fotografie de familie și mi-am exclus fiul vitreg. Noua mea soție este furioasă
    Am făcut o fotografie de familie și mi-am exclus fiul vitreg. Noua mea soție este furioasă

    Să menții un echilibru într-o familie ce include copii proveniți din căsătorii diferite nu este întotdeauna la îndemână. Astfel, chiar dacă micuții ajung să...

    Dragă mamă, nu am înțeles sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine până în momentul în care am avut copii. Dar acum înțeleg tot
    Dragă mamă, nu am înțeles sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine până în momentul în care am avut copii. Dar acum înțeleg tot

    Dragă mamă, sunt atât de multe lucruri pe care nu le știam despre tine și atât de multe lucruri pe care nu le-am observat când am crescut cu tine. Dar acum le văd.

    Momentul în care a fost nevoie sa aleg între viața soției mele și a fiului meu
    Momentul în care a fost nevoie sa aleg între viața soției mele și a fiului meu

    Un tată îndurerat a rememorat momentul sfâșietor în care medicii i-au cerut să aleagă între viața soției sale și cea a copilului lor nenăscut, dezvăluind cum...

    Certuri între frați? Iată zodiile care nu se vor înțelege niciodată
    Certuri între frați? Iată zodiile care nu se vor înțelege niciodată

    Orice părinte își dorește să vadă cum copiii săi se înțeleg întotdeauna bine, în ciuda micilor divergențe ce pot interveni oricând. Uneori se poate...

    © 2024 Qbebe