Iată lista cu marile orașe ale lumii care vor interzice accesul automobilelor

Iată lista cu marile orașe ale lumii care vor interzice accesul automobilelor
Corina Naftanaila

Deși automobilele au apărut cu scopul de a ușura deplasarea oamenilor, se pare că acestea au devenit o problemă pentru unele state din lume.

Dacă în urmă cu aproximativ 100 de ani mașinile aveau rolul de a facilita transportul, acum, se poate spune că nu mai sunt convenabile în raport preț/timp petrecut în trafic. Mai mult decât atât, noxele eliberate de acestea sunt dăunătoare mediului înconjurător. Cum poluarea a devenit o problemă gravă la nivel mondial, oamenii aflați la putere din 10 orașe importante din lume s-au hotărât să pună capăt degradării mediului înconjurător, prin renunțarea la folosirea automobilelor.

trafic

Oslo - încetarea completă a folosirii automobilelor până în anul 2019.

Paris - oamenii aflați la putere au dat deja o lege prin care este interzisă deplasarea cu ajutorul mașinilor în zilele de duminică, iar mașinile vechi nu au voie să circule în timpul săptămânii.

Londra - se dorește interzicerea automobilelor ce folosesc combustibil diesel până în anul 2020.

Madrid - până în anul 2020, pe 20 dintre cele mai aglomerate străzi din capitala Spaniei nu se va mai putea circula cu mașini.

Hamburg - în viitorul nu foarte îndepărtat se dorește înlocuirea cu până la 40% a automobilelor obișnuite, cu cele "prietenoase" cu mediul înconjurător.

Copenhaga - se lucrează intens la dezvoltarea unei rețele pentru biciclete, pe o distanță de 500km, care va înlocui transportul cu automobilele.

Mexic - zilnic, aproximativ 2 milioane de mașini sunt scoase din trafic.

Atena - până în anul 2025, toate mașinile ce folosesc combustibil diesel vor fi interzise.

Bruxelles - intenționează să implementeze programul "Duminica fără mașini".

New York - dorește să modifice toate străzile principale cu străzi pietonale și alei.

Surse: businessinsider.com, monthlybrands.com.pk, bbc.com.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe