Iată cum va arăta copilul lui Meghan Markle cu prințul Harry, conform unui artist, specialist judiciar

Iată cum va arăta copilul lui Meghan Markle cu prințul Harry, conform unui artist, specialist judiciar
Corina Naftanaila

Fanii Familiei Regale a Marii Britanii sunt în extaz de la aflarea veștii că Meghan Markle și prințul Harry se pregătesc să devină părinți. Au început să apară deja speculații cu privire la sexul noului bebeluș regal, dar și primele imagini cu posibilele trăsături pe care mezinului familiei le va avea.

 

copil regalVestea că ducele și ducesa de Sussex vor avea un copil a călătorit cu viteza luminii în toate colțurile lumii. Susținătorii regalității britanice așteptau cu sufletul la gură marele anunț și iată că acesta nu a întârziat să apară. Deși în urmă cu aproape un an, când Meghan și Harry și-au anunțat public logodna, prințul a declarat că încă nu se gândesc la un copil, dar că speră să-și întemeieze o familie în viitorul apropiat, se pare că a venit momentul pentru a trece la etapa următoare.

Desigur, acum fanii cuplului îndrăgit sunt nerăbdători să afle și sexul copilului, dar nu le rămâne de făcut decât să aștepte și să facă pronosticuri. Între timp, se pot folosi de portretele artistului judiciar Joe Mullins, ce a conturat trăsăturile posibilului băiat sau fată al familiei de Sussex, pe baza imaginilor cu Meghan și Harry.

"De-a lungul anilor, am făcut asta pentru mai multe vedete. Am făcut pentru Jennifer Aniston și Brad Pitt atunci când erau căsătoriți. Și pentru Angelina Jolie am făcut câteva. Când am făcut pentru Katie Holmes și Tom Cruise am desenat imaginea unui băiat, dar portretul a semănat destul de mult cu Suri Cruise", a declarat artistul judiciar.

baiat meghan si harry

 Sursa foto: www.mirror.co.uk

fetita meghan si harry

Sursa foto: www.mirror.co.uk

Artistul a analizat fizionomia celor doi și a rezultat un băiat roșcat cu ochii albaștri și ten deschis la culoare și o fetiță brunetă, varianta în miniatura a ducesei de Sussex. Rămâne de văzut cât de aproape de adevăr a fost specialistul în primăvara anului 2019, atunci când cuplul a anunțat că se va naște bebelușul.

Iată cum arată fiul lui Meghan și al lui Harry în realitate, în 2020:

Meghan Markle and Baby Archie

Surse: celebrityinsider.org, dailymail.co.uk, mirror.co.uk.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe